Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
Blog Mirela Șova

Scrisul e o forma de tacere?... Scrisul iti deschide aripile interioare?... Scrisul e o briza, vara?... Poti scrie pe frunze?

Proiect didactic / Clasa a patra / Pilda Semanatorului

Publié le 29 Août 2008 par Mirela in proiecte didactice

PILDELE MÂNTUITORULUI: PILDA SEMĂNĂTORULUI




Clasa: a IV -a

Disciplina: Religie Ortodoxă

Subiectul (titlul lecţiei): Pildele Mântuitorului: Pilda Semănătorului

Tipul lecţiei: transmitere / însuşire de cunoştinţe

Durata lecţiei: 45 min.

Obiective operaţionale:

La sfârşitul lecţiei, elevii vor fi capabili să:

O1: să povestească pilda Semănătorului;

O2: să explice această pildă;

O3: să analizeze cele patru tipuri de „pământ" şi să se autoanalizeze din acest punct de vedere;

O4: să-şi evalueze capacitatea de a ierta, de a fi sau nu „pământ bun", prin răspunsul sincer la întrebările propuse în test;

O5: să coreleze tipurile de „pământ" cu însuşirile lor, prin săgeţi corespunzătoare.

Obiective formativ-educative:

- să înţeleagă că Semănătorul e Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Care ne doreşte pe toţi a avea „pământ" bun al inimii, fără a ne obliga la aceasta.

Strategia didactică:

-       mijloacele de învăţământ folosite la lecţie: icoană cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

-       metodele de învăţământ folosite la lecţie: conversaţia, explicaţia, exerciţiul, conversaţia euristică, povestirea, lectura religioasă.

-       formele de organizare a clasei: frontală.

Bibliografia:

- Comentariu la Evanghelia după Matei al Sfântului Ioan Gură de Aur; Biblia; „Ne vorbeşte Părintele Paisie", poezie religioasă.



Desfăşurarea lecţiei:     


I. Moment organizatoric


- salutul, rugăciunea, prezenţa.

II. Anunţarea titlului lecţiei noi şi prezentarea obiectivelor propuse


- se notează pe tablă / în caiete titlul. Va urma predarea / învățarea unui ciclu de pilde rostite de Mântuitorul, cu foarte multe învățăminte de extras.

III. Transmiterea noilor cunoştinţe

 
 Domnul nostru Iisus Hristos a învăţat pe oameni drumul mântuirii şi cu vorba, şi cu fapta. El a alinat sufletele oamenilor cu balsamul minunilor şi al vindecărilor Sale, dar şi cu vorbele Sale înţelepte.

Uneori, Hristos vorbea simplu, pe înţelesul tuturor. Alteori, El ţesea în cuvântul Său pilde (parabole), adică povestiri cu tâlc, care îi fac mai atenţi pe ascultători şi prin care învăţătura este ţinută minte mai bine. El explica aceste pilde Apostolilor Săi; aşa ni le explică astăzi preotul la predică, în duminici şi sărbători. Să ascultăm pilda Semănătorului, una dintre cele mai cunoscute pilde ale Bunului nostru Păstor.

predică = cuvântare ţinută de preot sau de episcop la Sfânta Liturghie, prin care se explică fragmentul din Sfânta Evanghelie citit în ziua respectivă.


 „Iată, a ieşit semănătorul să semene."

Aici nu este vorba de un lucrător oarecare, ci de Însuşi Hristos, Care a venit printre oameni să semene cuvântul credinţei. Pământul în care seamănă El este sufletul omului. Până la venirea Lui, sufletul era ca un pământ înţelenit şi plin de buruienile păcatelor. Hristos a venit ca un Agricultor, să-l cultive. Şi astăzi El este Semănător, prin episcopii, preoţii şi diaconii Săi.

„Şi pe când semăna, unele seminţe au căzut lângă drum şi au venit păsările şi le-au mâncat.

Altele au căzut pe loc pietros, unde n-aveau pământ mult şi îndată au răsărit, că n-aveau pământ adânc; iar când s-a ivit soarele, s-au pălit de arşiţă şi, neavând rădăcină, s-au uscat. Altele au căzut între spini, dar spinii au crescut şi le-au înăbuşit. Altele au căzut pe pământ bun şi au dat rod: una o sută, alta şaizeci, alta treizeci." (Matei 13, 4-8)

Iată că Hristos şi Biserica Sa vorbesc tuturor despre credinţa cea adevărată, dar nu toţi primesc cu aceeaşi dragoste acest cuvânt. De aceea spune Domnul nostru Iisus Hristos că unele seminţe cad lângă drum, altele pe pământ pietros, altele între spini, şi abia a patra parte dintre ele cade pe pământ bun, adică în inimi primitoare şi păstrătoare. Toţi oamenii aud cuvântul lui Dumnezeu, dar nu toţi au urechile sufletului curate de orice păcat, încât să-l primească şi să-l împlinească. „Cine are urechi de auzit să audă", ne spune Hristos (Matei 13, 9)


Hristos oferă împărăţia Sa tuturor, dar nu toţi o primesc, din diferite motive.

Sămânţa căzută lângă drum e reprezentată de oamenii care, chiar dacă aud cuvântul credinţei, sunt leneşi, nepăsători, iar păsările (adică diavolii) îi fac să îl uite.

Sămânţa căzută pe pietriş sunt oamenii care „aud cuvântul şi îndată îl primesc cu bucurie, dar nu au rădăcină în sine, ci ţine până la o vreme şi, întâmplându-se strâmtoare sau prigoană pentru cuvânt, îndată se smintesc" (necazuri) (Matei 13, 20).

Cea căzută între spini sunt oamenii care „aud cuvântul, dar grija acestei lumi şi înşelăciunea avuţiei înăbuşă cuvântul şi îl face neroditor." (Matei 13, 22)

„Iar sămânţa semănată în pământ bun este cel care aude cuvântul şi-l înţelege, deci care aduce rod şi face: unul o sută, altul şaizeci, altul treizeci."(Matei 13, 23)

Învăţăm de aici şi că orice om se poate schimba: altfel Hristos n-ar mai fi pierdut vremea să semene pentru toţi, ci ar fi semănat direct numai pe „pământul cel bun", în inimile oamenilor iubitori de adevăr. Pietrişul din suflet poate să se facă pământ gras, spinii pot să dispară din suflet. La Dumnezeu totul este cu putinţă. Dacă schimbarea nu se întâmplă, sunt de vină oamenii, pentru că nu au vrut să se schimbe.

Nu bogăţia este rea, ci grija care o însoţeşte, ca şi prea multele plăceri pe care le aduce ea. Omul aflat în griji, ca şi cel cufundat în plăceri, nu mai au timp să se gândească la Hristos şi la împărăţia Lui.

Dar să ne bucurăm! Există şi pământ bun, există şi oameni care duc până la capăt credinţa. Şi acest pământ are deosebiri: unul e bun, altul e mai bun, altul foarte bun. Dumnezeu îi primeşte pe toţi cei buni în Rai, chiar dacă nu toţi sunt la fel de buni.

Deci, pentru mântuire avem nevoie să auzim cuvântul credinţei, iar apoi cu bărbăţie să-l împlinim. Să ne curăţim de grijile cele lumeşti şi să înfigem adânc în inimă rădăcinile credinţei.

IV. Fixarea noilor cunoştinţe


- Întrebări şi discuţii:


      Ce este o pildă?

      De ce vorbea Mântuitorul Hristos şi în pilde?

      Cine poate explica pildele?

      Cine e Semănătorul? Ce seamănă El?

      Care sunt cele patru feluri de „pământ"?

      Există vreun semănător care să semene pe lângă drum, pe loc pietros sau între spini? De ce nu seamănă Hristos numai pe pământul cel bun?

      Ce înseamnă sămânţa căzută lângă drum? Dar cea căzută pe pământ pietros? Dar cea căzută între spini? Ce înseamnă sămânţa căzută pe pământ bun?

      Analizaţi-vă şi vedeţi ce fel de „pământ" sufletesc vi se potriveşte. Rugaţi-L pe Dumnezeu să ne transforme pe toţi în pământ bun.

V. Aprecierea, asocierea, generalizarea


- Să ştim mai mult!

Despre grijile lumeşti (de la părintele Paisie)

   Acum lumea se ocupă cu tot felul de probleme, afară de sine ... Vedeţi, diavolul dă de lucru fiecăruia ...

   Când cineva s-a eliberat de nelinişte şi de griji, se simt bine lângă el mulţi oameni.

   Mai întâi, omul se predă întreg lui Dumnezeu, apoi Dumnezeu îl curăţeşte şi-l predă oamenilor, ca să-i ajute.

   Viaţa comodă îi distruge pe oameni.

   Unii oameni se bucură de anumite lucruri; dacă ar trăi în Rai, pe aceste lucruri ei le-ar vedea ca pe gunoaie. Deci orice lucru frumos pe lumea asta e un biet gunoi pe lângă Rai.


- Poezie religioasă:


Parabola Semănătorului
(versificare)

 

după preot L. Moisescu-Villea

 


Într-o zi de primăvară

A ieşit semănătorul,

Cu desagii puşi pe umăr,

Ca să-şi semene ogorul.

Azvârlind în dreapta bobii,

Tacticos şi cu măsură,

Semănă până sub seară

Bucata de arătură.


Parte însă din seminţe

Au căzut în drum; iar parte

Le împrăştiară vântul

Peste nişte pietre sparte.

Tot de vânt se mai răsfiră

Între nişte spini, o parte,

Pe când restul de seminţe

Pe pământ bun fură toate.


Cele ce-au căzut pe cale,

Le-au călcat oameni şi vite

Şi de păsări fură apoi

Pân' la una ciugulite.

Cele ce-au căzut pe pietre,

Numai colţul şi-arătară;

Căci pieriră de dogoarea

Pietrelor, ce le uscară.


Cele dintre spini, crescură,

Dar fiind acoperite

De frunzişul lor sălbatic,

Au pierit înăbuşite.

Pe când celelalte toate,

Din pământul bun şi-ales,

Au dat roade-mbelşugate

Şi-nsutite la cules.


Omenirea e tarlaua;

Iar sămânţa e cuvântul

Celuia ce ţine lumea

Şi-a zidit întreg pământul.

Câţi nu seamănă cu drumul

Cu seminţele strivite

Şi călcate în picioare

Tot de oameni, ca de vite!? ...


De asemeni, câţi din oameni

Ce primesc învăţătura

Nu au suflet ca de piatră

Şi-n zadar le spui Scriptura?

Şi la câţi diavolul apoi

Cu-ndoială şi ispită,

Nu răpeşte cea din urmă

Licărire nestrivită?!...


Şi tot astfel celor care

Se răsfaţă-n avuţie!

Mai au vreme să te-asculte

Când au griji de bogăţie?! ...

Pe când alţii sunt întocmai

Ca pământul bun şi-ales,

Ce dau roade-mbelşugate

Şi-nsutite la cules!

VI. Activitatea suplimentară


- Exerciţiu:


Puneţi săgeţi între categoriile de „pământ" şi însuşirile lor. Nu toate cuvintele din coloana a doua se potrivesc cu cea dintâi!

pământ de lângă drum

griji lumeşti

pământ cu spini

lene, nepăsare, uitare

pământ pietros

belşug, bunăstare

pământ bun

nerăbdarea necazurilor


împlinirea cuvântului

VII. Încheierea


- rugăciunea, salutul.

 


 

Autor:
Prof. Religie Mirela Șova

Commenter cet article