Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
Blog Mirela Șova

Fiul risipitor. Cuvinte duhovnicesti

Fiul risipitor

 


„...Deci sculându-mă şi întorcându-mă strig către Tine:
Fă-mă ca pe unul din argaţii Tăi, Cel ce pentru mine Ți-ai întins pe Cruce preacuratele Tale mâini, ca să mă scoţi de la fiara cea cumplită şi cu haina cea dintâi să mă îmbraci, ca un Singur Multmilostiv!"
(la Duminica Fiului Risipitor)

 

În parabola fiului risipitor, căinţa se înfăţişează ca un proces în care omul şi Dumnezeu joacă fiecare un rol necesar şi de neînlocuit. Stă în puterea omului să coboare în el însuși şi să-şi descopere faptele sale ascunse, dar numai Dumnezeu încununează căinţa, iertându-i păcatele şi ridicându-l din căderea sa. Pentru a folosi o imagine geometrică pe care o vom regăsi de mai multe ori în Triod, omul realizează o dublă mişcare de concentrare (întoarcere la sine) şi expansiune (mărturisire) după care e înălţat pe axa verticală a acestei cruci rituale prin „aspirarea" sa de către har.

Convertirea nu este însă un act solitar, ea rezultă dintr-o „sinergie" sau din conlucrarea omului cu Dumnezeu. Părăsind pământul străin al patimilor pentru a se întoarce la tatăl său, fiul risipitor a grăbit milostivirea dumnezeiască; tatăl vine înaintea sa pentru a-l primi în brațele sale: „şi cum era încă departe, tatăl său cuprins de milostivire a alergat şi i s-a aruncat de gât şi l-a acoperit de sărutări." (Luca 15, 20) 

(...)

„Să cunoaştem, fraţilor, puterea tainei, că Preabunul Părinte, întâmpinând pe fiul cel desfrânat, care s-a întors de la păcat la casa părintească şi iarăşi îi dăruieşte cunoaşterea slavei sale; şi veselie de taină face celor de sus înjunghiind viţelul cel îngrăşat; ca şi noi să vieţuim cu vrednicie Celui ce a junghiat, Părintelui Cel iubitor de oameni, şi Celui slăvit care S-a junghiat, Mântuitorul sufletelor noastre." (la Duminica Fiului Risipitor)

 

Nichifor Calist împinge detaliul exegezei până acolo, încât vede în veşmântul dat fiului de către tatăl său simbolul hainei de la Botez, în inel harul Duhului Sfânt dat prin Mirungere, în sandale, semnul restaurării libertăţii omului şi al biruinţei sale asupra demonilor, iar în viţelul cel gras Cuminecarea cu Fiul înjunghiat, Euharistia încununând astfel atât căinţa fiului risipitor, cât şi alergarea Postului Mare.

 (din „Triodul explicat. Mistagogia timpului liturgic", Makarios Simonopetritul, Deisis, 2003)

 

„Despre ce nu ne vorbeşte Duminica Fiului Risipitor! Vorbeşte şi despre tihna şi îndestularea din casa Tatălui Ceresc, şi despre smintita noastră avântare de sub ocrotirea părintească spre o libertate neînfrânată, şi despre îmbelşugarea moştenirii ce ne-a fost dată în ciuda nesupunerii noastre, şi despre nechibzuita ei cheltuire pe toate nimicurile, şi despre sărăcia cea mai de pe urmă la care am ajuns vieţuind aşa. Dar mai vorbeşte şi despre faptul că atunci când cineva se trezeşte şi, venindu-şi în sine, cugetă şi hotărăşte să se întoarcă la Tatăl Cel Mult - Milostiv, îndată ce se întoarce este primit cu dragoste şi repus în starea dintâi.

Şi cine nu va afla aici învăţătură de folos? Dacă petreci în casa părintească, nu te arunca la libertate! Dacă ai fugit şi risipeşti moştenirea, opreşte-te cât mai degrabă. Dacă ai cheltuit totul şi ai sărăcit, hotărăşte-te cât mai degrabă să te întorci, şi întoarce-te. Acolo te aşteaptă toată îngăduinţa, dragostea şi îndestularea de mai înainte. Ultimul pas este cel mai trebuincios, însă nu trebuie să te răsfeţi prea mult în nădejdea lui. Totul este spus pe scurt şi limpede. Vino-ți în fire, scoală-te şi grăbeşte către Tatăl. Braţele Lui sunt deschise şi gata să te primească." (Sfântul Teofan Zăvorâtul)

Partager cet article

Repost 0

Commenter cet article