Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
Blog Mirela Șova

Scrisul e o forma de tacere?... Scrisul iti deschide aripile interioare?... Scrisul e o briza, vara?... Poti scrie pe frunze?

Ovidiu Oana - Pârâu / Poezie religioasa (3)

Publié le 13 Février 2009 par Mirela in Poezie clasica

Ovidiu Oana - Pârâu / Poezie religioasă (3)



Iubirii rob

 
N-a fost zadarnic timpul ce cu sete

l-am adăpat gonind rătăcitor.

Schimbat am fost din prinţ în cerşetor,

de vise ce doreau să mă îmbete.

  

Păşeam spăşit spre ultimul popas

al drumului lipsit de certitudini,

un simbol trist pentru decrepitudini,

nevrednic pentru simplul bun rămas.

 

Din tot calvarul am salvat speranţa,

un licăr pripăşit în vise sumbre

aprins, a pârjolit sinistre umbre,

cenuşa lor renaşte cutezanţa.

 

Mă primenesc ascet prin rugăciune,

eliberat de starea de robie,

mă-ndestulez din cer cu energie,

iubirii Tale rob, sfântă minune.

 

***

 

 

nvaţă-mă cum să mă rog !

 

Pornit pe-al vieţii nou făgaş

şi drumuri cu destine scrise,

mă aflu, monstru ucigaş

ale-nceputului meu vise.

 

Spre viaţă intermediar,

postat-ai pântecul de mamă.

Cu-ntâiul pas în calendar,

prima mea noapte se destramă.

 

Hrăzindu-i vieţii mele rostul

de-a le-ntrona pe toate-n suflet,

îmi dai în Tine adăpostul

şi labirinturi pentru umblet.

 

Calc apăsat peste pământ,

pătrund oglinzile de ape,

iar aerul îmi e veşmânt

cât Duhul Sfânt îl simt aproape.

 

Învaţă-mă, Fiule Sfânt

ce să aleg, cum să mă rog,

nu doar prin pilde, ori cuvânt,

sau prin porunci din decalog !

 

Lumina Ta vreau să mă soarbă

din tril înalt în zbor spre soare,

din firul mătăsos de iarbă,

răspuns la marea întrebare.

 

***

 

Leacul sfânt

 

O lacrimă pe-obraz nu e o haină

A stărilor din tine când grăbită,

Cobori prin ea durerea împlinită

Într-un cristal ce-ascunde-n el o taină.

 

Prin cel mai pur tezaur omenesc,

Plătim tributul trecerii prin vreme

Vieţii postulată-n anateme,

La visele ce nu se împlinesc.

 

Rămâne-n noi, în locul ei, dorinţa

De-a reuşi pe drumul lung şi greu,

Înlăcrimaţi pe rând spre Dumnezeu,

Purtăm în suflet leacul sfânt, credinţa.


***



Rugă

 

Doamne, unde-ţi este traista ?

Cea din care-mparţi dreptate ?

Şi, când ai de gând, pe mine

Să mă-ntrebi de sănătate ?

 

Eu sunt cel care cu ruga,

Zilnic mă opresc cu drag

La lăcaşul ce ţi-e casă

Dar, un gând mă ţine-n prag.

 

Nu-ţi sunt oare drag eu ţie ?

Nu mă rog îndeajuns ?

Altfel, de ce-mi este viaţa,

Un amarnic râs şi plâns ?

 

Ştiu că sunt doar o grăunţă

Pe un ţărm de mare crudă.

Dar, te rog, măcar primeşte

Ca vre-un sfânt să mă audă.

 

O să-i spun că toată truda

Nu spre mine-i îndreptată.

Ci că vreau s-adaug ruga

La strădania mea de tată.

 

Ştii, că de-oi porni copiii,

Pe-al lor drum de străduinţă,

Am să vin de tot la tine

Cu credinţă de grăunţă.

 

De-atunci, Doamne, nu-mi mai trebui,

Nici dreptate şi nici sfat.

Fiindcă-n preajma Ta, în ceruri,

O să am de aşteptat.

 

Pe cel ţărm de mare crudă,

Unde eu am implorat,

Alţii vor veni la rugă

Cum prudent i-am învăţat.

 

Vor şti poate după semne,

Dacă le vei da dreptate,

Că vor fi şi ei, în urmă,

Mici grăunţe aşteptate.


***



Filistine

Prea multe spaime aţi rodit în mine

Căutându-vă doar saţul de noroc,

Torcând huzurul într-un simplu joc,

Nu soaţe, ci doar simple filistine.

 

Pe rana sângerândă nu pui sare!

Când sufletul tânjeşte nu pui foc!

Şi nu îţi iei averea în obroc

Să-ţi cauţi tăcută propria cărare.

 

Nu milă vrea tovarăşul de viaţă,

Nici pâinea ta, nici punga burduşită.

Căldură doar în inima rănită

Şi-o vorbă bună-n orice dimineaţă.

 

Când vrei să ai, învaţă-ntâi să dărui

O mângâiere şi un umăr tare.

Fii tu răspuns la propria-i întrebare,

Altfel de faci, încrederea i-o nărui.

 

Ocara schimbă lacrimi în rubine,

Nu ca podoabe ce ornează gâtul,

Ci pete pe obraz mânjind trecutul,

Al meu şi-al vostru, triste filistine.

 

***

 

 

Hotar de rugăciune

 

E rugăciunea noastră doar hotarul

Spre ce a fost, ce suntem, ce va fi ?

Sau implorăm scăpare de amarul

Ce-nnegurează fiecare zi ?

 

De ce mă rog când naşte disperarea

Potop care îneacă bucurii

Şi-mi frâng genunchii-n lut sub apăsarea

Nădejdii de mai bine-n noua zi ?

 

Fă-mi Doamne ruga, stare către mâine

Şi dă-mi tărie, lumea s-o cuprind,

Trudind cu bucurie pentru pâine

Din ochii Tăi lumină să-mi aprind.


Autor: Profesor Ovidiu Oana - Pârâu

Mulțumim autorului pentru poeziile trimise spre publicare pe site.

Commenter cet article