Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
Blog Mirela Șova

Scrisul e o forma de tacere?... Scrisul iti deschide aripile interioare?... Scrisul e o briza, vara?... Poti scrie pe frunze?

Piesa de teatru - Sfantul Nicolae si fetele sarace

Publié le 26 Septembre 2008 par Mirela in Piese de teatru - scenete







   SFANTUL NICOLAE SI FETELE SARACE
Piesa de teatru religios pentru copii, Literatura & Religie

 (adaptare după Vieţile Sfinţilor)

 


Personaje:


Sfântul Nicolae
- un băiat, cu barbă albă lipită, cu haină lungă. Pe dedesupt are o bluză mai strălucitoare, iar pe deasupra, una obişnuită.

Tatăl fetelor - un băiat, îmbrăcat cu haine mai frumoase pe dedesupt şi cu haine obişnuite pe deasupra.

Fata 1, 2, 3 - trei fete, îmbrăcate pe dedesupt cu haine frumoase, albe, iar pe deasupra cu haine obişnuite. Ele au şi coroniţe de flori, de preferinţă albe.

Povestitorul - un băiat, îmbrăcat elegant.

Soţul 1, 2, 3 - trei băieţi, îmbrăcaţi elegant.

Timpul - un copil care are în mână un soare confecţionat din carton (colorat) şi o lună, din acelaşi material.

 


Timpul stă într-o margine a scenei. El ridică pe rând, după caz, cartonul cu soarele sau cu luna. Piesa începe cu Timpul care indică faptul că e zi, având cartonul cu soarele ridicat.

Povestitorul, de fiecare dată când intervine în piesă, are o carte în mână, deschisă, şi pare a citi din ea, spre a povesti despre ceva petrecut demult.


Povestitorul:
Pe când trăia, ajuns la bătrâneţe,

Sfânt Nicolae, dornic să înveţe

Despre credinţa în Iisus Hristos,

Fiind episcop blând, bun şi milos,

Multe minuni se întâmplau în lume,

Spre cei aflaţi la greu necaz, anume...

Nu suntem singuri la amar şi chin,

Sfinţii ne-ajută şi ... îndată vin.


Intră tatăl cu fetele, trişti.


Tatăl: Vai, fetelor, ce să-i faci,

C-am ajuns aşa săraci!

Am avut tot ce-am dorit,

Dar acum s-au risipit

Bogăţii nenumărate,

Bani de aur, nestemate,

Haine scumpe şi alese,

Multele delicatese

Care fac viaţa frumoasă.

Mai avem doar astă casă!


Fata 1: Vai, tăticul nostru drag,

Eu acuma ce mă fac?

Nu mai pot să mă gândesc

Ca să mă căsătoresc...

Zestre n-am, n-avem niciuna,

Deci rămân fată bătrână.

Vom muri în sărăcie...

Tinereţea-mi e pustie!


Fata 2: Vai, tăticul nostru drag,

Dar eu, oare, ce mă fac?

Nici eu nu mai am vreo şansă

Să ajung să fiu mireasă...

Ce-ai să faci, tăticule?

Cum ne-om duce zilele?


Fata 3: Vai, şi eu care-am sperat

La o zi de cununat,

La ziua de neuitat,

Cu vreun fiu de împărat!...

Plâng, tăticule, spre tine,

Ne va mai fi, oare, bine?


Tatăl stă încruntat, cu mâinile încrucişate pe piept. Apoi îşi prinde capul în mâini şi oftează.


Povestitorul:  Vremuri grele-atunci au fost,

Dacă nu aveai un rost.

Fetele, de n-aveau zestre,

Nu mai ajungeau neveste.

Doar vândute puteau fi,

Roabe, pentru a munci.


Fetele (în cor): Nu ne vinde, nu ne da,

Tată, nu ne-abandona!


Tatăl le face semn să plece. Ele se retrag într-un colţ al scenei, pe trei scaune, îmbrăţişându-se, apoi plângând în hohote (mimat).


Tatăl (singur):
Doamne, vezi că n-am ce face.

Sărăcia nu-mi dă pace.

De-mi voi vinde fetele,

Mi s-or schimba zilele.

Voi avea din ce trăi,

Ele s-or obişnui.

Asta le-a fost soarta, tristă,

Iar speranţa lor - învinsă...

Măcar de aveam băieţi.

Dar sunt singur, mă vedeţi,

Iar soţia mi-a murit

Şi Domnul m-a părăsit...

Doamne, cu ce am greşit?


Fetele (în cor, din colţul în care sunt):
Doamne, vrem să fim mirese

Şi nu roabe pe la mese;

Cămin să ne-întemeiem,

Cu soţii pe care-i vrem!


Intră Sfântul Nicolae, gânditor. Tatăl şi fetele stau retraşi, fără a băga de seamă ce se întâmplă.


Sfântul Nicolae:
Doamne, mi-ai dat darul sfânt

De-a auzi pe pământ

Rugile, strigătele,

Plânsetul, hohotele.

De ce plâng cele trei fete?

Tatăl lor vrea a le vinde...

Să vedem ce-i de făcut,

Trebuie să le ajut,

Până nu e prea târziu.

Tatăl lor greşeşte, ştiu...


Timpul arată luna. Tatăl şi fetele par a dormi pe scaune. Sfântul Nicolae s-a retras într-un colţ al scenei.


Povestitorul: Nu-i bogat, Moş Nicolae,

Dar pentru fete bălaie,

Cu suflet şi gând curat,

El a devenit bogat!

Le-ajută să facă nuntă,

Fetele să nu mai plângă.


Sfântul Nicolae se strecoară cu o pungă în mână. Punga e un săculeţ din pânză, în care s-au introdus bani de metal. Se aude sunetul lor. Sfântul Nicolae lasă punga lângă locul în care doarme tatăl, apoi pleacă.

Timpul arată acum soarele.


Tatăl (trezindu-se, găseşte punga):
O, minune, Doamne Sfinte,

Bani de aur! Dar de unde?

Cine i-a adus aici?

Doamne, cât suntem de mici

Înaintea slavei Tale,

În faţa minunii Tale...


Fata 1 îşi scoate hainele obişnuite de deasupra şi rămâne în cele frumoase. Îşi pune o coroniţă. Vine Soţul 1, care îngenunchează înaintea ei. Tatăl îi dă acestuia punga cu galbeni.


Soţul 1: Hai la nuntă, socrul meu,

Te cinstesc ca fiul tău;

Un cămin frumos ne-om face,

Cu dragoste şi cu pace.


Fata 1 şi Soţul 1 se iau de braţ şi ies din scenă.


Tatăl: Mai am, Doamne, două fete,

Mâna Ta să mă îndrepte,

Ca să fie totul bine

Şi să nu păţesc ruşine!


Timpul arată luna. Iarăşi tatăl şi cele două fete rămase dorm pe scaune. Vine Sfântul Nicolae şi lasă a doua pungă lângă căpătâiul tatălui, apoi pleacă.

Timpul arată soarele. Tatăl, când se trezeşte, se repede la pungă şi o clatină, să vadă dacă sunt cu adevărat bani în ea. (Se va folosi aceeaşi pungă cu bani, de trei ori la rând.) El o cheamă pe cea de-a doua fată, care-şi scoate hainele mai ponosite şi îşi pune cununiţa. Vine Soţul 2, care ia punga.


Soţul 2: Nu ţineam neapărat

La zestre de căpătat;

Dar aşa spun toţi părinţii

Şi aşa facem cu toţii...


Şi el pleacă, la braţ cu Fata 2.


Tatăl: Iar s-a întâmplat minunea...

Şi-acum sunt în rând cu lumea...

Doar fetiţa mea mai mică

A rămas cam singurică...

Ca să aflu cine este

Cel ce bani îmi dăruieşte,

La noapte nu voi dormi

Şi în taină voi pândi -

Pe cel ce iar va veni...


Timpul arată luna. Tatăl se preface că doarme. Vine pentru a treia oară Sfântul Nicolae, cu punga. El o lasă. Tatăl se scoală repede şi îl vede pe Sfânt. Îi cade în genunchi.


Tatăl: Mulţumesc, mulţumesc, omul lui Dumnezeu!


Sfântul Nicolae (îl ridică pe tată):
Nu mie să-mi mulţumeşti,

Ci pe Domnul să-L iubeşti;

Căci El mi-a dezvăluit

Ceea ce tu ai gândit.

Fetele ai vrut să-ţi vinzi

Şi-n iad focul să aprinzi;

Dumnezeu n-a-îngăduit

Şi mulţi bani ţi-a dăruit,

Ca să poţi fi liniştit!


Tatăl: Am greşit, mult mă căiesc,

Domnului Îi mulţumesc!


Timpul arată soarele. Fata 3 se dezbracă de hainele de deasupra şi e cerută şi ea în căsătorie de Soţul 3. Îşi pune cununiţă şi îi dă Soţului punga cu bani.


Soţul 3 (către Sfântul Nicolae, de mână cu Fata 3): Sfinte care îi ajuţi

Pe cei oropsiţi, desculţi,

Te rugăm ca să primeşti,

Casa să ne-o ocroteşti;

Fii Sfântul nostru Patron

Iar noi să te lăudăm!


Sfântul Nicolae: Să fie într-un bun ceas,

Iară voi, de veţi da glas

Rugăciunii de chemare

La vreme de încercare,

Voi veni din orice loc,

Vă voi ajuta pe loc!


Povestitorul: Haideţi cu toţii la nuntă,

Căci este o Taină Sfântă;

Trei surori cu trei feciori,

Trei mirese ca trei flori!


Vin cele trei fete cu cei trei băieţi şi încing o horă. Se poate folosi o melodie populară românească. Tatăl apare şi el îmbrăcat frumos, cu un ştergar românesc petrecut peste umeri şi cu o sticlă (de vin) în mână. Sfântul Nicolae leapădă şi el haina de deasupra, rămânând în cea strălucitoare. Participă şi el, solemn, liniştit, bucurându-se de nunta întreită.


Timpul (vine în faţă, cu cele două cartoane în mână):

Să nu credeţi că-i trecut

Ceea ce s-a petrecut

Sub ochii noştri uimiţi.

Staţi bine şi vă gândiţi:

Oare azi, dacă-l chemăm,

Dacă-n cuget ne rugăm

Sfântului biruitor,

Nu ne vine-n ajutor?


Este rugată sala să răspundă. Spectatorii vor spune: „Ba da!", „Ba da!".


Sfântul Nicolae (încheie):
Şi din Rai, şi din icoană,

Vin degrabă, vin în goană,

Peste secole oricâte,

Ca minunea să v-ajute!

De nu credeţi, nu mai vin,

Stau în cer şi ... doar suspin!

   

 


Pentru pagina de linkuri spre piese de teatru, dați click aici.


  

Autor:
Prof. Religie Mirela Șova


Commenter cet article