Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
Blog Mirela Șova

Scrisul e o forma de tacere?... Scrisul iti deschide aripile interioare?... Scrisul e o briza, vara?... Poti scrie pe frunze?

Piesa de teatru - Maica Domnului si florile pamantului

Publié le 20 Septembre 2008 par Mirela in Piese de teatru - scenete







MAICA DOMNULUI ȘI FLORILE PĂMÂNTULUI
Piesa de teatru religios pentru copii (de Craciun si de Paste), Literatura & Religie



Personaje:


Maica Domnului cu Pruncul (o fetiță cu rochie lungă și șal pe cap, având o păpuşă mare, înfăşată, în brațe)
Cicoarea
Garofiţa
Dalia
Muşeţelul
Nalba
Nu-mă-uita
Muşcata
Violeta
Crizantema
Brebenelul
Brânduşa
Bujorul
Toporaşul
Floarea-Paştelui
Vântul


Pe măsura imaginaţiei fiecăruia și respectând pe cât posibil culorile florilor - personaje, se pot confecţiona costume speciale.



Într-o latură a scenei, Florile se leagănă, aplecate de mijloc, ca şi cum ar fi supărate.


 

 

Maica Domnului: Să m-ascund... nu-i nici un arbor,

Crengile ca să le plece,

Căci mă urmăresc vreo zece,

Sunt soldaţi ce Pruncul vor.

O poiană, doar, e-n cale,

Cu flori mândre, dar prea mici,

Bietele, nu-mi sunt complici,

Şi le văd cum mor de jale.


Florile vin în jurul Măicuței Domnului.


Cicoarea: Vai, Măicuţă, nu putem

Singură să te vedem;

Nu-L putem lăsa pe Prunc,

Cei răi, Maică, nu-L ajung,

Noi ne-om înălţa cu toate

Să nu-l vadă de departe;

Frunzele, Maică, ne-or creşte,

Poiana pe Prunc fereşte;

Petalele s-or mări

Şi pe Prunc L-or ocroti.

Nu avea grijă, Măicuţă,

Piteşte-te-n poienuţă,

În mireasma florilor,

Zumzetul albinelor.

Pruncul va dormi în tihnă

Şi tu vei avea odihnă.


Garofiţa: Gata, m-am şi înfoiat,

Şi albinele-am chemat,

Să-i alunge pe soldaţi,

Chiar de ar fi înarmaţi.

Înspre ei tot roiul zboară,

Ca să nu vă dea de urmă.

Nu mai plânge, Maică dragă,

V-ascunde poiana-ntreagă;

Nu fi, Maică, speriată,

Vor pleca soldaţii-ndată.

Maică, leagănă Pruncuţul,

Să adoarmă, sărăcuţul.


Bujorul: De furie mă-nroşesc,

Numai dacă mă gândesc

Cum cutează cei mişei

Să fie atât de răi;

N-au milă nici de-un Pruncuţ,

L-ar tăia în legănuţ;

N-au ruşine de-o Măicuţă,

O aleargă-n poienuţă;

Vai, ce oameni s-au născut,

Cum pământul i-a-ncăput,

Fără inimă, câinoşi,

Şi foarte necredincioşi...


Muşeţelul: Hai, Măicuţă, te aşează

Şi puţin te întremează.

Noi, florile - floricele

Suntem la Prunc slujnicele.

Noi ştim că El e Iisus,

Fiul Cel venit de Sus;

Ştim că-n iesle S-a născut,

Vestea lumea-a străbătut!

Vântul ne-a şoptit la toate

Ce-a fost în cea sfântă noapte;

Ştim de stea şi de păstori,

Chiar de suntem biete flori.

Ştim de sfatul lui Irod,

Care vrea ca-ntr-un năvod

Să Îl prindă pe Hristos;

Ştim de gându-i păcătos...


Maica Domnului se aşează între flori şi leagănă Pruncul.


Dalia: Şi ca să te-nveselim,

O poveste-ţi povestim,

Despre Fiul de-Împărat

Care lumea a salvat:

Mândru, frumuşel şi bun,

Cu sprânceana de tăciun,

În acelaşi timp, smerit,

La inimă umilit,

Gura când îşi deschidea,

Vorba dulce se-auzea,

Lumea toată se-nchina;

Cu privirea când privea,

Omenirea se topea

Şi cel rău se pocăia;

Mâna Lui când atingea,

Minunea se împlinea,

Boala-ndat' se vindeca...


Muşcata: Numai unii îndrăzneau

Şi parcă nu Îl vedeau,

Parcă nu Îl auzeau,

Şi să creadă... nu voiau.

Blândul Fiu nu-i obliga,

Cu priviri nu-i săgeta,

Mâinile Îşi întindea

Şi legat lor Se dădea...

Moartea nu Îl speria,

Ura lor Îl întrista.

Milă Îi era de ei,

I-ar fi salvat şi pe ei,

Tare-i iubea şi pe ei...


Brânduşa: Nani, nani, Pui micuţ,

În parfum de bujoruţ,

Să creşti mare, voinicel,

Să-i iubeşti pe toţi la fel:

Şi pe buni, ca şi pe răi,

Să-i mai îmblânzeşti pe ei;

Adevărul să ni-l spui,

Pe Golgota să Te sui;

Noi Ţi-om face coroniţă

De in şi de garofiţă...

Oamenii Te-or înţepa

Cunună de spini Ţi-or da...

Noi vom plânge, vom păli,

Bobocii n-or înflori,

Până-n cea de-a treia zi,

Până-n cea de-a treia zi...


Brânduşa pune pe capul Pruncului o coroniţă de flori (naturale sau artificiale).


Maica Domnului: Ce spuneţi voi, florilor,

Preacunoscătoarelor?

Ştiţi de Pruncul meu iubit?

Eu am grijă de păzit...

Viaţa Lui e-n fir de păr,

Din ura de Adevăr;

Îngeraşii L-or feri,

Soldaţii nu L-or găsi!


Toporaşul: Ştim, de la vântul - zefir,

Ce mângâie fir de fir;

El ne mlădie-n poveşti,

Din lume aducând veşti;

El îi ştie pe soldaţi,

Chiar acum sunt încurcaţi,

Urma noastră au pierdut,

Suspinând de rău prea mult;

Însă gândul nu şi-au luat

De la crudul căutat.

Las' c-ajung albinele

Şi le taie poftele!

Stai, Măicuţă, liniştită,

Între noi eşti ocrotită!


Nalba: Pe când timpul nu era

Şi nici vântul nu bătea,

Numai Fiul Tău trăia,

În Treime vieţuia.

Tatăl, Fiul, Duhul Sfânt

Au făcut acest pământ.

Şi pe noi, Ei ne-au zidit,

Cu culori ne-au dăruit,

Cu miresme şi zvelteţe,

Gingăşie-n frumuseţe.

Tare-am vrea să-I mulţumim,

Pe Fiuţ să-L fericim,

Pe tine să te iubim,

Să nu ne mai ofilim

La icoana ta, Curată,

Maică binecuvântată!


Nu-mă-uita: Să îţi răsărim pe cale,

Iar tu să păşeşti agale,

Printre flori înmiresmate

Ce de har sunt rourate!

Şi Fiuţul să se joace

Până lumea să împace,

Printre gâzuţe şi flori,

Până o creşte Fecior!

Stai, Măicuţă, printre noi,

Te-om acoperi de ploi,

Ne-om ruga să fie vară,

Fără iarnă, fără seară,

Ca în Raiul de-nceput,

Care omul l-a pierdut...


 

Brebenelul: Mierea dulce v-o hrăni,

Izvoraşul v-o trezi,

În susur şi zumzeţel,

Maică, să Îl creşti pe El!

Soarele v-o încălzi,

Vântişor v-o răcori,

Iarba moale v-o fi pat,

Fluturii - pentru jucat,

Florile - de miresmat

Şi ochii de bucurat.

Stai, Măicuţă, în poiană,

Nu în lumea cea vicleană!


Crizantema: Ai uitat, frate-nflorit?

Nu de asta a venit...

Dumnezeu S-a făcut Om

Să-L cunoască omul Domn,

Adevărul să-l înveţe

Şi de rele să-l dezveţe,

Iubirea să o primească,

Sufletul să-l primenească;

Omul nu mai era om,

De nu era Domnul - Om!

Cheia Raiului, pierdută,

În Cruce-a fost prefăcută!

Cine Crucea va purta,

Cine moartea va urma?

Cine va da un nou nume,

De „creştin", celor din lume?


Violeta: N-a venit la fericire,

Ci la crudă osândire;

A venit fără păcat,

Păcatul lumii l-a luat;

Nu a primit flori, ci spini,

Şi nici miere, ci pelin;

Nu S-a născut în palat,

Ci în grajd înfrigurat;

Nu cu lămpi L-au luminat,

Ci o stea pe înserat;

Numai Maica, cu blândeţe,

L-a mângâiat în tristeţe.

Ea şi oamenii miloşi,

Care I-au fost credincioşi.

N-a venit pentru plăcere,

Ci pentru-a lumii durere.


Vântul: Am acum o veste bună:

Soldaţi nu se mai adună

Să-L urmărească pe Prunc:

Acum de albine fug!

S-au împrăştiat soldaţii

Şi n-o să mai vină alţii;

Creşte-ţi Pruncul, Maică-n pace,

Nimeni n-o să ţi-L atace;

Irod n-o să Îl găsească

Prin mulţimea omenească;

Să te-ntorci în Israel

Numai când va fi mort el,

Menirea să-Şi împlinească,

După Pronia cerească!


                                      flower6flower6flower6


Floarea-Paştelui: Şi mai am o veste bună,

Care peste văi răsună:

Fiul tău, de va muri,

Moartea nu-L va înghiţi;

Fiul tău, dacă va plânge,

De-Şi va da al Său Scump Sânge,

Nu va sta mult în mormânt,

Ci va învia curând!

La trei zile-L vei vedea

Când din morţi va învia!

Floarea mea va înflori

Numai când Paşte va fi;

Bucură-te, Preacurată,

Ţie îngeri ți se-arată

Şi se-ntrec să te-ntărească

În slujirea feciorească

De-a fi Maica Domnului

Şi Regina Cerului.

Florile din poieniţă

Îţi aduc o cununiţă

De boboci intimidaţi

Ce trebuie dezmierdaţi.

Şi ne închinăm, uimite,

Că de tine-am fost primite!


Maica Domnului (în final): Floricele drăgăstoase,

Primesc darurile voastre;

Să fiţi binecuvântate

Şi de oameni preferate.

În mireasma voastră lină

Inima nu-mi mai suspină;

Pruncul doarme-n dulce tihnă...

Şi mai mult eu vă doresc

Să fiţi pe tărâm ceresc,

Unde nu e ofilire,

Ci e Rai în nemurire!

 


Pentru pagina de linkuri spre piese de teatru, dați click aici.


  

Autor:
Prof. Religie Mirela Șova


Commenter cet article