Overblog
Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
Blog Mirela Șova

Poezii - COSTEL MACOVEI

deus ex machina

 


am fost în parc şi am privit în zare

 

după cutremurul ce-a dărâmat toate iluziile,

am ieşit dintre oase ca să m-adun

în jur, cioburi

familie, job, criză, prieteni, tovarăşi

resturi, mult praf şi larmă.

vise şi speranţe

despletite,

alergau de colo-colo

smulgându-şi  

supravieţuitorii.

la intersecţii

dirijorii bătând cu bagheta-n pupitru:

vă rugăm, puţină decenţă,

aici se trăieşte.

 



Nevoia de miracol

 

Ia-ma in brate, sopteai, inlantuieste-ma

Strange-ma ca pentru toata viata

Si-am luat bratele, inlantuindu-te.

Saruta-ma, mi-ai spus

Sa-ti simt preaplinul buzelor

O vesnicie

Si buzele mele s-au lipit

De trupul tau intr-un sarut continuu

Priveste-ma si lasa-mi oglinda sufletului tau

Sa m-oglindeasca

Si ochii mei te urmau,

Oglindindu-ti toate visele.

Iubeste-ma mai presus de tine

Sa fiu tu incontinuu

Si sufletul te-a-mbracat,

Aparandu-te

De rele.

 

Tu nu ma mai iubesti! Ai spus

Cautand cu o nota de disconfort

La rubrica de anunturi.

 

 

 

laure faure

 

'nalţă-te-ar, blestemele

şi-n tărie azvârle-mă

tu şarpe bălaure

sub plaur adună-te

că ţi-oi da o zi de-a mea

să creşti apele cu ea

limbi de foc,

palida Lună

împletesc a ei cunună

voalul negru înţintat

de mireasa mea purtat

la altar

pentru nuntire

că m-o ales să-i fiu mire

pe sub pleoapă îmbăiat

primenit

şi ortit

printre neguri am venit

în peţit

la peţit de fată-aleasă

c-amândoi om face casă

din potecile pierdute

iar frunzele-or să ne cânte

frunzele purtate-n vânt

ce nu mai cad la pământ

iar din fir de rădăcină

retezată la tulpină

om ţese

feţe de mese

şi-om pune bucate-alese

blide în aur muiate

tot în lacrimi vânturate

şi păhare de cristal

din izvorul de sub deal

pită în suflet dospită

şi vinuţ mai acruţ

din inimă îmbobocită

de prima brumă-nvelită

om ciocni şi-om închina

dar la masă nu om sta

că eu mândra mi-oi fura

şi ne-om duce mai giosuţ

în străfundul zilelor

iatacul uitaţilor

şi-n tăcere ne-om petrece

toată nepăsarea rece

şi de-o fi în primăvară

încolţi-vom într-o doară

tot spic şi floare de mac

c-o fost cerul încercat...

 




vrăjitoarea

 

ochi înne­buniţi de groază...

şuşoteli de babă ştirbă

descântec, sită rănită

bobii răsturnaţi în tindă

jucărie ruptă-n arcuri

şi-o bărbie răzvrătită

din a focului uitare

flăcări de oţel învie.

ceas stricat, limbă-atârnândă

în bătăi neterminate

cu secundă

clopote purtând cuvinte,

vuiet surd, închise-s toate

da, descântecul uitat

e un sipet fără fund

mestecând tăceri furate

iad mocnind surtuc de plumb

ochi de jder picior de broască

limbi de liliac stropite

ca răspuns piele de şarpe

din ulcică aburită

te strecori în măruntaie

cărând moarte şi blesteme

răspândind mirări şi jale

ca deochiul între gene

un vârtej, clepsidră spartă

luna degetu-şi înmoaie

cernând farmece inele

peste norii uzi de ploaie.

noaptea moare-n întuneric

mângâind găina neagră

jucărie, jocuri, joacă,

babă-oarbă

rezemată

din cocioabă alungată

sub broboadă

adunată

babă.

 

"N-am făcut altceva nimic, m-am jucat."

 

 

 

Jazz casual

 

Se anunţă schimbări revoluţionare

Dar pentru mine, zilele

Mărşăluiesc fără direcţie

 

În jur, fanioane colorate

Schimbă mesaje

Necunoscute.

 

Când te naşti, trebuie să urli

Când mori, trebuie să taci

Continui să mergi.

 

Uneori, cînd mă simt singur,

stau de vorbă cu morţii,

ei cu tăcerile, eu cu paşii

Sunt singuri şi simt nevoia să vorbească

vocile lor răsună, suspin de creangă

bătută de tăcere.

 

 

 

Visele nu devin realitate

 

Midas m-a invitat

la palat.

dar mi-a spus

să nu depăşesc linia galbenă

nu suportă.

ne-am aşezat la masă

şi după ce-am tăiat o felie de friptură

am privit viţelul de aur

mugind pierdutul.

licoarea mea aluneca pe gât,

el turna vorbe-mpietrite

şi aurul îngheţa

pe buze.

mi-am înfipt dinţii

şi mărul căzu jertfă trufiei.

al meu.

al lui

păstra aurul păcatului

în surâsul Evei.

am sperat să-mi atingă

pana,

sau muza

dar m-a alungat,

departe de mâna sa.

şi-am plâns

cu lacrimi adevărate.

în urmă,

în poarta palatului

străluceau

boabe-n ţărână, de aur.


Autor: Costel Macovei


Partager cet article

Commenter cet article