Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
Blog Mirela Șova

Recenzie - Parinti Aghioriti, Cuviosul Paisie Aghioritul

„Părinţi Aghioriţi - Flori din grădina Maicii Domnului"
Cuviosul Paisie Aghioritul
Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2004

traducere din limba greacă de Ieroschimonah Ștefan Nuţescu, Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos

 


 La începutul acestui an, am primit în dar această carte, editată mai demult în limba română, şi m-am bucurat să o citesc... abia acum. Cuprinde învățături care se extrag în mod direct, din relatări despre câţiva părinţi de la Muntele Athos, care au trăit în timpuri apropiate. Dezvăluiri, mai exact, chiar şi despre pustnicii nevăzuţi de mulţi, care se nevoiesc în grădina Maicii Domnului, primind astfel şi noi un imbold spre sfinţenie şi aprofundare a credinţei creştine în viaţa noastră.

 

 Le este de folos mirenilor să citească despre faptele minunate şi despre asceza aspră a călugărilor? Desigur, spre a-şi aminti de dorul nespus după mântuire, chiar dacă ei trăiesc în alte condiţii de viaţă.

 

 Extrag din această carte câteva dintre relatări, precizând că autorul, care i-a cunoscut personal pe cei mai mulţi dintre aceşti părinţi, intercalează şi scurte povestiri despre călugări înşelaţi (îndeosebi din mândrie, asceză fără discernământ, neascultare), dorind să reliefeze şi alte aspecte..., din păcate reale.

 

Despre Bătrânul Efrem, numit „ticălosul"

„Deoarece părinţii coborau şi cumpărau câte ceva (alimente etc.) sau primeau binecuvântări de la mânăstiri (posmag sau legume), cobora şi Bătrânul Efrem noaptea în ascuns, şi îşi umplea traista cu cutii de conserve goale de prin gropi. Iar ziua urca şi el încărcat la sihăstria lui, dând astfel celorlalţi impresia că duce alimente. Când ajungea la peşteră, deşerta cutiile de conserve înaintea uşii, astfel încât vizitatorii să le vadă şi să-şi facă impresia că este mâncăcios. El însă ţinea posturi lungi." „Milosteniile pe care i le dădeau câteodată părinţii, le primea cu bucurie, dar noaptea mergea şi le lăsa pe la chiliile părinţilor ce aveau nevoie sau la bolnavi, cărora le şi slujea." Acest bătrân, care-şi ascundea faptele bune şi care se lăsase cu totul în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, s-a odihnit în Domnul în anul 1962.

 

Despre Bătrânul Trifon

„- Binecuvintează, Părinte! Ce faci aici? Cum trăieşti? Ce mănânci?

Acela m-a salutat zâmbind şi mi-a spus:

- Bre, eu am ajuns oaie şi mănânc iarbă."

Coliba în care stătea „era aproape în întregime dărăpănată şi intra apă în ea prin toate părţile. Numai un colţ era puţin mai uscat, unde avea nişte pături zdrenţuite. Locul unde stătea semăna mai mult cu un cuib de vultur iar nu cu o chilie de pustnic."

Şi acest Bătrân, care a trecut la Domnul în 1978, îşi ascundea aspra asceză, iar despre purtarea de grijă a lui Dumnezeu considera astfel: „Dumnezeu Se îngrijeşte şi de viermii din pământ, îi hrăneşte şi-i încălzeşte, iar pe mine, un vierme atât de mare, nu mă poate îngriji?"

 

Despre Bătrânul Teofilact (prietenia Sfinţilor cu animalele)

„Odată o căprioară care îşi rupsese piciorul a mers la chilia sa şi zbiera de durere, întinzându-şi piciorul cel rupt spre Stareţ. Acela i-a adus puţin posmag să mănânce până ce a pregătit două lemnişoare cu care a legat strâns piciorul, punând osul la locul lui, şi apoi a spus căprioarei:

- Mergi acum cu bine şi după o săptămână să treci din nou să-ţi văd piciorul."

 

 Ultimul capitol al cărţii, intitulat „Întoarcerea la Dumnezeu (de pe pământ la cer)" cuprinde sfaturi scurte culese de la aceşti Părinţi de către Cuviosul Paisie. Iată câteva dintre ele:

 

„Gândurile deşarte ale oamenilor mireni, care aduc neliniştea, sunt cea mai mare boală a epocii noastre. Vindecarea o dă numai Hristos împreună cu pacea sufletească şi cu veşnicia. Ajunge omului numai să se pocăiască şi să se întoarcă la Hristos."

 

„Crucile omeneşti sunt numai nişte cruciuliţe ce ne ajută la mântuirea sufletului nostru, în timp ce a lui Hristos a fost foarte grea, deoarece pentru Sine n-a întrebuinţat puterea Sa dumnezeiască."

 

„Încrederea în Dumnezeu pentru cele ce nu se pot face omeneşte este o rugăciune tainică neîncetată, care aduce rezultate minunate."

 

„Bunul Dumnezeu este în întregime Dragoste şi se înduioşează chiar şi de netrebnicul nostru prinos. În timp ce noi oamenii mâncăm mierea cea dulce, lui Dumnezeu Îi oferim ceara; dar El se bucură şi de acest prinos al nostru."

 

„Mulţi oameni, deşi le au pe toate, au deopotrivă şi mâhnire, pentru că le lipseşte Hristos."

 

(cartea a fost scrisă în 1980, în Sfântul Munte Athos)

 

 Multe alte sfaturi şi relatări cuprinde cartea, ca un mini-pateric contemporan.

 

După cum spune autorul, „Să avem binecuvântarea lor (a Părinţilor Sfântului Munte). Amin."

 

 

Autor:
Prof. Religie Mirela Șova

Partager cet article

Repost 0

Commenter cet article