Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
Blog Mirela Șova

Fisa suplimentara - Despre Sfantul Nicodim de la Tismana

 Fișe pentru elevi, părinți, profesori
         Mirela Șova

Despre Sfântul Nicodim de la Tismana




Despre viaţa Sfântului Nicodim se cunosc doar câteva fragmente, din care însă ne putem face o imagine de ansamblu: s-a născut în Serbia, în jurul anului 1320, fiind român sud-dunărean, din părinţi dreptcredincioşi, de viţă nobilă. De mic s-a învăţat cu citirea Sfintei Scripturi, iar atunci când părinţii au vrut să îi găsească o meserie potrivită cu rangul lui, Nicodim a fugit pe ascuns la Muntele Athos, iar după trei ani de ucenicie a fost călugărit. În scurt timp, datorită calităţilor sale, ajunge egumen al mănăstirii Hilandar.

În Muntele Athos Nicodim s-a nevoit mai întâi în mănăstire, apoi singur într-o peşteră. Aici a fost chinuit de diavoli, dar după un timp a primit de la Dumnezeu darul rugăciunii neîncetate şi al facerii de minuni. Mulţi sihaştri, călugări şi egumeni veneau la el pentru sfat. În urma unei îndrumări cereşti, Sfântul Nicodim părăseşte Muntele Athos şi vine cu mai mulţi ucenici în sudul Dunării, unde întemeiază două aşezări monahale. Dar această zonă a fost ocupată de regele catolic Ludovic cel Mare al Ungariei (1342 - 1382). În aceste condiţii, Sfântul Nicodim trece Dunărea şi în 1364 vine în Ţara Românească, pe valea râului Vodiţa, într-o sihăstrie românească din zona Severinului. Aici el zideşte chilii şi o biserică de piatră cu hramul „Sfântul Antonie cel Mare", cu ajutor de la Vladislav Vlaicu Vodă (1364 - 1377), dar şi al sihaştrilor locului. Aşa s-a întemeiat mănăstirea Vodiţa.


Această mănăstire a fost un centru de rezistenţă ortodoxă la graniţa cu statul catolic maghiar. Însă nu după mult timp, şi zona Severinului a fost ocupată de unguri. Sfântul Nicodim, ca un adevărat căutător de locuri de liniştire, se va urca pe valea pârâului Tismana (Gorj), unde se nevoiau mai mulţi sihaştri români în jurul unei biserici de lemn cu hramul „Adormirea Maicii Domnului". Sfântul e ajutat de domnitorii Radu I şi Dan I şi organizează la Tismana o nouă mănăstire (de obşte), cu zeci de călugări, după modelul mănăstirilor de la Muntele Athos. Tot la Tismana întemeiază o şcoală de caligrafi şi copişti de cărţi bisericeşti, care va fi renumită în lume. De la Tismana, Sfântul Nicodim conducea şi celelalte mănăstiri întemeiate de el: Vişina (pe valea Jiului), cu hramul „Sfânta Treime", pe locul unei sihăstrii mai vechi; Prislop (Hunedoara), tot cu hramul „Sfânta Treime". Nicodim este considerat şi organizatorul altor mănăstiri din Ţările Române.


La mănăstirea Prislop se pare că Sfântul a stat mai mulţi ani, timp în care a copiat cu mâna sa un Evangheliar slavon (1404 - 1405), păstrat până azi. Acesta este primul manuscris cu dată sigură scris pe teritoriul ţării noastre.


S-a descoperit o corespondenţă pe care Sfântul a purtat-o cu patriahul bulgar Eftimie, din care reiese faptul că Nicodim s-a sfătuit cu acesta în diferite probleme religioase. Atunci când a venit Nicodim în Ţara Românească, era mare frământare în lumea creștină din cauza discuţiei despre „rugăciunea neîncetată" sau „rugăciunea lui Iisus". Sfântul a venit la noi şi pentru că aici era unul dintre puţinele locuri unde se mai găsea linişte prielnică rugăciunii, celelalte ţări ortodoxe fiind treptat cucerite de turci. Dar era şi o altă problemă în Ţara Românească: circula erezia bogomililor, venită din Bulgaria. Sfântul a întărit prin viaţa şi învăţătura sa credinţa muntenilor cea dreaptă.


Bogomilism = sectă apărută în Bulgaria, în secolul al X-lea, în urma predicilor preotului Ieremia Bogomil şi răspândită în mai multe ţări. Bogomil nu credea în Sfânta Treime, nici în Biserică, nici în Sfintele Taine, nici în autoritatea statului. El învăţa că lumea aceasta e rea şi făcută de Satana, care ar avea aceeaşi putere ca Iisus.


La bătrâneţe, Sfântul Nicodim s-a retras într-o peşteră de deasupra mănăstirii Tismana, care se poate vedea şi azi, lăsând grija mănăstirilor ucenicului său Agaton. Numai duminica el cobora din peşteră, la mănăstire, pentru Sfânta Liturghie şi pentru a vindeca pe bolnavii şi îndrăciţii care îi cereau ajutorul şi care îl aşteptau. Unii se vindecau doar prin sosirea lor la Tismana; alţii cu rugăciunile lui, iar alţii numai cât se atingeau de hainele lui. Nicodim a vindecat inclusiv pe fata regelui maghiar Sigismund, care suferea de epilepsie.


Sfântul a trecut la viaţa veşnică în 26 decembrie 1406, moaştele sale fiind frumos mirositoare, izvorâtoare de mir şi făcătoare de minuni. Mai târziu, un domnitor al Ţării Româneşti a vrut să îi mute moaştele de la Tismana la Bucureşti. Dar sfântul nu a dorit această mutare şi s-a arătat în vis egumenului de atunci al Tismanei, spunându-i că nu doreşte să plece de acolo. I-a mai zis acestuia să îi ascundă trupul şi să îi lase doar un deget la mănăstire, pentru închinarea credincioşilor. Egumenul a făcut astfel, dar în timp s-a uitat locul unde au fost ascunse moaştele sfântului. Chiar şi degetul rămas al sfântului face însă minuni şi vindecări de tot felul, ocrotind întreaga ţară şi în mod special pe cei ce se închină la mănăstirea Tismana. Este sărbătorit în fiecare an pe 26 decembrie, a doua zi de Crăciun.


Mai amintim despre acest sfânt că a fost preţuit de cei patru domnitori ai Ţării Româneşti sub care a trăit: Vlaicu Vodă, Radu I, Dan I, Mircea cel Bătrân. Cei din vremea lui l-au caracterizat ca „bărbatul cinstit şi sfânt, tare în cărţi şi mai tare în judecată, în cuvinte şi răspunsuri, întemeietor de mănăstiri, puternic la rugăciune şi luptător pentru dreapta credinţă" (din „Viaţa lui Isaia de la Hilandar").

 

Din Acatistul Preacuviosului Părinte Nicodim

„Mulţime de ucenici adunând, părinte, la Tismana mare lavră ai ridicat, unde zi şi noapte rugăciuni neîncetate se înălţau la Dumnezeul îndurărilor, Care săvârşea prin tine lucruri mari şi prea slăvite; iar noi, fiii tăi, întru căldura Duhului îţi cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, părinte, al nostru îndrumător;
Bucură-te, cel către Domnul pentru noi fierbinte rugător;
Bucură-te, vistierie a rugăciunii celei de taină cuprinzătoare;
Bucură-te, a Duhului Sfânt plăcută aşezare;
Bucură-te, a noastră mângâiere;
Bucură-te, în rugăciuni neîncetată veghere;
Bucură-te, cel ce de darul lacrimilor te-ai umplut;
Bucură-te, că prin vărsarea acestora, locaş Sfântului Duh te-ai făcut;
Bucură-te, al monahilor păstor;
Bucură-te, al creştinilor ocrotitor;
Bucură-te, a Valahiei lumină;
Bucură-te, liră de duhovnicească viersuire plină;
Bucură-te, Părinte Nicodime, făcătorule de minuni!"



Bibliografie selectivă:

  • Patericul românesc;
  • Pr. M. Păcurariu, „Istoria Bisericii Ortodoxe Române", pentru seminar şi institute teologice;
  • Acatistier;
  • Dicţionar religios, Pr. Ion M. Stoian.

 

Autor:
Prof. Religie Mirela Șova

Partager cet article

Repost 0

Commenter cet article