Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
Blog Mirela Șova

Scrisul e o forma de tacere?... Scrisul iti deschide aripile interioare?... Scrisul e o briza, vara?... Poti scrie pe frunze?

Proiect didactic / Clasa a cincea / Sfantul Apostol Andrei

Publié le 16 Septembre 2008 par Mirela in proiecte didactice

RĂSPÂNDIREA CREȘTINISMULUI
PE TERITORIUL ȚĂRII NOASTRE.
SFÂNTUL APOSTOL ANDREI




Clasa: a V-a

Disciplina: Religie Ortodoxă

Subiectul (titlul lecţiei): Răspândirea creștinismului pe teritoriul țării noastre. Sfântul Apostol Andrei

Tipul lecţiei: transmitere / însuşire de cunoştinţe

Durata lecţiei: 50 min.

Obiective operaţionale:

La sfârşitul lecţiei, elevii vor fi capabili să:

O1: să prezinte modalitatea specifică de încreştinare a daco-geţilorstrămoșilor noștri;

O2să completeze spaţiile punctate, cu cele mai potrivite cuvinte, referitoare la misiunea Sfântului Andrei în Dacia.

O3să precizeze dovezile arheologice, lingvistice şi folclorice, care atestă vechimea creştinismului la români;

O4: să aleagă varianta corectă de răspuns din cele trei prezentate.

Obiective formativ-educative:

- să conştientizeze responsabilitatea noastră de români de a păstra şi înmulţi credinţa strămoşească.

Strategia didactică:

-       mijloacele de învăţământ folosite la lecţie: hartă, icoane.

-       metodele de învăţământ folosite la lecţie: ştiu / vreau să ştiu / am aflat, conversaţia, explicaţia, conversaţia euristică, problematizarea, exerciţiul.

-       formele de organizare a clasei: frontală.

Bibliografia:

Istoria Bisericii Ortodoxe Române (vol. I-III), „Andrei, Apostolul lupilor" (Dumitru Manolache), „Andrei, Apostolul românilor" (Pr. Sabin Verzan), Biblia, Colinde românești.



Desfăşurarea lecţiei:   


I. Moment organizatoric


- salutul, rugăciunea, prezenţa.

II. Anunţarea titlului lecţiei noi şi prezentarea obiectivelor propuse


- se anunţă titlul. Se va urmări prezentarea unor elemente legate de credinţa dacilor, de felul particular în care aceştia au primit credinţa creştină, prin predica Sfântului Apostol Andrei, în mod special.
Se va urmări și prezentarea altor dovezi şi explicaţii legate de încreştinarea poporului român încă de la începutul creştinismului.

III. Transmiterea noilor cunoştinţe


- Se întocmeşte un tabel: Ştiu / Vreau să ştiu / Am aflat. La rubrica „ştiu" sunt trecute cunoştinţele pe care elevii le au deja despre Sfântul Apostol Andrei şi despre misiunea sa în Dacia; la „vreau să ştiu" se notează întrebările pe care elevii le au de pus pe această temă; iar la „am aflat" - ceea ce ei află concret, nou, în lecţia de zi.


Sfânta Scriptură nu ne spune în ce parte a lumii a predicat Sfântul Apostol Andrei, dar Tradiţia Bisericii şi mărturiile istorice ne arată că el a ajuns pe meleagurile strămoșilor noștri, ca şi pe ale altor neamuri. Tradiţia ne spune că, după sinodul din anii 49 - 50, Sfinţii Apostoli au tras la sorţi, pentru a vedea unde să se ducă fiecare, să predice Evanghelia. Sfântului Andrei i-a picat „Sciţia". Dar ce legătură este între Sciţia şi Dacia?

Sciţia era zona care cuprindea Dobrogea (Sciţia Mică) şi o parte a Ucrainei (Sciţia Mare). Ea se numea astfel, pentru că aici veniseră sciţii, un popor migrator. Unii dintre sciţi au rămas în Dobrogea, printre daci. Sfântul Andrei a venit şi în Sciţia Mare, dar şi în Sciţia Mică, în Dobrogea noastră. El nu a trecut singur pe la noi, ci cu ucenici de-ai săi. Ştim că fiecare Apostol mergea însoţit de ucenici, dintre care acesta numea episcopi în noile cetăţi, în care ajungea. La fel a procedat şi Sfântul Andrei. Dar Sfântul a avut de străbătut un drum lung până la noi. A trecut prin Siria şi a ajuns în Asia mică, unde fusese deja Sfântul Apostol Pavel, întemeind mai multe Biserici.



Pe atunci, Asia mică era cea mai evanghelizată regiune din Imperiul Roman. De aceea, Sfântul Apostol Andrei nu putea trece pe acolo fără să viziteze şi să întărească Bisericile din zonă. Aşa făcea orice Sfânt Apostol. Iar Bisericile proaspăt întemeiate erau foarte bucuroase de venirea unui Apostol, oricare ar fi fost dintre ei.

Aşa că Sfântul Andrei a trecut întâi prin Capadocia, Galatia, Bitinia, Pont, apoi s-a întors la Troa, urmând călătoria spre Macedonia, Tracia, Sciţia. Şi în fiecare din locurile acestea a zăbovit, a predicat, a făcut minuni, a întâmpinat şi primejdii (de la cei care nu voiau să creadă în Hristos). Prin unele părţi trecuse şi Sfântul Pavel (Galatia, Macedonia), dar prin alte părţi Andrei a fost primul aducător al veştii bune a Învierii Domnului.

 


Pe acest drum, mai ales în Macedonia, Apostolul întâi chemat a avut timp să afle şi despre religia dacilor, către care era trimis de Duhul Sfânt. Nu s-au păstrat foarte multe informaţii despre religia strămoşilor noştri, dar ce este mai important se ştie. Dacii sau geto-dacii erau „cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci. (...) Ei se socot nemuritori. (...) Credinţa lor e că ei nu mor, ci că cel care piere se duce la Zalmoxis." (istoricul Herodot) De aici vedem că dacii se închinau lui Zalmoxis, înainte de venirea lui Hristos.


Zalmoxis se pare că era un om, care fusese transformat în zeu. Un om înţelept, care credea în nemurirea sufletului după moarte şi care îi învăţase şi pe ceilalţi daci despre acest lucru. De la el, dacii credeau că dincolo de nori e un sălaş veşnic, pregătit pentru ostaşul cel bun, pentru femeia gospodină care a dat feciori voinici neamului şi pentru toţi cei ce au murit fără să-şi fi pătat cinstea. Dacii doreau cu ardoare această împărăţie a cerurilor. De aceea, noul-născut era primit cu tristeţe, cu gândul la suferinţele pe care le avea de purtat în viaţa aceasta, pe când la moartea cuiva se cântau cântece de bucurie, ca semn al izbăvirii mortului din necazuri şi al intrării lui în fericirea cea fără de margini.

Ca să înţelegem mai bine acest lucru, să ştim că la daci era obiceiul ca, o dată la patru ani, să fie trimis un tânăr ca mesager la zeul lor. Acesta era tras la sorţi şi i se spunea un mesaj pe care era dator să-l spună zeului, după moarte; apoi era luat de alţi tineri şi aruncat în vârfurile a trei suliţe! Cel ales era vesel că sorţii au picat pe el.


Credinţa dacilor se asemăna în anumite privințe cu învăţătura lui Hristos. Dacii aveau aceeaşi sete de jertfă care se cere unui creştin şi credeau într-un singur Dumnezeu de lumină. Religia lor era învăluită în mister şi numai preoţii lor cunoşteau toate tainele. Aceşti preoţi locuiau în peşteri săpate în munţi, unde îi vizita regele dacilor, atunci când avea nevoie de un sfat (după cum, mai târziu, voievodul Ştefan cel Mare îl va vizita pe Sfântul Daniil Sihastrul). Tot poporul îi cinstea pe aceşti preoţi şi asculta învăţăturile lor. Preoţii daci se asemănau cu nişte călugări sau cu sihaştri creştini, căci şi ei ţineau post, mâncând numai miere, lapte şi brânză (fără carne), fiind retraşi, pentru a se ruga Dumnezeului lor.

 Despre daci mai ştim că erau numiţi „lupi", pentru că erau foarte curajoşi în faţa morţii şi nu aveau frică de nimic. Chiar şi romanii se temeau de ei. Numai Sfântul Andrei a reuşit să îi îmblânzească, atunci când le-a vorbit despre Hristos; de aceea, Sfântul Andrei a rămas în popor ca „Apostolul lupilor", care fereşte de lupii sălbatici şi care a îmblânzit „lupii" daci.

Din cele aflate până acum, rezultă că Sfântul Andrei a luat legătura mai întâi cu preoţii daci, atunci când a ajuns în Dobrogea. El a venit pe mare, cu corabia, la Tomis (Constanţa). Aici a început predica. Dacă preoţii daci treceau la credinţa în Hristos, era uşor de convins tot poporul, căci acesta asculta de preoţi. În satul de astăzi Ion Corvin (Dobrogea) exista un mare centru religios dac. Sfântul Andrei a ajuns aici şi a convins pe preoţii daci de Dumnezeirea lui Hristos. Peşterile în care locuiau aceştia s-au transformat în biserici şi chilii de călugări. Şi astăzi se mai găseşte peştera Sfântului Andrei cu biserică în ea. Apoi, Sfântul a fost şi în împrejurimi: la Niculiţel, apoi la Nămăieşti, apoi în Ceahlău, şi chiar în Maramureş, ca să găsească şi pe ceilalţi preoţi daci.


Până astăzi se află urme ale trecerii lui pe acolo, mai ales legate de peşterile devenite biserici (schituri). E drept că Sfântul nu a putut vizita toate peşterile preoţilor daci, dar s-a întâlnit cu toţi aceştia şi i-a încreştinat. Prin ei a putut creştina mai târziu întreg poporul. După ce a stat o vreme în Dacia (mai ales în Dobrogea), el a mers şi în alte locuri, să întărească bisericile întemeiate. Se pare că s-a mai întors în Dobrogea cel puţin o dată, pentru că centrul bisericesc de aici a fost mereu foarte puternic.

După ce dacii au devenit creştini, nu s-a mai vorbit de Zalmoxis. Probabil că el a fost considerat un profet al lui Iisus, care I-a pregătit venirea în ţara noastră. Astfel, poporul nostru a fost cel mai uşor de încreştinat dintre toate popoarele. Celelalte popoare au avut de înlăturat idolii şi templele zeilor, pe când dacii au transformat peşterile lui Zalmoxis în Biserici creştine.

Poporul român a păstrat amintirea trecerii Sfântului Apostol Andrei pe aici în mai multe feluri, printre care se numără unele colinde, legende şi unele obiceiuri populare (cusătura în cruce numită „punctul românesc"; împletitul la andrele - care se ţin în forma crucii Sfântului Andrei în timpul lucrului; numele de „undrea" dat lunii decembrie, faptul că Sfântul Andrei e numit „Apostolul lupilor"). Pentru că, ştim deja, Sfântul Andrei a fost răstignit în localitatea Patras (Grecia) pe o cruce în formă de X, care s-a numit Crucea Sfântului Andrei.


„Nu mai este elin (grec) şi iudeu (...), barbar, scit, rob ori liber, ci toate şi întru toţi Hristos". (Coloseni III, 11).

Până la anul 62 (63) Evanghelia se predicase la toate neamurile de atunci, deci şi la daci.


„- Spune, spune moş Andrei,

Cel cu crucea cea de tei,

Cine-I, cine-I moş Crăciun,

Moş Crăciun cel mai bătrân ...

- Moş Crăciun e tatăl vostru,

E şi Dumnezeul nostru,

El le făcu şi pe pom,

Şi pe capră, şi pe om."       

(Colind cu Capra)


- După predica Sfântului Andrei în Dacia, creştinismul s-a răspândit tot mai mult între daci. S-a descoperit că şi Sfântul Apostol Filip a predicat o vreme în Dacia, întărind Bisericile întemeiate de Apostolul Andrei, cu care era consătean şi prieten. De altfel, ştim că era în obiceiul Apostolilor să întărească noile Biserici, prin vizite ale mai multora dintre ei la acestea.

Pe lângă Sfinţii Apostoli şi ucenicii lor, au existat şi alte căi prin care s-a răspândit creştinismul la daci. Strămoşii noştri aveau legături puternice cu provinciile romane Palestina, Siria, Egipt, cu cetăţile romane din Asia Mică, mai ales pentru comerţ, dar şi pentru că acele locuri erau populate cu neamuri înrudite cu dacii, din marea familie a tracilor. Tomis (Constanţa), Callatis (Mangalia) şi alte cetăţi de pe ţărmul Pontului Euxin (Marea Neagră) erau mari centre comerciale, datorită negoţului pe mare. Aşa că veşti despre Hristos, despre naşterea Sa, despre Răstignirea Sa, despre Învierea Sa au putut ajunge la daci şi pe aceste căi.

De asemenea, după venirea Apostolilor Andrei şi Filip în Dacia, legăturile cu provinciile încreştinate de Sfântul Pavel, de Sfântul Ioan şi de alţi Sfinţi Apostoli, au continuat.


Între anii 51 - 52 şi 54 - 57, Sfântul Pavel a predicat mai ales în Galatia, Asia Mică, Misia, Troa. Sfântul Petru a predicat în Pont, Galatia, Capadocia, Asia Mică, Bitinia, Roma, iar Sfântul Ioan în Asia Mică (Efes). Iată că zona Asiei Mici şi a împrejurimilor ei a fost intens evanghelizată, încât în anul 112 proconsulul Bitiniei a trimis o scrisoare împăratului Traian, în care se plângea că erau aşa de mulţi creştini, încât templele păgâne erau aproape părăsite, iar animalele de jertfă nu se mai vindeau. Şi cu aceşti creştini noi aveam legături comerciale şi de rudenie.

În anul 106 d. Hr., Dacia a fost cucerită în parte de către romani (până în anul 271, când romanii s-au retras din Dacia). Acest lucru nu a împiedicat răspândirea creştinismului la noi. A început însă o perioadă de suferinţă, prin care trebuie să treacă orice creştin şi orice neam creştin. Romanii au adus în provincia Dacia Felix (care cuprindea Banatul, Oltenia şi partea centrală a Transilvaniei) soldaţi înrolaţi din diferite alte provincii, printre care erau şi creştini. Astfel, Legiunea V Macedonica, ce staţionase un timp în Palestina, a fost adusă mai întâi în Dobrogea, iar apoi în Potaissa (Turda), din Transilvania. Iar Legiunea XIII Gemina a fost adusă în Apulum (Alba Iulia). Faptul că printre aceşti soldaţi erau şi creştini, a favorizat răspândirea creştinismului în Dacia cucerită.

Romanii au adus şi colonişti (cetăţeni romani din alte provincii cucerite), nu foarte mulţi, care proveneau chiar din zona creştinată de Sfântul Pavel; e, deci, posibil, să fi fost şi creştini printre ei. De asemenea, au fost aduşi funcţionari, pentru administraţia romană din zonă, printre care se puteau număra creştini. Aşa încât, pe la anul 165 d. Hr., Sfântul Iustin Martirul spunea că „nu există nici un neam, fie trăind pe căruţe şi în corturi şi crescând vite, la care să nu se facă rugăciuni în numele lui Hristos." Iar Tertulian (160 - 240) spunea că „Hristos stăpâneşte şi în ţinuturile sarmaţilor, dacilor, germanilor şi sciţilor."


- Sunt mai multe feluri de dovezi, de alte dovezi, ale faptului că dacii au fost creştini de la începutul creştinismului. Unele sunt arheologice, descoperite destul de recent, prin săpături în toată ţara; altele ţin de limba pe care o vorbim noi astăzi, iar altele sunt cel mai uşor de observat. Să o luăm pe rând. S-au descoperit: cruciuliţe de sidef la Barboşi (Galaţi), care sunt din secolul al II-lea d. Hr.; o altă cruciuliţă la Cândeşti (Vrancea), din secolele I - II d. Hr.; o tăbliţă de bronz cu semnul lui Hristos la Biertan (Sibiu), din secolul al IV-lea; gema de la Potaissa (Turda), adică o piatră de inel pe care e sculptat Hristos cu un miel pe umăr, din secolul al IV-lea; opaiţe de lut cu cruce (Transilvania); inele în formă de cruce sau de peşte (Banat), din secolele III - IV; la care se adaugă urme de biserici străvechi, atât în peşteri, cât şi construcţii separate (numai în Dobrogea sunt peste treizeci de ruine de biserici, din secolele IV - VII), ca şi inscripţiile de pe morminte, alăturate de cruci.


Limba noastră de astăzi ne arată iarăşi că suntem creştini de la Hristos, fără întrerupere. Iată cum: cuvintele de bază, care se folosesc în cadrul Bisericii, sunt de mai multe proveniențe: unele sunt străvechi româneşti (ca „biserică", „Dumnezeu", „cruce", „înger", „Crăciun", „Paşti", „Florii", „Rusalii", „creştin", „Duminică" şi altele); altele sunt împrumutate mult mai târziu de la slavi şi de la greci (ca „stareţ", „mânăstire" ş.a. ) Dacă poporul nostru ar fi fost creştinat mai târziu, sau dacă s-ar fi întrerupt vreodată credinţa sa, atunci cuvintele de bază legate de Biserică s-ar fi pierdut şi ar fi apărut altele, fie de la slavi, fie de la greci, fie din altă parte. Dar noi am păstrat cuvintele vechi româneşti până azi, ca o dovadă a păstrării credinţei noastre. Altfel cum ar mai fi păstrat românul cuvinte ca „Florii" sau „Cruce", dacă nu s-ar fi închinat din tată în fiu în semnul Crucii şi nu ar fi serbat Floriile (Intrarea Domnului în Ierusalim)?

Dar mai este o dovadă, vie încă şi în văzul oricui, care dovedeşte credinţa nestrămutată a strămoşilor noştri. Este vorba de colindele româneşti, preafrumoase, păstrate de-a lungul sutelor de ani. Colindele vin din adâncul istoriei poporului nostru. Ele sunt ca nişte amintiri din copilărie ale românilor. Colindătorii au pornit de la învăţătura creştină transmisă de către primii predicatori şi au răspândit-o an de an, din casă în casă, sub formă de cântec.

Nu se ştie prea bine cum au apărut colindele. E sigur însă că ele au un model în cântarea îngerească de la naşterea Mântuitorului: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire". Păstorii au auzit cântarea îngerilor şi au transmis-o mai departe. Aşa că aceia care colindau au continuat predica Sfinţilor Andrei şi Filip, prin cântec. Colindele ne spun Cine a fost Hristos, cum şi unde S-a născut, cum a fost El răstignit.


„Maica Sfântă-a lui Hristos,

Rătăcind în sus şi-n jos,

Cată loc să se-odihnească,

Şi pe Fiul Sfânt să-L nască."

„Pe Cruce de brad L-au pus,

Cunună de spini I-au pus,

Cu suliţa L-au străpuns,

Sângele-n vale i-a curs."

(fragmente de colinde din Maramureş)

IV. Fixarea noilor cunoştinţe


- Întrebări şi discuţii:


  Unde a fost trimis Sfântul Andrei să propovăduiască Evanghelia?

  Ce loc geografic era numit „Sciţia mică"?

  Ce a aflat Sfântul Andrei despre religia dacilor?

  Cine era Zalmoxis? Ce credeau dacii despre împărăţia cerurilor?

  Unde locuiau preoţii daci? De ce s-a gândit Sfântul Andrei să ia legătura întâi cu ei?

  Cum au primit dacii predica lui Andrei despre Hristos?

  Ce s-a întâmplat cu credinţa dacilor în Zalmoxis? Dar cu peşterile preoţilor daci?

  Ce obiceiuri româneşti ne arată că poporul a păstrat amintirea trecerii Sfântului Andrei pe meleagurile noastre?

  Ce alt Sfânt Apostol a predicat în Dacia?

  Cu cine păstrau dacii legături comerciale şi de „rudenie"?

  Ce zonă a lumii fusese încreştinată de Sfântul Pavel şi de alţi Sfinţi Apostoli?

  Ce dovezi avem că strămoşii noştri au avut o credinţă creştină de la începuturile creştinismului şi până astăzi?

 

- Să călătorim! Ionel, un elev de clasa a V-a, a fost în excursie cu colegii săi în Dobrogea. Iată câteva dintre impresiile lui:


„Mai întâi am vizitat peştera Sfântului Andrei, aflată în pădurea de lângă satul Ioan Corvin. Ştiam că Sfântul Andrei fusese acolo şi eram impresionat. În peşteră, stânca era afumată de la mulţimea candelelor, iar pereţii erau plini cu bileţele de la credincioşi. M-am întrebat ce scria pe bilete. Doamna profesoară ne-a spus că sunt rugăciuni către Sfântul Andrei. Ne-am închinat în bisericuţa din peşteră şi am vizitat mai departe pârâul Sfântului Andrei, de lângă peşteră. El e format din nouă izvoare, unde erau botezaţi primii creştini daci.

M-am gândit atunci: noi avem azi biserici aşa de mari şi de frumoase şi nu prea mergem la slujbe. Iar primii creştini ... se închinau cu credinţă în peşteri!"


Nu pierdeţi nici voi ocazia de a merge în vizite (pelerinaje) la mânăstiri, fie cu familia, fie cu prietenii din clasă. Veţi fi plăcut impresionaţi de liniştea şi de frumuseţea slujbelor, a icoanelor de acolo. Veţi descoperi lucruri noi din istoria poporului nostru drept credincios!

V. Aprecierea, asocierea, generalizarea


- Rugăciune:

 „Întemeiatu-s-a, cu puterea lui Dumnezeu şi prin rugăciunile tale, Andreie, Apostole, în Dobrogea strămoşească, adevărata credinţă în Hristos, binevoind Dumnezeu a încununa ostenelile tale, pentru care te cinstim aşa:

Bucură-te, că ogorul cel semănat de tine a rodit;

Bucură-te, că roada lui foarte s-a înmulţit;

Bucură-te, că în Dobrogea cea strămoşească creştinismul a crescut bogat;

Bucură-te, că acolo multe scaune episcopale s-au înfiinţat;

Bucură-te, Sfinte Slăvite Apostole Andreie, cel întâi chemat!"

(Din Acatistierul părintelui Ilie Cleopa)

   

Exerciţiu:


Completaţi spaţiile punctate cu cele mai potrivite cuvinte:


Sfântul Apostol Andrei a îmblânzit pe ... ... ... . El a fost trimis de Dumnezeu în ... ... ... . Sfântul Andrei a trecut mai întâi prin ... ... ..., ... ... ..., ... ... ..., ... ... ..., ... ... ..., ... ... ..., abia apoi a ajuns în Dobrogea (Sciţia mică). Aici a poposit prima dată la ... ... ... sau ... ... ... . El s-a întâlnit cu ... ... ... daci, care se închinau lui ... ... ... . Preoţii daci s-au creştinat, iar peşterile lor s-au transformat în ... ... ... .

 

- Obiceiuri româneşti:


Despre colinde şi colindat

Colindele cuprind o urare către familia colindată, care este o rugăciune a colindătorilor pentru cei colindaţi. Iată câteva exemple de urări din colinde:

„Gazde, mulţi ani să trăiţi,

După moarte-n Rai să fiţi!"

„Rămâi, gazdă, vesăl bun,

C-ai ajuns Sfântul Crăciun."

„Să fii, gazdă, vesăloasă,

Ca colinda de frumoasă."

„Colindiţa-i atâta,

Cine-o ascultă să trăia.

Colindiţa nu-i mai multă,

Să trăia cine-o ascultă."

Colindatul se începea în vechime de Sfântul Nicolae, pe 6 decembrie, faţă de persoanele care purtau numele Sfântului. Într-un sat nu rămânea nimeni necolindat. Era o ordine a urării: de la preot, la primar, apoi pe rând la săteni. Cei ce voiau să primească urătorii puneau la fereastră o lumânare aprinsă.

La o casă se colinda mai întâi la fereastră sau la uşă, apoi se colinda înăuntru. Erau colinde speciale pentru fiecare membru al familiei: pentru capul familiei (în funcţie de meseria lui, colind de păstor, de vânător etc.), pentru fetele de măritat, pentru copiii mici etc.

 

VI. Activitatea suplimentară


- Exerciţiu:


Alegeţi dintre cele trei variante de răspuns de mai jos pe cea corectă:


1) În Dacia au predicat despre Hristos:

  Sfinţii Apostoli.

  Sfântul Andrei.

  Sfântul Andrei şi Sfântul Filip.

2) Au ajutat la răspândirea creştinismului în Dacia:

  Comerţul cu provinciile romane din zona creştinată de Sfântul Pavel; soldaţii, funcţionarii şi coloniştii romani.

  Soldaţii, funcţionarii, coloniştii romani şi păgânii.

  Comerţul cu popoarele creştinate, soldaţii, funcţionarii, coloniştii romani şi sclavii păgâni.

3) Dovezile pentru credinţa creştină a neamului nostru, de la Hristos, sunt:

 Din săpături şi scrieri.

 Arheologice, de limbă şi colindele.

 Din cântecele şi legendele populare româneşti.

4) Model pentru colinde au dat:

  Îngerii.

  Apostolii.

  Păstorii.

5) Legiunile care au staţionat în Dacia cucerită au fost:

  V Macedonica şi X Gemina.

  XIII Gemina şi V Macedonica.

  XIII Gemina şi II Macedonica.

 

- Exerciţiu: Completaţi tabelul de mai jos:


 

Dovezi ale 

 

încreştinării timpurii a poporului român

Dovezi arheologice

........................................................................

........................................................................

........................................................................

........................................................................

Dovezi lingvistice (de limbă)

........................................................................

........................................................................

........................................................................

........................................................................

Alte tipuri de dovezi

........................................................................

........................................................................

........................................................................

........................................................................


 

 

 

VII. Încheierea


- rugăciunea, salutul.


 

Autor:
Prof. Religie Mirela Șova

Commenter cet article