Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
Blog Mirela Șova

Povestea inelului fara pereche. Sufleu de conopida

Povestea inelului fără pereche...

 




- Azi vom pregăti împreună sufleu de conopidă, dragule. E o reţetă pe care mi-a dat-o bunica ta. Iar povestea... e fără pereche, pentru că e despre un inel fără pereche... Uite, tu ajută-mă desfăcând conopida în bucheţele. Apoi să o speli. Eu pregătesc compoziţia. Aşa...

Ei bine, era odată ca niciodată, pe când creşteau merele cât casa şi strugurii cât copacii, demult, încât şi cei mai bătrâni oameni au uitat acele vremuri, trăia pe pământul acela bogat şi roditor Împăratul Cireaşă. Vesel era el, dar nu atât de veseli erau supuşii lui, şi iată de ce: Împăratul Cireaşă era şi tânăr, şi înţelept, şi bun, credincios ca nimeni altul, dar era necăsătorit. Şi se gândeau supuşii lui că va rămâne singuratic, fără moştenitori, şi apoi, cine ştie cine va urma la conducerea împărăţiei...

Aşa că toţi sfetnicii îi pomeneau, pe rând, împăratului, de prinţesele faimoase ale lumii, să îl atragă spre însurătoare.

- Dragi înţelepţii mei, ştiu cât mă iubiţi şi că doriţi binele meu şi al ţării, dar cu nunta mea nu e atât de simplu cum aţi crede voi, le zise împăratul într-o zi, la sfat. Iar prinţesele de care îmi vorbiţi, le cunosc de la balurile regale... Și niciuna nu e potrivită să-mi fie soaţă. Nu că nu ar fi frumoase sau bogate... Ci din alte motive. Şi, pentru că vă văd îngrijoraţi de binele ţării, o să vă destăinui secretul inimii mele şi al familiei mele.

Noi, împăraţii Cireaşă, din tată în fiu, nu ne putem căsători decât cu acea prinţesă sau zână care poartă pe deget inelul fără pereche. E un inel cu diamant care se dăruieşte de la naştere acelor fete cu suflet curat, menite să fie vrednice de împărătese, preafrumoase şi preaînţelepte. Până acum, cea cu care să mă însor eu nu a apărut la niciun fel de bal organizat... Am fost foarte atent, şi, în plus, sunt sigur că şi inima mi-ar da semn, dacă ar fi să o întâlnesc... Cum până acum neamul împăraţilor Cireaşă s-a continuat, nu-mi fac griji... O fată vrednică este şi pentru mine, undeva, în lume. Şi o voi afla, la timpul potrivit.

- Dar care să fie acel timp potrivit, Măria Ta? Că acum e numai bine să vă însuraţi..., îndrăzni Barbă Sură, sfetnicul cel mai apropiat al împăratului Cireaşă.

- Ei, asta nu ştiu nici eu măcar. Chiar mă întreb, mărturisi împăratul, când şi cum o s-o cunosc? E bălaie? E înaltă? E de neam? Nu ştiu...

- Înălţimea Ta, nu vrem să te mâhnim mai mult, dar noi, după chibzuință, credem că ar fi bine să îndemnăm poporul la rugăciune cu post, pentru trei zile, ca Dumnezeu să Se milostivească de noi şi să vă scoată în cale această mireasă neasemuită. Pentru ca fericirea să fie deplină în împărăţia noastră binecuvântată.

- Să vă audă Dumnezeu, sfetnicii mei, se înveseli la loc Împăratul Cireaşă. Cu toţii, şi noi, şi poporul, să ne rugăm, iar pe mireasă aşa să o aflăm! hotărî el.


Se dădu de veste în toată împărăţia, ca tot norodul să se roage Bunului Dumnezeu, ca Măria Sa Împăratul Cireaşă să fie luminat şi învrednicit de aflarea consoartei sale. Trei zile să fie pentru toţi de post şi rugă!...

Şi aşa se făcu. Însuşi împăratul îngenunche la catedrala domnească, cu hramul Sfintei Maria Egipteanca, unde se rugă ca toate să se facă după voia cerească, încât urmaşii săi la tron să fie dintre iscusiţii Împăraţi Cireaşă.

Ascultă Sfânta Maria Egipteanca ruga împăratului celui tânăr şi credincios şi o duse mai departe, în Cerul Cerurilor, la Domnul Dumnezeu. De asemenea, mii de îngeri şi sfinţi duseră la Domnul Dumnezeu rugile poporenilor, iar Maica Sfântă, Preacinstita Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria aduse ultima rugămintea sa la tronul Cerescului Fiu, pentru a nu lăsa tristețea cea cotropitoare să intre în împărăţie...

Înduioşat, Domnul Domnilor grăbi puţin lucrurile, care se întâmplară până la urmă tot după planul Lui măreţ...

 


Trecură câteva zile şi împăratul stătea ca pe ghimpi. Nu cunoscuse nicio fată care să poarte inelul cel fără pereche. Deveni nerăbdător. Însă, cum se apropia Ziua Culesului Strugurilor, hotărî să se amestece în popor, la cules, deghizat în simplu ţăran, şi să uite de toate.

Îţi aminteşti, fiule, că în acea ţară, din acele timpuri, strugurii creşteau cât copacii... Și o boabă de strugure era cât un pepene; deci culegeau oamenii boabe de strugure, că nu putea nimeni ridica strugurele întreg... Și făceau un vin regesc, nemaipomenit... Atunci era mare bucurie în ţară, se încingeau hore cu fete şi flăcăi.

După cules, la o asemenea horă s-a prins şi împăratul nostru, cel îmbrăcat în haine simple. Chiar şi aşa, el se distingea între flăcăi, fiind foarte chipeş, cu privire fermă şi ageră. Tocmai când se bucura el mai mult, că uitase de grijile împărăţiei şi de toate, iată că lângă el se prinde în horă Mărgărita, fata fierarului, frumoasă, voioasă şi cu o margaretă târzie prinsă în păr. Nu o văzuse împăratul, că nu era atent, iar iureşul horei îl ameţea. Dar strângând-o de mână în timpul dansului, simţi el ceva... şi inima începu să-i bată. Adică Mărgărita avea un inel cu piatră mare pe deget.

Când se termină hora, spre seară, Împăratul Cireaşă căută fata... Dar cum s-o afle? Veni şi a doua, şi a treia zi la culesul boabelor uriaşe (ele sunt uriaşe pentru noi, căci pentru cei din poveste aşa erau fireşti), iar Mărgărita tot lângă el se prinse la dans, pesemne îl ochise şi ea pe flăcăul necunoscut.


A treia zi, făcu ce făcu împăratul şi nu-i mai dădu drumul fetei de mână, încât aceasta nu se mai putu strecura în mulţime, pentru a se întoarce acasă. Din vorbă în vorbă, împăratul află că Mărgărita a primit inelul său cu diamant de la naştere - nu se ştie de la cine, că ei sunt săraci -, şi că-l poartă mereu pe deget... de când e fată de măritat. Mărgărita roşi când pronunţă cuvintele din urmă... Dar, cum întunericul se lăsase, Împăratul Cireaşă nu văzu obrazul rumen al fetei, doar îl ghici... Stătură ei de vorbă până când fata, amintindu-şi că tatăl său o aşteaptă acasă, se scuză şi plecă în grabă, primind certarea cuvenită.

Iar împăratul, fericit, ştia acum care e aleasa inimii lui. Inelul doar i-o indicase, era un semn. A doua zi, soli împărăteşti au fost trimişi în peţit la casa fierarului. Acesta avea mai multe fete, dintre care două de măritat: pe Mărgărita şi pe Agata.

- Măria Sa Împăratul Cireaşă vă cere mâna fiicei dumneavoastră Mărgărita, pentru a-i fi împărăteasă cucernică şi iubită, glăsuiră solii.

Mut de uimire, fierarul încuviinţă, fără să mai întrebe fata.

- Să se ducă Agata, tată, nu eu, nu mi-a venit vremea, se codi Mărgărita, cu gândul la flăcăul simplu de la cules.

- Fata tatii, ce spune şi ce vrea împăratul e sfânt pentru noi! Aşa a fost şi aşa rămâne! Agatei îi găsim noi un fecior din sat... Tu găteşte-te şi du-te degrabă cu solii împărăteşti!


Dar Mărgărita, neînduplecată, făcu ce făcu şi o convinse pe Agata să plece în locul ei, cu un văl pe chip. Îi dădu şi inelul, şi toate, iar ea se duse la locul culesului de struguri, îngândurată şi amărâtă de soarta cea schimbătoare. „De unde să mă ştie pe mine împăratul?" se mira ea.

Împăratul o aştepta pe Mărgărita împreună cu toată curtea, în sunete de trâmbiţă, ca pe o adevărată prinţesă. Când o văzu pe Agata în locul Mărgăritei, se mânie..., dar iute înţelese ce e-n sufletul fetei îndrăgostite de un biet flăcău..., şi nu de un împărat. Se bucură şi mai tare de toate, înhămă cel mai iute cal şi alergă la locul culesului. O găsi pe Mărgărita şi, descălecând, îi spuse de toate.

Înduplecată şi uimită, fata recunoscu în Împăratul Cireaşă pe flăcăul vorbăreţ de la horă...

Ce să mai pierdem vremea? Nunta se făcu, se aduse mulţumire lui Dumnezeu şi Sfinţilor Săi, iar după un an, un prinţişor Cireaşă se născu, întregind fericirea împărăţiei.

Că aşa-s toate în poveşti, bune, frumoase, cum azi greu le mai găseşti!

- Acum şi sufleul de conopidă e gata... Poftiţi şi gustaţi!


 
 

Sufleu de conopidă (reţetă de la mama Elena)

 

9 ouă, 9 linguri ulei, 12-15 linguri făină, 1 conopidă potrivit de mare, 500 - 800 g brânză de oaie (telemea, caș ras, nu foarte sărate), 1 gogoşar, 2 linguri smântână, pătrunjel verde, sare și piper după gust.


Albuşurile se bat spumă tare. Se adaugă pe rând gălbenuşurile, uleiul (câte o lingură, şi tot cu telul se bate, la viteză medie), apoi se încorporează făina, prin mişcări uşoare, cu o lingură.

Conopida se fierbe în bucheţele, în apă cu sare, se lasă la scurs şi la răcit, apoi se taie în cubuleţe. Gogoşarul se taie în bucăţi mici. În aluatul făcut se adaugă conopida, gogoşarul, verdeaţa şi smântâna, brânza rasă, sare, piper, după care întreaga compoziţie se toarnă într-o tavă dreptunghiulară, înaltă, unsă cu ulei.

Se dă la cuptor la foc potrivit, cca 50 min.

Dietetic şi gustos! Se consumă de preferință cald, dar și rece. Poftă bună!

 

 

 


Spre povești originale (creație Mirela Șova), dați click aici.
Spre povești clasice repovestite, dați
click aici.


 

  Autor: Prof. Religie Mirela Șova

Partager cet article

Repost 0

Commenter cet article