Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
Blog Mirela Șova

Ceea ce nu-ti place, altuia nu-i face...





  CEEA CE NU-ȚI PLACE,
             ALTUIA NU-I FACE...


 Piesă de teatru - Olariu Elena, scenariu în patru acte



Moto: "Libertatea este dreptul de a-ţi face datoria faţă de semeni şi societate şi posibilitatea de a nu o face." (Eliphas LEVI)


PERSONAJE

BĂTRÂNA - soacra Noriei - interpretată de Toderică Andreea, clasa a XI-a R;
MEREUŢĂ - fiul bătrânei - interpretat de Melinte Carmen, clasa a XI-a U;
NORIA - soţia lui Mereuţă - interpretată de Dura Noria-Elena, clasa a XII-a R;
SIMONA - fiica Noriei şi a lui Mereuţă - interpretată de Simon Simona, clasa a XI-a R;
POVESTITORUL - interpretat de Carp Roxana - Elena, clasa a X-a U;
TEXT şi REGIE - Olariu Elena, bibliotecar;
Realizator imagine - prof. ing. Avădănii Mihai.

Povestitorul: - Acţiunea se petrece într-o familie de la ţară; cu un venit mijlociu de trai, unde singurul care aduce bani, este soţul. Inspirată din realitate, unde materialul a luat locul spiritualului, lecţia primită de părinţi (unul indiferent şi celălalt, însetat de a fi la curent cu moda), de la chiar copilul acestora, îi trezeşte la realitate. Numai dacă ar fi pildă de învăţătură pentru cei ce citesc şi se regăsesc în textul acestui scenariu.



ACTUL I


(Într-o cameră modestă, lumina semiobscură, lasă să se observe o canapea pe care stă picior peste picior Noria, o femeie cam de 30 de ani, bine făcută, ce-şi leagănă nurii privindu-se într-o oglindă; cu mâna stângă încearcă să-şi ascundă cearcănele de la ochi, care numai de la studii sau muncă fizică nu proveneau. Mai la dreapta, pe o măsuţă, alandala stau câteva ziare, iar scaunul, cu spătarul la masă, serveşte femeii de trepied pentru picioare. În celălalt colţ, se află o femeie bătrână, trecută de 80 de ani, mama lui Mereuţă, bărbatul Noriei; ghemuită, pe un covor suprapus deapănă nişte aţă şi geme întruna:

BĂTRÂNA: Uuuuu, brrrrr....mi-e frigggg!!!! Tare mi-e frig....! Nu mai pot de frig....!!!
NORIA: - Taci, scorpie! Nu vezi că mă doare capul?... Of! Of! Of!!! (geme la rându-i) Îmi plesneşte capul....!Şi eu nu mă pot plânge nimănui...(lasă oglinda pe canapea şi se ridică îndreptându-şi şalele)
NORIA: - Vezi, pe mine nu mă crede nimeni! Mă taie în şale de ceva vreme şi n-am cui mă plânge...!
BĂTRÂNA (tremurând) -...Mi-e frig...!!! Tare mi-e frig!!! Mai dă-mi, rogu-te, o pătură! Mi s-au răcit oasele...Şi aţa asta, mereu se încurcă...
NORIA: - Suflă şi te încălzeşte, babo! Că ţi-a cam trecut vremea şi nicicum nu vrei să te desparţi de pământ...
BĂTRÂNA: (gemând întruna) - Uuuu! Mai dă-mi o pătură sau mai pune pe foc! Tare mi-e frig...!!! Iaca, s-a prins de degete!...
NORIA: - Dacă vrei ilic de lână...
(Bătrâna tuşeşte o vreme după care îşi şterge nasul şi gura cu dosul şorţului. Îşi priveşte apoi lung nora, clătinând din cap)


ACTUL II


Aceeaşi scenă. De afară se aude zgomot de paşi scuturându-se. Noria ascunde sub cuvertură oglinda şi-şi leagă repede un batic în jurul capului. Apoi, cu o cârpă începe să şteargă praful. Apare în scenă Simona, fiica Noriei şi a lui Mereuţă, o tânără de15-16 ani, foarte inteligentă dar timidă).

MEREUŢĂ: Bine v-am găsit, fetelor! Fetele tatii, fete... (zise bărbatul şi-şi îmbrăţişă nevasta, îndreptându-se apoi spre maică-sa)
NORIA: - Uf! Bine că te aduse Dumnezeu, bărbate! Chiar mă gândeam (şi încercă să-şi şteargă o lacrimă imaginară), să nu carecumva măicuţa noastră să se stingă, biata de ea, înainte de apusul soarelui... Că tare se mai vaită!...
BĂTRÂNA: - Mi-e frig, Mereuţă, maică, tare mi-e frig şi nimeni nu mă crede. Tare mi-e frig!...
MEREUŢĂ: - Olecuţă, mamă, şi aduc de dincolo o pătură.
NORIA: (sărind ca arsă) Care dincolo?! Să-mi murdăreşti zestrea de la maica? Niciodată!
MEREUŢĂ: (calm dar, enervant de calm) - Lasă, femeie, om face altele dacă se rup. Cât trăieşte mama, trebuie să avem grijă de bătrîneţele ei. Când o va lua bunul Dumnezeu, Binecuvântat fie numele Său (smerit, face o cruce spre răsărit), atunci n-or mai trebui ţoalele tale nimănui...
NORIA: ( punându-şi mâinile-n şold) - Ce să spun! De parcă Dumnezeu ascultă toate coate-goale, ca tine! (începând a se smiorcăi) Mi-ai distrus tinereţea, tu şi maică-ta!.. (omul întoarse scaunul spre masă dând să se aşeze. Abia atunci o zări pe Simona, fiica lor iubită care, stând turceşte pe covor, foarte concentrată desena ceva pe o bucată de carton)
MEREUŢĂ: - Ptii! Fata tatii! Dar ce faci tu acolo? (Se apropie de fată)
SIMONA: (parcă detaşată de cele lumeşti) O fântână, tată!
MEREUŢĂ: (curios) Ce reprezintă fântâna pentru tine, îngeraşule?
SIMONA: (Sigură pe ea) Viaţa! Apa vieţii. Corpul uman nu ar putea supravieţui dacă ar lipsi apa. Cea mai mare cantitate de apă se află în sânge şi grăsimi. De aceea...(este întreruptă de maică-sa)
NORIA: (ducând un deget la tâmplă) Aaaa! De aceea mă doare pe mine capul! Îmi lipseşte fântâna din organism...! Mai bine fă natură moartă cu îngeri! (zise sarcastic femeia)
SIMONA: (aparent neafectată de vorbele maică-si, răspunde după o vreme): Îngerii ne veghează continuu, mamă. În somn ca şi în viaţa de zi cu zi, îngerii, din umbră, ne ajută să nu ne pierdem în iureşul vieţii acesteia atât de zbuciumate...
NORIA: - Ha! Ha! Ha! Ai văzut tu vreunul, fată?! Fă-mi şi mie cunoştinţă! L-aş ruga să ne scape de sărăcia lucie în care ne scăldăm şi poate, cine ştie, s-o ierte pe bunică-ta, biata de ea...!!! (întoarce faţa spre bătrână):
NORIA: - Nu-i aşa mamă, dacă-ţi iartă Dumnezeu păcatele încă din timpul vieţii, nu te mai dor ciolanele. Se vede treaba că mai ai păcate de tras deocamdată...
MEREUŢĂ: (enervându-se) Încetaţi o dată, gaiţelor. De la muncă vin şi, după câte văd, pe masă nimic de-ale gurii... De fapt dacă mieliţaţi voi, ce-mi trebuie mâncare...

Femeia iese. Bărbatul rămâne cu fiică-sa şi cu bătrâna în cameră. Bătrâna se opreşte din depănat. Punându-şi mâinile cruciş în poale îşi priveşte fiul, făcându-şi cruce; apoi, dregându-şi glasul intră în vorbă:

BĂTRÂNA: - Ce mai spun ziarele, maică?
MEREUŢĂ: - Nimic, mamă, nimic!
BĂTRÂNA: - Atunci la ce mai răsfoieşti foile alea? Că doar eşti obosit. Mai bine culcă-te!
MEREUŢĂ: - Să mănânc întâi şi apoi...
BĂTRÂNA: - Mai întâi să ai ce, băiatul mamei, băiat, (apoi vorbind în şoaptă) Că mare prost te-am crescut...!

 

ACTUL III


Aceeaşi scenă. Noria se întoarce cu o farfurie în care, abia zărindu-se, se află două, trei felii de pâine unse cu ceva.


NORIA: - Atât am mai avut a-ţi aduce... Ce vrei, patru guri, de unde să pun mai mult...? (În toată această perioadă bătrâna stătu şi ascultă. Simţind prin aer mirosul mâncării, după ce-şi suflă zgomotos nasul, începu iarăşi a se văieta)
BĂTRÂNA: - Tare mi-e frig, Mereuţă, mamă, tare mi-e frig... Mai pune pe foc, să se încălzească pereţii. E vreme de ploaie afară şi mă dor oasele...
MEREUŢĂ: - Acuşica mamă, acuşica!
NORIA: - Nicidecum! (tăindu-i calea) E zestrea de a mama şi n-am să dau voie nimănui să mi le uzeze!!
SIMONA: (aplecată asupra desenului) - Cui mintea îi stă la cele lumeşti, nu va vedea împărăţia cerului...
NORIA: (surprinsă) De unde cobeşti tu de cele sfinte, fată! Că pragul bisericii nu-l calci!... Sau, acolo la şcoală vă învaţă şi altceva decât matematică şi a citi? Stai, uitasem, acolo înveţi şi despre apa din organismul uman, nu?!
MEREUŢĂ: (îndreptându-se spre maică-sa, o ajută să se ridice şi să se aşeze pe canapea) Mamă, stai liniştită aici. Acuşica îţi voi aduce să mănânci şi matale...
BĂTRÂNA: (legănându-se) Mereuţă, maică, să ai grijă, să mi se facă toate slujbele. Eu acuşica plec...
MEREUŢĂ: (mângâindu-i mâinile) Mamă, vei pleca atunci când va hotărî bunul Dumnezeu.
NORIA: (întrerupându-i) Decât se ne chinuiască atât, mai bine s-ar grăbi...
MEREUŢĂ: (răstit) Nu cobi, femeie! Să nu te împiedici şi să cazi chiar tu!
NORIA (vorbind pentru sine): Ziceam şi eu aşa...Nu s-ar mai văita noapte de noapte şi ne-ar fi şi nouă odihna mai acătării...
MEREUŢĂ: Că doar n-am s-o duc în şura vacii să doarmă! E mama mea!
NORIA: (stăpână pe situaţie) Ba chiar ai s-o duci dacă vrei să mai ai trai bun cu mine! Acolo s-o încălzi de la suflarea vacii. Şi nici n-are să se mai vaite întruna...
MEREUŢĂ: (făcându-şi cruce) Muşcă-ţi limba, femeie! Mama mea să doarmă în şură cu vacile! E mama mea, auzi? E mama mea!
NORIA: (indiferentă) Fă ce vrei. Eu una, dacă nu o duci acolo, voi pleca de la casa asta...M-am săturat! Auzi? M-am săturat!! (iese din cameră privindu-i pe ceilalţi de sus, ştiind că atinse iarăşi un subiect despre care mai discutaseră):
MEREUŢĂ: (plimbându-se neliniştit prin cameră) ... e mama mea. Ce-o zice lumea când o afla ce minune am făcut...?
NORIA: (încurajându-l prin uşa întredeschisă) - Cine va spune că stă în şura vacii?...
MEREUŢĂ: (înduplecându-se) Fă cum vrei tu, dar eu unul nu o duc pe mama...! Ea m-a adus pe lume...Cum să-mi duc mama în şura vacii? Pe mama mea. Pe propria mea mamă...!
NORIA: ( enervându-se) Şi să o duc eu, nu? Să intru în gura lumii, aşa vrei? Asta s-o crezi tu! Să spună satul că mi-am ucis soacra... Haida-de! (îndulcindu-şi vocea apoi): Mereuţă, nu o ducem acum. Mai întâi, văruim camera, apoi o mobilăm; după aceea...
MEREUŢĂ: (scărpinându-se în creştet şi vorbind ca pentru sine): Şi vaca!?
NORIA: (indiferentă) - Vaca o vindem şi cumpărăm mobilă. Şi calculator fetei. Că pe baza ăstora de la şcoală, nu mai pupă ea calculator...!


ACTUL IV


POVESTITORUL: Înduplecat, Mereuţă vinde vaca şi cu economiile pe care le mai avea, face unele schimbări prin casă şi, bineînţeles, cumpără Simonei calculator. O dată toată lumea împăcată, mai trebuia lămurită maică-sa să meargă în camera -anume pregătită, să locuiască singură.)
MEREUŢĂ: (plimbându-se prin cameră): Tu nu, eu nu, atunci, cine...?! (Se opreşte la un moment dat): - Simona! Da, ea o va duce pe mama în şură! Îi voi da cuvertură nouă, şi acolo îşi va duce bătrâneţele de azi înainte...
Povestitorul: - Potrivit unui vechi obicei, atunci când se mută într-o casă nouă, toată îmbrăcămintea acesteia este nouă; cum la ţară se folosesc mult lucruri ţesute în stative, pe pat se aşează o cuvertură nouă, din cele mai frumoase pe care să se stea gazda în timpul zilei. Dar şi atunci când omul pleacă din această lume, este îmbrăcat în haine noi din cap până în picioare...
MEREUŢĂ: (apropiindu-se de fiică-sa)  - Draga tatii, după cum vezi, aici am făcut unele schimbări. Unele spre folosul nostru, al tuturor, dar mai cu seamă pentru ca tu să poţi învăţa în linişte. De aceea şi maică-ta a insistat să ai calculator.
SIMONA: (privindu-şi mirată părintele): Tată, dacă îmi cumpărai acuarele şi cele necesare picturii, eram mai bucuroasă. Calculator aveam şi la şcoală!
NORIA: (sărind ca arsă): Mucoasă nerecunoscătoare ce eşti! În loc să te bucuri că suntem în rând cu lumea, mai faci şi mofturi!...(Pregătindu-se s-o lovească este întreruptă de bătrână)
BĂTRÂNA: - Fetei îi trebuie ochelari de văzut prin calculator. Are dioptrii mici, voi nu vedeţi nici atât?! (Presimţind, ca toţi bătrânii, că i se pregăteşte plecarea, moşmonind ceva într-un colţ al camerei, se pleacă. Ridicându-se şi sprijinindu-se într-un baston, dă să iasă. Se întoarce apoi privindu-şi încă o dată feciorul şi ieşi clătinând din cap:) - ...Că mare te-am crescut, maică...!

Rămaşi singuri, Mereuţă, Noria şi Simona, se priveau ruşinaţi. Într-un târziu, bărbatul rupse tăcerea:
- Simona, du-te după bunică-ta şi du-i cuvertura, s-o aşeze pe pat. Aşa se cade la casă nouă...!

 

(Fata, luă cuvertura şi ieşi. Bărbatul se aşeză pe un fotoliu, deschizând o carte. Noria, nevastă-sa, deşi foarte mulţumită, îşi găsea de lucru prin cameră, tăcând, să nu cumva să aprindă focul care mocnea de ceva vreme în casă. În cameră se aude doar vocea crainicului de la radio, pe care nu-l auzea nimeni. Într-un târziu, uşa se deschide şi intră Simona cu cuvertura sub braţ, strânsă grămadă):

NORIA: (mirată) ...ai uitat ceva, draga mamei!
(Fata, îndreptându-se direct spre taică-su):
SIMONA: (vocea ei, aproape să plângă, îl impresionează pe Mereuţă, care sări ca ars): - Tată, am nevoie numaidecât de un foarfec. Sau un cuţit care să taie bine...
MEREUŢĂ: (calm, mirat) - La ce-ţi trebuie foarfece şi de ce te-ai întors cu cuvertura îndărăt!?
SIMONA (Hotărâtă): - Să o tai în două bucăţi egale! (amândoi părinţii săriră ca arşi):
MEREUŢĂ ŞI NORIA: - Ceeee!!!!Cum să tai cuvertura în două. Ce să faci cu cealaltă jumătate?!...
SIMONA (bâlbâindu-se):- ...păiii....mă gândeam la voi, când veţi fi bătrâni, ce veţi pune pe pat când vă voi duce în şura vacii...?! (aşezându-se jos, începe să plângă)
Povestitorul: - Conştientizând ce mare greşeală făcuseră şi de lecţia primită de la fiica lor, amândoi soţii se îndreptară spre camera „special amenajată" pentru bătrână; cerându-şi iertare, se întoarseră tustrei în casă. Cât priveşte odaia, o lăsară pentru magazie de alimente, bătrâna mai trăind încă ani mulţi de atunci. (În această vreme bătrâna se întoarce în casă).
MEREUŢĂ ŞI NORIA: (îngenunchind în faţa bătrînei, amândoi îşi cer iertare...)


CORTINA

OLARIU ELENA, Răducăneni


 

Pentru pagina de linkuri spre piese de teatru, dați click aici.

 

 

  

Publicată de:
Prof. Religie Mirela Șova

Partager cet article

Repost 0

Commenter cet article