Overblog
Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
Blog Mirela Șova

Pace

  Raspunsuri
Literatura & Religie

Pace


 


„Dumnezeu este Pacea care covârşeşte toată mintea. Inima ce voieşte a-L primi trebuie să fie împăcată şi netulburată. Când se ridică în sufletul tău vreo pornire de orice fel de tulburare, sileşte-te a-ţi linişti şi a-ţi împăca îndată inima, nelăsând-o a fi răzvrătită de acea tulburare. Chibzuieşte deci ca orice lucru al tău să se facă în pace, cu dulceață şi fără silă. (Sirah 3, 7) Din această pace să faci toate lucrurile tale cu linişte şi blândeţe, ca să te învredniceşti fericirii celor blânzi. (Romani 12, 18; Psalm 118, 147)

Păzeşte-ţi conştiința să nu te acuze de ceva, căci aşa se naşte pacea inimii. Deprinde-te a suferi ocările fără tulburare. Chiar dacă vei vedea că nu te poţi linişti, aleargă îndată la rugăciune şi stăruie într-însa, după modelul Domnului în Ghetsimani, când El S-a rugat de trei ori. Oricât ai fi de mâhnit şi împuţinat cu duhul, să nu te depărtezi de rugăciune până când nu vei afla voinţa ta unită cu a lui Dumnezeu.

A încerca să menţii pacea inimii e o nevoinţă. Dumnezeu nu voieşte altceva de la tine decât să te bucuri de orice s-ar întâmpla, să te linişteşti în toate lucrurile şi gândurile tale. După cum o cetate nu se zideşte într-o zi, tot astfel să nu speri a câştiga într-o zi pacea inimii. Aceasta nu-i decât zidirea unei case pentru Dumnezeul păcii şi un lăcaş Celui Preaînalt şi a deveni biserica Lui. Şi să mai ştii că Dumnezeu este Ziditorul acestei case. (Psalm 126, 1) Însăşi temelia acelei păci a inimii e smerenia şi fuga de tulburări şi sminteli.


Să nu-ţi impui singur rigori, nici să cauţi prilej a pătimi pentru iubirea lui Dumnezeu, numai cu povăţuirea voinţei tale, ci cu sfatul duhovnicului. Voinţa ta să fie liberă din parte-ţi, adică să nu voieşti vreun lucru. Şi când vei voi ceva, să vrei astfel, că, chiar de nu s-ar realiza ceea ce doreşti, ci altceva, să nu te mânii, ci să rămână duhul tău atât de liniştit ca şi cum n-ai fi voit nimic.

Una din cele mai mari piedici ale păcii este a te îngriji şi a te sili să străbaţi atâtea catisme pe zi, atâtea capitole din Evanghelie etc. şi a te tulbura dacă nu le vei trece, fără a te îngriji să se umilească inima din cele citite, ori a lua în minte vreo înțelegere duhovnicească din ele. Aceasta nu e decât a-L căuta pe Dumnezeu fugind de Dumnezeu. Să nu ai alt scop decât a-L afla pe Dumnezeu. Dar când L-ai aflat, lasă orice lucru şi odihneşte-te într-Însul. Atunci se împlineşte dorinţa Lui.

Multe fețe duhovniceşti îşi pierd pacea, căci se depărtează cu nevoinţele lor, pentru că li se pare că de nu le vor sfârşi pe toate, nu fac nimic. În aceasta pun desăvârşirea şi se fac următori voinţei lor. Şi chinuiesc, se ostenesc foarte mult, fără a ajunge vreodată la adevărata odihnă şi linişte lăuntrică, în care se află şi se odihneşte în adevăr Dumnezeu.

Când eşti în vreo dificultate, nu păşi până nu-ţi înalţi ochii la Hristos pe Cruce. Supărat de iubirea de sine, nu scădea cu duhul şi nu te despărţi de cruce, ci aleargă la rugăciune.

Nu-ţi pune ochii la vicleniile şi pildele rele ale celorlalţi, ci fii asemenea unui copil mic, ce nu suferă niciuna din aceste amărăciuni, ci trece peste toate voios.


Celor ce se apleacă mai mult spre slujba lui Dumnezeu şi cărora fug de supărări, Dumnezeu le trimite o amărăciune, după ce aceştia şi-au curăţit inima cu rugăciune şi umilinţă şi au simţit vreo dulceaţă. Cei păcătoşi şi cei daţi cu lumea nu suferă asemenea ispite. Deci acestea sunt o hrană bună cu care Dumnezeu ospătează pe cei iubiţi. Căci această amărăciune şi gândurile torturante ne duc la mai mare smerenie şi dragoste de Dumnezeu. La fel a făcut Domnul şi cu Apostolul Petru, pe care l-a silit a se lepăda de trei ori, ca să-şi poată recunoaşte neputinţa sa şi să nu se mai bizuie pe sine.

Toate ispitele sunt spre smerire şi spre cunoaşterea de sine, deşi nu par a fi folositoare. Deci cel aflat în uscăciune să socotească că asta e pentru păcatele lui şi, dacă înainte a crezut că e cineva, să nu mai creadă. Acesta e darul făcut de Dumnezeu sufletului în această viaţă, mai ales celui ce I se consacră smerit ca să-l vindece.

Când omul se străduieşte să aibă întru sine inimă smerită şi gând netulburat, atunci toate urzelile vrăjmaşului rămân nelucrătoare, căci unde este pacea gândurilor, acolo odihneşte Însuşi Dumnezeu.

Frica de Dumnezeu -» luare aminte de sine -» pacea lăuntrică -» conştiinţă -» pocăinţă

(Sfântul Nicodim Aghioritul)

 

“Pacea înseamnă să renunți la părerile tale, să renunți la gusturile tale, la chemările tale păcătoase, sau să renunți de a face un război gratuit, cum zice cineva: Mi-a zis, i-am zis și am să-i zic!

Pacea nu e o simplă liniștire interioară. Nu rațional trebuie să se întrebe, nici rațional să se răspundă. Pacea aceasta vine fără explicații. Simțul bucuriei nemaipomenite, ca și în iubire. De ce? Pentru că, practic, nu ai nimic cu nimeni. Inima mea e liberă despre alții, ca să-I fac loc Mântuitorului Hristos să o ocupe. Pacea a venit la voi, adică a venit Hristos în inima voastră, pentru că nu dușmăniți pe nimeni. Ne punem idealul cel mai înalt: iubirea de vrăjmași, mântuirea.

Oriunde trebuie să fii cu Hristos, fără agitație, cu o foarte mare liniștire sufletească. Mă bucură, sunt fericit că sunt creștin și ți-aș dori și ție să fii. Pentru că ei văd la tine pacea ta. Îi vor consuma plăcerile și se vor simți obosiți. Văzându-te pe tine că ești liniștit, te întreabă: Domnule, de ce ai tu pacea asta? Pentru că vreau să trăiască Hristos în inima mea continuu! Adică, nu am dușmani în inima mea.

Avem nevoie de o prezență continuă a inimii, de această stare continuă de dragoste.

(părintele Arsenie Papacioc, 19 iulie 2011, Veșnica pomenire!)

 

 

 
Prof. Religie Mirela Șova

Partager cet article

Commenter cet article