Overblog
Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
Blog Mirela Șova

Tanguire si nadejde - Profetul Ieremia

Tânguire şi nădejde

 




Eu sunt omul care am văzut nenorocirea sub varga aprinderii Lui.

El m-a purtat şi m-a adus în întuneric şi în beznă.

Da, împotriva mea se întoarce şi iar întoarce în toată vremea mâna Sa.

Mistuit-a trupul meu şi pielea mea, zdrobit-a oasele mele;

A ridicat zid împotriva mea şi m-a înconjurat de venin şi de zbucium,

Mutându-mă în împărăţia morţii, ca pe morţii cei din veac.

M-a împrejmuit cu zid şi n-am pe unde să ies, îngreuiat-a lanţurile mele;

Chiar când strig şi răcnesc, rugăciunea mea nu se aude;

El a astupat cărările mele cu piatră şi a întortochiat potecile mele.

El a ajuns pentru mine ca un urs la pândă, ca un leu în ascunzătoare.

Rătăcit-a căile mele, m-a sfâşiat şi m-a pustiit;

A încordat arcul Său şi m-a aşezat ca ţintă săgeţii Sale,

Trimiţând în rărunchii mei pe fiii tolbei Sale.

Făcutu-m-am de râs faţă de poporul meu, cântecul lor de batjocură în fiecare zi.

El m-a săturat de amărăciuni, adăpatu-m-a cu pelin.

A zdrobit de piatră dinţii mei şi m-a afundat în cenuşă.

Tu ai răpit pacea sufletului meu, uitat-am fericirea

Şi am zis: „S-a dus puterea vieţii mele şi nădejdea mea în Domnul".

Adu-Ţi aminte de nevoia şi necazul meu, de pelin şi otravă!

Să-Ţi aduci aminte că împovărat este în mine sufletul meu.

Aceasta voi pune-o la inimă, de aceea voi nădăjdui:

Milele Domnului nu s-au sfârşit, milostivirile Lui nu încetează.

În fiecare dimineaţă sunt altele, credincioşia Ta este mare!

„Partea mea este Domnul, a zis sufletul meu, de aceea voi nădăjdui în El."

Bun este Domnul cu cei ce se încred în El, pentru omul care Îl caută.

Bine este să aştepţi în tăcere ajutorul Domnului.

Bine este omul să poarte un jug din tinereţile lui.

Să stea la o parte în tăcere, dacă Domnul îi dă poruncă!

Să atingă pulberea cu buzele lui; poate mai este nădejde!

Să dea obrazul lui spre lovire şi să se sature de ocară!

Căci Domnul nu aruncă pe oameni pentru totdeauna;

Ci El pedepseşte şi are milă după mulţimea milelor Lui.

Că nu de bună voie umileşte şi pedepseşte pe fiii oamenilor.

Când călcăm în picioare pe toţi robii pământului,

Când călcăm dreptatea omului înaintea feţei Celui Preaînalt,

Când nu dăm dreptate cuiva în pricina lui, oare Stăpânul a toate nu vede?

Cine este Cel ce a grăit şi s-a făcut, fără numai Domnul, Care a poruncit?

Nu iese oare din gura Celui Preaînalt binele şi răul?

De ce suspină omul toată viaţa, fiecare pentru păcatul lui?

Să cercetăm căile noastre, luând aminte şi întorcându-ne la Domnul!

Să ridicăm inimile şi mâinile noastre la Domnul din cer!

Noi am păcătuit şi ne-am răzvrătit şi Tu ne-ai iertat.

Tu Te-ai înveşmântat cu mânie şi ne-ai urmărit; Tu ai ucis fără milă;

Tu Te-ai ascuns în nori, ca să nu străbată rugăciunea la Tine;

Tu ai făcut din mine o măturătură şi un gunoi, în mijlocul popoarelor.

Toţi duşmanii noştri au deschis gura împotriva noastră;

De spaimă şi de groapă am avut parte, de pustiire şi de ruină.

Şuvoaie de apă lăcrimează ochiul meu, din pricina prăpădului fiicei poporului meu.

Ochiul meu varsă lacrimi fără încetare, căci nu este uşurare.

Până să se uite în jos şi să privească Domnul din ceruri.

Ochiul meu mă doare din pricina fiicelor cetăţii mele.

Ca pe o pasăre m-au vânat fără cuvânt vrăjmaşii mei,

Au vrut să nimicească în groapă viaţa mea, şi au aruncat cu pietre în mine.

Ape năvăleau peste capul meu şi cugetam: „Sunt pierdut!"

Chemat-am numele Tău, Doamne, din groapa cea mai dedesupt.

Tu ai auzit glasul meu: „Nu astupa urechea la suspinul şi strigătul meu".

Tu erai aproape în ziua când Te-am strigat şi ai zis: „Nu-ţi fie frică!"

 

(Plângerile Profetului Ieremia, cap. 3, versetele 1 - 57)

 


Fiecare dintre noi poate avea, la un moment dat, „Ierusalimul sufletesc" cucerit de vrăjmaşi, căzând în exilul ascunderii harului. Îi e greu atunci sufletului, ne spun chiar Sfinţii, din experienţa lor, dar aceasta face parte din pedagogia divină a îndreptării noastre spre smerita cugetare. Depăşind „exilul" (datorat păcatelor noastre, nicidecum asprimii divine), ne reîntoarcem în braţele părinteşti, mai bogaţi în El şi împuţinaţi în egoismul nostru.

Partager cet article

Commenter cet article