Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
Blog Mirela Șova

Pacatosii. Pacatele

  Raspunsuri
Literatura & Religie

Păcătoșii

 


„Atunci când se vor deschide cărţile conştiinţei fiecăruia, în inimile şi conştiinţele păcătoşilor se va găsi părerea de sine sau slava deşartă sau erezia sau invidia sau negrija, trândăvia şi nefacerea cu toată tăria a poruncilor lui Dumnezeu, de unde vine lipsa iubirii de El sau altele ca acestea. De aceea, ochii lor se vor întuneca să nu-L vadă - Psalm 68, 24 şi vor fi goniţi de la faţa Lui - Matei 25, 41."
(Sfântul Simeon Noul Teolog)



Păcatele



„Ale sufletului sunt: mânia, pizma, ura, slava deşartă, vorbirea împotriva altuia, defăimarea, aprinderea furioasă, trufia, socotirea sa ca drept, dorinţa de a fi văzut, cearta, iubirea de sine, critica altora. Ale trupului sunt: lăcomia pântecelui, iubirea trupului, iubirea înfăţişărilor impunătoare, plăcerea, pofta, lipsa inimii.

Să socotim că vrem să ne facem negustori care să câştige pe Iisus. Şi negustoria care vrea să câştige pe acest Împărat stă departe de orice lucru care ne păgubeşte de El. Şi aceste lucruri sunt: slava oamenilor, trufia, îndreptăţirea de sine, dispreţul, vorbirea care mânie pe altul, iubirea prisosinţei, lauda de sine, iubirea împrăştierii. Tot ce ni se pare, în chip egoist, că e spre câştigul nostru, e spre paguba noastră. Cu niciuna din acestea nu putem câştiga pe Hristos sau bunătăţile Lui.

Omul care-şi vede totdeauna păcatele sale, nu are limbă să vorbească cu vreun om.

Cel ce-şi vede păcatele sale, vede şi pacea cu aproapele.

Alte păcate: cuvintele glumețe, privirea cu neruşinare, inconştienţa, neluarea în seamă a judecăţii lui Dumnezeu, minciuna, voinţa de a plăcea oamenilor, mărturia mincinoasă, voinţa de-a învăţa pe alţii, lipsa de curaj, incapacitatea de a suporta ura aproapelui, neputinţa de a suporta critica, iubirea mâncărurilor plăcute." (Avva Isaia Pustnicul)



„Dacă ai căzut în păcat, spui: Iată, Doamne, ce am făcut ca om ce sunt; nu era posibil a aştepta altceva de la mine cel cu o voie atât de slabă şi neputincioasă... Domnul meu, nici până acum n-aş fi putut sta, dacă nu m-ai fi sprijinit prin suprema Ta bunătate.

Chiar de faci astfel, să nu crezi că te-a iertat, fiindcă această încredere trândavă este mândrie, amăgire de minte, timp pierdut, înşelare diavolească. Ca să-ţi recâştigi pacea, uită complet căderea în păcat şi cugetă numai la bunătatea cea nemăsurată a lui Dumnezeu. Abia după aceea, îndeamnă-te la pocăinţă, după ce ai recâştigat pacea. Şi mărturiseşte-te.

Dacă vei cădea vreodată în vreo greşeală iertată, în lucru, ori în cuvânt, dacă te vei tulbura de vreun lucru petrecut ţie, vei face vreo prigoană, pornire de nerăbdare, iscodire, bănuială, ori vei cădea în trândăvie, nu trebuie să te tulburi, nici să te deznădăjduieşti ori întristezi, gândind la ceea ce ai făcut, că nu mai poţi ieşi din astfel de neputinţe şi că imperfecţiunile tale sunt cauza acestora. Atunci te ruşinezi a sta în faţa lui Dumnezeu. Mai bine ar fi să foloseşti o smerită pocăinţă şi întoarcere la Dumnezeu.

Zdrobirea ce tulbură mintea celui duhovnicesc, nu aduce vreodată desăvârşire în suflet, dacă nu se va uni cu nădejdea în mila lui Dumnezeu. Fă aceasta de sute de ori, cu aceeaşi îndrăzneală până la urmă, ca la început, căci astfel faci mare cinste bunătăţii lui Dumnezeu. Trebuie să ia seama la aceasta cei ce se supără, se îndoiesc, când greşesc, pentru a vedea cât de mare este orbirea lor. Căci umblând cu atâta pagubă, îşi pierd timpul." (Sfântul Nicodim Aghioritul)



„Conştiinţa necercetată de mult timp e ca o carte roasă de molii, care se citeşte cu greu. Numai Dumnezeu ne poate ajuta să mai citim păcatele într-o asemenea conştiință."

 

„Păcatul caută jertfă din partea inimii când nu poate aduce ca jertfă trupul, din pricină că lipseşte obiectul patimii."

 


„În zadar i-aş învinui pe strămoși pentru păcatul căruia m-am făcut părtaş; eu am fost slobozit din robia păcatului de către Răscumpărătorul şi de acum cad în păcate nu de silă, ci de bună-voie. Strămoşii au călcat o singură poruncă, eu le calc pe toate ale Bisericii."

 

„Feluritele părţi care alcătuiesc fiinţa mea - mintea, sufletul, trupul - sunt retezate, despărţite, lucrează alandala, se împotrivesc una celeilalte, şi numai când lucrează păcatul se află într-o înţelegere de scurtă durată, potrivnică lui Dumnezeu. Iar sufletul nu simte că astfel este mort, precum nu o simte nici trupul despărţit de suflet prin moarte. Sunt prefăcut în stâlp de sare asemenea femeii lui Lot, neînstare de nicio mişcare duhovnicească."


„Neputinţele duhovniceşti iau fiinţă din păcatele săvârşite de bună voie şi repetate vreme îndelungată."


„Fericit este sufletul care s-a cunoscut pe sine că este în întregime nevrednic de Dumnezeu, care s-a văzut pe sine sărac, ca unul ce este păcătos. Acesta este pe calea mântuirii, în el nu se află amăgire de sine. Dimpotrivă, cel ce se socoteşte pe sine pregătit pentru primirea harului, cel ce aşteaptă venirea lui cea de taină, acela se linguşeşte pe sine şi a ajuns culmea înaltă a trufiei. Simţirea plânsului şi a pocăinţei este singurul lucru de trebuinţă sufletului, care se apropie de Domnul cu hotărârea de a primi de la El iertarea greşelilor sale. Aceasta este partea cea bună: dacă ai ales-o, nu o schimba pe simţiri deşarte, silite, părute harice, nu te pierde pe tine însuți linguşindu-te.

Căutarea cu aşteptare a înaltelor daruri dumnezeieşti nu este primită de către Biserica lui Dumnezeu. Aceasta e o neputinţă a sufletului. (Unora li s-au arătat demonii în chipul lor adevărat, prefăcându-se biruiţi de rugăciunea lor, şi i-au dus la cugetare semeaţă.) Cei ce se linguşesc pe sine şi-au primit deja plata lor aici, pe pământ: amăgirea de sine.

Dă-ne să vedem păcatele noastre, aşa încât mintea noastră, atrasă cu desăvârşire de luarea-aminte de păcatele noastre, să înceteze a mai vedea greşelile aproapelui şi să-i vadă pe toţi buni. Păzeşte-ne de hăurile amăgirii de sine, care apare în suflet din pricina păcătoşeniei neluate în seamă şi neînţelese, şi se naşte din lucrările patimii dulceții şi slavei deșarte." (Sfântul Ignatie Briancianinov)



„Păcatul este încălcarea veşniciei şi neschimbatei legi a lui Dumnezeu, neascultarea şi împotrivirea faţă de sfânta voie a lui Dumnezeu; ori când se trece cu vederea un lucru poruncit în legea Sa. Pedeapsa lui Dumnezeu vine nu doar pentru fapte rele, ci şi pentru nepăsarea faţă de faptele bune."


„Orice păcat jigneşte măreţia lui Dumnezeu şi se va curăţi o veşnicie întreagă prin focul gheenei, de nu se va curăţi aici prin pocăinţă, străpungerea inimii şi prin sângele Fiului lui Dumnezeu."


„Atunci când păcătuieşte, omul se cinsteşte pe sine mai mult decât pe Dumnezeu, ascultă mai mult de pofta sa decât de El."


„Numai Hristos are putere asupra păcatelor, şi el le ridică numai de la aceia care se opresc din păcătuit şi se pocăiesc."


„Păcătosul care face păcatul şi nu vrea să se pocăiască închipuie în sine pe diavol şi arată cu lucrul că e fiu al lui."


„Păcătosul e în întuneric şi în moarte, departe de Dumnezeu, Care e Lumină şi Viaţă."


„Conștiinţa se deşteaptă mai ales după săvârşirea păcatului, arătând ce gust amar are acesta. Dacă în acest veac conștiinţa ne macină atât de mult, când nu ne dăm seama de toate păcatele noastre, cu atât mai mult în veacul viitor, când se vor atăta toate pe faţă. Chiar şi în ticăloşi lucrează conştiinţa, pentru că își fac ticăloşiile în ascuns, de ruşine."


„Ajutor în lupta împotriva păcatului:

- buna creştere în anii tineri.

- îndepărtarea de oamenii răi şi stricaţi.

- cugetarea la cele cuprinse în Noul Testament, citirea / ascultarea altor cărţi folositoare de suflet, care dau în vileag păcatul şi ne deprind cu virtuţile.

- iubirea mustrării şi a poveţei de la oamenii buni şi înţelepţi.

- amintirea lepădărilor de la Botez. Păcatul e trădare împotriva lui Dumnezeu.

- amintirea morţii, a judecăţii, a iadului şi a împărăţiei cerurilor. (...)

- rugăciune neîncetată."


„Omul, când păcătuieşte prima dată, simte o sfială, dar cu cât păcătuieşte mai mult, cu atât îl va face cu mai multă îndrăzneală."


„Iubirea de patimi e închinare lăuntrică, cu sufletul, la idoli, căci cel care slujeşte patimilor le cinsteşte pe ele întocmai ca pe nişte idoli, prin închinarea lăuntrică a inimii. De câte ori se învoieşte păcătosul să facă păcatul de care s-a împătimit, de atâtea ori se leapădă cu inima de Hristos."
(Sfântul Tihon din Zadonsk)


 

 
Prof. Religie Mirela Șova

Partager cet article

Repost 0

Commenter cet article