Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
Blog Mirela Șova

Proiect didactic / Clasa a patra / Credinta in Inviere

CREDINŢA ÎN ÎNVIERE ŞI ÎN VIAŢA VEŞNICĂ.

MÂNTUIREA, SCOPUL VIEŢII CREŞTINE




Clasa: a IV-a

Disciplina: Religie Ortodoxă

Subiectul (titlul lecţiei): Credinţa în Înviere şi în viaţa veşnică. Mântuirea, scopul vieţii creştine.

Tipul lecţiei: mixtă

Durata lecţiei: 45 min.

Obiective operaţionale:

La sfârşitul lecţiei, elevii vor fi capabili să:

O1: să povestească sintetic istoria mântuirii neamului omenesc, începând cu facerea lumii şi până la sfârşitul ei;

O2: să definească „viaţa veşnică", „mântuirea";

O3: să explice expresia „învierea morţilor";

O4: să indice mijloacele pe care le are la dispoziţie creştinul pentru a se mântui.

Obiective formativ-educative:

- să conştientizeze faptul că sufletele noastre sunt nemuritoare, iar trupurile mor numai până la învierea din morţi, care se face ori spre viaţa veşnic fericită, ori pentru viaţa veşnic nefericită.

Strategia didactică:

-       metodele de învăţământ folosite la lecţie: conversaţia, explicaţia, conversaţia euristică, lectura biblică, lectura din cărţile sfinţilor, exerciţiul.

-       formele de organizare a clasei: frontală.

Bibliografia:

-         Sfânta Scriptură;

-         Catehism ortodox;

-         „Poezii", Ion Pillat;

-         „Părintele Porfirie, pedagog".



Desfăşurarea lecţiei:


I. Moment organizatoric


-
salutul, rugăciunea, prezenţa.

II. Verificarea cunoştinţelor


-
se verifică oral lecţia „Crezul sau Simbolul credinţei - esenţa învăţăturii creştine"; cu notare.

III. Pregătirea pentru lecţia nouă


-
Explicaţi ultima parte a Crezului: „Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să vină".

IV. Anunţarea titlului lecţiei noi şi prezentarea obiectivelor propuse


-
Se notează pe tablă / în caiete titlul lecţiei noi: „Credinţa în Înviere şi în viaţa veşnică. Mântuirea, scopul vieţii creştine."  Vom discuta astăzi despre un cuvânt uitat de multe ori de oameni, „mântuire", care este cel mai important lucru pentru un creştin.

V. Comunicarea noilor cunoştinţe


- Aşa cum pe pământ copiii moştenesc averile părinţilor, aşa şi viaţa veşnică: se moşteneşte drept cel mai mare bun pe care ni l-a pregătit Tatăl nostru Dumnezeu. „Dacă suntem fii, suntem şi moştenitori" (Romani 8, 17).

Viaţa veşnică este rodul iubirii: iubeşte şi vei fi viu, adică trăieşti în vecii vecilor. Din iubire s-a creat lumea şi omul, din iubire S-a întrupat Mântuitorul, din iubire s-a făcut Biserica şi se fac toate lucrările ei. Dacă iubim, suntem fericiţi şi pe pământ, şi în cer. La Judecata de la sfârşitul lumii vom fi întrebaţi: „cât am iubit". Dumnezeu Însuşi este Iubire (I Ioan 4,1).


- Iubirea ţine cont de aproapele aflat la nevoie şi îl ajută din toată inima, fără să-i ceară vreo recompensă. Iubirea nu vorbeşte de rău pe nimeni, nu se mândreşte, nu se laudă, ci este smerită şi blândă.


- Să ne amintim acum de toată povestea neamului omenesc, ca să înţelegem mai bine ce este mântuirea.

Demult, a făcut Dumnezeu îngerii, apoi pământul cu vieţuitoarele, şi la urmă şi pe om. Pe om l-a pus în cel mai frumos loc de pe pământ, în Rai, unde era o frumuseţe şi o fericire cum astăzi nu mai sunt pe pământ. Ei aveau o singură poruncă de la Dumnezeu: să nu mănânce din fructele unui pom din Rai, al cunoştinţei binelui şi răului. În rest puteau mânca din nenumăratele fructe minunate, de care noi astăzi nu mai avem. Dar Adam şi Eva au călcat porunca, la sfatul diavolului transformat în şarpe.

Câtă durere a fost atunci pe pământ! Toate animalele şi plantele s-au supărat pe om şi nu voiau să-l mai asculte. Până atunci, omul fusese regele animalelor: leii îi lingeau picioarele, tigrii i se gudurau, păsările îi cântau pe umeri... Sufletul omului a suferit cea mai mare schimbare: mintea i s-a întunecat, voinţa i s-a slăbit, sentimentele i s-au stricat. Până atunci, omul fusese nevinovat; de atunci a devenit în stare de toate păcatele... Iar trupul omului a devenit bolnăvicios şi supus morţii.

- Şi cât de uşor am pierdut totul. Pentru că, prin călcarea poruncii, Adam şi Eva nu au mai vrut să asculte de Dumnezeu, ci au dorit să fie ei mai mari ca Dumnezeu, după cum voise şi diavolul când s-a transformat din înger al lui Dumnezeu în înger al întunericului.

Însă Dumnezeu ne-a promis încă de atunci că va veni un Mântuitor, Care să ne scoată şi din robia morţii, şi a bolii, şi a păcatului, şi a diavolului... Acesta este Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat.


- Dar şi după Iisus Hristos oamenii au murit şi s-au îmbolnăvit, aţi putea spune...

- Dar amintiţi-vă că Hristos a înviat, cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le! Deci până la Învierea cea de la sfârşitul lumii, trebuie să ne dovedim răbdarea şi cu bolile, şi cu suferinţele. Dar dacă până la Hristos orice om suferea singur, de la Hristos niciun creştin nu mai poate fi copleşit de boală, de singurătate, de durere: Hristos locuieşte în noi de la Botez şi ne susţine. El ne dă de pe pământ o viaţă nouă, în care să vedem că în lumea aceasta suntem doar călători, şi că pe lumea cealaltă urmează adevărata viaţă, cea fără de sfârşit, într-un Rai mai frumos decât primul (pierdut de Adam şi de Eva), unde chiar nu va fi nicio boală, nicio suferinţă, nici moarte...

Acum nu putem gusta pe deplin viaţa veşnică, doar o pre-gustăm, dar după moarte, şi mai ales după Învierea trupului nostru... Să ne dea Domnul tuturor părtăşie la fericirea fără de sfârşit!

VI. Fixarea noilor cunoştinţe


- Lectură biblică:

Vedenia proorocului Iezechiel

„Fost-a mâna Domnului peste mine şi m-a dus Domnul cu Duhul şi m-a aşezat în mijlocul unui câmp plin de oase omeneşti, şi m-a purtat împrejurul lor; dar iată oasele acestea erau foarte multe pe faţa pământului şi uscate de tot.

Şi mi-a zis Domnul:

- Fiul omului, vor învia, oasele acestea?

Iar eu am zis:

- Dumnezeule, numai Tu ştii aceasta.

Domnul însă mi-a zis:

- Proroceşte asupra oaselor acestora şi le spune: «Oase uscate, ascultaţi cuvântul Domnului! Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu oaselor acestora: Iată Eu voi face să intre în voi duh şi veţi învia. Voi pune pe voi vine şi carne va creşte pe voi; vă voi acoperi cu piele, voi face să intre în voi duh şi veţi învia şi veţi şti că Eu sunt Domnul.»

Prorocit-am deci cum mi se poruncise. Şi când am prorocit, iată s-a făcut un vuiet şi o mişcare şi oasele au început să se apropie, fiecare os la încheietura sa. Şi am privit şi eu şi iată erau pe ele vine şi crescuse carne şi pielea le acoperea pe deasupra." (Iezechiel, capitolul 37, versetele 1-8)


- Poezie religioasă:


De-o fi să fie Raiul...

de Ion Pillat

De-o fi să fie raiul, să fie un zăvoi

Cu sălciile-n muguri şi ierburile moi,

Cu miei priori - tot îngeri albi, plăpânzi şi goi -

Şi apa de sub ramuri să cânte ca un roi

De-albine nevăzute ce cată miere-n flori.


De-o fi să fie raiul, să fie-un lan de grâu,

În vântul dimineţii să mişte ca un râu,

În soarele de-amiază să ardă aur greu,

Să intre-n el arhangheli cu secera în brâu

Şi umbra lor albastră să dăinuie târziu.


De-o fi să fie raiul, să fie-un deal cu vii,

Cu prune cum e bruma şi mere arămii,

Deasupra lor să zboare cu frunza cea dintâi

Un stol de păsări albe vâslind prin zări pustii,

Ţipând a toamnă lungă ca dorul meu să-l ştii.


De-o fi să fie raiul, să fie-un câmp de nea,

Să scânteie zăpada aprinsă stea cu stea

Şi zurgălăi de sănii să sune cum suna

În ţara mea pe vremuri copilăria mea

Când toată tinereţea, iubire te-aştepta.


priori = născuţi primăvara foarte timpuriu (despre miei).

VII. Aprecierea, asocierea, generalizarea


- Din poveţele Părintelui Porfirie:


„Ce este Raiul? Este Hristos." Aşa spunea părintele. „Când Îl iubeşti pe Hristos, chiar dacă te simţi păcătos şi slab, ai trecut dincolo de moarte, fiindcă trăieşti în iubirea lui Hristos. Fie ca Dumnezeu să ne facă vrednici să-I vedem chipul atât aici pe pământ, cât şi acolo unde vom merge."

Cine este părintele Porfirie?

Părintele este un preot călugăr din Grecia, care a trăit între 7 februarie 1906 - 2 decembrie 1991 şi care a impresionat profund pe oamenii care l-au cunoscut şi pe cei care au auzit de el. A avut numeroase daruri de la Dumnezeu, dintre care: înţelegea glasul păsărilor şi al animalelor; vedea până în adâncul pământului (unde este apă, petrol sau alte zăcăminte); vedea toate cele ascunse ale sufletului omenesc, încât sfaturile lui au vindecat multe suflete; vindeca oamenii de boli; putea vedea trecutul, prezentul şi viitorul în acelaşi timp. Dar nu se folosea de aceste daruri pentru sine, ci doar pentru binele celorlalţi. Răspândea iubire adevărată şi Îl iubea foarte mult pe Domnul nostru Iisus Hristos. Să ne binecuvinteze Dumnezeu pentru rugăciunile sale!

VIII. Evaluarea

- Întrebări şi discuţii:


    Ce ne spune Crezul despre viaţa veşnică?

    Cum aşteptăm viaţa veşnică?

    Pe ce ne bazăm în credinţa noastră în Învierea morţilor şi în viaţa veşnică?

    Ce sfântă slujbă sărbătoreşte în fiecare săptămână Învierea lui Hristos?

    Ce înseamnă „iubire"?

    Povestiţi, pe scurt, istoria neamului omenesc de la Adam până la Hristos şi de la Hristos până la sfârşitul lumii.

IX. Activitatea suplimentară


-
Căutaţi în Sfânta Scriptură texte despre mântuire, viaţa veşnică, înviere. Citiţi-le şi colegilor voştri.

X. Încheierea


- rugăciunea.

 


 

Autor:
Prof. Religie Mirela Șova

Partager cet article

Repost 0

Commenter cet article