Overblog
Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
Blog Mirela Șova

Balsam pe inima mea - de Mirela Sova

328341565_15b32cde18.jpgBalsam pe inima mea

de Mirela Șova

 

 

 

Erai acolo, în mormânt, Stăpâne,

Iar lespedea era nepăsarea mea,

Pecetluită cu uitarea de Tine.

Am pus străjeri de pază:

Fricile, neîncrederile, pornirile proprii spre rău.

Aș fi sperat să nu rămâi acolo...,

Dar nu știam..., nu știam...,

Nu găseam nicio soluție.

Erai condamnat de mine, Doamne, încuiat,

În mormântul sufletului meu.

Ce era mai bun în mine

Tremura ascuns într-o casă – a Apostolilor Tăi.

O altă parte, mai curajoasă,

A hotărât să vină la mormânt,

Să Te ungă cu miresme,

Ca pe un ireversibil mort.

O singură scânteie, a unei rugi, rămăsese:

Ce nu pot fi și face eu, Iisuse, întregește Tu,

Facă-se voia Ta.

(Asemeni Măicuței Tale, care,

Chiar și atunci când Te-a văzut în mormânt,

Respira cu credința învierii.)

Și când, și cum, și cine a dat piatra deoparte?

Nu știu să spun,

- Decât că-n mormântul sufletului meu

Ai înviat, punând paznicii pe fugă,

Făcând mironosițele și apostolii să se bucure,

Îmbrățișând-o pe mama Ta,

Lăsând pe veci giulgiurile Tale acolo,

Înmiresmate, cu amprenta trupului Tău de lumină palpabilă,

Ca balsam pe inima mea,

Până la învierea mea definitivă.

 

Pe mormântul Tău,

Astăzi e zidită o biserică...

Taina inimii ce Ți-a devenit casă.

Partager cet article

Commenter cet article