Overblog
Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
Blog Mirela Șova

Postul Mare - Treapta XLI - Dor spre Denii

Postul Mare - Treapta XLI - Dor spre Denii 

 



„Iată cu ce poate fi comparată Împărăţia lui Dumnezeu: închipuiţi-vă o vale întinsă, plină cu fel de fel de vegetaţie. În mijlocul ei se află o casă foarte frumoasă, în care se află un prinţ de o frumuseţe, inteligenţă, putere şi bogăţie de nedescris... De la casă pleacă aidoma unor raze cărări, care cu cât se depărtează mai mult de casă, cu atât se întretaie şi se împletesc între ele. Şi totuşi, în pofida acestei împletiri, toate pot duce la casă, adică nu sunt căi ce duc în rătăcire.

Dar la hotarele văii încep cărări care se împletesc cu cărări străine, ce nu duc la casă, ci îndărăt, dincolo de hotarele acestei fericite văi împărăteşti.

Pe toate cărările merg o mulţime de oameni. Toţi merg la prinţ, care le făgăduieşte celor care ajung la el veşnică prăznuire împreună cu el în casă, ale cărei sălaşuri sunt nenumărate şi a cărei desfătare este nemăsurată. Prinţul îi vede pe toţi care merg şi toate ostenelile pe care le poartă fiecare pe drum, însă pe el încep să îl vadă şi să îl simtă doar cei care purced pe cărările neîmpletite cu căi străine... şi cu cât se apropie de casă, cu atât mai limpede îl văd pe prinţ, până când, în cele din urmă, chipul acestuia se întipăreşte în ei în aşa măsură, că se topesc cu totul într-însul, uitând de sine, pentru că el este pe de-a-ntregul dulceaţă şi desfătare.

Iar cei ce umblă pe căi amestecate ştiu că prinţul există, dar nu îl văd, îl doresc, însă nu îl gustă, îl caută, dar nu-l dobândesc."
(Sfântul Teofan Zăvorâtul)

 

 

Când lumina spre-nserare se apleacă, -n asfinţit, 

Se aude zvon de Denii, ce foşneşte înteţit.

Nicio larmă nu-i prea mare, să-l acopere cumva,

Iară inima tresare şi răspunde cum vrea ea.

 

Un răspuns cât o lumină ce se-aprinde-n lumânare,

Un răspuns cât o secundă care, parcă, nu mai moare,

Un răspuns de-o viaţă-ntreagă, un DA clar şi neschimbat,

Iar de Paşte, ca un susur, un HRISTOS A ÎNVIAT!

 

Poate inima să tacă, când la orizont apare

Crucea Domnului răsfrântă şi pururi strălucitoare?

Poate, da, poate să tacă, dar nu poate să nu cânte,

Când victoria-nvierii în tot omul se împlântă.

 

Poate dorul să mocnească şi să nu reverse miruri,

Pe care să le ofere Domnului, sub patrafiruri?

Oare sufletul refuză însăşi Viaţa şi Suflarea?

Poate, oare? Vai, de poate, nu-nţelege c-aşa moare?

 

Bate inima la Denii, clocotind în aşteptare,

Uită de această lume şi de tot ce o mai doare,

Doar la candelă priveşte şi pricepe înţelesul:

Dumnezeu este şi Calea, Dumnezeu este şi Sensul.





Autor:
Prof. Religie Mirela Șova

Partager cet article

Commenter cet article