Overblog
Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
Blog Mirela Șova

Din spatele geamului (cu prezentare literară a unor tipuri aparte de ploaie)

Din spatele geamului

 



Claxoane (nu se văd, ce-i drept, doar... se aud).

Ştergătoare de maşini ridicate. Să le număr?

Lume îmbrăcată în „uniforma" modei, grăbită.

Foarte rar, copii zburdând, pentru că mamele (bunicile) lor îi ţin bine de mână, când merg pe stradă, nemaiexistând trotuar pe unde să se ferească de maşini.

Câini mulţi, aflaţi şi în perioada de împerechere.

Puţini bătrâni, căci mai mult stau în casă, uitaţi de lume.

Nimeni nu are timp să observe salcâmul înflorit.

Ha, ha, ha. Ce spun? Doar mirosul de salcâm, poate, să-l mai simtă.


„Se scutură salcâmul. O ploaie de miresme...", aşa începea, îmi amintesc, o povestire a lui Delavrancea.

Se scutură şi azi, cu aceeaşi ploaie. Numai că nu are pentru cine.

„Mami, mami, uite ce copac frumos!"

Hai că are, totuşi, pentru cine se scutura, ba chiar şi iasomia de grădină (ce contează că acea curte e părăsită, totuşi are o iasomie în ea) nu a înflorit degeaba.

Uite, şi liliacul (cât a mai rămas din el, că a fost jumulit îndată după înflorire, de mâini nesăţioase - şi, hai să fim îngăduitori, să ne imaginăm că a fost cules de un îndrăgostit romantic), nici el nu a înflorit aiurea, îl vede totuşi cineva.

Măi, dar e culmea, că şi nebuniile astea de azalee sar în ochii multora. Na!

A, şi neapărat se asortează totul cu fân cosit. Ei, şi ce dacă eşti în Bucureşti, ce, nu-i voie să se tundă iarba şi să fie lăsată aşa..., cât să te crezi la munte?

Nu spun de nebunia castanului. Şi-a închipuit că-i domină pe toţi, cu florile lui şi cu mirosul. Ca să nu mai plecăm de sub el.


Da, de unde am plecat (cu privirea, că stau la geam), şi unde am ajuns.

Trecătorii din luna mai sunt bruiaţi în drumul lor, care de obicei e spre serviciu.

Bruiaţi de natura asta, încăpăţânat de frumoasă şi parfumată, nebun de zglobie şi înnebunitor de vie, nu mai pot fi doar trecători.

Atunci, eu cum mai pot doar să stau la geam? Mă cheamă, să mă bucur de ea. Chiar şi aici, în Bucureştiul nostru - ce, aici nu poate fi frumos? Asta-i bună!

 

Mai aştept puţin, nu ies acum, că s-a pornit ploaia plopului, ploaie de puf. Şi păpădia e la maxim. O ploaie vegetală, încântătoare, jucăuşă, care te face să nu mai iei toate lucrurile în serios.

Serios? E ceva care să nu poată fi depăşit?

Şi, bineînţeles, toate te trimit la El, la Făcătorul. Cum s-a gândit El să ne dea ploaie în fiecare anotimp, de tot felul, cum ne plouă încontinuu, ca o reflectare a ploii milei Sale aurii (de har).

Ninge, plouă, curg frunze, curg petale, seminţe.... Noi cu câte feluri de lacrimi să răspundem?

Da, şi aici, în Bucureşti.

Oriunde.

Fără a exista loc în care El să nu fie, în care să nu ne poată auzi.

Aşa cum ne va spune Evanghelia în Duminica aceasta (a Samarinencei):

„Dar vine ceasul şi acum este, când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr, că şi Tatăl astfel de închinători Îşi doreşte." (Ioan 4, 23)


Departe, văd şi biserica. „Plouată" de soare, chemând. Ea însăşi, ploaie de binecuvântări şi sfinţiri.

Şi apoi...

E luna mai, când nu poţi rămâne indiferent la atâta şi atâta şi atâta frumuseţe pe care o risipeşte Dumnezeu cu generozitate, pentru a atinge cumva sufletele noastre.

Ei..., cam asta se vede din spatele geamului. Măcar să-l deschid...





Autor:
Prof. Religie Mirela Șova
 

Partager cet article

Commenter cet article