Overblog
Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
Blog Mirela Șova

Roman - Prietenul lui Matei - Capitolul LI (si Cartea Rimei...)

pt-roman.jpgCapitolul LI
  


 
 

S-a încălzit de-a binelea. Cald, cald, cald.

S-au adunat afară, pe o terasă, unde au unit două mese, sub o umbrelă de soare, verde-închis. Sucuri reci şi îngheţată asortată. Întrebări şi discuţii, după obicei. Veselie uşor moleşită, şi rolele la pachet.

- Uite, dacă vreţi, putem merge mai încolo la teatru. Am luat la „Sinucigaşul", cu Dan Puric. Doar asta se joacă azi cu el, şi mă gândeam că vreţi să-l vedeţi.

Evident, e propunerea Corei. Biletele sunt luate - pot fi folosite sau nu, Corei îi e totuna.

- Când ai luat? Şi n-ai zis nimic?

E Vlad, surprinsul. Încă nu a reuşit să anticipeze toate intenţiile Corei. Şi poate nici nu ar fi bine. Cora, dacă nu surprinde, nu e Cora.

- Ha, ha, ha. Ei? Vreţi?

- Măi, la faza asta ai dat-o în bară. Nu vreau. Sună naşpa. Iar maestrul... să-mi fie cu iertare, nu mă omor după cum joacă. A fost un val..., mai demult mi-a plăcut, m-a încântat, dar, gata! Mai bine, aş vrea să stăm aici, să ne citească Silvia, să alergăm nebuni cu rolele.

Normal, Matei nu se supune dorinţelor Corei. Probabil niciodată nu o va face, pur şi simplu.

- Ceilalţi? Păreri? Ce fac cu biletele? Le dăm cuiva, prin parc? Le înecăm în Cola? glumeşte Cora, oarecum indiferentă.

Doru ridică din umeri, Silvia îl priveşte întrebătoare pe Matei, iar Alexandra priveşte în zare. Sorina parcă ar vrea, iar Marcel spune că nu.

- E clar, nu vreţi. Hai să abordez pe cineva din parc, să nu se piardă biletele. Le dau gratis.


Cora, dezinvoltă, se ridică de la masa lor. Într-o bluză vaporoasă şi în pantaloni scurţi, cu părul strâns, nebronzată (încă). Intră în vorbă cu un grup de tineri. Aceia râd şi dau din mâini: nu, nu. Mai departe. Un alt grup. Nimic. Cora nu se lasă. (Când s-a dat ea bătută? Poate doar când a vrut să-l cucerească pe Matei.) Vede două familii, aşa, între două vârste. Aceia stau pe gânduri. Dau să primească biletele, dar refuză. Probabil au altceva în program? Şi tot aşa... Câteva încercări. Cora persistă. Grupul nostru o urmăreşte cu tot amuzamentul. Când va renunţa? I-au pregătit „înecarea": un pahar cu Cola, în care să cufunde biletele...

În fine, o pereche de bătrânei. Par încântaţi. Au luat două dintre cele 8 bilete cumpărate. (Vai, şi Cora s-a zbătut, să obţină cele mai bune locuri!) Dar 6 au rămas.

Cora se întoarce, la fel de indiferentă.

- Gata, asta e. Le înecăm?

Văzând paharul cu Cola, înţelege. Biletele plonjează în pahar, unde rămân, în mijlocul mesei, până la sfârşit. Glume, glumiţe, chicote.

- Măi, Cora, când mai ai iniţiative din astea, poate ne întrebi şi pe noi înainte..., ca să nu mai faci atâta risipă..., râde Matei.

Cora e puţin supărată, până la urmă. Poate în urmă cu un an, ar fi fumat o ţigară. Dar acum... nu. Vlad înţelege şi o ia după umeri.

- Ei, lasă, uite, duminica viitoare vă duc eu undeva..., unde o să vă placă. Fără... înecări.

Faza fiind consumată, trec la „programul zilei": lectura Silviei. Aceasta se roşeşte.

- Nu cred că vă mai citesc nimic, pentru că e tot legat de teatru, şi o să căscaţi de plictiseală. Poate dacă era Onu pe aici..., lui i-ar fi plăcut, că e o piesă de teatru pentru copii..., începe ea.

- Auzi, aşa începe lectura ta, sau mi se pare mie că bâzâi? o alintă Matei. Ce are a face una cu alta? Biletele sunt bilete, - dacă mai sunt acum bilete - iar ce scrii tu e ce scrii tu. Hai, nu mai sta pe gânduri, că ţi se topeşte îngheţata de tot...

- Bine, bine. Uite,... în continuare la Cartea Rimei...

 

Piesa de teatru pentru copii CEARTA FLORILOR DIN RAI (click)


 

- Ha, ha..., da, i-ar fi plăcut lui Onu... Silvia, chiar ar fi bine să trimiţi piesa asta învăţătoarei lui Onu, ca să o pună în scenă la şcoală. Cred că s-ar potrivi! zise Vlad.

- Of, v-am plictisit, nu-i aşa? se înnegură Silvia. Dar asta se potrivea, la conţinutul Cărţii Rimei. Era una din piesele pe care Rima le-a dăruit copiilor...

- Hei, nu trage concluziile înainte de vreme. De ce să nu ne placă? Doar nu trebuie să o jucăm noi..., ci doar ne dăm cu părerea. Uite, dacă aş avea copii, mi-ar face plăcere ca la şcoală să se facă o reprezentaţie după un text ca ăsta. Chiar e drăguţ şi educativ! Şi, fiind în versuri, cred că are mai multă priză la copii, îl învaţă mai uşor..., comentă Sorina.

- Da, evident..., murmură Doru. Noi n-am avut aşa ceva. De fapt, nimeni nu şi-a bătut capul cu noi, cu piese de teatru sau scenete de orice fel. Şi m-ar fi interesat...

- Mie-mi spui..., adăugă Alexandra.

- Deci, scrie mai departe, Silvioara, şi gândeşte-te şi la o finalitate pentru ceea ce scrii!, o încurajă şi Vlad.

După care..., rolele şi... la goană!

(Au strâns, mai întâi, recipientele de plastic şi le-au pus într-un container de reciclare. Adică, de ce să facă risipă? Singurul care a rămas pe masă..., a fost paharul de plastic cu Cola, în care se topiseră biletele de teatru... nesolicitate.)



 Pentru pagina de linkuri spre celelalte capitole de roman, click aici.


     

Autor:
Prof. Religie Mirela Șova

Partager cet article

Commenter cet article