Povestea framantarilor din Imparatia Subacvatica

26 Septembre 2008, 12:59pm

Publié par Mirela

Povestea frământărilor
din Împărăţia Subacvatică

- Astăzi aleg eu ce prăjitură să-ţi pregătesc, băiete. Fursecuri în formă de fructe de mare, cu jeleu de banane. De acord?

- Da, mami, aştept şi povestea...

- Ei, într-o altă împărăţie de demult, de la marginile uitării omeneşti, era o mare adâncă, adâncă şi albastră-altastră, transparentă, de pătrundea soarele până în profunzimile ei... unde se afla palatul Împăratului Meduză şi casele-cochilii ale supuşilor săi...: vieţuitoarele mării. Cele mai mari dintre acestea, care nu încăpeau în case, locuiau în peşterile de lângă pădurea coralilor, şi toate îi purtau un profund respect împăratului lor, care, în tinereţe, alungase Caracatiţa monstruoasă, ce punea în primejdie viaţa localnicilor.

Împărăţia Subacvatică era plină de frumuseţe şi fericire, scoicile care produceau perle împodobeau cu ele palatul Împăratului Meduză, palat care strălucea la fel de mult ca soarele de pe cer.

După cum ştii prea bine, fericirea pe pământ mai are şi umbre, mai apar necazuri, nemulţumiri... Ei bine, şi fericirea din apă avea umbrele ei. Una dintre acestea era că Meduzina, fiica împăratului, era peltică şi de aceea prinţii împărăţiilor vecine se codeau să o peţească. O alta era că Meduzel, fiul împăratului, nu-l prea asculta pe acesta, ci era, cum se spune azi, rebel. Cui să lase împăratul bunătate de împărăţie cu minunăţie de palat şi de supuşi? Împărăteasa, Meduza înfoiată, avea tainele ei care o făceau să fie liniştită. Una dintre ele era că, de mică, o ursitoare îi spusese că la tronul împărăţiei va urma, după soţul ei, un altul, mai viteaz şi mai înţelept. Dar cum să-i spună una ca asta soţului, fără să-l jignească?

Până una-alta, hotărâră împreună să organizeze la palat „Balul Perlelor", la care să invite toată lumea bună din ţară şi, evident, pe marii prinţi şi împăraţi din străinătate, cu împărătesele şi prinţesele lor.

Se străduiră foarte mult cu organizarea, pregătind şi daruri-surpriză, pentru fiecare invitat, ca şi costume speciale pentru copiii lor. Meduzinei îi făcură o rochie vaporoasă din alge argintii, pe care au fost ţesute mii de perle şi o duseră la un curs intensiv de... vorbire nepeltică, la Melcul Cumsecade. Meduzel acceptă cu greu să se îmbrace în costum de gală, din piele de rechin aurită, încheiat cu ventuze de caracatiţă. Era convins că nicio prinţesă din cele invitate nu îi va fi pe plac şi pufnea în sala de ospeţe a palatului, reuşind să răstoarne câteva din decoraţiuni.

- Fiule, eu, ca împărăteasă şi mamă, simt că în seara asta şi tu, şi sora ta, vă veţi găsi perechea. Nu fi îmbufnat, sunteţi la vârsta potrivită. Linişteşte-te şi, dacă nu ai răbdare, fă o plimbare cu calul tău de mare, până la începutul petrecerii..., îi zise cu blândeţe Meduza înfoiată, mama sa.

Împăratul pufnea, înfuriat că unele din pregătiri erau în întârziere; doar împărăteasa era calmă, încântată de strălucirea ornamentelor. Zeci de peştişori coloraţi fură gata să servească la mese, iar melcii-lachei aşteptau la porţile palatului, sosirea caleştilor regale.

În fine, petrecerea începu şi totul era mai mult decât preafrumos. Meduzina se străduia să nu vorbească prea mult, ci doar să danseze. Era răpitor de frumoasă, încât chiar şi prinţii care îi cunoşteau defectul o invitară, pe rând, la dans. Dintre toţi, însă, ea îl preferă pe Prinţul de la Miazănoapte, care... era bâlbâit... Meduz pe nume, avea o inimă largă, reuşind să se împrietenească până şi cu Caracatiţa monstruoasă (cea alungată de Împăratul Meduză). Era deci un diplomat renumit, de care totuşi alţi prinţi râdeau pe ascuns, zicând că nu e aşa de viteaz cum sunt ei.

Iar Meduzel, la început indiferent şi încruntat, se topi de fericire când o văzu pe Prinţesa Stea de Mare, o drăgălaşă zână a apelor din împărăţia vecină, care nu-i dădea nicio atenţie tânărului orgolios.

Balul întrecu toate aşteptările: Meduzina fu cerută în căsătorie de şapte prinţi (între care şi de Meduz cel Înţelept şi Bâlbâit), iar Meduzel îşi înştiinţă mama că... s-ar însura cu Stea de Mare, dacă şi ea ar accepta...

În primul caz, cel al fetei, avu loc o discuţie furtunoasă între împărat şi împărăteasa din Împărăţia Subacvatică:

- Cum, cu un bâl-bâl-bâlbâit??? Na, că deja mă bâl-bâl-bâlbâi şi eu! Asta-i culmea! strigă împăratul, încât supuşii peştişori coloraţi dispărură din sala de ospeţe, îngroziţi, lăsând mesele nestrânse.

- Ei, şi fiica noastră e peltică..., îi aminti împărăteasa, zâmbind. Problema e alta: cui îi vom lăsa împărăţia?

Năucit de întrebare, împăratul ronţăi un castravete de mare uriaş... Vai, vai, cui să o lase? Prinţului bâlbâit? Fiului său, care în mod sigur ar fi pornit trei războaie de a doua zi, la cât era de bătăios?

- Să vedem ce se alege cu nunţile, mai întâi, se potoli împăratul. Fie, pe Meduzina o mărităm cu Meduz, iar Meduzel să plece în peţit, cu daruri!

În scurtă vreme, două nunţi avură loc în Împărăţia Subacvatică: Steaua de Mare acceptase cererea în căsătorie a lui Meduzel, cu o condiţie: să-i dăruiască un colier cu 1000 de perle şi să se mute el în palatul tatălui ei şi să îi urmeze la tron, căci acesta nu avea alt moştenitor... Supus pentru prima oară în viaţa lui, Meduzel acceptă toate condiţiile. Astfel că urmaşul Împăratului Meduză fu Meduz (care se bâlbâia tot mai puţin - se descoperise o reţetă din pulbere de perle care vindeca bâlbâiala şi pelticăreala), zis doar „Cel Înţelept", spre fericirea şi bunăstarea supuşilor şi a vecinilor...

Ei, din această poveste, care e gata, odată cu prăjitura, puteţi învăţa să nu vă îngrijiţi inutil de lucrurile care nu sunt cu adevărat importante... Iar ca să aflaţi care sunt acele misterioase lucruri cu adevărat importante... uff!... nu pot să vă învăţ eu asta, ci trebuie să le descoperiţi singuri sau să cereţi sfatul celor mai înţelepţi!

Și-am încălecat pe-un fus,

Că povestea mea s-a dus!

- Mami, mami, prăjitura e delicioasă! Pot să mai iau?

- Uşurel, fiule, prăjitura e doar un desert, nu ţine loc de mâncare! Mai bine ia, colea, un măr rubiniu şi parfumat...