Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
Blog Mirela Șova

Scrisul e o forma de tacere?... Scrisul iti deschide aripile interioare?... Scrisul e o briza, vara?... Poti scrie pe frunze?

Z-Bucium 6, ciclu de poezii

Publié le 12 Août 2008 par Mirela in Cicluri de poezii

Unei prietene                   Inflorirea zilei                                  Explozii

                          Rugaciune               Transformare



Unei prietene

 

Viaţa unui om poate fi

Un roman nescris, pe care

Să-l citim în veşnicie.

El e numerotat, la pagini,

Cu numere de lacrimi şi suferinţe,

Care se prefac mai apoi

În mângâieri pe creştet

De la icoana Mântuitorului Pantocrator.

Suferinţa rodeşte în lume,

În locuri neştiute, neaşteptate,

În inimi necunoscute,

În sihăstrii neobişnuite.

Nimic nu e în zadar,

În raport cu veşnicia.

Doar frica noastră că ne-am irosit

E un mugure de neghină,

Care trebuie smuls.


Motorul lacrimilor noastre curate

Este Dumnezeu,

Care plânge în noi pentru lume

Şi niciodată nu plânge în zadar.




Înflorirea zilei


Nu mai vrea să înflorească odată

Ziua în mine.

Tot o ud, o ud,

Cu ceea ce storc din norii harici

Ce se abat asupra inimii mele.

Iar planta credinţei creşte,

Ca un fir de busuioc îngrijit...

Creşte şi aşteaptă floarea dragostei,

Care să-mi înfrângă cerbicia ascunsă.


Doamne, dă-mi răbdare blândă

Şi supunere nefăţarnică,

Dă-mi adierea milei Tale

Şi răcoarea plăcută a pocăinţei mele,

Ca să înflorească ziua Ta în mine,

Să nu mai înnoptez în refuz,

Îndoieli, şovăieli, opoziţie faţă de voia Ta.




Explozii


Aş vrea să fiu o explozie de artificii,

Tainică, bună, către ceilalţi.

Să nu mai spun „NU" lui Dumnezeu

Prin nici o respiraţie egoistă.

Să fiu pasăre, liberă să-şi plece capul;

Care cântă înăuntru

Până când inima nu mai încape cântul.

Mă sufocă aripile.

Au crescut prea mari,

Mă ridică prea sus...

Mi-e frică să nu cad...

Nu mai încap în mine aripile,

Mijesc şi în afară.

Cânt, ţip, zbor,

Totul într-o tăcere desăvârşită,

Într-o linişte de timp explodat -

S-a făcut o breşă spre veşnicie

În inima mea...

E atâta lumină, încât

Nu-L văd pe Cel ce a făcut-o...

El e aici şi mă priveşte

Cu dragoste nemişcată,

Mişcătoare spre El.




Rugăciune


Nu mă părăsi pe mine, tâlharul,

Nu lăsa să învingă amarul,

Să nu fiu adâncit în anchiloza uitării,

Să nu încremenesc în groapa pierzării.


Să-mi scot „deznădejdea" din dicţionar,

În fapte bune să fiu milionar,

Să nu mă agăţ de-un obiect trecător,

Să nu confund Raiul cu ceva pieritor.


Să nu-mi caut slava aici, pe pământ,

Ofensa să-mi fie smerire, avânt,

Iar lacrima caldă să-mi curgă izvor,

Vărsat sus, în ceruri, prinosul de dor.


Spre-a Ta înviere mereu meditez,

Cu gândul, trecutul îl tot vizitez,

Văd piatra şi giulgiul şi cred necurmat

Că Tu eşti prezentul; Hristos a-înviat!


A mea rugăciune e să nu fiu eu

Vreun om ce nu crede, vreun rău fariseu,

Căruia Tu, Doamne, i-ai spus atunci: „Vai,

Mai bine pe lume de nu te năşteai!"




Transformare


Sunt apă, în cupe de cleştar, uitate

Pe un pervaz curat, plin de muşcate.

Aştept să vină El şi să mă vadă,

Sunt apă ce nu a fost transformată.


Şi mă evapor, greu mă las secată,

M-agăţ de firul roşu de muşcată,

Sperând ca timpul să nu stea-mpotrivă,

Căci aşteptarea Sa nu e risipă.


Şi vine... clipocesc grea de uimire,

Nimeni din casă nu-I face primire,

Pleacă departe, trece mai departe,

Sunt vin acuma, vin între muşcate.

 


 

Autor:
Prof. Religie Mirela Șova

Commenter cet article