Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
Blog Mirela Șova

Scrisul e o forma de tacere?... Scrisul iti deschide aripile interioare?... Scrisul e o briza, vara?... Poti scrie pe frunze?

Proiect didactic / Clasa a doua / Apostolii, prietenii Mantuitorului

Publié le 11 Août 2008 par Mirela in proiecte didactice

APOSTOLII, PRIETENII MÂNTUITORULUI

 

 

 

Clasa: a II-a

Disciplina: Religie Ortodoxă

Subiectul (titlul lecţiei): Apostolii, prietenii Mântuitorului

Tipul lecţiei: transmitere / însuşire de cunoştinţe

Durata lecţiei: 45 min.

Obiective operaţionale:

La sfârşitul lecţiei, elevii vor fi capabili să:

O1: să enumere numele celor doisprezece Apostoli ai lui Hristos;

O2: să povestească felul în care ei au fost chemaţi la apostolat şi să indice motivul chemării lor la această misiune;

O3: să explice de ce Apostolii sunt numiţi „prietenii lui Hristos";

O4: să alcătuiască un scurt text pornind de la anumite cuvinte date.

Obiective formativ-educative:

- să înţeleagă că Apostolii, prietenii lui Hristos, L-au urmat pe Acesta chiar dacă au fost chinuiţi şi omorâţi pentru credinţa în El.

Strategia didactică:

-      mijloacele de învăţământ folosite la lecţie: caiet auxiliar, icoane, rebus.

-      metodele de învăţământ folosite la lecţie: conversaţia, explicaţia, lectura explicativă, povestirea, conversaţia euristică, jocul de rol, exerciţiul.

-      formele de organizare a clasei: frontală, individuală.

Bibliografia:

Manualul de Religie, Caietul auxiliar, Proloagele, Vieţile Sfinţilor, Biblia.



Desfăşurarea lecţiei:  


I. Moment organizatoric

- salutul, rugăciunea, prezenţa.

II. Anunţarea titlului lecţiei noi şi prezentarea obiectivelor propuse

- se notează titlul lecţiei; se va urmări familiarizarea elevilor cu viaţa şi activitatea apostolilor, ca un exemplu de prietenie şi de credincioşie faţă de Dumnezeu.

III. Transmiterea noilor cunoştinţe

- După Botez, Domnul nostru Iisus Hristos a ales pe cei doisprezece Apostoli ca ajutători ai Săi în lucrarea mântuirii. Cei mai mulţi dintre ei erau pescari, oameni neînvăţaţi, însă cinstiţi şi buni. Primul pe care l-a chemat Hristos a fost Sfântul Andrei, Apostolul românilor. A urmat Simon - Petru, fratele lui, apoi fraţii Iacov şi Ioan, Filip, Bartolomeu, Toma, Matei, Iacov Alfeu, Levi, Simon Zilotul şi Iuda Iscarioteanul.


Ei au primit putere să scoată demonii din oameni şi să-i vindece de boli, să dezlege păcatele  oamenilor. Apostolii vesteau acelaşi lucru ca şi Sfântul Ioan Botezătorul: „S-a apropiat Împărăţia Cerurilor!" Ei au fost trimişi „ca nişte oi în mijlocul lupilor", ca să fie „înţ
elepţi ca şerpii şi blânzi ca porumbeii".

Ei L-au urmat peste tot pe Domnul nostru Iisus Hristos şi au văzut toate minunile Lui. Dar ei se mai îndoiau de El uneori, mai ales atunci când L-au văzut prins şi răstignit. Abia după Învierea lui Hristos Sfinţii Apostoli s-au convins că Cel Care le-a fost Prieten şi Învăţător e Însuşi Fiul lui Dumnezeu. După aceea, toţi şi-au dat viaţa pentru Hristos, murind în diferite chinuri. Numai Sfântul Apostol Ioan a murit de bătrâneţe.

Unul singur (Iuda Iscarioteanul) a trădat pe Domnul Iisus şi a fost înlocuit cu Apostolul Matia.

- citirea explicativă a lecţiei din manual şi analizarea icoanei prezentate la lecţie.

IV. Fixarea noilor cunoştinţe

- Ce meserie aveau cei mai mulţi dintre Apostoli?

     Ce înseamnă „pescari de oameni"?

     Cine a fost întâiul chemat dintre Apostoli?

     Ce puteri au primit Sfinţii Apostoli de la Hristos?

     Când au căpătat ei încredere deplină în Domnul nostru Iisus Hristos?

- povestire religioasă din viaţa Sfântului Apostol Toma.

V. Aprecierea, asocierea, generalizarea

- Lectură biblică:


„Şi pe când umbla El (Iisus) pe lângă marea Galileii, a văzut doi fraţi, pe Simon ce se numeşte Petru şi pe Andrei, fratele său, care aruncau mreaja în mare, că erau pescari, şi le-a zis:

- Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni!

Iar ei, lăsându-şi mrejele, au mers după El."

  (Evanghelia după Matei, capitolul 4, versetele 18-20)


„Mai mare iubire decât aceasta nimeni nu are: să-şi pună cineva viaţa pentru prietenii săi. Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ce vă poruncesc."

(Evanghelia după Ioan, capitolul 15, versetele 13-14)


„Tot cel ce va face voia lui Dumnezeu, acela este fratele Meu şi sora Mea şi mama Mea."

(Evanghelia după Marcu, capitolul 3, versetul 35)


Cum dovedeşte cineva că este prieten cu Dumnezeu?


- Cuvinte încrucişate:



a) Înţelepţi ca ... ... .

b) Blânzi ca ... ... ... ... .

c) Primul Apostol chemat a fost ... ... .

d) Apostolii puteau scoate din oameni ... ... .

e) ... ... necredinciosul, unul dintre Apostoli.

f) S-au convins că Hristos este Fiul lui Dumnezeu la ... ... ... ... .

g) Celălalt nume al lui Petru era ... ... .


La o dezlegare corectă, pe verticala A - B obţineţi cuvântul care are acelaşi înţeles cu „amic" şi care arată ce este un creştin pentru Hristos.


- Ex. din manual.

VI. Activitatea suplimentară

- de scris: de răspuns la cele trei întrebări de la „Să răspundem!", manual.

VII. Încheierea

- rugăciunea, salutul.

 


 

Autor:
Prof. Religie Mirela Șova

Commenter cet article