Overblog
Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
Blog Mirela Șova

In Saptamana Branzei... "Cine mi-a luat Cascavalul?"

În Săptămâna Brânzei... „Cine mi-a luat Caşcavalul?"





Titlul bestseller-ului „Cine mi-a luat Caşcavalul?" m-a atras spre lectură, în Săptămâna Albă (a Brânzei)... Se citeşte extrem de repede, cele 92 de pagini fiind scrise cu un font destul de mare, iar din când în când anumite „lozinci" (idei importante) cuprinse pe felii desenate de caşcaval, ţinând loc de pagină...

Cartea (considerată ca „motivaţională") aparţine autorului american Dr. Spencer Johnson, fiind una din primele zece „cele mai citite cărţi de pe mapamond". De obicei nu citesc o carte doar pentru că o citesc alţii. Aceasta, v-am spus, m-a atras prin titlu... Este tradusă şi în limba română, fiind apărută la Editura Curtea Veche (2007), în colecţia Cărţi cheie (originalul, „Who moved My Cheese?" este publicat în 1998).


Este o „poveste în poveste", în care patru personaje, dintre care doi şoricei: Mirosilă şi Gonilă, şi doi oameni: domnul Iepure şi domnul Hohot, aleargă într-un labirint în căutarea Caşcavalului. Autorul vizează labirintul interior al fiecăruia dintre noi. Caşcavalul... este ceea ce ne dorim în viaţă. Toate sunt bune şi frumoase când cei patru găsesc acest Caşcaval. Zilnic vin şi se hrănesc din el. Numai că şoriceii observă că acesta se împuţinează treptat şi prinde mucegai, antrenându-se pentru momentul când vor căuta Caşcavalul Nou, pe când omuleţii nu observă nimic, ci au impresia că nu se va sfârşi niciodată Caşcavalul „lor", alunecând în comoditate, autosuficienţă, aroganţă etc. etc.

Ziua când nu mai e Caşcaval devine tragică pentru domnul Hohot şi domnul Iepure. Pentru şoricei, nu. Ei pornesc iar prin labirint şi, după mai multe căutări, dau de Caşcavalul Nou, mai gustos decât primul. Dar omuleţii rămân panicaţi în staţia goală, aşteptând ca nedreptatea strigătoare la cer să ia sfârşit - să apară vechiul Caşcaval. În fine, nu vreau acum să vă stric cheful de a citi singuri cartea, cu toate detaliile şi precizările ei.


Cert e că până la urmă domnul Hohot reuşeşte să reintre în labirint şi să afle şi el Noul Caşcaval, după ce îşi înfrânge teama de nou, de schimbare; după ce îşi pune întrebarea „Ce ai face dacă nu ţi-ar fi frică?" Dar domnul Iepure... povestea nu ne spune clar, însă ne sugerează că e posibil să fi rămas mereu în staţia vechiului Caşcaval, nedumerit, furios şi speriat.

Cartea a avut şi are un mare efect în companiile americane (şi nu numai), printre angajaţii acestora, supuşi aproape permanent „stressului schimbărilor", şi care, după ce o lecturează, îşi doresc „să nu fie domnul Iepure", ci să afle Caşcavalul cel Nou.

Extrapolând, cartea e utilă şi în afara ideii de adaptare la schimbare, la nou (sau de „mirosire" a schimbării, pentru a o lua înaintea altora cu idei noi) în privinţa serviciului. Chiar autorul propune interpretarea alergării după Caşcaval ca o continuă înnoire (îmbunătăţire) a comportamentului nostru vizavi de persoanele cu care intrăm în relaţie. Schimbare în domeniul acesta (al relaţiilor personale) nu înseamnă neapărat înnodarea de noi relaţii, ci şi reevaluarea relaţiilor existente, prin schimbarea NOASTRĂ - deci nu cerând celuilalt să se schimbe...


E o carte care îndeamnă la meditaţie... Evident că nu convine nimănui să se recunoască în persoana „domnului Iepure", care rămâne un îmbufnat, un refractar, un... pierdut. Numai că..., finalul cărţii ne dă unele speranţe şi în această privinţă, prin dialogul dintre câțiva prieteni, ce recunosc că au avut tendinţa „domnului Iepure" şi până la urmă au depăşit-o.

Cel mai complex personaj al cărţii, domnul Hohot, va ajunge la Noul Caşcaval numai după ce va putea râde de prostia proprie şi după ce va constata că frica îi taie elanul căutării - o frică negativă.


Astfel că, în Săptămâna Brânzei..., am citit despre Caşcaval. Era mai mult decât o referinţă la brânză. Un mic ajutor pentru a înţelege necesitatea schimbării interioare (opusă plafonării şi îngâmfării) şi sociale - iar Caşcavalul şi-l defineşte fiecare...

Poate vreun „domn Iepure" mi-ar spune: „Ce Caşcaval, dom'le? Noi avem o ţintă: mântuirea, viaţa veşnică... Niciun Caşcaval!" Da, desigur că avem o ţintă. Nu ne adaptăm doar de dragul adaptării. Nu ne schimbăm doar de dragul schimbării. Urcăm treptele desăvârşirii - fără a staţiona, fără a crede vreodată că... ne putem opri din... alergare. De ce nu, să ne amintim (chiar dacă nu aceasta a fost intenţia autorului cărţii): „De aceea, cel căruia i se pare că stă neclintit, să ia seama să nu cadă."
(I Corinteni 10, 12)


Autor: Prof. Religie Mirela Șova

Partager cet article

Commenter cet article