Overblog
Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
Blog Mirela Șova

Baticuri... la strat

Baticuri... la strat

 

Povestire SF

 


Mergea continuu, pe un soare obraznic, terminator. Îşi acoperise creştetul cu un batic alb, în speranţa că îi va fi mai bine. Nu avea apă la ea, doar un suc toropit, care nu ţinea nici de sete, nici de nimic. Mergea.

Pe margine, un cerşetor. Cerea. Femeia se opri, ca să-i dea un ban. Cerşetorul făcu semn că nu. Nu voia bani. Ce să facă el cu banii? „Vreau baticul", îi spuse. Femeia i-l dădu. Îşi scoase baticul alb, dantelat şi i-l dădu. Dedesupt mai avea unul, roşu.


Plecă mai departe. De atâta căldură i se moleşise mintea şi nu se întrebă de ce acel om îi ceruse baticul..., poate să-şi acopere creştetul cărunt, neţinut la umbră? Poate.

Merse mai departe. Ţinta era un copac. Să fie cât mai umbros şi poate să aibă şi leagăn, da, ca să se odihnească acolo. Dacă îl va găsi.

Mergea printre gânduri, oameni, străzi, printre orice, numai copaci nu găsea.

Mergea cu baticul roşu.


Un alt cerşetor. Femeia, mecanic, îi întinse un ban. Fără nicio vorbă. Ce putea să-i spună? Că şi ea cerşeşte, acum, umbra unui copac, care nu i se oferă? Dar şi acest cerşetor făcu semn din cap, că nu. Nu vrea bani. Ce să facă el cu ei? Îi ceru baticul.

Femeia i-l dădu, zâmbind. Deja era amuzantă situaţia, cu totul de neînţeles. Sub baticul roşu, oricum, femeia purta preventiv şi un batic verde. Rămase cu acela şi continuă să meargă. Nu privea înapoi, nu ştia şi nici nu-şi imagina ce face acel cerşetor cu baticul ei roşu. Oare ce? Oare conta?

Mergea cu baticul verde. Îi era cald, sete, dar mai mult, dorea umbra aceea protectoare a copacului care nu se ivea. Oare ce va fi - stejar? Fag? Ce voi găsi? se întreba.


Normal, alt cerşetor. Dar ei cum pot sta aşa, în soare, fără nicio protecţie? Nu ştia răspunsul. Acum însă nu mai ştia cum să procedeze. Să-i întindă un ban, ca şi celorlalţi, sau să-i dea direct baticul? Omul de pe marginea drumului îi făcu direct semn spre batic. Femeia şi-l scoase şi pe acesta, i-l dădu, şi rămase cu baticul negru. Era chiar ultimul. Nu era preferatul ei, evident. Dar altul nu mai avea.

Merse mai departe. În depărtate, zări copacul. Era o salcie bătrână, obosită de stat pe marginea unei ape, înclinată şi scorburoasă. Nu era mult loc de stat la umbră sub ramurile ei, iar acela, cât era, ... era ocupat de un... alt cerşetor. Ultimul. Femeia se îndreptă spre el şi-şi scoase ultimul batic. Dar cerşetorul n-o băga în seamă, pur şi simplu pentru că dormea, cu mâna sub ceafă, tolănit.

Lângă salcie, privind în depărtări, femeia nu ştia ce să facă. Soarele râdea de ea, hahaha, în hohote de raze enervante, pentru după-amiaza aceea. Nu mai avea niciun batic. Se întoarse iar spre salcie, oftând. Baticul îi căzuse din mână. Ciudat, omul de sub copac dispăruse. Nu auzise niciun zgomot, nimic. Pur şi simplu nu mai era. Se uită în jur, mirată. Locul de sub copac părea neatins, iarba nu era bătătorită. Baticul cel negru dispăruse şi el. Femeia se întinse la umbra copacului somnoros... Privea spre cer, printre frunze de salcie. Adormi.


Se trezi spre seară, când se lăsase puţină răcoare. Se ridică... Trebuia să se întoarcă. Acasă, fără batic, fără niciun batic, ea cu ea însăşi, fără vreo mască oarecare.

Când va mai veni la umbră? Sau acum, poate, o altfel de răcoare caută, în altă parte, altcumva.
O s-o întreb, dacă mă voi mai întâlni cu ea, vreodată.


 

Prof. Religie Mirela Șova

Partager cet article

Commenter cet article

Curieux....C'est..ICI 09/06/2009 11:24

Coucou de la semaine à un blog où j 'aime revenir...
Lorent et ses 2900 trésors

Mirela 10/06/2009 09:27


O la la...