Overblog
Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
Blog Mirela Șova

Citeus si Flamenca. Discutie libera... (despre puterea unui cuvant spus din inima)

Citeus şi Flamenca. Discuţie liberă...

(despre puterea unui cuvânt spus din inimă)

 



 

- Astăzi nu mi-e prea bine. Cred că aş avea nevoie de un medicament..., dar nu de unul obişnuit, care se ia cu apă etc., ci de un cuvânt fain, să mă ridice.

- A, nicio problemă. Uite, tocmai am citit, la ... : „.......................”, iar la ... : „.............................”, şi la ... : „............................................” şi la...

- Stai! Nu, nu e ce-mi doream. Nu doream de la ..., ci de la tine, eventual. Poate ai vreun surplus de optimism, să mi-l transferi. Că parcă nu-mi prieşte nimic. Glumesc, nu să mi-l transferi, să mă molipseşti.

- Păi...., eu sunt ok, dar nu debordez. Nu ştiu ce să-ţi zic. Eşti bolnavă??

- Nu sunt. Pur şi simplu sunt fără chef. Nu cred că e o boală, ci... o stare naşpa. Tu ce faci când ai aşa ceva?

- Simplu. Citesc. Îţi pot cita din zeci de cărţi, adică din cele preferate. Mă înalţă.

- Bine, dar dacă citeşti aşa mult, nu-ţi formezi şi o opinie a ta? Rămâi doar cu citatele? Trăieşti în (din, după) citate?

- Nu m-am gândit la asta. Mi s-a părut ok să-mi însuşesc ce gândesc alţii, dacă tot o fac aşa frumos. Desigur că am o opinie a mea, numai că n-a fost nevoie să o exprim. Mi-au ajuns citatele, oriunde: la examene, la seminarii, la interviuri, la serviciu; mai puţin, e drept, în convorbirile obişnuite cu ceilalţi, unde a fost suficient să tac...

- Aha. Bine, şi când a trebuit să vorbeşti absolut normal, să fii tu, atunci ce ai făcut?

- Ha, ha, de multe ori s-a zis că sunt gafagiu. Că le trântesc ca nuca-n perete. Mda. Şi asta m-a „ajutat” să găsesc citate, tot mai multe citate frumoase. Dacă vrei...

- Nu, nu vreau. Mai zi-mi despre tine. Ce muzică asculţi, ce mai faci. Aici n-ai ce să citezi, sper.

- N-am ce să citez şi nu prea am ce să-ţi zic. Dacă-mi dai un pic de timp de gândire..., mda, în afară de serviciu şi cele obişnuite (mic dejun etc.), mă mai bag pe net, mai... răsfoiesc o carte, mai stau pe telefon...

- Stop. Deci stai pe telefon. Bun. Acolo, doar n-o să-mi spui că lauzi cărţi??

- Ha, ha, culmea e că da. D-aia mă şi sună lumea, să mă întrebe: „Ce mai citeşti? Ce a apărut nou?” Şi le fac recenzii ad-hoc. Cred că mă pricep, că zilnic mă sună cineva.

- Păi bine, şi nu te plictiseşti?

- Nuuuu, e o pasiune. E chiar extra. Te simţi important şi... foarte bine informat. E ceva! Aşa cred.

- Aaa, am înţeles. Văd că n-am cum să te aduc spre cuvântul pe care mi-l doream. Asta e. Măcar, dacă vrei, gândeşte-te la aşa un citat, încât să fie chiar fain, de la un autor modern, preferabil, din ce domeniu vrei. Adică din ce domenii citeşti tu, normal.

- Bine. Lasă-mă puţin. Să-mi verific „sertarele” memoriei, să văd... Da! Uite, un citat cu dedicaţie pentru tine:

„Îndeobşte la necaz se întoarce omul spre Dumnezeu şi se alipeşte de El. Căci atunci i se vădeşte deşertăciunea ajutorului omenesc. Şi numai la Dumnezeu află sprijin şi mângâiere. În suferinţă are omul simţirea vie şi dureroasă a neputinţei şi mărginirii sale. Tăria şi puterea şi mulţumirea de sine din vremea fericirii şi sănătăţii depline pier şi se sting, şi gustă amarul soartei sale de creatură plăpândă, stricăcioasă, pieritoare... Îşi vede limpede sărăcia şi goliciunea fiinţială (cf. Facerea 3, 7), înţelege în sfârşit că e doar praf şi pulbere (Facerea 3, 19). Suferinţa îl sileşte să iasă din alipirea de lume, îl despoaie şi-l sărăceşte. Şi aşa e omul adus spre cele adevărate şi temeinice şi mânat să-L caute pe Dumnezeu, să se lipească de El, numai pe El să-L iubească şi numai în El să-şi pună toată nădejdea, la El să caute ajutor, şi de la harul şi milostivirea Lui să le aştepte pe toate. Într-un cuvânt, suferinţa face să răsară în sufletul omului iubirea de Dumnezeu.” E din Jean-Claude Larchet, o scriere teologică despre suferinţă.

- Auzi, să nu-mi spui că ştii şi de la ce pagină ai citat, ar fi prea de tot...

- Nu, nu le ştiu chiar aşa. Doar... citatele şi autorii.

- Bine, dar te interesezi mai departe, aprofundezi despre autorii respectivi?

- Numai dacă e necesar. De cele mai multe ori, cărţile vorbesc de la sine.

- Da, mulţumesc, frumos citatul. Aş fi vrut să mi-l poţi spune cu propriile cuvinte, din propria-ţi experienţă. Cred că atunci chiar mi-ar fi trecut starea...

- Mmm..., nu mi-am propus asta... Nu ştiu ce să zic, chiar mă pui în încurcătură. În toate sertarele minţii mele, pline cu ce am citit, nu am răspuns pentru o asemenea provocare. Dar nici tu nu mi-ai spus, nu citeşti chiar nimic?

- A, ba da, dar nu ţin minte niciun citat, ci unele idei mă pot influenţa, într-adevăr, pe o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp sau poate chiar pentru totdeauna. Şi nu citesc zilnic, ci când simt nevoia (în afară de ce sunt obligată să citesc...). Să nu crezi că te judec, că am ceva cu tine pentru că ai obiceiul ăsta, al citatelor, dar dă-mi voie să fiu mirată. Chiar o să mă gândesc la subiectul ăsta: or fi mulţi oameni care vorbesc în citate, fără a-şi preciza propriile gânduri? Cred că da, deşi nu dau nume de cărţi sau autori la sfârşit. Unii or fi crezând că sunt chiar vorbele lor. Da. Frumos citat mi-ai spus, despre cum un necaz – uite, poate chiar şi o stare nasoală – te ajută să te desprinzi de toate, ca să te gândeşti şi să te apropii mai mult de Dumnezeu. Asta da. Mulţumesc, Citeus.

- Cu plăcere, dragă Flamenca. Oricând, orice citat, cu multă plăcere...



Autor: Prof. Religie Mirela Șova

Partager cet article

Commenter cet article