La Măicuţa Domnului, pe culmea dealului, sau... normalitatea la români

La Măicuţa Domnului, pe culmea dealului, sau...
normalitatea la români

Zile de „cod galben”, dar şi zile de ... cod strălucitor, cele din preajma sărbătorii Schimbării la Faţă a Domnului. Cu această ocazie, după cum ne-a informat Lăcaşuri Ortodoxe, două hramuri: la schitul Cetăţuia – Buzău şi la biserica Schimbarea la Faţă din Codlea (lângă Braşov), ambele în legătură cu câte o Icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului.

Joi, 6 august 2009, dis-de-dimineaţă, slujire arhierească la Cetăţuia. Urcăm pe drum pietruit, cu maşina, întâlnind oameni din partea locului care vin pe jos. Ne închinăm mai întâi în paraclisul proaspăt pictat al schitului, apoi mergem la Icoană şi la racla cu sfinte moaşte.

Icoana surâde între flori. E Icoana schitului, care „nu se dă dusă” de acolo.

Ne rugăm. Mergem la raclă. Ne întrebăm de la ce sfinţi sunt sfintele moaşte şi aflăm că ele aparţin unor pustnici care au vieţuit pe acele locuri, demult.

După slujbă şi masa de hram, nu ne dezlipim de locuri, că sunt aşa frumoase, şi nu ne vine să credem că numai două maici în vârstă se ocupă de toate. Mergem şi prin pădure, culegem mure, admirăm priveliştea de pe culme, şi iarăşi ne întoarcem pe la schit, printre flori roşii-roz. Nimeni nu se grăbeşte să se întoarcă acasă – de ce s-ar grăbi? Deocamdată nu plouă şi totul e atât de liniştit şi frumos...

 

Dar noi mai avem un drum, peste munţi, la cealaltă Icoană, care e venită din Kiev pentru puţine zile, alături de sfinte moaşte ale Sfântului Dasie de Durostor şi ale Sfintei Dimitra cea nouă. Trecem pe la cheile Siriului, cu norii de ploaie venind în urmă – dar nu suficient de repede încât să ne prindă furtuna. Printre peisaje de vis, pe serpentine, călătorim cu rugăciunea în gând, spre care ne îndeamnă şi troiţele de lemn întâlnite pe cale.

Sosim la Codlea, unde Icoana mai are puţin de stat. Este o Icoană cunoscută ca vindecătoare de boli şi care şi-a argintat singură o copie, pe spatele geamului protector pe care-l avea. Pelerinii vin în continuare, noi printre ei, simţindu-ne ca „de-ai casei”, între oameni cumsecade, care ne servesc cu colaci împletiţi şi vin. Aşa cunoaştem cum e normalitatea: creştini care îşi aduc cererile şi recunoştinţa în casa lui Dumnezeu, înaintea Domnului, a Maicii Sale şi a Sfinţilor, între flori. Razele din Icoana Schimbării la Faţă s-au extins şi în lume, aşa percepem.

Apoi ne întoarcem la ale noastre, mângâiaţi de lumina taborică, în suflete. De la praznic, de la Icoane, de la sfinte moaşte. Micul nostru pelerinaj în urma căruia rostim: „Ale Tale dintru ale Tale, Ţie aducem de toate şi pentru toate”.


   Prof. Religie Mirela Șova