Overblog
Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
Blog Mirela Șova

Anonimi in lumea vedetelor

Anonimi în lumea vedetelor

 





Maria se mişca într-o lume pe care o cunoştea atât de bine..., cu grijă, ca să nu intre şi ea în lumina reflectoarelor. Dar ce, parcă putea! Chiar şi atunci când aştepta la trecerea de pietoni, mai mulţi o priveau miraţi şi se întrebau cine e.

- Oau! O fi cineva dintre ai noştri, deghizat! concluzionau ei.

- Ba nu, nu vezi că-i tânără... Nu se îmbracă aşa ca noi, nu merge ca noi, nu are aerul de a fi ca noi. E speriată. Să-i luăm un interviu, să aflăm cine e! S-o facem de-a noastră!

În lumea aceea, dintr-un an trecut de 2020, nu mai puteai rămâne anonim, chiar de-ai fi vrut. TOȚI ERAU VEDETE. Se cunoşteau între ei. Se filmau, fiecare îşi etala pregătirea, frumuseţea, talentul, în felul lui. „Anonimii", puţinii rămaşi, erau căutaţi cu disperare... Ei reprezentau „sarea şi piperul" unei lumi plictisite de moarte de atitudini epatante şi parade ale modei fără sfârşit. Cei câţiva anonimi rămaşi, cine ştie cum, se ascundeau prin metode din ce în ce mai ingenioase, folosind chiar şi deghizarea, dar şi fuga, pretextul, boala aparentă (între care pe locul I era nebunia), mutarea locuinţei la periferia oraşului etc.

Problema pe care o întâmpina Maria - una dintre anonimi - nu era urmărirea de către vedete (spre a fi făcută şi ea vedetă!). Se obişnuise să fugă, să se ascundă... Ci, fiind la vârsta măritişului, îşi dorea să cunoască, să se îndrăgostească tot de un anonim, evident, şi nu de o vedetă oarecare. (Da, se ajunsese ca fiecare vedetă să fie „oarecare", pe când anonimii, chiar şi mai puţin frumoşi, eleganţi, talentaţi, să fie consideraţi „excepţii geniale").

Maria îşi dădea seama că, pentru a fi băgată în seamă de un anonim, trebuie să se lase întrucâtva văzută... De fapt, nici nu ştia cum să procedeze - anonimii nu se întâlneau în ascuns şi nu aveau vreo „reţea" tainică, prin care să intre în legătură. Şi pe Internet, vedetele pândeau. Oricine folosea expresii mai puţin consacrate şi îşi manifesta originalitatea, devenea „suspect de anonimat" şi iute îl filau, îi aflau adresa, se interesau de el, îl îmbiau cu interviuri, reportaje, participări la emisiuni, premii, până când acela ceda. Ceda şi... brusc îi pierea inspiraţia, devenea comun. Ca vedetele vremii aceleia. Câţiva anonimi se „demascaseră" prin Internet.

Se ajunsese la o adevărată vânătoare a anonimilor. Vedetele erau deja 100% expuse. Nu era nevoie de niciun efort pentru a afla ce fac, ce mănâncă, ce gândesc, care le e motivul ultimei isterii şi al ultimului divorţ etc. Aceleaşi plăci, schimbări minore. Dar un anonim demascat oferea subiecte de senzaţie pentru câteva săptămâni - adică până când se realiza transformarea lui totală şi ireversibilă în vedetă. Cu cât un anonim ceda mai greu acestei transformări, cu atât era mai palpitant. Nu fusese niciunul, însă, care să nu cedeze. Toţi, la un moment dat, se îndrăgosteau de lumina reflectorului, de microfonul ataşat în ureche şi de cel plasat sub limbă (!), se credeau CINEVA şi deveneau apoi... vânători de anonimi (după ce ajungeau la inevitabila plictiseală).

 

Disperarea lui Aurel era asemănătoare celei a Mariei. Şi el anonim „înverşunat", dorea să se însoare musai cu o anonimă. Unde s-o găsească? Iubita lui din copilărie rezistase ispitei până... recent, când urmase o şcoală de dans şi acolo... rampa de lansare, emisiuni... devenise celebră între vedete. Aurel suferise de moarte, văzându-şi iubita pe ecranele TV plasate pe toate străzile, dansând toate stilurile de dans, aproape despuiată, cu un zâmbet neşters - care nu era al ei, el o ştia zâmbind altfel... Acum speranţele lui se apropiau de zero. Se gândise chiar să-şi sugrume anonimatul, să se facă vedetă voluntar, doar ca să ajungă iar în preajma iubitei.

Fusese cât pe ce. Duşul rece: imediat, iubita lui se afişase la braț cu cineva celebru... Acum Aurel îşi risca anonimatul pe străzi, doar pentru a întâlni vreo anonimă drăguţă...

 

Aurel a cunoscut-o pe Maria cu totul întâmplător, într-un parc. Ea se dăduse de gol, când se înălţase pe vârfuri, să miroasă iasomia. „E clar, e o anonimă." La început, ea îl evitase, precaută. Voia să fugă de el, căci îi simţise privirea asupra ei. Neştiind cum să n-o sperie, el se gândise la un gest pe care să-l facă, aşa încât ea să înţeleagă că nu e în pericol. Rupsese pe furiş un buchețel de iasomie şi i-l dădu.

Maria se îmbujorase. Aşa putură intra în vorbă. Se întâlneau doar în parc, seara, ca să nu fie filaţi de vedete. Când ajunseră la convingerea că e cazul să se căsătorească, luară o hotărâre dramatică:

- Cum o să ne putem ascunde la nesfârşit? Ce să facem? Dar pe copiii noştri, cum îi vom putea feri de... viaţa de vedetă, când e clar că vor fi recrutaţi încă din şcoală? îl întrebase Maria pe Aurel, cu tristeţe.

- M-am gândit deja la asta. Stai liniştită. Nu ne vom mai feri. Suntem doi acum, vom face faţă. Tu vrei să ajungi vedetă sau nu? o întrebase Aurel.

- Categoric, nu! Nici eu, nici... dacă voi avea copii...

- Lasă, vom rezista. Doar ne vom preface că suntem vedete. Unele mai... aiurite, non-conformiste. Promite-mi că nu vei ceda, nu vei lăsa oamenii să-ţi schimbe „look-ul" cum vor ei, nu te vei lăsa îmbrăcată (dezbrăcată) cum vor ei...

- Promit! Fără doar şi poate. Vom spune că suntem amândoi „artişti". Să-i plictisim repede, să ne prefacem că am cedat total, rapid. O vreme vom fi „cuplul zilei". După aia, le va trece.

- Da, din păcate e singura cale să ne păstrăm libertatea. Iar copiii... sper să ne urmeze exemplul. Va exista oricând un risc. Aşa e viaţa anonimilor: un continuu risc, medită Aurel.

- Dar, îţi dai seama? Poate or mai fi deja unii care au ales calea noastră, care sunt între vedete adică, fără să fie de fapt. Cum de nu m-am gândit la asta? Ar trebui să fim mai atenţi tocmai la vedetele, cum spuneai, mai puţin mediatizate..., aproape nebăgate în seamă la cât de „tipice" sunt. Vedetele care s-au integrat total, din contră, se străduiesc să iasă în evidenţă măcar prin hainele fistichii, prin ceva. Da. Nici măcar prea imprevizibili, prea... artişti nu trebuie să fim. Să căutăm „comunul" vedetelor...

- Da..... Înseamnă că accepţi, că ne căsătorim şi că ai încredere în mine? Vom face faţă noilor provocări?

- Da. Mi-e puţin frică, nu pot să zic. Dar nu putem fugi la nesfârşit. Aşa vom face.

Şi aşa au făcut şi au trăit fericiţi... până la adânci bătrâneţi. Și astăzi or mai fi trăind..., ori ei, ori copiii lor.

 

Scurtă adăugire despre copiii lor:

Cei doi băieţi pe care îi au Aurel şi Maria se joacă. Au sub zece ani. În timp ce părinţii lor se duc la şedinţele foto (= serviciul), ei îşi creează tot felul de prieteni imaginari, cu care se joacă. Au o gaşcă întreagă, pe care v-o redăm mai jos, iar lista e deschisă, ei inventează permanent alţii, în același timp jucându-se şi cu cei anterior inventaţi:

Domnul Șampon

Domnul Cadă

Domnul Sticlă

Domnul Mâncare

Domnul Semafor

Domnul Cauciuc

Domnul Portocală

Domnul Piesă

Domnul Dinte

Domnul Elice

Domnul Lanternă

Domnul Canapea

Domnul Volan

Domnul Bec

Domnul Lustră

Domnul Cablu

Domnul Clanţă

Domnul Plapumă

Domnul Buton

Domnul Uşă

Domnul Ureche

Domnul Farfurie

Domnul Bluză

Domnul Pungă

Domnul Cheie

Domnul Foaie

Domnul Furculiţă

Domnul Linguriţă

Domnul Pernă

Domnul Pupic

Domnul Ceas

Domnul Pastă de dinţi

Domnul Săpun

Domnul Vază

Domnul Planetă

Domnul Perdea

Domnul Burtă (o burtă cu mâini, picioare şi ochi, cum au toţi ceilalţi „domni" imaginari).

 

Întrebare: Și dacă toţi sunt vedete, atunci cine mai munceşte?

Răspuns: Roboţii, singurii „în drept" să fie anonimi... 

 

Autor:
Prof. Religie Mirela Șova

Partager cet article

Commenter cet article