Overblog
Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
Blog Mirela Șova

Postul Mare - Treapta XXIX

Postul Mare - Treapta XXIX

 




„Faptul că Sfânta Liturghie e trăită de credincioşi în comun ca urcuş sau înaintare în ambianţa de comuniune a Sfintei Treimi face din ea cel mai efectiv mijloc de creare, menţinere şi întărire a comunităţii între oameni ca anticipare a Împărăţiei Sfintei Treimi. Credincioşii care merg Duminică de Duminică la Sfânta Liturghie din aceeaşi Biserică se simt din ce în ce mai mult adunaţi în Dumnezeul iubirii treimice, sporind şi între ei comuniunea. Niciun fel de asociaţii, de adunări sau legături nu creează o atât de adâncă comuniune între oameni ca Sfânta Liturghie, fie pentru că nu îi adună în Dumnezeu Cel mai presus de ei, făcându-i să depăşească interesele lor trecătoare care nu pot fi toate identice, fie pentru că nu se simt ajutaţi unul de altul în rezolvarea intereselor lor diferite. Liturghia devine un chiag unificator chiar şi pentru celelalte feluri de asociaţii şi adunări, pentru că dă un fundament comun vieţii lor în diversitatea de la suprafaţă.
(...)


Sfânta Liturghie înseamnă în greceşte slujire comună. Ea îi adună pe oameni într-o slujire comună adusă lui Dumnezeu Cel în Treime, a lui Dumnezeu al comuniunii. Ea e deci şi puterea cea mai mare creatoare de comunitate. Ea îi adună pe toţi tot mai mult în Împărăţia dragostei nesecate a Sfintei Treimi.

Creştinismul se distinge de orice religie şi filosofie prin faptul că e religia dragostei. Dar dragostea înseamnă afirmarea eternităţii persoanei şi credinţa în ea. (...)


Numai această unire eternă în dragoste între persoane, întemeiată pe Sfânta Treime, susţinută de Fiul lui Dumnezeu prin întrupare până la jertfa de Sine pentru oameni şi asigurată pentru eternitate prin înviere, dă sens existenţei. Altfel, totul ar fi fără sens. Fără jertfă lumea ar fi exclusiv un teatru de război al egoismelor sălbatice, fără înviere naşterea oamenilor n-ar avea nicio raţiune. Existenţa însăşi ar rămâne cu totul inexplicabilă. Singură învierea umple toate de sens, de lumină."

(Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, despre iubirea creştină)

 

 

Să mă cufund în taină, îmbrăţişând Lumina,

Amin.

Să mă cufund în floare, fiind precum albina,

Amin.

Să-mi îngrădesc „nu pot-ul", speranţa izvorându-mi,

Amin.

Dar pot fără de Tine, când Doamne, Tu eşti totu-mi?

 

Voi fi ce vrei Tu, Doamne, ce ai gândit de mine,

Amin.

Voi fi, treptat, deodată, sau nu ştiu cum, azi-mâine,

Amin.

Voi fi, c-a Ta-i puterea de-a da spre nemurire,

Amin.

Şi mă încred în Tine. Și mă încred în Tine.

 

Pe puntea-nsiropată cu har a suferinţei,

Amin.

Pe calea îngustată a crucii şi-a credinţei,

Amin.

Pe plaiul frumuseţii mai mari decât urâtul,

Amin.

Te caut înăuntru-mi, pe Tine, Nevăzutul.

 

Iubitu-m-ai 'nainte de-a fi şi de-a-Ți răspunde,

Amin.

Iubitu-ne-ai de-a-ntregul, iar mila-Ți ne pătrunde,

Amin.

Încovoiaţi de daruri, cu ochii blânzi spre Tine,

Amin.

Noi suntem păcătoşii ce tindem înspre bine. 



Autor:
Prof. Religie Mirela Șova

Partager cet article

Commenter cet article