Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
Blog Mirela Șova

Scrisul e o forma de tacere?... Scrisul iti deschide aripile interioare?... Scrisul e o briza, vara?... Poti scrie pe frunze?

Povestea carabusului nestatornic

Publié le 28 Août 2008 par Mirela in Mami - fii Seherezada!

Povestea cărăbuşului nestatornic




- Astăzi, mami, aş dori un tort în formă de fluture! Ornat cu bomboane!

- Mai bine îţi fac o prăjitură - cărăbuş şi îţi spun o poveste tot cu un cărăbuş. Ce zici? Şi îl ornez cu şerbet de caise şi jeleuri portocalii. E bine aşa?

- E bine...


Cică a fost odată, în acele timpuri străvechi, când împărăteasa gâzelor era Nevinovăţia, un... desigur, un cărăbuş. Aşa mititel şi jucăuş, plin de viaţă şi ghiduş... Iute îşi făcea prieteni şi se bucura din plin cu ei, dar... offf, tot la fel de iute îi părăsea, pentru alţii. De pildă azi, a dat în zbor peste gărgăriţa Găr-Găr, care venea de la piaţă. O donşoară puţin cam înţepată.

- Vai, scuzaţi-mă, priveam la floarea de nu-mă-uita... Iertare... să vă duc băgăjelul până acasă? Vaaaai, dar cu ce v-aţi parfumat?

- Ei, iaso-levănţică, e la modă între gărgăriţe.

- Extraordinar! Și ce rochiţă bulinată aveţi astăzi!

- E singura rochiţă pe care avem voie să o purtăm, roşu şi negru. Doar că eu i-am pus volane...

- Dar verişoara dvs. din dumbravă, Găry, are rochiţa negru cu portocaliu...

- Ei da, clanul lor numai aşa are voie... Dar dacă vă interesează gărgăriţele cu portocaliu, de ce pierdeţi vremea cu mine??

- Scuzaţi-mă, îmi plac cele cu roşu, în mod categoric!


Aşa a zis cărăbuşul pe moment... A condus-o pe Găr-Găr până acasă, politicos, după care... se ducea și în dumbravă, să-şi amintească de verişoara cu portocaliu...

În scurtă vreme, i se duse vestea: nestatornicul cărăbuş, cochet şi politicos, dar nedemn de încredere. Şi nu numai cu donşoarele era aşa, ci şi cu prietenii lui apropiaţi. Când nimeni nu mai reacţionă, într-o... bună zi, la jovialitatea de moment a cărăbuşului, acesta, pentru prima dată întristat, se retrase sub o frunză de coltaurus bonicus, nedumerit. Nu ştia ce să facă dacă e trist. Privi în zare, văzu gâzele ce zumzăiau, fiecare cu treburile ei, cu prietenii... Se simţi singur. Vru să dea un telefon, acasă, la fraţi, dar puful de păpădie (telefonul lui) se descărcase.

Smerit de o asemenea zi, neaşteptată, trase un pui de somn sub o frunză. Ca să uite. Ufff... Și dormi el până spre seară, când frunza îl trezi şi-i zise morocănos:

- Dar pofteşte de mai eliberează locul, tinere. Nu de alta, dar sforăi!!! Şi am alergie la sforăitul de cărăbuş!


Întristat de-a binelea şi buimac de somn, cărăbuşul dădu să zboare... şi se ciocni de Împărăteasa Nevinovăţia, o libelulă străvezie, care îşi vizita supuşii în fiecare zi, fără escortă. O ciocni destul de zdravăn, încât coroniţa dânsei zbură... pe sub frunze...

- Iertare, Luminăţia voastră...! se repezi cărăbuşul să zică, în timp ce îi returna acesteia coroniţa.

- Va să zică dumneata eşti cel pentru care am primit în ultima vreme zeci de reclamaţii..., începu Împărăteasa, fără a comenta ciocnirea. Mă mir şi eu cum un cărăbuş, - iar eu ştiam de cărăbuşi că sunt paşnici şi cumsecade - , poate provoca dezordine în împărăţie. Mâine dimineaţă să te înfăţişezi la palat. Vei primi papirusul cu mustrarea scrisă şi pedeapsa!

Umilit, cărăbuşul zbură spre casă. Nu mai putu dormi în noaptea aceea. Era o mare durere să fii atenţionat în public. „Oare merit eu aşa ceva?", se întreba el, fără să găsească răspuns.

A doua zi, o caradaşcă uriaşă îi dădu papirusul, pe care scria:

- Trei zile excursie în străinătate - Țara Cactuşilor - decontată de împărăţie.

- Trei zile muncă la grădina singuraticilor.

- Trei zile ajutor la stup.

Total - 9 zile nu ai voie să vorbeşti cu nimeni, nici la telefon. Nerespectarea condiţiilor înseamnă 30 zile al închisoarea plantelor carnivore...

Înspăimântat, cărăbuşul nu îndrăzni să bocească marea sa nefericire. „În fond, e şi o excursie... Lucruri noi, persoane noi...", se linişti el.


În Țara Cactuşilor nu era nici ţipenie de gâză, la vedere. Şi un soare...!!! Discută cu o doamnă - cactus, despre pericolele din zonă. (Cu plantele avea voie să vorbească, în limitele găsirii locului de cazare...).

- Dacă eşti liniştit şi nu sforăi, te primesc să dormi într-o cameră la mine, la parter, în floarea cea mare. E neînchiriată azi. Deşi eşti cam mare..., cred că e loc. Alte hoteluri nu sunt pe-aici. Fereşte-te de păsări. Sunt foarte rapide şi înfometate, iar tu eşti gras! Şi de păianjeni, fereşte-te! La hotelul din floare avem sistem securizat, eşti ferit de intruşi...

- Și cât mă costă cazarea? Stau trei zile, bombăni cărăbuşul.

- Trei picături de rouă pe zi.

- Rouă??? Dar unde găsesc aşa ceva? Aici totul e uscat...

- Se găseşte, în valea şerpilor. E un umbrar, care păstrează totdeauna 99 picături de rouă. Le numără. Dar... sunt pericole pe drum. Altfel, însă, nu te cazez. Şi nimeni nu te va caza, fără rouă. Sunt şi care cer mai mult, patru, cinci picături pe zi. Tu hotărăşti.

Speriat, cărăbuşul se porni spre valea şerpilor, încercând să facă zgomot cât mai puţin. Aici nu era niciun zumzet, iar ecoul aripioarelor lui bătea până departe. Fu gata a fi înhăţat de o dihanie de păianjen, dar trecu peste pânza lui... În valea şerpilor, umbrarul îi spuse:

- Îţi dau picăturile, că te văd tânăr şi nu vreau să-ţi pierzi zilele pe-aici, dar ele te vor îngreuna la întoarcere. Când vei fi în primejdie, să te laşi la pământ, că roua te va ocroti.

Încărcat cu cele nouă picături, cărăbuşul zbura aproape de pământ. Ocoli cu grijă casa păianjenului, dar după aceea văzu o umbră uriaşă în dreptul lui. O pasăre! Se lăsă la pământ, neştiind însă cum îl va ajuta roua. Broboanele de rouă din spatele cărăbuşului începură să strălucească în soare, până când năuciră pasărea. Aceasta plecă, înciudată.

Cărăbuşul ajunse cu bine la hotelul - cactus de trei boabe de rouă. Restul sejurului fu ca vai de el, cu zeci de spaime şi cu nopţi în care doamna cactus îl mai înţepa cu câte un spin, că sforăia...


Urmă perioada de muncă în grădina singuraticilor. El, muncă...! Vai! Greblă un muşuroi părăsit de furnici, zumzăind cu tristeţe... Apoi, trei zile la stup. Albina de gardă îl avertiză să nu se atingă de miere. Dar lui tare îi plăcea mierea! Pofta-n cui, însă. Gândul la închisoarea plantelor carnivore îl făcu să se poarte exemplar. Ajută, căutând poieniţe cu flori pline de polen pentru albine... şi îşi făcu singur rost de hrană.

După cele nouă zile, se înfăţișă la palat. Era slăbit, zumzetul i se stinsese..., nu mai voia nimic de la nimeni... Împărăteasa Nevinovăţia îl pofti pe un şezlong, la umbră de accacia, şi-l servi cu... miere.

- Văd că ţi-a prins bine tratamentul. Să sperăm că nu vor mai fi reclamaţii... Ai frânt câteva inimi în dumbravă şi în poieniţă, să ştii! E vremea să înţelegi că pe aici prietenia nu e doar o joacă!

Umil, cărăbuşul gustă mierea. Îşi mai reveni. Zbură spre casă. O oarecare rumoare se isca în urma lui. „Oare cum o fi în ţara cactuşilor? O să ne povestească? Nimeni nu a mai fost pe-acolo...", murmurau cunoscuţii lui.


De a doua zi, cărăbuşul începu lungul şir al povestirilor peripeţiilor sale. Îl ascultau şi Găr-Găr cea cu rochiţa roş-neagră, şi verişoara ei, Găry, cu rochiţa portocalie. Dar cărăbuşul nu le mai aţinea calea. Se împrietenise cu Cără, o cărăbuşă jucăuşă şi poznaşă, care sforăia când dormea, ca şi el. Nu avea rochiţă în buline, dar... era de-a lui.

Şi de atunci nu mai fu nicio reclamaţie către Libelulă, celelalte gâze luând aminte la păţaniile povestite de cărăbuş, datorate nestatorniciei lui. Şi-am încălecat pe-un cărăbuş, şi v-am spus poveşti cu-n cărăbuş!

- Mami, e frumos, dar până la urmă cărăbuşul a avut mai mulţi prieteni, sau doar s-a prefăcut, de frica pedepsei?

- Nuuu... Mai ales în nopţile acelea, cât a fost în „misiune", tremurând de frică să nu moară, şi-a dat seama că a greşit, cu toţi din jurul lui. Că nu se cade să se joace cu sentimentele lor, de gâze nevinovate. La final, i-a mulţumit Împărătesei că l-a pedepsit în felul acela... Și uite, prăjitura - cărăbuş e gata, poţi gusta!

- Mulţumesc, mami, ar trebui şi noi să învăţăm, ca pe alţii să nu-i supărăm! Dacă se poate, şi fără pedepse...

 


 

Spre povești originale (creație Mirela Șova), dați click aici.
Spre povești clasice repovestite, dați
click aici.


 

  Autor: Prof. Religie Mirela Șova

Commenter cet article