Overblog
Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
Blog Mirela Șova

Poveste cu Zana Milostiva

Poveste cu Zâna Milostiva

 




 

A venit iarăşi rândul poveştii..., pregătind un desert super-ultra-hiper-mega-giga-extra uşor de făcut...

Asculţi?

- Da, mamă!

 

A fost odată ca în vremea poveştilor, o familie fericită, care trăia în linişte, în împărăţia lui Cap Pătrat. Părinţii munceau, copiii creşteau, aveau tot ce le trebuia, fără să aibă nici în plus, nici în minus.... Cu alte cuvinte, toate bune şi frumoase.

În timpurile acelea, oamenii erau foarte harnici, încât toţi reuşeau să-şi producă cele necesare traiului, singuri. Şi mâncarea, şi îmbrăcămintea, şi celelalte. De mici, copiii se învăţau să-şi ajute părinţii, având, desigur, şi timp de joacă.

S-a întâmplat însă că, nu se ştie de ce, părinţii din această familie s-au îmbolnăvit amândoi, iar copiii, adică un frate şi două surori, au rămas să muncească singuri în gospodărie. Abia se descurcau, băiatul fiind cel mai mic, neavând putere de muncă. Ce să facă? Părinţii la pat, copiii la muncă...

Cap Pătrat dăduse un decret aspru: nimeni să nu ceară de la nimeni nimic, niciodată, indiferent de situaţie. Fiecare să se descurce în familia lui. Dacă se raporta vreun caz de într-ajutorare, toţi cei vinovaţi erau băgaţi la închisoare şi, eventual, torturaţi.


Au trecut câteva zile grele, în care familia aceasta abia s-a descurcat. Părinţii nu-şi reveneau din boală, doctori nu existau pe atunci (bolile ori treceau singure, ori... nu treceau), iar copiii erau din ce în ce mai obosiţi. Mâncarea gătită de fete nu era aşa de bună ca a mamei; animalele nu mai erau la fel de bine hrănite şi îngrijite, iar grădina... Era greu.

Şi nu puteau cere ajutorul nimănui, de frica împăratului şi a spionilor lui.

Încă o zi foarte grea. Băiatul s-a îmbolnăvit şi el.

Fetele... disperate.

Deşi câţiva din preajmă ştiau de situaţia lor grea, nu-i puteau ajuta, de frica împăratului.

Atunci...

Pe când fetele, foarte obosite, trebăluiau prin bucătărie, li s-a arătat deodată Zâna Milostiva, o zână care nu avea voie să intre în acea împărăţie (fusese alungată demult, de împăratul Cap Pătrat), dar deh! fiind zână, se putea strecura şi nevăzută, la nevoie.

Zâna aceasta, foarte frumoasă, le-a încurajat pe fete şi le-a zis:

- Acum vă puteţi odihni. Părinţii şi fratele vostru se vor face bine. A venit vremea ca acest împărat al vostru să nu mai conducă împărăţia, dacă are o inimă atât de îngustă. Sau... să nu o mai aibă aşa. Nu vă mâhniţi.

Zâna a făcut ea însăşi toată treaba, în locul fetelor. A pregătit un ceai cu leac pentru cei bolnavi, care au început să se simtă mai bine. Trei zile la rând Zâna a făcut tot ce se putea ca să ajute familia aflată la nevoie.

Dar, bineînţeles, ceva-ceva s-a aflat în sat.

Pe Zâna Milostiva nu o puteau vedea, dar treaba nu se putea face singură.

S-a raportat împăratului: există un loc, unde s-a încălcat porunca.

- Căutaţi, aflaţi, cercetaţi, nu cumva să fie mână de zână la mijloc...! s-a supărat acesta. Că, dacă e mână de om..., rezolvăm uşor. Dar dacă e de zână..., mai greu!

Lumea din sat nu înţelegea cum reuşise familia aceea să se descurce. Unii erau chiar invidioşi. Alţii se bucurau. Se suspectaseră cu toţii între ei, care să fi fost cel care a ajutat.

După trei zile, Zâna a plecat. Situaţia revenise aproape de normal. Numai că, în grădină, între celelalte flori, plantase floarea dragostei, ca să se înmulţească în acel loc. Mirosul ei avea puterea de a da curaj celor temători, încât să treacă peste legile împăratului.


După o vreme, s-a uitat de acea familie şi de acea ciudată revenire a ei. Împăratului i s-a raportat că nu s-a găsit urma zânei şi că, probabil, fetele din casă au muncit şi s-au descurcat singure.

Dar..., când o altă familie s-a aflat la necaz, cei ce fuseseră ajutaţi de Zână s-au dus şi le-au dat ajutor, sfidând orice spion, şi au plantat şi în grădina acelora floarea dragostei.

Atunci, toţi cei aflaţi „vinovaţi" au fost aduşi la palat, la interogatoriu:

- Cum aţi îndrăznit? Aţi călcat porunca! Pedeapsa e închisoarea pe viaţă! a strigat acesta.

- Împărate, însuşi înălţimea voastră, dacă nu aţi avea atâţia slujitori care să vă ajute, nu v-aţi putea descurca în toate situaţiile, a grăit cu curaj şi cu linişte unul dintre cei chemaţi.

- Cum îndrăzneşti? Eu sunt împăratul! Pe mine trebuie să mă slujească alţii! Dar voi, voi... aveţi alte îndatoriri! Recunoaşteţi că aţi greşit! Şi recunoaşteţi că Zâna v-a ajutat!

- Îndrăznim să vă oferim şi dumneavoastră această floare, una dintre cele trimise nouă în dar de Zână. Veţi vedea...

- Ce să văd? Dacă e de la Zână, nu-mi trebuie! Soldaţi, închideţi-i!


Cele două familii au fost închise, iar floarea a rămas în sala tronului, într-un ghivechi, aşa cum fusese adusă, uitată printre celelalte flori regale.

Împăratul era neliniştit. Avea acum confirmarea că Zâna nu s-a potolit. Nu suporta că i s-a încălcat porunca. Dar cum să o prindă? Da, putea face un plan: să oblige nişte supuşi să se prefacă neajutoraţi, ca să vină ea. Dar dacă rămânea nevăzută, tot în zadar. Putuse să o gonească din împărăţie doar când toţi oamenii acceptaseră să se supună legii lui. Asta o gonise pe zână. Dar acum..., când unii au prins curaj. Să fie de la o simplă floare? Sau de la ceva mai mult?

Împăratul căută singur floarea Zânei. Ciudat, era parfumată şi, inspirându-i mirosul plăcut, se liniştea. Începu să vadă lucrurile altfel. Dacă porunca lui a fost greşită? Dar cum să fie? Aşa primise „instrucţiunile" de la tatăl său, Romb Împărat. Deci... cum putea schimba el tradiţia?

Urmară zile zbuciumate pentru împărat. Numai când mirosea floarea, numai atunci se liniştea. Altminteri nu.

A treia zi, Zâna i se arătă, ea însăşi. Atât de frumoasă, atât de gingaşă, în lumină strălucitoare. Cu glas domol, ea îi zise:

- Luminate împărate, drept ai învăţat pe oamenii din ţara ta, să fie harnici. În alte locuri, pe unde eu am umblat, nu sunt aşa, ca aici... Însă aceasta nu este totul. Dacă unii s-ar îmbolnăvi sau alte probleme ar avea, şi alţii i-ar ajuta, pentru o perioadă sau pentru cât este nevoie, nu e aceasta o încurajare a celor trândavi..., nici o descurajare a celor harnici... Poate că tatăl domniei tale a greşit. Şi regii pot greşi. Dar înţelepciunea lor se arată când corectează aceste greşeli.

Eu nu mai pot pleca din împărăţia ta, orice decizie vei lua. Şi orice decizii vor lua supuşii luminăţiei tale. Trebuie să-i încurajez, ca să aibă toate virtuţile sufletului, nu numai pe una dintre ele. Am aşteptat mai mult până să fac acest lucru, adică am aşteptat ca pe alte tărâmuri să crească floarea dragostei, pe care v-am adus-o şi vouă. Acum nu mă mai poţi alunga din împărăţie.

Tulburat şi mişcat, împăratul nu putu răspunde nimic. Zâna înţelese şi dispăru.


După alte zile, timp în care împăratul nu se despărţi de floarea zânei, o nouă lege fu dată în împărăţie: toţi cei care sunt în necazuri, pot cere ajutorul altora, iar cei care pot ajuta, sunt liberi să o facă. Nu mai existau pedepse, nici obligaţii. Cei din închisori au fost eliberaţi.

Iar floarea zânei a fost dăruită tuturor.

Chiar şi aşa, nu s-au rezolvat toate. Pentru că unii au cârtit şi au considerat nedreaptă noua lege, pe când pe cea veche - bună şi corectă. Dar şi ei, când au văzut ce frumoasă e într-ajutorarea (în momentul când au avut o nevoie şi alţii nu au trecut nepăsători pe lângă ei), au tăcut şi au primit floarea în grădina lor şi dragostea în inima lor.

Abia de atunci oamenii acelei ţări au fost fericiţi, iar împăratului nu i-au mai spus Cap Pătrat, ci Nobilul Cavaler. Iar Zâna... cum sunt zânele...: s-a grăbit şi spre alte meleaguri, unde era nevoie de prezenţa ei nevăzută.

Şi aşa... s-a terminat povestea, în acele vremuri.

 

 

- Mami, dar e adevărat ceva din ce ai zis aici? Există floarea aceasta? Există zâna?

- După cum ştii, povestea e poveste. Nu există în lumea noastră nici floarea, nici zâna. Dar pot exista oameni harnici şi milostivi, care să ajute pe alţii şi oameni care să primească ajutor, în numele dragostei creştine, şi primind încurajare nevăzută de la Bunul Dumnezeu şi de la Sfinţii Săi.


Asta e..., fiule, iar prăjitura de azi e ... o budincă făcută în câteva minute, cu biscuiţi. De fapt, am făcut două: una de ciocolată şi una de căpşuni. Am folosit câte un plic de budincă (unul de ciocolată, unul de căpşuni cu migdale), câte jumătate de litru de lapte dulce, câteva linguri de zahăr, am urmat instrucţiunile de pe plicuri, iar când budinca a fost gata (era foarte fierbinte), am pregătit biscuiţii.

Într-un castron mai mare, am pus un rând de biscuiţi, apoi am turnat o parte din budinca fierbinte. Şi iar un rând de biscuiţi, şi iarăşi budincă. Deasupra am presărat nucă de cocos. Se serveşte rece (aveţi grijă însă ca inimile să vă fie mereu calde!).



  


Spre povești originale (creație Mirela Șova), dați click aici.
Spre povești clasice repovestite, dați
click aici.


 

  Autor: Prof. Religie Mirela Șova

Partager cet article

Commenter cet article