Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
Blog Mirela Șova

Scrisul e o forma de tacere?... Scrisul iti deschide aripile interioare?... Scrisul e o briza, vara?... Poti scrie pe frunze?

Virtutile

Publié le 2 Septembre 2008 par Mirela in Cuvinte picurate... in suflet

  Raspunsuri
Literatura & Religie

V I R T U Ț I L E









 

Virtuţile sunt lumină, pentru că prin ele sunt văzuţi ceilalţi oameni şi în primul rând Dumnezeu." Ava Isaia Pustnicul



„Trei sunt virtuţile care procură minţii totdeauna lumină: a nu vedea viclenia (răutatea) vreunui om, a face bine celor ce-i fac rău şi a suporta netulburat cele ce vin asupra lui. Aceste trei virtuţi nasc altele trei, mai mari ca ele:

- nevederea vicleniei unui om naşte iubirea,

- a face bine celor ce-i fac rău aduce pacea,

- a suporta cele ce vin asupra lui aduce blândeţea."


„Virtuțile sunt lumină, pentru că prin ele sunt văzuți ceilalți oameni și în primul rând Dumnezeu. Ele ne asigură de valoarea văzută a lui Dumnezeu şi a celorlalţi şi de veşnicia noastră. Răul ca egoism ne închide în întuneric şi în lipsa de sens a vieţii noastre."

(Ava Isaia Pustnicul)

 


„De vei dobândi virtuţile contrare pasiunilor tale, vei dobândi la timpul lor toate celelalte virtuţi, căci ele sunt legate între ele. Nu te sârgui deci la toate faptele bune ori la mai multe deodată, ci întâi la una singură, apoi la alta."


„Spusele Scripturii, fie rostite cu glasul, fie meditate cu mintea, au o putere minunată la deprinderea virtuţii căutate. De aceea să avem la îndemână multe ziceri pentru virtutea la care ne nevoim, repetându-le toată ziua."


„Cel ce doreşte să obţină virtuţi creştine şi să slujească lui Dumnezeu, dacă nu se leapădă nu numai de plăcerile mai mari, ci şi de cele mai mici, de care este legat cu dragoste pământească, foarte puţini ajung la desăvârşire. Fiindcă atunci când au izbutit prin mari sforţări să stăpânească plăcerile mai mari, nu mai vor să se silească a supune şi poftele lor mai mici şi mai nebăgate în seamă. Acestea-i domină în tot ceasul. Spre exemplu, unii nu caută cinstea, dar n-o refuză dacă le este dată, ba chiar o doresc pe ascuns. Deci nu urî lucrurile grele, după cum spune Înţeleptul Sirah. Cu cât iubeşti mai mult greutatea faptei bune, cu atât ajungi biruitor mai repede.

Pentru desăvârşire, trebuie să capeţi obişnuinţa practicării virtuţilor. Spre exemplu, dacă nu ne deprindem cu multe şi dese acte de iubirea ocării şi nu ne bucurăm de ea, pe care creşte virtutea răbdării, niciodată nu vom fi eliberaţi de viciul nesupunerii, aşezat pe ura de ocară.

Din puţina grijă ce o dau unii poftelor mici ale inimii lor, se întâmplă adesea că ajung a fi stăpâniţi de pofte mari ale acelorași patimi şi apoi ajung să fie robiţi de vrăjmaşul lor cu o forţă nimicitoare mai mare decât la început."


„Pentru întărirea voinţei pe calea virtuţilor:

Spre exemplu, cazi în vreo nenorocire ori în vreo tulburare şi voinţa ta nu-i în stare s-o suporte:

a. consideră că e prilej de verificare a răbdării tale şi că tu ţi-ai pricinuit-o singur.

  b. consideră că e o nenorocire temporară, ca să nu fii apoi complet chinuit.

    c. consideră că nimeni nu poate intra în împărăţia cerurilor, decât prin uşa necazurilor.

  d. gândeşte-te la Crucea lui Hristos.

e. consideră că aşa vrea Dumnezeu."

 (Sfântul Nicodim Aghioritul)

 


„Orice lucru bun ar face omul, pofta minţii îl împinge mai departe, şi chiar de ar obţine toate bunurile, el priveşte mai departe şi caută ceea ce nu e de faţă, dispreţuind cele ce sunt prezente. Pofta omului e alcătuită spre infinitate, pentru că Dumnezeu Creatorul Și-a potrivit-o Lui Însuşi, ca numai în El Însuşi să ne putem bucura de întreaga plăcere.

Voinţa e senzor şi organ al fericirii. Ochiul omului a fost creat pentru lumină şi voinţa omului spre bine. Pofta sufletului năzuieşte numai spre Hristos. Şi aceasta e şi aşternutul şi odihna ei, pentru că El Singur e şi binele şi adevărul şi orice alt lucru vrednic de iubire.

Fiindcă voinţa joacă un rol atât de important în viaţa spirituală, Dumnezeu caută să-Și împroprieze această funcţie a omului înaintea oricărei alteia. El a creat cerul, pământul şi soarele, toată frumuseţea lumii văzute şi nevăzute, şi îi arată omului cum îşi arată îndrăgostiţii hainele lor, înţelepciunea şi frumuseţea Lui, ca să poată sădi în oameni dragostea. Faptul de a-L primi pe Hristos ca Mântuitor are pentru credincios, deci, aceeaşi semnificaţie cu aceea de a-I oferi la modul absolut şi integral voinţa lui. Transferul voinței de la noi la Hristos constituie mântuirea. Hristificarea voinţei funcţionează ca iubire şi se numeşte sfinţenie. Astfel, sfinţii se bucură de ce se bucură Hristos, se întristează de ce se întristează Hristos, exprimă şi actualizează în istorie voia lui Hristos. Vorbesc ca nişte guri ale lui Hristos şi arată adevărul. Lucrează ca mâini ale lui Hristos şi fac minuni." (P. Nellas)

 


„Despre virtuţile credinţei, nădejdii, dragostei:

Este foarte necesară credinţa, dar prin făptuirea poruncilor învăţaţi să căutaţi şi roada credinţei şi când veţi putea afla aceasta, atunci veţi dobândi şi nădejdea nefăcută de ruşine şi veţi avea în ea şi întreaga iubire de Dumnezeu.

Credinţa cerută de Dumnezeu: «Cel ce vrea să vină după Mine, să se tăgăduiască pe sine însuşi şi să-Mi urmeze Mie» (Luca 9,3). Cine nu face cele spuse de Evanghelie, are o nădejde ce vine din părere de sine şi care duce la pierzanie. Pe când nădejdea cea adevărată se naşte când se fac toate cele scrise şi în ea e purtată ca pe un car de heruvimi iubirea care este Dumnezeu. Altfel nu ai nădejdea cu încredinţare că te vei mântui, ca Sfântul Pavel. «Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârşit, credinţa am păzit. De acum mi s-a gătit cununa dreptăţii, pe care Domnul îmi va da-o în ziua aceea, El, Dreptul Judecător, şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce au iubit arătarea Lui.» (II Timotei 4, 7-8)"


„Dumnezeu ne aşteaptă să ajungem la măsura vârstei plinătăţii lui Hristos, când ne dă toate. Pentru a ajunge la această măsură:

                    Credinţa şi Smerenia, din care vin:

                  Neagoniseala, Goliciunea, Înstrăinarea, Ascultarea şi Slujirea cu bună râvnă, apoi:

                Rugăciunea neîncetată a minţii, Lacrimile şi dulceaţa lor, Bucuria inimii, apoi:

              Stăruinţa la rugăciuni şi liturghii cu aprinderea pentru vederea şi unirea cu Dumnezeu, apoi:

            Blândeţea, Simplitatea, Răbdarea răului, Compătimirea, Cucernicia, apoi:

          Milostivirea, apoi:

        A purta poverile altora, apoi:

      Răbdarea, Stăpânirea de sine în necazuri, apoi:

    Eficienţa şi râvna la toată ascultarea şi lucrarea poruncilor lui Dumnezeu, apoi:

  Nădejde neşovăielnică, apoi:

Iubirea.

Iubirea e capul tuturor virtuţilor, e Hristos Dumnezeu, e împărtăşirea dumnezeirii Lui. Această iubire niciun om n-a putut-o vedea sau primi dacă n-a păzit tare şi neclintită credinţa în Hristos şi dacă n-a zidit prin faptă toate virtuţile zise înainte."


„Numai înstrăinarea de patimi nu e de niciun folos: nu cel nelacom, ci cel milostiv e lăudt etc. - cui i se pare că e suficient să se reţină de la cele rele, fără a câştiga pururea virtuţile, prin lucrarea poruncilor Lui, acestuia şi ceea ce i se pare că are i se va lua. Cel ce nu face binele e păcătos. «Drept aceea, cine ştie să facă ce e bine şi nu face, păcat are.» (Iacov 4, 17)"


„Dacă cineva nu se junghie pe sine însuşi ca o oaie pentru una dintre virtuţi, oricare ar fi ea, şi nu-şi varsă sângele său pentru ea, nu o va dobândi vreodată, fiindcă prin moartea după hotărâre liberă a hotărât în Iconomia Sa Dumnezeu să primim şi noi viaţa veşnică.

«Ca nişte necunoscuţi, deşi bine cunoscuţi, ca fiind pe pragul morţii, deşi iată că trăim, ca nişte pedepsiţi, dar nu ucişi; ca nişte întristaţi, dar pururea bucurându-ne, ca nişte săraci, dar pe mulţi îmbogăţind; ca unii care n-au nimic, dar toate le stăpânesc.» (II Corinteni 6, 9-10)."


„Locuinţele virtuţilor:

- smerenia, iar pentru a o dobândi, omorârea voii proprii. Cine nu o are, nu le are nici pe celelalte. Ea e prima treaptă. Virtuţile sunt ca nişte insule în noianul mării, la distanţă unele de altele şi unite între ele ca printr-un fel de poduri. În smerenie se intră prin pocăinţă prin poarta de apus şi se iese pe cea de răsărit şi, pe pod, se merge spre locuinţa plânsului.

  - plânsul

    - blândeţea

      - însetarea şi flămânzirea după dreptate

        - mila şi compătimirea

          - curăţia (ajungând aici, cel ce o are vede pe Împăratul slavei stând înăuntru. Palatul virtuţilor e trupul, iar vistieria împărătească e sufletul.

Astfel, urcuşul celor ce se înalţă spre cer se aseamănă unei scări cu trepte. Putem doar urca mai repede, dar nu-i putem sări treptele. Iar în afara acestui urcuş nu este mântuire."

(Sfântul Simeon Noul Teolog)

 


Pentru a lectura mai mult despre Fericiri ca trepte spre Cer:


Tâlcuire la Fericiri, după Sfântul Ioan Gură de Aur și Sfântul Grigorie de Nyssa. click aici.

Fericirile în cultul ortodox în general. click aici.

Sfinții Cuvioși și Fericirile. click aici.

Sfântul Ioan Scărarul. Postul Mare. Fericirile. click aici.



 

Prof. Religie Mirela Șova

Commenter cet article