Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
Blog Mirela Șova

Scrisul e o forma de tacere?... Scrisul iti deschide aripile interioare?... Scrisul e o briza, vara?... Poti scrie pe frunze?

Concurent. Ovidiu Oana - Parau

Publié le 5 Février 2009 par Mirela in concurs - premii - poezii

Concurs "Doruri la Răsărit" - Ediția a II-a

 

 Tema: "Ciudatele Flori"
Concurent: Ovidiu Oana - Pârâu
Poezii: "Ghiocelul și vântul", "noapte de mai", "iubire mută"





Ghiocelul şi vântul

 

 

Azi am pătruns sub mantia albită,

Peste natura toată risipită.

Să cat sub patul putred de frunzişuri

Cum germinează viaţa-n ascunzişuri.

 

- Hei ! m-a strigat deodat' un ghiocel.

Ajută-mă de vrei, căci măricel

Nu-s de ajuns, să ies sus la lumină !

Putere n-am destulă-n rădăcină !

 

Suflând în pojghiţi, drumul i-am croit

Şi puiul de lumină-a răsărit

Îţind scufia-i albă înspre ceruri.

Dar, zgribulit, s-a-ntors pişcat de geruri.

 

- Vai mie! Vai de mine! Ce mă fac?

Întreabă ghiocelul un gândac

Ce somnolent mişcase doar un pic.

- La ce-i afară, nu mai fă nimic !

 

Rămâi la locul tău şi fii deştept

Sau ia-te după mine! Eu aştept

Covorul alb, de tot să se topească,

Şi astrul, gerul tot să-l risipească !

 

Şi-a strâns corola dalbul ghiocel.

- Aşteaptă până-i fi mai măricel !

I-am spus eu, vântul, şi-am plecat pe-afară:

- De-abia-n trei zile fi-va primăvară!

 

Tu doar atunci arată-te la faţă !

Vesteşte abundenţa de verdeaţă,

Păstrându-ţi rostul tău de vestitor,

Răzbit prin al omătului covor.

 

- Îţi mulţumesc, plăpândă adiere!

mi-a spus. - Să te întorci cu-o mângâiere!

Pe toţi să ne cuprinzi din iarba deasă

Născuţii din zăpezi ce azi ni-s casă.


 

Ghiocelul și vântul, de Ovidiu Oana - Pârâu,
pe fundal muzical Romantic Guitar

 

 

 

 

noapte de mai


 

umbra coboară

în seara senină

vântu-nfioară

tăcuta grădină

 

laleaua se-nchide

capul îşi pleacă

vise timide

adună sub pleoapă

 

crinii aruncă

otravă-mprejur

reginele nopţii

pe zid prind contur

 

creste pe boltă

a lunii lumină

vântu-nfioară

tăcuta grădină

 

un singur bondar

bezmetic în noapte

în zbor solitar

prin rujele coapte

 

atras de miros

adoarme-n sulfină

vântu-nfioară

tăcuta grădină

 


 



















iubire mută


 

cu virginala pufului paloare

aşteaptă păpădiile-n fâneţe

iar vântul le dezbracă de culoare

din fugă dăruindu-le bineţe

 

e felul lui la dans să le invite

purtându-le vrăjite înspre zare

în ritmuri repezi parcă aiurite

umplându-le de saţ şi de ardoare

 

nu se sfiesc veşmântul să şi-l poarte

în lumea largă într-un gest firesc

e felul lor în drumul către moarte

să-i spună adierii  „te iubesc"

 


  

Organizator:
 Prof. Religie Mirela Șova

Commenter cet article