Overblog
Editer l'article Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
Blog Mirela Șova

Ghici cine-i? (nr. 9)

10 Octobre 2008, 07:31am

Publié par Mirela

Ghici cine-i?

 

 

Ghicitoare, Ghicitoare,

Despre cine-i vorba, oare?

 




Soldat era, de frunte, între soldaţii Romei,

Dar nu-şi pleca genunchiul spre irealii zei;

Creştin era, de frunte, întărit în credinţă,

De-aceea purtător e, în veci, de biruinţă!

 

Scrâşneşte împăratul, dacă el îşi declară

Credinţa neclintită; şi toţi se întrebară

De ce-şi lasă averea, şi gloria, şi totul,

De ce toate le pierde, care-i e jertfei rostul?

 

În faţa aparenţei, dârzenia învinge,

În faţa-nfricoşării, curajul se răsfrânge;

Torturi urmară-n pripă, să-nduplece soldatul

Zeilor să jertfească, statuilor din templu.

 

Cu har îl întăreşte Hristos Mântuitorul,

Şi spre el ia aminte, nedumerit, poporul...

Mulţi, inspiraţi de dânsul, nădejdea-naripează

Şi-adânc, în rugăciune, cu dragoste cutează.

 

Deci fu ucis, pe dată, primind mucenicia,

Minciunii urâcioase nevrând a-i fi-n robie.

În urma sa, biserici, minuni nenumărate,

Răsar tăcute-n veacuri, credinţa să-i arate!

 

Ştii cine-i voievodul ce-a-nvins idoli de piatră,

Făcând ca necredinţa să tremure, surpată?

 

Răspuns: Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruinţă, sărbătorit la 23 aprilie, despre care puteţi citi şi în Vieţile Sfinţilor, Proloage, Acatistier.



Pentru pagina de ghicitori, click aici.

   
 

Autor:
Prof. Religie Mirela Șova

Commenter cet article