Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
Blog Mirela Șova

Scrisul e o forma de tacere?... Scrisul iti deschide aripile interioare?... Scrisul e o briza, vara?... Poti scrie pe frunze?

Povestea celor patru anotimpuri. Tortul dupa-amiezii

Publié le 28 Octobre 2008 par Mirela in Mami - fii Seherezada!

Povestea celor patru anotimpuri

 




- Azi e timpul pentru „Tortul după-amiezii". Fac întâi un blat, apoi crema... Și, între timp, povestea. Astăzi, „Povestea celor patru anotimpuri".

- Ascult, sunt numai ochi şi urechi, mami!

- Ei bine, ara odată o altfel de lume, în care cele patru anotimpuri erau patru prinţese preafrumoase, ce ascultau de Regina anotimpurilor. Nu era vreo întârziere în venirea sau plecarea lor. Spre exemplu, când venea vremea Primăverii, prinţesa îmbrăca o rochie vaporoasă roz, îşi părăsea palatul în care vieţuia tot restul anului şi mergea prin lume, înflorea florile, topea zăpada, dădea strălucire soarelui, înmugurea copacii... şi aducea bucurie şi speranţă oamenilor.


Pe rând, prinţesa Vară, prinţesa Toamnă şi prinţesa Iarnă îşi făceau datoria lor, lăsând pentru o vreme palatele, în care se retrăgeau după trei luni de muncă a fiecăreia. Oamenii erau pe atunci foarte fericiţi, ştiau că munca lor e ajutată de cele patru prinţese şi de Regina lor, că întotdeauna primăvara va fi primăvară, vara - vară, toamna - toamnă şi iarna, evident, iarnă. Dar cineva pândea din umbră fericirea oamenilor. Zmeul Nor şi Zmeoaica Tornadă, sătui de a tot locui pe tărâmul celălalt, ieşiră într-o zi de vară pe poarta de trecere spre tărâmul oamenilor, hotărâţi să strice rânduiala vremii. Ieşiră tiptil, având deja un plan...


Zmeul Nor se dădu de trei ori peste cap şi se transformă într-un prinţ al pădurilor, ieşind în calea prinţesei Vară, care îşi făcea o diademă de fluturi. O învălui în vorbe frumoase şi o atrase departe de palatul dânsei, unde minţea el că se află „fluturii aurii"... Prinţesa îl crezu, dar Zmeul Nor se transformă din nou în zmeu şi o făcu prizonieră pe biata Vară, în castelul mlaştinilor, pe care îl ridicase Zmeoaica Tornadă în câteva ore, cu ajutorul supuşilor - broască din lacul mlăştinos. Palatul era ascuns într-o ceaţă neguroasă şi soarele, oricât o căuta pe prinţesă cu razele lui, nu a putut-o afla, raportându-i Reginei anotimpurilor doar dispariţia ei.


Restul verii trecu pentru oameni cu mare greu. Dacă prinţesa Vară dispăruse, toate se petreceau anapoda. Fructele nu voiau să se mai coacă, era secetă, ba ploua din senin cu grindină, şi câte şi mai câte... Florile se ofiliră înainte de vreme, de dorul prinţesei lor, şi nimeni nu ştia ce să creadă. Regina anotimpurilor primi sute de plângeri de la oameni, animale, plante. Ea însăși trimise o armată să o caute pretutindeni pe prinţesă..., în timp ce Primăvara, Toamna şi Iarna erau straşnic păzite.


Zmeoaica Tornadă, văzând că nu e chip să le fure şi pe celelalte trei, după cum îşi dorea, pândi vremea Toamnei. Aceasta trebuia să plece prin lume, să şoptească frunzelor să cadă, păsărilor să plece în alte ţări, strugurelui să-şi dea dulceaţa bobului... şi câte altele. Îngrijorată, la vremea ei, Toamna porni la drum. Soldaţi gata de orice o urmau, într-o escortă obositoare. Ea poposi în poiana brânduşelor, să se bucure de frumuseţea violetă. Tocmai culegea câteva flori, când Zmeoaica Tornadă, transformată în veveriţă, veni şi-i ceru prinţesei nişte ghinde. Înduioşată, aceasta îi arătă de unde să le culeagă, depărtându-se puţin de soldaţi. Atât i-a fost. Zmeoaica se arătă ca o tornadă adevărată, înfricoşătoare. O luă pe sus pe prinţesă şi o duse direct la castelul mlaştinilor, lângă sora ei, Vara.


Restul toamnei fu un dezastru pentru împărăţie. Frunzele nu voiau să cadă din copaci, ploile veneau cu prea mare abundenţă, păsările zgribulite răbdau de frig prin copaci şi nu mai plecau în stol, spre alte ţări, iar fructele cădeau singure din pomi, coapte, stricându-se cu repeziciune. Acum Regina anotimpurilor era şi mai îngrijorată. Ea alertă toată împărăţia, hotărând să dea de urma prinţeselor. Negurile ascundeau însă foarte bine castelul mlaştinilor, iar zmeul şi zmeoaica umblau deghizaţi printre oameni.


Prinţesele captive erau tare nefericite. Duceau dorul traiului lor paşnic şi ştiau că lipsa lor e dezastruoasă pentru oameni şi natură. Vara avea cu sine fluturii de coroniţă, iar Toamna, mănunchiul de brânduşe.

- Ce să facem, până să nu fie prinse şi celelalte surori ale noastre, iar întunericul şi vijelia să nu cucerească întreg pământul? Vai, Regina noastră e disperată! Să facem ceva, cât mai e vreme!

Vara trimise fluturaşii spre palatul Reginei anotimpurilor, să o vestească unde sunt închise. Ei zburară voioşi, dar se pierdură în negurile din jurul palatului mlaştinilor şi, obosiţi, căzură în lacul mlăştinos, transformându-se în nuferi. Vai, bieţi fluturaşi nevinovaţi!


După o altă vreme, fu rândul Iernii să vină în lume. Trebuia să aducă zăpadă şi să mângâie natura pentru pierderile suferite până atunci. Nu se mişca niciun pas fără soldaţi neînfricaţi. Şi aduse prima ninsoare!!! Fericită de dansul fulgilor de nea, care se mişcau de îți luau minţile, Iarna uită de griji. Soldaţii priveau şi ei, fascinaţi, miile de fulgi care anunţau liniştea unui anotimp... Atunci, zmeul Nor se strecură, părând un vulpoi argintiu rănit, până la Prinţesă. O atrase lângă o buturugă, unde zicea că e vizuina lui şi acolo o înşfăcă şi dispăru... la castelul mlaştinilor.


A urmat o iarnă dezastruoasă. Fulgii porniţi nu voiau să se mai oprească, încât casele oamenilor fură acoperite de zăpadă. Plângând, Prinţesa Iarnă îşi află cele două surori, disperate, în chilia lor.

- Mai avem doar câteva brânduşe ofilite şi câţiva fulgi de zăpadă..., se plânseră ele, cu toate. Ce să facem? Zărind un vultur în apropierea castelului, ele îl chemară şi-i dădură ultimele lor daruri, să le ducă Reginei.

- Dezvăluie-i locul închisorii noastre! îl rugară ele, şi o să te dăruim cu un cuib mai aproape de soare şi cu multă cinste!

Vulturul ascultă porunca şi depuse în balconul Reginei anotimpurilor brânduşele şi fulgii. Aceasta le recunoscu numaidecât. Află de Zmeu şi de Zmeoaică şi se gândi cum să-i atragă în cursă. Mulţumi vulturului, care fu tratat ca un adevărat prinţ al păsărilor.


- Oameni buni, datorită ciudatelor răpiri din ultima vreme, care au provocat dezastre în lume, Regina noastră a hotărât să trimită mai devreme pe Prinţesa Primăvară la voi, ca să aducă topirea nămeţilor! Toboşari băteau şi crainici anunţau lumea de schimbare. Prinţesa Primăvara era însă bine ascunsă şi în locul ei o fată simplă fusese îmbrăcată în straie împărăteşti. Ea primise, ca dar, un ghiocel, care să o protejeze de toate. Cu soldaţi împrejuru-i, fata porni prin zăpezile uriaşe. Zmeul şi Zmeoaica pândeau amândoi. Zmeul, prefăcut în pasăre îngheţată de iarnă, iar Zmeoaica, aşteptând să-şi întindă vârtejul necruţător asupra fetei. Văzând pasărea, fata înţelese că urmează vicleşugul. Ea scoase ghiocelul de la Prinţesa Primăvară şi îl aruncă asupra păsării. Neputincios din cauza florii nevinovate, Zmeul îşi arătă chipul adevărat, urât şi înnegrit, iar Zmeoaica ieşi din ascunziş. Urmă o luptă pe viaţă şi pe moarte. Soldaţii îl răniră grav pe Zmeu, dar Zmeoaica era prea puternică. Ar fi fost în stare să-i ridice pe toţi în văzduh şi să-i arunce, apoi, în cine ştie ce prăpastie. Înainte de a se întâmpla groaznicul lucru, pe când Zmeoaica îşi aduna forţele, păsările care nu mai plecaseră în ţările calde peste iarnă, se aruncară asupra tornadei, ciupind-o pe Zmeoaică. Înciudată, Zmeoaica se zvârcoli şi le smulse penele, rând pe rând, trântindu-le la pământ. Gâfâind, fu rănită şi ea de soldaţi, şi, dându-se bătută, îşi luă fiul însângerat şi se retrase în grabă pe lumea cealaltă, de unde venise.


Dar nu s-a sfârşit povestea... Soldaţii, călăuziţi de vultur, aflară castelul mlaştinilor. Cu mare greutate pătrunseră în el. Au fost ajutaţi şi de fluturii - nuferi, care luminau calea ca nişte micuţe felinare. Dar anotimpurile fură eliberate. Pe dată, Iarna şopti fulgilor de nea să înceteze ninsoarea fără noimă. Încet-încet, lucrurile reveniră la normal. Abia atunci au înţeles şi oamenii valoarea anotimpurilor. Prinţesele şi Regina lor au fost mai respectate, iar poarta spre celălalt tărâm veşnic supravegheată, ca să nu le mai dea în gând Zmeului şi Zmeoaicei să revină în lume cu gânduri rele.

O minciună gogonată,

Iar a fost povestea toată!

Iar tortul e gata!!! La felia de tort poftiţi, şi reţeta lui o cântăriţi:

 

Tortul după-amiezii

 

Blat: 6 ouă, 6 linguri de zahăr, 6 linguri de făină.

Crema: 2 plicuri de praf de frişcă şi un plic de praf de budincă de vanilie

Siropul: zeama de la un compot mare de caise.

Ornament: fructele din compotul de caise.


 


Blatul se prepară în mod obişnuit: se bat albuşurile spumă tare, se adaugă zahărul, se mai bat încă; apoi gălbenuşurile amestecându-se cu lingura de lemn, urmând făina. Se coace la foc mijlociu, în tavă rotundă, tapetată cu hârtie de copt unsă cu puţin ulei sau unt.

 

Crema: se prepară frişca separat şi budinca separat, conform instrucțiunilor de pe plicuri, cu lapte dulce. Budinca se amestecă şi cu jumătate de pachet de unt (care se topeşte în ea când încă e fierbinte), apoi se lasă la răcit. Frişca se păstrează la frigider. Budinca răcită se ţine şi ea la frigider, până ajunge la aceeaşi temperatură cu frişca. Apoi se amestecă amândouă (frişca şi budinca), obținând în final o spumă - cremă.


Blatul răcit se taie în două (sau în trei, după preferinţă). Se însiropează pe rând, foile de blat, cu zeama de compot, se umple cu cremă şi se garniseşte cu cremă şi fructe de compot. (Acestea, fiind uşor acrişoare, dau şi gust, dar şi culoare tortului).


După pregătire şi ornare, tortul se mai lasă câteva ore la frigider (gustul cel mai bun îl are a doua zi de la preparare). Se poate orna și cu alte fructe de compot, stafide, ananas, nucă de cocos, ciocolată rasă, după preferințe și imaginația fiecărei gospodine.


Poftă bună!


(Am ataşat şi reţeta poveştii, la cererea expresă a unei vizitatoare a siteului).

 

 


Spre povești originale (creație Mirela Șova), dați click aici.
Spre povești clasice repovestite, dați
click aici.


 

  Autor: Prof. Religie Mirela Șova

Commenter cet article