Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
Blog Mirela Șova

Te cunosti pe tine insuti?

Te cunoşti pe tine însuţi?

 



Sau: Omule, te-ai lepădat de tine și-ți porți Crucea? E o întrebare pe care ne-o adresează una din cărţile Arhimandritului grec Simeon Kraiopoulos, apărută la Editura Bizantină în 2008, cu prolog la ediţia românească al Preot Prof. Dr. Constantin Coman.

Întrebarea din titlu m-a determinat să cumpăr cartea şi apoi, bineînţeles, să o citesc. Subtitlul, „Viaţa duhovnicească şi problemele psihologice", iarăşi mi s-a părut interesant. Am crezut un moment că va fi o lectură mai greoaie, de specialitate, dar nu a fost aşa. Am găsit explicaţia unor fenomene care se întâmplă concret, în zilele noastre, între creştini, care mă frământau într-un anumit grad. Nu neapărat mă frământam ca să înţeleg „societatea", ci „pe mine însumi".

Acum, după ce am citit-o, doresc să mulţumesc, într-un fel oarecare, celor care au scris-o şi au publicat-o. Pentru că aveam nevoie de o asemenea lectură. Nu numai încurajatoare, ci pur şi simplu lămuritoare.


N-aş fi bănuit, spre exemplu, că este atât de alambicată ceea ce numim noi, în sinea noastră, iubire. Faţă de Dumnezeu, faţă de semeni, faţă de sine. Că este posibil să ne înșelăm, crezând că iubim cu adevărat, bătându-ne şi cu pumnul în piept că facem asta, dar, în realitate, să iubim imaginea iubirii, aşa cum ne-o închipuim noi.

De asemenea, nu pot nega că m-am mirat de multe ori de ce, în rândul creştinilor (deci nu al ateilor sau al celor zişi indiferenţi faţă de religie) de multe ori se observă o stagnare duhovnicească, sau, mai pe şleau, o lipsă a bucuriei, a răbdării, a păcii interioare... - a darurilor Duhului Sfânt. Cum adică să fii creştin, să zici că ai harul - dar să fii gol, gol şi să nu transmiţi în jur decât un mesaj fals al creştinismului, chiar şi fără cuvinte, prin prezenţa ta... seacă.

Slavă Domnului, nu toţi creştinii manifestă asemenea „goliciuni de har". Dar la alţii am văzut, dimpotrivă, un entuziasm, o frenezie, care până la urmă degenera în duritate faţă de înţelegerea altuia, a celuilalt, mai „neputincios". Atunci, care să fie acea „cale de mijloc"?


Arhimandritul Simeon vorbeşte mai întâi despre trei mişcări ale omului în relaţie cu semenii săi, care duc la blocaje interioare, pornind de la analiza teoriilor psihologului Karen Horney: mişcarea spre oameni (înţeleasă ca ataşare sau alipire nefirească, atunci când cineva este dependent de ceilalţi, chiar şi de propriul duhovnic, în mod bolnăvicios, slugarnic, fugind de responsabilitatea proprie); mişcarea împotriva oamenilor (în cazul celor care nu doresc să trateze cu ceilalţi pe picior de egalitate, ci doar să domine, să stăpânească, fie şi cu sadism) şi mişcarea departe de oameni (ascunderea sinelui propriu în faţa celorlalţi şi chiar a lui însuşi, dar şi în faţa lui Dumnezeu...; ceilalţi se pot apropia de el până la un punct, dincolo de care se ridică un zid...).

Acestea au fost spuse de noi aici în linii foarte generale. Autorul le analizează amănunţit. „Soluţia" propusă este autentica pocăinţă, autentica smerenie.


„Dacă omul începe, încet - încet, să conştientizeze starea lui şi se hotărăște, se smereşte în faţa lui Dumnezeu, se străduieşte să se lase, cu încredere, în mâinile lui Dumnezeu, atunci Dumnezeu va găsi o cale să intre în subsolul lui întunecat, să intre în sufletul lui aspru, să-l preschimbe şi să-l facă adevărat creştin, om adevărat. Abia atunci îi va vedea şi pe ceilalţi oameni ca pe nişte oameni adevăraţi şi va avea un contact real şi o comuniune reală cu ei şi, fireşte, va apuca pe calea sa şi va spori, din har în har, până se va desăvârşi întru Iisus Hristos."

 

Următoarea parte a cărţii tratează despre imaginea ideală, imaginea falsă - idolul interior al multora (chiar şi dintre creştini) - căreia ne închinăm inconştient şi... autodistructiv... Unii încearcă să urmeze această imagine ideală, blamându-se pentru tot ce consideră ei că se interpune; alţii cred că au atins-o deja şi se consideră oameni deosebiți, iar alţii văd distanţa dintre sinele lor şi imaginea ideală, propunându-şi nevoinţe...


„Lasă imaginile ideale şi pocăieşte-te sincer în faţa lui Dumnezeu, smereşte-te sincer şi adevărat în faţa lui Dumnezeu şi uită-te la puţinul care eşti. Sprijină-te pe acest puţin - adică, sprijină-ţi mâna şi n-o lăsa să tremure - şi cere de la Tatăl ceresc să-ţi dea ajutorul Său şi ţi-l va da. Dumnezeu ştie până unde te va călăuzi şi ce se va întâmpla. Nu este lucrarea ta să ştii până unde vei ajunge şi ce se va întâmpla. Lucrarea ta este să-ţi găseşti măsura, să ştii unde te afli, să stai acolo şi să nădăjduieşti pe deplin, în atotputernicul Dumnezeu.", ne spune autorul.


Chiar şi un grup religios organizat poate „alerga" după o imagine ideală, caz în care membrii grupului devin victime ale egoismului, mândriei, iubirii de sine... fără să-şi dea seama, crezându-se bine intenţionaţi...

Cutremurător lucru: să ai o imagine ideală despre Sfinţenie, despre Mântuire..., plăsmuită de mintea ta, aşa cum crezi tu şi să te ajustezi ei sau să te închini ei... Este foarte greu, ne mai spune autorul, să-ţi dărâmi acest idol şi să te aduci în faţa lui Dumnezeu pe tine, aşa cum eşti în realitate, nu cum îţi închipui că eşti. Este ca şi cum te-ai arunca din avion... fără paraşută.

Omul plăsmuieşte această imagine, crezând că scapă astfel de conflictele lui interioare, dar nu face altceva decât să le adâncească.


Concluzia autorului în această carte este asemănătoare cu mesajul Sfântului Siluan Athonitul (ţine-ți mintea în iad şi nu deznădăjdui): „Pe de o parte, omul trebuie să deznădăjduiască din pricina sinelui său, iar pe de alta, trebuie să nădăjduiască cu totul în Dumnezeu, dacă vrea să se mântuiască."


În completarea acestei cărţi, Editura Bizantină a publicat recent o altă lucrare a Arhim. Simeon Kraiopoulos, intitulată „Adame, unde eşti?" (omilii despre pocăinţă)

De asemenea, de acelaşi autor, Editura amintită a publicat „Părinţi şi copii", „Taina suferinţei", urmând să mai publice „Taina mântuirii" şi „Crucea învietoare".

Lectura cărţii acesteia („Te cunoşti pe tine însuţi?") este folositoare, din punctul nostru de vedere, mai ales acelora care şi-au pus deja unele întrebări cu privire la sine... Alţii o pot privi cu suspiciune - ce atâta analiză psihologică? Însă, când e vorba de sfaturi care ne pot lumina ochii minţii, cartea e binevenită, analiza fiind filtrată prin cuvintele Evangheliei și prin învăţăturile duhovniceşti ale Sfinţilor Părinţi ai Bisericii.


 

Autor:
Prof. Religie Mirela Șova

Partager cet article

Repost 0

Commenter cet article