Overblog
Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
Blog Mirela Șova

Dintru adancuri am strigat (povestire folositoare din zilele noastre)

Dintru adâncuri am strigat...
(povestire folositoare din zilele noastre)

 



„Către Tine, Doamne, am strigat, Dumnezeul meu, ia aminte! Că de nu mă vei auzi, mă voi asemăna cu cei care se coboară în groapă. Ascultă glasul rugăciunii mele când mă rog către Tine, când ridic mâinile mele către locaşul Tău cel sfânt." (Psalm 27, 1-2)


Era într-o vreme dinainte de criza economică mondială, când... românii se înghesuiau, pe capete, să plece în străinătate, la lucru, pentru câştig sau din diverse alte motive.

Un tânăr certat cu ai săi (nu dintr-un motiv anume, ci nemulţumit de toate, de orice sistem, de lipsa de bani, de starea în şomaj...) a hotărât să plece în Italia, mai întâi angajat la negru, iar mai apoi... să vadă ce se poate. A plecat. Un tânăr puternic, absolvent de facultate, foarte bine dezvoltat fizic - de altfel ar fi ajuns sportiv de performanţă, dacă..., dacă ar fi ales alt drum în viaţă.


Nici în Italia nu i-a surâs... norocul. Perioade scurte de muncă, urmate de perioade fără lucru, în care cheltuia ce câştigase înainte. Practic, nu strângea nimic, doar număra zilele şi lunile..., care aveau să devină chiar ani. Ani irosiţi. Nici tu bani, nici tu bucurie, nici cu ai tăi. Singurătate şi aşteptarea unui noroc neaşteptat. De altfel, prietenos, şi-a făcut câteva cunoştinţe printre italieni. „Dar nu prea ai ce discuta cu ei. Doar fac cumpărături şi se distrează. Mie îmi place geografia şi istoria, dar pentru ei obiectele astea sunt ca şi cum n-ar exista prin şcolile lor. Nu ştiu mai nimic."

I se face dor de casă, de ţară, de tradiţii, de orice e românesc. Începe să-şi sune rudele, deşi până atunci nici nu dorea să stea de vorbă cu ele, ba chiar avea o atitudine dispreţuitoare faţă de ele. Treptat, gândul i se întoarce spre Dumnezeu, unica scăpare. Nu un noroc aşteaptă, ci mila lui Dumnezeu. Îşi roagă sora din ţară să-l treacă pe pomelnic, la Sfânta Liturghie, ca să se întâmple ceva bine şi pentru el.

Iar cel mai mare bine care i se poate întâmpla omului nu este să „câştige la Loto", adică să obţină o avere peste noapte, sau altceva material ori pământesc, ci tocmai ca inima lui să bată, să bată în ritmul voii lui Dumnezeu cu el.


Deci tânărul acesta, după ce a cules portocale, a păzit umbrele de plajă, a dezghiocat melci şi scoici, a cules căpşuni, a ajuns la o nouă slujbă: descărcare de pepenoaice din tiruri. Deci, câte un tir întreg, deodată. Eheeee, era el puternic, dar nici chiar aşa. S-a întâmplat să fie şi o perioadă de ploi abundente, încât locul unde avea de descărcat era plin de noroi. În noroi până spre genunchi, descărca, descărca, până când simţea că tot trupul i-a amorţit. Dar nu se lăsa, că nu putea spune că îl depăşeşte slujba, pe care o aşteptase oricum câteva săptămâni în care nu primise altceva de lucru.

Abia atunci, în timpul descărcării, şi-a venit în sine şi a zis: „Cum stau eu aici, între străini, crezând că voi câştiga..., iar ai mei sunt departe, cu bani mai puţini, dar trăind oricum decent... Iar aici nu mă pot ruga decât cel mult într-o biserică catolică, fără slujbe ca acasă... Doamne, ajută-mă să mă întorc şi să găsesc ceva de lucru la mine! Doamne, abia acum văd că exişti şi că nu m-ai părăsit!"


La scurt timp după acestea, tânărul se întoarce în ţară. Are un concediu de la patronii din Italia, de 2 săptămâni. Dacă în acest interval va găsi ceva de lucru (el locuieşte în România într-un oraş de provincie, renumit pentru numărul mare de şomeri), nu va mai pleca. Dar dacă nu va găsi nimic, nimic, se va întoarce, deoarece între timp s-a căsătorit şi soţia (care e şi ea şomeră) aşteaptă un copilaş...

Se roagă şi... la limita plecării înapoi, spre Italia, se angajează cu un salariu onorabil. În oraşul plin de şomeri.

El trage astfel o singură concluzie: Mare-i Dumnezeu! Şi rămâne în ţară, muncind şi având spor în ale sale, însoţind însă acum munca şi de ... rugăciune! Iar cu rudele... bineînţeles că acum se înţelege şi le respectă, ca unul care ştie şi cum e printre străini...

 

Aşa se întâmplă uneori, că numai după ce ne atingem limitele prin încercări, înţelegem că altceva vrea Dumnezeu de la noi. 

 

Autor:
Prof. Religie Mirela Șova

Partager cet article

Commenter cet article