Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
Blog Mirela Șova

Scrisul e o forma de tacere?... Scrisul iti deschide aripile interioare?... Scrisul e o briza, vara?... Poti scrie pe frunze?

Piesa de teatru - Sorcovim va sorcovim

Publié le 30 Septembre 2008 par Mirela in Piese de teatru - scenete





      

SORCOVIM VA SORCOVIM
Piesa de teatru religios pentru copii, Literatura & Religie

 

(sorcove pentru Anul Nou)

 

 Personaje:


13 copii, îmbrăcați (de preferință) în costum popular, fiecare cu câte o sorcovă. Ei sorcovesc pe spectatori. (În cazul în care sunt mai mulți copii doritori, se poate distribui același pasaj de sorcovit la mai mulți copii, ca să sorcovească în cor.)
 

 


Sorcova 1:
Sorcova, vesela,

Sorcovesc în ţara mea,

Să se-acopere de nea,

Să nu ne-o ia nimenea,

Fir de grâu să crească,

Pomi să-nmugurească,

Albine roiască,

În pază cerească,

Sorcova, vesela,

Primiţi sorcoviţa mea,

E cu toată dragostea,

Flori din suflet pun în ea,

La anul şi la mulţi ani!

 

Sorcova 2: Sorcoviţă muntenească

În timp să nu contenească,

Sorcovari la uşi să bată,

Suflet de creştin să vadă,

Că vă sorcovesc de bine,

Pentru anul care vine,

De belşug şi de trai bun;

Să fiţi toţi sănătoşi - tun,

Făr' de răutate,

Fără de păcate,

Făr' de duşmănie,

Doar cu omenie,

La anul şi la mulţi ani!

 

Sorcova 3: Sorcovim la românaşi,

La anul să fie naşi,

Să cunune, să boteze,

La mai bine să cuteze,

Ţara să nu-şi părăsească,

Dragostea să-şi înmulţească,

Să aibă curaj,

Să n-aibă necaz,

De îngeri păziţi,

De rele feriţi,

Să fiţi cu toţi fericiţi!

 


Sorcova 4:
Sorcovim de Anul Nou,

Să n-aveţi parte de rău;

Rămureaua cu flori - trei,

Chiar de la Sfântul Andrei;

Aşa cum în plină iarnă,

Muguraşi pot să apară,

Aşa să fie minuni

Pentru voi, dragi oameni buni,

Sănătate multă,

Bucurie-n suflet,

Zile de poveste,

Urarea mea este,

La anul şi la mulţi ani!

 

Sorcova 5: Sorcoviţa, sorcoviţă,

Nu se lasă pe uliţă,

Se primeşte-n prag de casă,

De-un om bun ca dumneavoastră,

Să ureze viaţă lungă,

Şi-n chimir, belşug la pungă,

Voie bună, sănătate,

Rod ogoarelor arate,

Sorcoviţa mea,

Bucurie dea,

În fiece zi,

Ce-n nou an va fi,

La anul şi la mulţi ani!

 

Sorcova 6: Oameni buni, aţi obosit

De atâta sorcovit?

Ia priviţi aceste flori:

Ele-au înflorit în zori,

Dintr-o ramură uscată,

Cu o lacrimă udată:

Maica Domnului a plâns,

Lacrima din cer a curs,

Ramura mi-a înflorit,

Iar eu vin la sorcovit!

Rod în suflet şi-n ogor,

Sănătate, cânt şi spor,

Anul vă treacă uşor,

Cu nimic apăsător,

Urarea urărilor!

 


Sorcova 7:
Sorcovim şi pe copii,

Pe şcolarii mai zglobii,

Notele vă fie flori,

Note bune tuturor,

Catalogul - o grădină,

Tot de bucurie plină;

Şi să fiţi mai cuminţei,

Ca florile astea trei;

Drăgălaşi, îmbujoraţi,

Adoraţi şi lăudaţi!

Să ajungeţi mari,

Vrednici, gospodari,

Şi din mari, mai-mari,

În credinţă tari!

La anul şi la mulţi - mulţi ani!

 

 

Sorcova 8: Sorcovim pe băieţei,

Ce acum sunt mititei,

Să ajungă feţi-voinici,

Să-i bucure pe părinţi,

Să nu cunoască nimic

Ce le-ar face rău vreun pic,

Dornici de a şti,

Şi de a iubi,

Dornici de a face,

Iubitori de pace,

Înţelepţi şi buni,

Lauri în cununi,

La anul şi la mulţi ani!

 

Sorcova 9: Sorcoviţe, sorcoviţe,

Sorcovim şi pe fetiţe,

Ca să fie frumuşele

Ca aceste floricele,

Ca să aibă gânduri bune,

De-mplinit pe astă lume,

Ca s-ajungă hărnicuţe,

Gospodine vrednicuţe,

Să ne-nsenineze viaţa

Tot cu zâmbetul pe faţă;

Omenirii flori să fie,

Iar în suflet - bucurie;

Voi, fetiţe - garofiţe,

Lămâiţă-n cununiţe!

 

Sorcova 10: Sorcovim pe-nvăţători

Tot cu sorcovă de flori;

Vorbele lor să se facă

Fapte bune-n lumea-ntreagă;

Ceea ce ei ne învaţă

Să ne folosească-n viaţă;

Pentru a lor stăruinţă,

Cinste şi recunoştinţă;

Iar în urma lor să vadă

Rod bun ca dintr-o livadă;

Cântul amintirilor

În mireasma crinilor!

 

Sorcova 11: Sorcovă, de ce eşti tristă?

Astăzi poţi să fii artistă:

Sorcovind atâta lume,

Tot urând de cele bune,

Tot sperând, tot dăruind,

Florile îţi sunt de-argint!

Sorcoveşte, sorcovioară,

Să ajungi la inimioară,

Ca datina să nu piară,

Nici urarea să dispară!

Să trăiţi cât vă va da

Domnul Sfânt prin mila Sa!

 

Sorcova 12: Câţi muguri au înflorit,

De când lumea s-a ivit,

Tot atâtea bucurii

Să aveţi de la copii;

Iar necazuri să aveţi

Câţi găsiţi în Rai, scaieţi!

Câtă frunză-i pe pământ,

Tot atâta pace-n gând!

Şi cât dor în românaş,

Câtă doină-n fluieraş,

Tot atâta fericire

Şi gânduri de mântuire!

 

Sorcova 13: Sorcoviţă de crăiţă,

De bujor şi garofiţă,

Pentru oamenii aleşi

La urarea noastră strânşi.

Noi aici v-am sorcovit

Cât Domnul ne-a dăruit;

Pe la case când plecaţi,

Sorcoviţa n-o uitaţi,

Cuvântul are putere

De-mplinire peste vreme!

Sorcova din Bucureşti

Cu mult drag să o primeşti!

   


Pentru pagina de linkuri spre piese de teatru, dați click aici.


  

Autor:
Prof. Religie Mirela Șova


Commenter cet article