Overblog
Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
Blog Mirela Șova

Concurent nr. 31 / Chira Cotruta-Maria /sectiunea PROZA SCURTA


DORURI LA RĂSĂRIT
Ediţia a III-a, iunie - august 2009, secţiunea PROZĂ SCURTĂ

Concurent nr. 31, Chira Codruţa-Maria



 

Eu sunt victima ta



Timpul trece fără mine. Simt că mă pierd, că am rămas în urmă. De ce nimeni nu mă aşteaptă? Unde e toată lumea? Am rămas singură, e întuneric, e liniște. De ce nu vine cineva să mă sperie, să mă trezească din coșmarul acesta fără început și sfârșit. Mă simt ca un animal care știe că este vânat și așteapta clipa fatală... Și așteaptă. Ar fi preferat să fie atacat cât mai repede, să scape de chinul așteptării. Mai apăsătoare e durerea suspansului decât durerea provocată de colţii bestiei care străpung carnea fragedă și caldă ce se încoardă și se umple de sângele scurs din fragilele capilare ale pielii și din toate venele care străbat zona rănită de prădătorul înfometat. Prădător care a stat și a așteptat ore întregi clipa ideală, a așteptat nemișcat într-o pozitie de atac. Cu mușchii încordați, cu ochii ațintiți și mari, cu urechile atente la fiecare sunet provocat de mișcarea victimei sale. El nu vede o victimă ci un trofeu, o rasplată mult așteptată şi meritată. Nu se gândește la ce prada lui gandește, la ce simte, ce aude. El nu vede că a fost văzut. Nu vede că este așteptat.

Așa stai tu neclintit și încordat, ignorând durerea ce îți străfulgeră trupul, sudoarea ce îți udă obrajii.



Eu prada împietrită de spaima morții. Tu prădătorule, tu ești prezentul meu așteptând, tu ești trecutul meu urmărindu-mă. Tu eşti viitorul când ai să mă ucizi. Timpule neiertator, tu ești prădătorul meu. Făptura neputincioasă și muritoare, eu sunt victima ta.



Aştept



Rătăcind în întuneric... Aștept. Vino iar lumină blândă, mângâie sufletul înghețat de spaimă, alintă-i fruntea încrețită de răutatea lumii, încălzește-i privirea rece și goală. Vino,redă viață acestui suflet mort, înveninat de dulceața vorbelor otrăvite, de înțelesurile ascunse și de scopurile meschine ale faptelor celor doar cu numele altruiști. Demoni oribili cu priviri însetate de obscen și inimi înecate în lăcomie, acești demoni murdari deghizați cu haine strălucitoare de îngeri... Otrăvesc suflete curate.

Rătăcind în pustiu, te aștept picur de ploaie. Tu care dai viață sămânței uitate decenii sub un fir de praf, sămânța vieții și a fericirii. Învie floarea inocenței, îneacă buruiana morții și spinii sufocanți ai durerii.

Rătăcind în singurătate. Zâmbet cald, privire dulce, suflet blajin. Veniți de-mi țineți de urât.

Rătăcind în infinit, caut începutul, aștept sfarșitul, suport prezentul.

                                                                              Te aștept, speranţă vie!

 

  Chira Codruţa-Maria (Tema "Încătuşare")



 

Ce rost mai are?



Și-a dorit de atâta timp să afle cine este. Să știe care îi este rostul pe acest pământ, în această lume. De ce? De ce să încerce? Cum să ințeleagă? Cine să îi spună? Cine? Când fiecare om care îi privește superficial sufletul, îi privește chipul, vede altceva, pe altcineva. Dar toți văd un gol, un gol rece și amar plin de răutate, invidie și dezgust. Toți văd o ființă tristă care se ascunde după zîmbete gingașe si priviri senine. Râsul molipsitor și vesel este doar un tratament pentru sufletul demult îndurerat de boala tristeții. Cine poate ști?

Când privind în sine obișnuia să vadă o entitate asemenea unui înger cu chip luminos și haine albe, cu gânduri duioase și pline de iubire. Privind acum în suflet, privind în oglindă iși vede chipul pălind din lumină sub norii negrii ai durerii, își vede haina murdară, pătată de-a lumii mizerii, de noroiul vieții. Gândurile sunt acum grave și sumbre și grele.


De ce nu a putut copil să rămână? Pe veci fără griji, pe veci fără umbră. Dar sufletul trist și fără de zâmbet împrăștie iubire și compasiune și încă mai speră la bine în lume. Încă tânjește, așteaptă iubire, iar nu cum vor ei pe veci nemurire. Vrea doar fericire și viață senină, vrea inocență și bucurie. Așteaptă mereu clipa aceea când după ploaia mărunta, deasă și rece, după norii negrii și grei adie vântul ce aduce căldura, lumina și culoarea pe chipurile triste ale oamenilor. Așteaptă clipa când albastrul cerului, verdele câmpiilor și roșața florilor vor picta chipurile mâzgălite cu amărăciune în culorile seninătăţii și liniștii, în culorile păcii și armoniei. Așteaptă această clipă când chipul senin este reflexia sufletului pe pânza vie a feței.

Asprimea și răceala din jur i-au atins fragilul zid al sufletului, dar nu l-au dărâmat ci l-au întărit și l-au înghețat. Un zid fără porți și fără uși, fără ferestre și obloane. Cum să mai afle cine este și ce rost are?Cum poate să vadă din spatele unui zid fără încetare?


Ascuns de lume și de durere un suflet singur nu vrea să se intrebe cine este. Ce rost mai are?


  Chira Codruţa-Maria (Tema "Încătuşare")



 

Organizator:
Prof. Religie Mirela Șova
 

Partager cet article

Commenter cet article

vlad 22/07/2009 19:22

e o incurajare, crede-ma - 15 pct.

marius 22/07/2009 18:50

4

silvia 22/07/2009 01:05

3 puncte

valentina 18/07/2009 19:33

"Vrea doar fericire și viață senină, vrea inocență și bucurie. Așteaptă mereu clipa aceea când după ploaia mărunta, deasă și rece, după norii negrii și grei adie vântul ce aduce căldura, lumina și culoarea pe chipurile triste ale oamenilor."
........
concurent 31
5 puncte
într-o altă conjunctură valoarea scrierii diferă...
cum să le împarţi pe toate?