Overblog
Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
Blog Mirela Șova

Zilnic, moartea bate la uşă. Dar... Hristos a înviat!

Zilnic, moartea bate la uşă. Dar... Hristos a înviat!

 



Înţelegem treptat că toţi ne îndreptăm spre moarte. Dacă ar fi numai atât, am spune cu împăratul Solomon din vechime: deşertăciunea deşertăciunilor, toate sunt deşertăciuni. Timpul însuşi ar fi inamicul nostru şi ne-ar putea dispera până la nebunie trecerea secundelor şi vederea altora mai tineri, alte generaţii care înfloresc nepăsătoare peste veştejirea noastră.

Dacă nu suntem firi filosofice, deşi în fiecare dintre noi e ascuns un ... Moromete, abia la momente cruciale ale vieţii (de răscruce), când atingem moartea sau când o vedem dându-ne târcoale, adâncim acest sens, îl acceptăm şi ne obişnuim cu apropierea sfârşitului. Căci statisticile cu privire la moarte nu ne sunt de ajutor. Ce folos că media de vârstă este una (să zicem, 60 - 70 de ani), dacă pot muri mai devreme, pot muri azi, sau, din contră, pot depăşi media?


Apoi, aflăm că toţi Sfinţii s-au gândit cu multă seriozitate la moarte. Şi ne raportăm la gândirea lor, la gândirea Bisericii, pentru că ei sunt modelele noastre. Ei au sfintele moaşte, ei fac minuni, ei se păstrează în memoria şi pomenirea tuturor cu cinste şi evlavie. Ei nu îşi permiteau să uite de moarte. Gândeşte-te la moarte şi la Judecată şi nu vei mai păcătui, spun ei. Rămâne o taină să cunoaştem cum trăiau ei moartea de fiecare zi. Doar urmându-le cu totul exemplul putem afla.


...Într-adevăr, e o nebunie să maschezi frica de moarte prin a te preface că uiţi de ea. Chiar şi când vezi pe alţii murind, fie depărtaţi (de care afli la ştiri), fie apropiaţi (la care te implici direct, la înmormântare, la pomeni), parcă vrei să alungi gândul că şi tu vei fi odată în pielea lor, poate chiar ... pe nepregătite (dar te rogi, să te ferească Dumnezeu de moartea năpraznică, şi pentru aceasta se roagă şi Biserica, la sfintele slujbe, îndeosebi la Sfânta Liturghie).

Dar, ce folos ca să fugi de moarte, prefăcându-te că nu-i pentru tine? Din contră, fuga de moarte te face să aparţii acestei lumi mai mult decât e necesar; te adânceşti atunci în cele de aici, ca şi cum ar fi ultima realitate pentru tine. Hei, dar nu ăsta e rostul meu pe lume şi nici al altuia, oricare ar fi el!


Şi atunci... nu uit de moarte, nu o evit ca idee, accept că pot muri oricând..., dar mai am un model, pe lângă Sfinţi. Mă gândesc simultan şi la Cel care a învins moartea pentru noi toţi. La Domnul nostru Iisus Hristos. Şi adică... la ce-mi foloseşte acest lucru? Mă gândesc la toată învăţătura Sa, mai întâi, în care mi-a descoperit în chip clar că sufletul omului este nemuritor, că există rai şi iad, că există judecată şi răsplată sau pedeapsă, şi apoi mă gândesc cum a pecetluit învăţătura Sa: cu minuni, cu Cruce, cu moarte şi cu Înviere şi Înălţare la cer. El a înviat! El, prin Duhul Său cel Sfânt, m-a făcut să cred în El ca Fiu al lui Dumnezeu şi să mă închin Tatălui.

Atunci, încrezându-mă în El, mă las în voia Lui şi accept cu seninătate că El este Stăpânul meu: al vieţii mele, al morţii mele, al meu cu totul. Crezând, primind mărturisirea Apostolilor şi a Bisericii, că Hristos a înviat, nu mă mai tem de moarte, ci doar îmi fac griji... să nu rămân nepăsător faţă de Învierea Sa. Într-o oarecare măsură oricum sunt nepăsător, pentru că nici nu pot înţelege în totalitate Taina Învierii Sale, căci şi Trupul Său a înviat din morţi, şi sufletul Său omenesc pe care L-a avut, n-a putut fi ţinut în iad...


Citesc, studiez, dar tot văd că nu are capăt adâncirea Tainei. Şi nu mă pierd în faţa adâncimii ei, ci mă înclin şi mă las în voia Lui: ca să pot spune şi eu: „Da, Doamne", alături de toţi cei care au spus aşa, de-a lungul istoriei. Un „da" deplin, dus până la capăt. Până când, până unde? Nu ştiu. Până când crede El de cuviinţă. Până când... voi ajunge să pun început bun.


El a înviat din morţi. Nu ca un spectru înspăimântător, ci arătând tot mai deplin Iubirea şi Nemurirea Sa dumnezeiască. Ah, asta îmi trebuie: când mă gândesc la moartea mea, să mă încred Învierii Sale - iar pe El L-am primit în mine, la Sfânta Împărtăşanie. Pe El, Cel înviat, împreună cu Care am şi murit la Sfântul Botez... El, Cel înviat, trăieşte în mine, ca şi în orice creştin. Îmi rămâne adâncirea Tainei, a prezenţei, a învăţăturii Lui, a poruncilor Lui, adâncirea în El.

Ştiind El că singur nu aş putea să fac aceasta, a venit El în mine, să mă ajute permanent. Nu numai când şi când. Permanent. Îmi rămâne să ridic gândul la El şi, pomenindu-mi moartea mea iminentă şi Învierea Lui incontestabilă, să mă rog Lui, cu ce rugăciuni pot, ca să mă ajute să fac voia Lui. Şi, treptat, să înviez cu El şi să mă pregătesc de moarte.


Iar la Judecată..., mă gândesc mai ales la un lucru: ce voi putea spune, când atunci voi vedea clar că El a fost tot timpul cu mine, dar eu nu am fost tot timpul cu El? Că mi-am permis luxul deznădejdii şi al altor păcate, fără să alerg la picioarele Lui; că m-a căutat de nenumărate ori ca pe oaia cea pierdută, m-a adus pe grumaz, iar eu am fugit iarăşi pe marginea prăpastiei... Însă mă rog puterii Lui nespuse de iertare, ca să mă ajute, ca să se împuţineze aceste momente de rătăcire, ca să mă întărească şi să ne întărească pe toţi, cu harul Său; ca să viem Lui întru El şi să ne primească sufletele în rai, la trecerea noastră din această lume la cea veşnică.


„Carnea şi sângele nu pot să moştenească împărăţia lui Dumnezeu, nici stricăciunea nu moşteneşte nestricăciunea. Iată, taină vă spun vouă: Nu toţi vom muri, dar toţi ne vom schimba, deodată, într-o clipeală de ochi la trâmbiţa cea de apoi. Căci trâmbiţa va suna şi morţii vor învia nestricăcioşi iar noi ne vom schimba.

Căci trebuie ca acest trup stricăcios să se îmbrace în nestricăciune şi acest trup muritor să se îmbrace în nemurire. Iar când acest trup stricăcios se va îmbrăca în nestricăciune şi acest trup muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci va fi cuvântul care este scris: Moartea a fost înghiţită de biruinţă. Unde îţi este, moarte, biruinţa ta? Unde îţi este, moarte, boldul tău? Şi boldul morţii este păcatul. Iar puterea păcatului este legea.

Dar să dăm mulţumire lui Dumnezeu, Care ne-a dat biruinţa prin Domnul nostru Iisus Hristos! Drept aceea, fraţii mei iubiţi, fiţi tari, neclintiţi, sporind totdeauna în lucrul Domnului, ştiind că osteneala voastră nu este zadarnică în Domnul."

(Sfântul Apostol Pavel, în Epistola I Corinteni 15, 50-58) 


  Prof. Religie Mirela Șova

Partager cet article

Commenter cet article