Overblog
Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
Blog Mirela Șova

Piesa de teatru: Cetateanul turmentat se intoarce ... tulburat! (sau: Un crestin obisnuit si... semnele apocaliptice)

Cetăţeanul turmentat se întoarce... tulburat!

(sau: Un creştin obişnuit și... semnele apocaliptice)

 


Personaje:

Cetăţeanul tulburat

Omul de ordine

Samarineanul milostiv (un om cu suflet mare)

Femeia de serviciu

Omul de la ghişeu

Cetăţeanul X

Dl Ion Luca Caragiale

 


Cetăţeanul are în mână mai multe acte. Vine la un ghişeu, să ceară explicaţii.

Cetăţeanul tulburat: Bună ziua... Aş dori, vă rog, o informaţie... Știţi, am aflat că nu-i bine deloc cu cipurile astea... Că voi fi urmărit... Îmi puteţi explica, vă rog?

Omul de la ghişeu: Acum avem pauză de prânz. Vă rugăm să reveniţi peste o oră.

Cetăţeanul tulburat (puţin nervos): Dar măcar atunci îmi veţi explica sau vin degeaba?

Omul de la ghişeu nu mai răspunde, închide fereastra ghişeului şi serveşte un sandwich.

Cetăţeanul se aşează pe o bancă din faţa ghişeului. Lângă el, un alt cetăţean, care aşteaptă la același ghişeu.


Cetăţeanul tulburat:
Aţi auzit, dom'le? Pauză de prânz... Uite, şi eu aveam pauză de prânz, dar vin să aştept aiurea pe-aici... Dumneavoastră, tot aşa, cu cipurile?

Cetăţeanul X: Nu... Eu m-am lămurit cu cipurile. Am venit săptămâna trecută şi am aflat totul.

Cetăţeanul tulburat: Da??? Ce aţi aflat? Nu puteţi să-mi spuneţi şi mie, să nu mai pierd timpul? E cu urmărire? E de rău?

Cetăţeanul X: Da, se vor şti date despre dumneavoastră şi nu veţi putea niciodată să mai fiţi terorist. Vă veţi rata cariera, dacă v-aţi propus...

Cetăţeanul tulburat: Dom'le, eu nu glumesc. Cum să vreau să fiu terorist? Ce-s nebun? Eu mă refer la ... ştiţi dvs., treaba aia diabolică, cu 666. Mă cutremur de groază. Ce, n-aţi citit „Apocalipsa 13"? Sau „La apusul libertăţii"? Și altele vreo două... îmi scapă numele... Sigur le-aţi citit. Noi toţi le-am citit. Și aia cu „Biserica şi viermii neadormiţi"? Că nu mai dorm numai când mă gândesc la titlul ei... Vă daţi seama! Suntem în pericol! Suntem monitorizaţi! Suntem aproape pierduţi!

Cetăţeanul X (netulburat): Haideţi, fiţi serios, doar nu vă lăsaţi copleşit de copilării... Nu, nu am citit cărţile de care spuneţi. Nu-mi plac, în general, cărţile cu tentă conspiraţionistă. Nu vă daţi seama..., cum să-şi demaşte singuri planurile... Ha, ha. Alea sunt scoase tot de ei, ca să bage minciuni şi să sperie, să se dea puternici... Staţi liniştit, nu e diabolic să se ştie cine eşti, de către autorităţi.

Cetăţeanul tulburat: Vai..., dacă nu aţi citit cărţile astea nu aveţi cum să înţelegeţi. Sunt cărţi serioase, documentate. Cu citate, cu biblio... biblio... din aia..., ah, bibliografie. Cărţi adevărate, nu glumă. Şi, în afară de cărţi, circulă veşti, se aude... (şoptit): se apropie sfârşitul. Da, da, bate la uşă, iar noi... noi ne pierdem timpul pe la ghişee. (E amărât.)

Cetăţeanul X: Chiar m-aţi făcut curios. Puteţi crede în balivernele astea, cu 666, cu numărul satanei? Şi atunci, când daţi de numărul acesta undeva, întâmplător, ce faceţi, ca şi cu pisica neagră, scuipaţi în sân şi faceţi trei paşi înapoi? Nu pot să cred că se întâmplă aşa ceva în ziua de azi! O să-mi citaţi şi Biblia, probabil...

Cetăţeanul tulburat: Biblia... nu am citit-o toată. Dar Apocalipsa... - da, desigur. Cum să n-o citesc, dacă scrie acolo despre noi? Vai de mine şi de mine, ce ne aşteaptă pe noi, păcătoşii. Foc din cer, cutremur, relele pământului. Şi Antihristul. Vine, dacă n-o fi trăind printre noi. Vine, vă spun. Şi cipurile astea, sunt ale lui. Îi pregătesc calea. De ce nu m-am născut eu, Doamne, cu vreo câteva zeci de ani mai înainte? Acum, cum facem faţă? Eu şi familia, că am familie mare..., slavă Domnului!

Cetăţeanul X: Domnule, chiar v-a prins rău faza asta cu cipurile şi cu sfârşitul. Uite, vă mărturisesc că eu nu cred deloc. Nu sunt uşă de biserică. Este un Dumnezeu în cer... dar care ne lasă şi pe noi să ne trăim viaţa, câtă ne-a dat, nu ne terorizează cu cipuri şi antihrişti. Voi, care mergeţi la biserică - bănuiesc că şi dumneavoastră... (cetăţeanul tulburat dădu din cap, confirmând) - văd că până la urmă nici nu vă bucuraţi de viaţă. Decât aşa... mai bine ca mine!

Cetăţeanul tulburat: Rău faceţi că nu credeţi mai mult. Dar, de, fiecare cu libertatea lui. O să vă daţi seama de toate, la judecată. Poate chiar până atunci... Și dumneavoastră ce v-a spus de la ghişeu, cu cipurile? V-a confirmat? E în permisul de conducere? E doar în noul paşaport?

Cetăţeanul X: În permisul de conducere cel nou, nu. Doar în noile tipuri de paşapoarte. Cu câteva date de identificare, citibile de la mică distanţă. Aşa mi s-a explicat. Deci... nu mi s-a părut nimic suspect.

Cetăţeanul tulburat (scoate din geanta de serviciu „Apocalipsa 13", cu un aer conspirativ): Nu vi s-a părut nimic suspect, pentru că toţi sunt înţeleşi între ei... Știu eu ce vă spun. Ia răsfoiţi puţin asta... ca să înţelegeţi mai bine. Uite, la pagina 36 scrie de biocipuri... Vedeţi? Aici... şi la pagina următoare... Aşa. „Noile tipuri de biocipuri umane, semnul apocaliptic, vor permite supravegherea totală, non-stop, în orice punct de pe glob, a oricărui individ. Se află în cercetare cipuri care vor putea fi conectate la reţeaua neuronală a creierului, oferind astfel posibilitatea, pentru cei ce controlează biocipul, să înregistreze imagini vizuale şi auditive neuronale, adică exact ce vede şi ce aude subiectul." Citiţi..., citiţi mai departe...

Cetăţeanul X (ridicându-se de pe bancă, tulburat şi privind neîncrezător spre interlocutor): Nu vă supăraţi, trebuie să plec în altă parte. Bună ziua şi... toate cele bune! (Pleacă grăbit, făcându-şi cruce.)


Între timp, femeia de serviciu care mătura şi ştergea pe jos, a prins aproape toată conversaţia. E interesată de carte. Vine şi se apropie de cetăţeanul tulburat, care a rămas nedumerit, privind lung în urma cetăţeanului X.

Femeia de serviciu: Bună ziua, mă scuzaţi, pot să mă uit puţin? Am auzit fără să vreau... Și eu sunt credincioasă. Maica Domnului de câte ori nu m-a scos din necaz. Merg şi la biserică. Aprind lumânări şi mă rog cu lacrimi, să nu ne lase. Văd că sunteţi om învăţat, citit. Spuneţi-mi şi mie, ce zice? Vine?

Cetăţeanul tulburat (revenindu-şi, uitând de Cetăţeanul X): Bună ziua. Poftiţi, citiţi şi dumneavoastră. Vine, doamnă, vine şi noi nu băgăm de seamă, trăim ca şi cum n-ar veni. Of... Uitaţi aici, am semn pus, la pagina 62: „...adevăraţii credincioşi nu sunt ajutaţi defel să înţeleagă ce se petrece, lipsindu-i de cele mai elementare informaţii şi liniştindu-i, pentru ca Biserica în ansamblu să nu-şi piardă o pace aducătoare însă de moarte. Unul din stâlpii Bisericii, Sfântul Grigorie Teologul, spunea: Prin tăcere îl trădăm pe Dumnezeu!" Vedeţi, doamnă? Dar lumea nu vrea să vadă, închide ochii la evidenţe. Doamne, Dumnezeule, nu ne lăsa! Ce ne facem? Unde ne vom ascunde? În crăpăturile munţilor? Dar, din sateliţii ăia blestemaţi, şi acolo ne vor găsi....

Femeia de serviciu (tulburată şi ea): Și nu e niciun semn că poate fi şi bine? E chiar de rău? Parcă, parcă nu-mi vine să cred. Cartea asta... e din biserică? E a bisericii? Cine a scris-o, un preot?

Cetăţeanul tulburat: Am cumpărat-o de la biserică. E scrisă de un inginer, pentru că a trebuit să explice cu date tehnice. Dar am şi altele, scrise de un călugăr... E clară. E limpede ca lumina zilei. Ne aşteaptă vremurile grele. Nici nu mai are rost să aştept la ghişeu. M-am lămurit. Voi fi minţit în continuare că nu e nimic cu paşapoartele şi cu permisul de conducere. (De altfel, nu am maşină, am avut una veche şi am vândut-o, iar acum, în criza asta financiară - alt semn negativ - nu mai am bani să-mi iau alta. Nici călătorii în străinătate nu pot face, că trebuie să-mi schimb mobila, aşa vrea nevastă-mea, că vom fi socri mari la toamnă... Dar, de, dacă e să luptăm, să luptăm, chiar dacă ne trebuie carnete şi paşapoarte, chiar dacă nu! Nu credeţi?)

Femeia de serviciu (mai liniştită): Ah... Nici noi nu avem maşină şi nici nu călătorim în străinătate... Uitasem... Bine că mi-am amintit. M-am liniştit. Mă scuzaţi, mă duc să-mi termin treaba. Vedeţi că în câteva minute se deschide la ghişeu.


Domnul Ion Luca Caragiale intră în clădirea de birouri. Vine şi el la ghişeu, ciocănind în geam. Îndată, omul de la ghişeu, care îl recunoaşte, îşi întrerupe pauza şi-l „serveşte" cu informaţia dorită. Apoi, domnul pleacă, privind lung mai întâi spre cetăţeanul tulburat şi spre cartea pe care o are în mână. Acesta din urmă, nervos, se ridică şi se duce şi el la ghişeu.

Cetăţeanul turmentat: Văd că pe cei sus-puşi imediat îi serviţi, dar pe noi, ăştia din prostime, ne prostiţi în faţă! Ruşine! Mai sunteţi şi instituție a statului! Ruşine!


Omul de ordine intervine prompt şi îl roagă pe cetăţeanul tulburat să se liniştească, altfel va fi scos afară din clădire.

Cetăţeanul tulburat se reaşează pe bancă, spre a-şi reveni. Lângă el, vine de data asta Samarineanul milostiv. Este un om obişnuit, liniştit, fără a avea alură de înţelept, între două vârste.

Cetăţeanul tulburat (monologând cu glas scăzut): Uite, dom'le, aşa-i în România... Celor mici nu li se face niciodată dreptate. Nu le pasă de nimic, nici de Dumnezeu, nici de sfârşit. La noi nu mai e nimic sfânt, decât... banul. Banul şi puterea.

Samarineanul milostiv (intervine cu glas molcom): Îmi arătaţi şi mie puţin cartea? E a dumneavoastră?

Cetăţeanul tulburat: Da, desigur, poftim. Da, dom'le, nu e dreptate pe lume. Vor vedea ei, când se vor da toate pe faţă...

Samarineanul milostiv (deschizând cartea, citeşte alte lucruri din ea, decât citise cetăţeanul în cauză): Vedeţi, n-aţi reţinut tot ce s-a scris aici. Dacă observaţi, sunt făcute unele „profeţii" despre cum va fi după integrarea României în Uniunea Europeană: că Ortodoxia va fi nevoită să reintre în catacombe, că se vor intensifica conflictele interetnice, că vesticii vor cumpăra masiv terenuri şi obiective româneşti, că românii vor fi încetul cu încetul marginalizaţi în propria ţară, devenind cetăţeni de gradul al treilea, că se va ajunge la confuzie, deziluzii, deznădejde, sinucideri în rândul tinerilor săraci, că ni se va impune prin normă comunitară să lucrăm duminica... şi altele asemenea. Ia spuneţi, câte din toate acestea s-au împlinit şi în ce măsură? Nu vedeţi că autorul (cartea e apărută în 1999, fără binecuvântare din partea Bisericii Ortodoxe Române) a exagerat foarte mult?

Cetăţeanul tulburat: Păi să văd... la ce pagină? Ah, n-aveam semn pus acolo..., probabil nu mi s-a părut important... Da... aveţi cumva dreptate...

Samarineanul milostiv (continuă să răsfoiască paginile cărţii): Și citiţi chiar la pagina 65... Vedeţi? „Panica sectelor neo-protestante este departe de acest duh dătător de pace şi de dorire a unei apropiate mântuiri. Sfinţii mucenici nu erau cuprinşi de o bolnăvicioasă frenezie fanatică religioasă când trebuiau să mărturisească, ci erau veseli, mergând la chinuri ca la o sărbătoare. Despre acest sentiment de sfârşit permanent al lumii, cunoscutul monah aghiorit Macarie de la Mănăstirea Simonopetra spunea: Suntem în vremurile din urmă încă de la Cincizecime. Biserica însăşi, în Liturghie, este revelaţie a venirii lui Hristos. Prin urmare, dacă nu vom crede că suntem în vremurile din urmă de fiecare dată când participăm la Sfânta Liturghie, atunci nu ne aflăm într-un mod corect de gândire. Noi, în biserică, deja trăim lumea ce va să vie. Pentru noi lumea viitoare a devenit realitate prezentă. Aşadar dacă avem acest sentiment, acest duh şi suntem hrăniţi în spiritul acesta, atunci niciodată nu ne vom teme de semne rele, de prezenţa lui antihrist, de lucrările lui şi de toate celelalte. Deoarece vom fi cu Hristos, Mesia, Care va veni negreşit."

Cetăţeanul tulburat: Ah, nu-mi amintesc nici pasajul ăsta... L-oi fi sărit din greşeală... Dar ce vreţi să spuneţi cu asta? Că nu e nimic cu cipurile astea? Că m-am... înşelat când am venit aici?

Samarineanul milostiv: De ce nu întrebaţi la ghişeu? De ce credeţi că toţi vor să mintă? Aveţi impresia că evoluţia tehnologică e rea în sine?

Cetăţeanul tulburat: Nu mai ştiu ce să mai cred... Sincer. Și prin biserici, lumea e împărţită. Unii zic într-un fel, alţii altfel. Nu mai ştiu. Pe unii prieteni, chiar m-am supărat. Cum să se încreadă în paşapoartele astea?...

Samarineanul milostiv: Dar aceşti prieteni, şi ei s-au supărat pe dumneavoastră?

Cetăţeanul tulburat: E drept că ei nu. Doar eu pe ei. Și cu toată familia, că i-am convins şi pe ai mei. Am fost la miting. Am semnat petiţia. Facem tot ce trebuie, ne facem datoria.

Samarineanul milostiv: Sunteţi convins că aţi făcut exact ce trebuie?

Cetăţeanul tulburat: Până adineauri eram convins...

Samarineanul milostiv: Dar de sinod nu ascultaţi? Nu sunt mai-marii Bisericii?

Cetăţeanul tulburat: Păi... nu aţi auzit că a fost numit „sinod tâlhăresc"? Și s-au adus argumente... Eu ce să mai cred?? De cine să mai ascult?

Samarineanul milostiv: Sinod tâlhăresc a fost acela din anul 449, de la Efes. Acolo a fost vorba în mod evident de o erezie: şi anume, de cea susţinută şi deja condamnată la sinoade anterioare şi ulterioare, a lui Eutihie, care credea că Mântuitorul nostru Iisus Hristos a avut o singură fire, cea dumnezeiască, pe când cea omenească a fost absorbită de firea dumnezeiască, la Întrupare. Iar noi, creştinii ortodocşi, mărturisim că deosebirea firilor (omenească şi dumnezeiască) nu a fost nicicum distrusă prin unire, păstrându-se însuşirea fiecăreia, în chip neamestecat, neschimbat, neîmpărțit şi nedespărţit, întâlnindu-se împreună într-o singură Persoană, a Mântuitorului nostru... Deci acela a fost sinod tâlhăresc, numit aşa pentru că s-a desfăşurat într-o atmosferă agitată, nu au fost chemaţi dinadins anumiţi ierarhi, iar din cei prezenţi, unora li s-a interzis dreptul de vot. Aşa că... e vorba de cu totul şi cu totul altceva.

Cetăţeanul tulburat: Dar eu de unde să ştiu toate acestea? Habar nu am. Eu am crezut că sunt corect informat. Nu vă daţi seama că nu mai ştiu încotro să merg?... Doamne... Doamne...

Samarineanul milostiv: Știţi doar... duhurile se deosebesc cu uşurinţă... Unde e panică, tulburare, nelinişte, nu e Duhul Sfânt. Unde e pace, răbdare, rugăciune, iubire a adevărului... acolo e. Căutaţi mai mult, nu vă opriţi la unele informaţii care vă tulbură liniştea şi atât. E tot ce vă pot spune...

Cetăţeanul tulburat: Vă mulţumesc foarte mult, chiar mi-a folosit întâlnirea cu dumneavoastră. Nu mă aşteptam... Mulţumesc.

Samarineanul milostiv: Și apoi, aveţi şi duhovnic. Ascultaţi sfatul dânsului. Nu cred că poate fi împotriva Sfântului Sinod. Doamne ajută!


Samarineanul milostiv iese din scenă. Femeia de serviciu a ascultat şi această discuţie şi revine pe bancă, lângă Cetăţeanul tulburat (care între timp nu mai e aşa tulburat).

Cetăţeanul: Aţi auzit? Nu e chiar aşa cum credeam...

Femeia de serviciu: Am auzit... întâmplător... şi mă bucur foarte mult. Doar că... probabil asta nu înseamnă că nu trebuie să ne întărim în credinţă.

Cetăţeanul: În credinţă, în dreaptă mărturisire, în ascultare, în fapte bune... în toate câte le-a rânduit Dumnezeu... Uite, o să întreb şi la ghişeu, totuşi.

Omul de la ghişeu: Poftiţi un pliant cu date despre cipuri RFID. Îl puteaţi lua şi de pe măsuţa de la intrare... Dar n-am ştiut că doar asta doriţi. Îmi cer scuze..., doar am respectat programul...

Cetăţeanul: Și eu am fost cam ... agresiv. Mulţumesc. Dacă nu era pauza asta, nu aş fi stat de vorbă cu atâţia oameni şi nu m-aş fi lămurit. Aşa că... a fost spre folos. O zi bună vă doresc.

Omul de la ghişeu: Și eu, asemenea. Iar domnul pe care l-am primit mai înainte, peste program... era...

Cetăţeanul: Nu trebuie să vă justificaţi, oricine era. Asta e. Unele lucruri care par rele se întorc, până la urmă, în bine.

Cetăţeanul pleacă, uitându-şi cartea („Apocalipsa 13") pe bancă. Femeia de serviciu o ia cu grijă, pentru că ... respectă noul program al primăriei de strângere a hârtiei refolosibile în recipiente speciale.

 

Sfârşit. 

 

Autor:
Prof. Religie Mirela Șova

Partager cet article

Commenter cet article