Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
Blog Mirela Șova

Scrisul e o forma de tacere?... Scrisul iti deschide aripile interioare?... Scrisul e o briza, vara?... Poti scrie pe frunze?

Piesa de teatru - Drumul mantuirii

Publié le 29 Octobre 2008 par Mirela in Piese de teatru - scenete





            

DRUMUL MÂNTUIRII

Piesa de teatru religios pentru copii, Literatura & Religie

 

 

 

Personaje:


Călătorul - un copil care are un rucsac în spate. El e personajul principal.

Măscăriciul - un copil îmbrăcat în haine colorate, care spune glume şi încearcă să-l abată pe Călător din drum.

Trecătorul - un copil îmbrăcat în haine obişnuite, care va avea pregătite două aripi albe, fiind de fapt îngerul păzitor.

Mascatul - un copil cu o mască de carnaval pe faţă.

Glasul naturii - un copil care are prinse pe veşminte frunze, flori, decupate din hârtie.

Vocea conştiinţei - un copil care nu se arată pe scenă, care doar vorbeşte.

 


Scena este goală. Intră Călătorul, părând foarte obosit. El se aşează pe un scaun. Într-un colţ al scenei, vizibil, este o icoană.



Călătorul: Nici nu ştiu încotro merg,

Obosit-am să alerg.

Drumul duce... oare unde?

Cine îmi poate răspunde?


Măscăriciul (vesel) - intră, având în mână două săgeţi opuse la vârf, pe care le arată Călătorului.  

Un, doi, trei, un, doi, trei,

Drumul duce-ncotro vrei...


Călătorul se plimbă îngândurat, indecis. El zăreşte o icoană şi începe să se roage la ea.


Călătorul: Doamne, Tu arată-mi calea

Şi coboară-mi îndurarea.

Nu ştiu care-i ţinta vieţii,

M-au împotmolit nămeţii...

Da, nămeţi de gând fugar,

Nici nu îi mai ştiu măcar...


Apare Trecătorul în scenă, tăcut.


Călătorul: Om bun, nu pleca departe,

Neştiinţa mă desparte

De drumul cel bun din viaţă...

Mai am puţină speranţă....

Poate că ştii dumneata

Calea - pentru-a mă-ndrepta!


Trecătorul: Numai când vei înţelege

Că drumul spre Domnul merge

Şi că Hristos este Calea,

Îţi vei opri suspinarea.


Călătorul: Unde-i drumul? Cine-i calea?

Mi se şterge întristarea...


Trecătorul: Ai o inimă, o minte,

Ai o lacrimă fierbinte.

Priveşte cu ochiul minţii,

Prin lumina umilinţei,

În inimă, ca-ntr-o carte -

Şi-ai să poţi să mergi departe.

Îndrăzneşte, haide, frate!


Călătorul: În inimă să privesc?

Cum să fac? Nu reuşesc...


Trecătorul iese din scenă. Vine iar Măscăriciul. Acesta are acum în mână trei săgeţi, cu vârfurile îndreptate în diferite părţi. El merge în jurul Călătorului.


Măscăriciul: Câte drumuri şi păreri,

Nu ştii sfatul cui să-l ceri.

Du-te-ncolo, hai pe-aici,

Te reţin prea multe frici?


Călătorul nu răspunde. Apare Mascatul, cu un văl în mână, pe care îl trece prin faţa Călătorului, de parcă ar vrea să-i şteargă ultimele impresii.


Mascatul: Nu vezi c-ai pornit greşit?

Omule, te-ai rătăcit?

Calea e să-ţi vezi de treabă.

Timpul trece prea degrabă.

N-ai timp să te mai frămânţi.

Ca-ntr-un cerc tu te învârţi!

Ce e viaţa? Ce e moartea?

Trece ziua, vine noaptea...

Nu te rătăci în gânduri,

Printre ale vieţii rânduri...


Revine Trecătorul, care spune iar:


Trecătorul: Priveşte cu ochiul minţii,

Prin lumina umilinţei

În inimă, ca-ntr-o carte

Şi-ai să poţi să mergi departe...

Până-n Rai, să ştii, se poate.


Călătorul se aşează în ghemuit, acoperindu-şi capul cu mâinile.


Glasul naturii:
Şi suspin, suspin, ce chin,

Lumea asta-i de suspin...

Oamenii nu-mi aud plânsul.

Poate o să-ncerce dânsul! Personajul arată cu degetul spre Călătorul ghemuit.


Glasul naturii (continuă):
Scris e şi în Cartea Sfântă

Că natura nu e mută.

Ea tot cântă, ea tot cheamă,

Să-nflorească sfinţi de seamă,

Oameni care să-nţeleagă,

Calea bună s-o aleagă,

Calea vieţii fără moarte,

Însetaţii de dreptate.

Să vină miloşii, bunii,

Ce nu-s pe calea minciunii.

Oropsiţi pentru Hristos,

Ei au suflet luminos.

Plâng şi flori de dorul lor,

Plâng şi stele, plâng şi nori.


Călătorul se ridică treptat din ghemuit. Spre el vin Mascatul şi Măscăriciul. Ei au mai multe săgeţi şi mai multe văluri. Ei îi şoptesc Călătorului: „uită", „uită". Călătorul iese din mijlocul lor şi le face semn să plece. Învinşi, ei părăsesc definitiv scena. Rămân doar Trecătorul şi Glasul naturii. Trecătorului i-au apărut la spate două aripi albe, de înger.


Călătorul (spre Trecător):
Îngerul meu păzitor...

Prieten ocrotitor!

Tu ai fost - cum n-am ghicit?

Vorba ta m-a lămurit!

(spre Glasul naturii)

Şi tu, frate, mă-nfiori

Şi îmi vii în ajutor:

Calea e sfinţenia,

Ruga, cuminţenia!


Vocea conştiinţei (Personaj care stă în spatele unei draperii):

Dacă mă-ntrebai pe mine,

Îţi spuneam la fel de bine

Că în suflet e cărarea.

Hristos îţi face chemarea

Pe aripi de rugăciune,

La răscruce de minune,

Inima bune s-adune.

De ce să te mai încurci?

Ştii pe unde s-o apuci:

Spre lumină, libertate

Şi plin de seninătate,

Înţelegere, iubire -

Cărare de mântuire.


Călătorul, Trecătorul şi Glasul naturii îşi dau mâna şi pornesc toţi spre marginea scenei opusă celui pe unde au ieşit Măscăriciul şi Mascatul.


Vocea conştiinţei (se aude pe scena goală, ieșind de sub draperie):

Fiecare poartă-n sine

Un îndemn de-a face bine:

Glas sădit de Dumnezeu,

Ca să-l ascultăm mereu.

Glas atâta de şoptit,

Că mulţi nu l-au auzit.

Dumnezeu l-a dăruit,

Conştiinţă e numit.

 


Pentru pagina de linkuri spre piese de teatru, dați click aici.


  

Autor:
Prof. Religie Mirela Șova


Commenter cet article