Overblog
Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
Blog Mirela Șova

Moartea

  Raspunsuri
Literatura & Religie


Moartea




„Este momentul cel mai important al luptei cu diavolul.

Meditează deseori asupra morţii, căci când va veni, vei avea mai puţină frică; oamenii lumii fug de acest gând, ca să nu le tulbure plăcerea şi pofta în cele pământeşti. Acel război ce se dă numai o dată, e bine să te deprinzi a-l susţine şi a face lovitura la vreme, ca să nu greşeşti atunci când nu mai e posibilă nicio îndreptare.

Atacul va fi: asupra credinţei, cu deznădejde; cu slava deşartă (prefaceri ale dracilor în îngeri). Amintirea păcatelor e de la har când te smereşti şi te face a simţi durere şi mâhnire în inimă pentru că ai ofensat pe Dumnezeu şi când îţi dă nădejde în bunătatea Lui. Dacă te aruncă în deznădejde această amintire, înseamnă că e de la diavol. Pentru aceasta, smereşte-te mai mult şi nădăjduieşte în Dumnezeu.

Altă ispită: încrederea în tine şi în lucrurile tale, că te vei mântui.

Acestea sunt doar cele mai obişnuite, deşi pe fiecare îl atacă după patimile cărora îl vede supus mai mult. (Sfântul Nicodim Aghioritul)



„Ne putem da seama că mortul a răposat sub milostivirea lui Dumnezeu, dacă la îngroparea trupului său întristarea celor din jur este pătrunsă de o bucurie netâlcuită." (Sfântul Ignatie Briancianinov)



„Uneori Dumnezeu pe cei tineri îi ridică din trup devreme, ca să nu greşească, iar pe unii din bătrâni îi rabdă să trăiască mai mult, să se pocăiască." (Părintele Paisie Olaru)


„Dacă moartea este ceva ce ne aşteaptă pe toţi, nu este pentru aceasta mai puţin profund anormală. E monstruoasă şi tragică. În faţa morţii aproapelui sau a propriei noastre morţi, oricât de realişti am fi, sentimentele de dezolare, oroare şi chiar indignare sunt justificate: Nu intraţi tăcuţi în această noapte, urlaţi, tunați şi fulgeraţi împotriva agoniei lumii, spune poetul Dylan Thomas.

Iisus Însuși a plâns la mormântul prietenului Său Lazăr (Ioan 26, 38), iar în grădina Ghetsimani a fost cuprins de frică în faţa imanenţei propriei Sale morţi (Matei 26, 38). Sfântul Apostol Pavel consideră moartea vrăjmaşul cel din urmă, care va fi nimicit (I Corinteni 15, 26) şi o leagă strâns de păcat: boldul morţii este păcatul (I Corinteni 15, 56).

Murim pentru că trăim cu toţii într-o lume căzută, pervertită, dezbinată, nebună, zdrobită. Dar, deşi tragică, moartea este şi o binecuvântare. Cu toate că n-a făcut parte din planul dumnezeiesc, nu este mai puţin un dar al lui Dumnezeu, fiind o expresie a milostivirii şi compătimirii Sale. Pentru noi oamenii, viaţa veşnică în această lume căzută, captivi pentru totdeauna cercului vicios al urâtului şi păcatului, ar fi fost un destin teribil şi insuportabil. Din această cauză, Dumnezeu ne-a oferit o scăpare, desfăcând unirea dintre suflet şi trup pentru a le recrea, a le reuni la învierea cea de obşte şi a le readuce astfel la plenitudinea vieţii. Ca olarul profetului Ieremia: Și am intrat eu în casa olarului şi iată acesta lucra cu roata şi vasul pe care-l făcea olarul din lut s-a stricat în mâna lui; dar olarul a făcut dintr-însul alt vas, cum a crezut că-i mai bine să-l facă. (Ieremia 18, 3) Olarul dumnezeiesc ia în mâinile Sale vasul umanităţii noastre, decăzut prin păcat şi-l sparge pentru a-l recrea şi a-i reda slava cea dintâi.

Moartea, în acest sens, devine şi instrumentul restaurării noastre. Aşa cum cântă Biserica ortodoxă în slujba înmormântării: Cel ce cu mâna din nefiinţă m-ai zidit şi cu chipul Tău cel dumnezeiesc m-ai cinstit, iar pentru călcarea poruncii iarăşi m-ai întors în pământul din care am fost luat, la cel după asemănare mă ridică, cu frumuseţea cea dintâi împodobindu-mă." (Episcopul Kallistos Ware) 


Spre dialog copil - părinte despre moarte, click.


 

 
Prof. Religie Mirela Șova
 

Partager cet article

Commenter cet article