Capitala, capitala...

Capitală, capitală...

Capitală dragă, nu ştiu de ce, ţi-ai pierdut treptat din misterul pe care ți-l surprinsese în nuvelele lui Mircea Eliade. Mai ai rezerve... Mai ai umbrare de taină, dar tot mai puţine. Unde să te regăsesc, capitală iubită? Te străbat a pied, cu metroul, cu maşina, cu autobuzul, cu tramvaiul, cu tot ce se poate, ca să-ți adun fărâmele din tinele de altădat'. Eşti bizar, văd peste tot mâini întinse, care cer; dar şi săpături, construcţii, clădiri ce par părăsite... Unde eşti, Bucureştiule? Te ascunzi, ştiu, sub frunzele de castan, şi iei lumină de la miile de lumânări ce se aprind în sutele tale de biserici, zilnic.

Iar eu te caut degeaba pe sub straturi de afişe cu concerte, spectacole... De fapt, eşti aici şi mă întrebi, mirat: „Ce cauţi? Sunt aşa cum sunt, şi, dacă vrei, te poţi bucura de mine. Am cafenelele mele literare, am bisericile, am parcurile, am oamenii mei care mă iubesc... Priveşte deasupra gunoiului de toate felurile, şi ai să mă găseşti. Am aniversările mele, am zilele mele, am sărbătorile mele, mă am încă pe mine, sunt încă, aşa cum sunt, aşa cum mă vezi. Mă iubeşti doar renovat? Mă vrei fără pată? Te deranjează zgomotul prea multor maşini? Fii sigură că te-ar deranja şi prea multa linişte. Și am încă flori. Multe flori. Am anotimpuri, am îndrăgostiri şi speranţe. Unele se pierd, altele se nasc. Și trece totul, mai departe..., spre."

- Cum să fac, capitală dragă, ca să mă reîndrăgostesc de tine, căci pe undeva m-am tocit... Cred că odată, pe când aşteptam la semafor, s-a întâmplat ceva... Și m-am supărat pe ceva sau nu ştiu ce..., că m-am întristat deodată şi viaţa nu mi s-a mai părut aşa de frumoasă. Sau poate că altădată, când am văzut nişte straturi de flori prea îngrijite, alături de un coş de gunoi spart..., vărsat... Ori într-o zi obişnuită, când claxona aşa un vecin, de ciudă că îi fusese ocupat locul de parcare. Sau într-o mie de alte situaţii, când mi se stricase banda la melodia interioară, de la caniculă sau... de la vânt, sau de la praf... sau pur şi simplu...

- Tocmai că nu trebuie să faci nimic. Aşa sunt eu. Și cu praful, şi cu canicula... Dar şi cu melodiile interioare. Deci... maturizează-ţi răbdarea şi te aştept la intrare, în Herăstrău, pe-o bancă. Voi fi deghizat, ai să-mi recunoşti doar urmele: un ziar uitat şi o pelerină de ploaie. Caută-mă, totuşi. Nu am telefon. Scriu mesaje pe frunze şi pe inimi. Dar nu înseamnă că nu comunic, că nu exist, că nu aştept la întâlniri, cu câte un trandafir galben şi un surâs dulceag-trist. Uneori eu sunt cel care scrie cu grafitti pe ziduri părăsite sau pe metrouri vechi sau care aleargă pe o bicicletă în viteză, sau ... doar mănânc pufuleţi şi pop-corn...

- K. Atunci e bine. Înseamnă că te voi întâlni zilnic, Bucureştiule, şi nu o să mă mai enervez nici la semafor, nici la claxoane, nici la altele. E farmecul tău...

 

Autor: Prof. Religie Mirela Șova