Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
Blog Mirela Șova

Scrisul e o forma de tacere?... Scrisul iti deschide aripile interioare?... Scrisul e o briza, vara?... Poti scrie pe frunze?

FERICIRILE in cultul ortodox in general

Publié le 9 Août 2008 par Mirela in Referate

Referat
Mirela Șova

Fericirile în cultul ortodox în general

 

 






"Fericirile" de la Matei au rămas din primele secole creştine în cadrul cultului, atât sub formă de pericopă evanghelică, cât şi sub formă de cântare. Cercetarea noastră se îndreaptă către pericopa "Fericirilor", urmând doar să amintim, fără a medita îndelung, celelalte momente când sunt cântate aceste cuvinte ale Mântuitorului. Fapt este că "Fericirile" de la Matei au căpătat o anume "celebritate", în sensul că, alături de rugăciunea "Tatăl nostru", reprezintă un text foarte cunoscut credincioşilor1, ca unul pus de ei la inimă. Îl vom reda aici, alături de alte două pericope evanghelice care apar în cult ca o formă de "sinonimie" cu acesta, şi anume: Luca VI, 17 - 23 şi Matei XI, 27 - 30.


"Şi deschizându-şi gura, îi învăţa zicând:

Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor.

Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.

Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul.

Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura.

Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui.

Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.

Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.

Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor.

Fericiţi veţi fi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea.

Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri, că aşa au prigonit pe proorocii cei dinainte de voi." (Matei V, 1 - 12).

Luca (VI, 20 - 23): "Şi El, ridicându-Şi ochii spre ucenicii Săi, zicea:

Fericiţi voi cei săraci, că a voastră este împărăţia lui Dumnezeu.

Fericiţi voi care flămânziţi acum, că vă veţi sătura.

Fericiţi cei ce plângeţi acum, că veţi râde.

Fericiţi veţi fi când oamenii vă vor urî pe voi şi vă vor izgoni dintre ei, şi vă vor batjocori şi vor lepăda numele voastre ca rău din pricina Fiului Omului.

Bucuraţi-vă în ziua aceea şi vă veseliţi, că iată, plata voastră multă este în cer."

Matei (XI, 27 - 30): "Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu şi nimeni nu cunoaşte pe Fiul, decât numai Tatăl, nici pe Tatăl nu-L cunoaşte nimeni, decât numai Fiul şi cel căruia va voi Fiul să-i descopere.

Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima, şi veţi găsi odihnă sufletelor noastre.

Căci jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară."


Să vedem mai întâi unde apar aceste texte (concentrarea noastră va fi asupra "Fericirilor" de la Matei) ca lecturi biblice. Sfânta Scriptură ne spune că: "Cei ce au primit cuvântul lui s-au botezat (...) şi stăruiau în învăţătura apostolilor şi în împărtăşire, în frângerea pâinii şi în rugăciuni" (Fapte II, 41 - 42). Observăm astfel că de la început se reaminteau cuvintele Domnului prin învăţătura apostolilor, cuvinte care transformau oamenii: cei ce le primeau, se botezau şi stăruiau în ele, făcând ceea ce le poruncise Hristos. La început nu exista regulă de citire sau rostire a cuvintelor Domnului, dar cu timpul aceste reguli au apărut, cristalizându-se în rânduiala cărţilor de slujbă, devenind uniforme pentru toată creştinătatea (ortodoxă).2 Omiliile Sfinţilor Părinţi ne spun că în secolele III - IV se practica deja în cult citirea continuă a Sfintei Scripturi3, întreruptă numai de pericopele care se citeau în sărbători. Când se întrerupea şirul continuu, preotul anunţa credincioşii din timp ce text se va citi şi când, pentru a putea medita dinainte la el.4

În orânduirea lecturilor biblice, Biserica a ţinut cont mai întâi de ciclul anual al sărbătorilor mari (Naşterea, Epifania, Învierea, Înălţarea, Cincizecimea), apoi de zilele de Duminică, şi la urmă de sărbătorile închinate sfinţilor. Pericopele erau alese pentru a se potrivi cu conţinutul sărbătorii respective. De-abia după orânduirea pericopelor pentru aceste sărbători a orânduit Biserica lectura continuă a Sfintei Scripturi, totul în cadrul Sfintei Liturghii.5

Scopul alegerii şi lecturării pericopelor biblice în cult este de a instrui pe credincioşi în învăţătura Mântuitorului Hristos şi asupra datoriilor lor de creştini. La început erau foarte folositoare, mai ales pentru catehumeni, dar ele au devenit la fel de indispensabile pentru orice credincios, umplând de har şi statornicind în virtute. Ele ne "pregătesc şi ne curăţă mai dinainte, pentru sfinţirea cea mare a Sfintelor Taine."6 Pericopele Liturghiei (Apostolul şi Evanghelia) erau mult mai numeroase în Liturghia Catehumenilor decât astăzi, reprezentând totodată centrul acesteia. Citirea Apostolului închipuie trimiterea la propovăduire a Sfinţilor Apostoli, iar citirea Sfintei Evanghelii - arătarea deplină a lui Hristos în lume, adică Mântuitorul propovăduind mulţimilor, salutat de credincioşi înainte şi după citire cu "Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie!"7


 Fericirile - glasul I, Macarie Ieromonahul



A. Schmemann atrage atenţia asupra puterii cuvântului într-o lucrare a sa, spunând că nu în zadar se rosteşte de către preot o rugăciune (devenită de taină) înaintea citirii Evangheliei:

"Străluceşte în inimile noastre, Iubitorule de oameni, Stăpâne, lumina cea curată a cunoaşterii Dumnezeirii Tale şi deschide ochii gândului nostru spre înţelegerea evanghelicelor Tale propovăduiri. Pune în noi şi frica fericitelor Tale porunci, ca toate poftele trupului călcând, vieţuire duhovnicească să petrecem, cugetând şi făcând toate cele ce sunt spre bună-plăcerea Ta. Că Tu eşti luminarea sufletelor şi a trupurilor noastre, Hristoase Dumnezeule şi Ţie slavă înălţăm, împreună şi Celui fără de început al Tău Părinte şi Preasfântului şi bunului şi de viaţă făcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin."9

Această rugăciune de deschidere a minţii şi de luminare a inimii arată faptul că în cadrul Liturghiei Scriptura prinde viaţă, că Îl readuce pe Hristos în mijlocul nostru, El putându-ne lumina prin Duhul Sfânt de viaţă făcătorul, deci că aici este locul şi momentul de receptare maximă a Scripturii de către credincioşi. "Rugăciunea aceasta, care se citeşte acum în taină, ocupă acelaşi loc în taina cuvântului ca locul pe care-l ocupă epicleza în rugăciunea euharistică - pentru trimiterea de către Tatăl a Duhului Său Sfânt. În acelaşi fel şi la sfinţirea Darurilor, înţelegerea şi primirea Cuvântului depind nu numai de noi, de dorinţele noastre, ci în primul rând, de prefacerea tainică a «ochilor minţii noastre», de venirea Duhului Sfânt la noi."10

Imediat după citirea Evangheliei se practica predica, "dovada că a fost auzit Cuvântul lui Dumnezeu, că a fost primit şi înţeles."11 Predica arată sau ar trebui să arate tocmai faptul că: "Cuvântul lui Dumnezeu creştea şi se înmulţea foarte numărul ucenicilor." (Fapte VI, 7), deci creşterea Cuvântului, ca şi acţiunea de deschidere de către Duhul Sfânt atât a minţilor celor ce ascultă, cât şi a gurii celui ce predică. Pentru aceasta propovăduitorul trebuie să se lepede de sine (I Cor. II, 1 - 5), ca să poată mărturisi despre Hristos în Duhul Sfânt.12 De la amvon au apărut cu precădere operele Sfinţilor Părinţi, în cadrul adunării în Biserică, smerindu-se în faţa Duhului Sfânt ce grăia prin ei, şi nu dorind să-şi arate darul de oratori.


De aceea vom urmări mai departe atât locurile, momentele din anul liturgic în care se citesc "Fericirile", cât şi câteva din interpretările Sfinţilor Părinţi, pentru a ne păstra în linia Duhului Bisericii.

După cum Biserica a orânduit pericopele biblice mai întâi la marile praznice, apoi în duminici, şi mai pe urmă la sfinţii aleşi, urmează că şi noi vom porni pe aceeaşi linie: "Fericirile" nu se citesc în mod fix decât într-o duminică din an, în duminica a IV-a a Postului Mare, a Sfântului Ioan Scărarul, ca pericopă a sfântului. Apoi, se citesc la o serie de sfinţi aleşi, ca şi la anumiţi sfinţi cu evanghelie de obşte.14 Redăm lista cu sfinţii la care se citesc atât "Fericirile" de la Matei, cât şi pericopele de la Luca (VI, 17 - 23) şi Matei (XI, 27 - 30).


SFINŢI ALEŞI

SFINŢI CU EVANGHELIA DE OBŞTE

1 sept. Sfântul Cuvios Simeon Stâlpnicul: Mt. XI, 27 - 30



18 sept. Sfântul Cuvios Evmenie al Gortinei, făcătorul de minuni.

28 sept. Sfântul Cuvios Hariton Mărturisitorul: Lc. VI, 17 - 23.


29 sept. Sfântul Cuvios Kiriac Sihastrul: Lc. VI, 17 - 23.


21 oct. Sfântul Cuvios Ilarion cel Mare: Lc. VI, 17 - 23.



28 oct. Sfântul Cuvios Ştefan Savaitul, făcătorul de canoane.

29 oct. Sfântul Cuvios Avramie închisul: Mt. XI, 27 - 30.


4 nov. Sfântul Cuvios Ioanichie cel Mare: Mt. IV, 25; V 1 - 13.


7 nov. Sfântul Cuvios Lazăr Galisiotul: Mt. IV, 25; V 1 - 13.


11 nov. Sfântul Cuvios Teodor Studitul Mărturisitorul: Mt. IV, 25; V 1 - 13.


12 nov. Sfântul Cuvios Nil Sinaitul: Lc. VI, 17 - 23.



26 nov. Sfinţii Cuvioşi Alipie Stâlpnicul şi Stelian Paflagonul.

5 dec. Sfântul Cuvios Sava cel Sfinţit: Mt. XI, 27 - 30.



8 dec. Sfântul Cuvios Patapie.


11 dec. Sfântul Cuvios Daniil Stâlpnicul (ucenic al Sfântul Simeon Stâlpnicul).


15 dec. Sfântul Cuvios Pavel din Latro

11 ian. Sfântul Cuvios Teodosie, începătorul vieţii de obşte călugăreşti: Mt. XI, 27 - 30.


15 ian. Sfinţii Cuvioşi Pavel Tebeul şi Ioan Colibaşul: Mt. XI, 27 - 30.


17 ian. Sfântul Cuvios şi purtător de Dumnezeu Antonie cel Mare: Lc. VI, 17 - 23.


19 ian. Sfântul Cuvios Macarie Egipteanul: Mt. XI, 27 - 30.


20 ian. Sfântul Preacuvios Eftimie cel Mare, de Dumnezeu purtătorul: Lc. VI, 17 - 23.



26 ian. Sfântul Cuvios Xenofont cu soţia Maria şi fiii lor: Arcadie şi Ioan.

28 ian. Sfântul Cuvios Efrem Sirul: Lc. VI, 17 - 23.



4 febr. Sfântul Cuvios Isidor Pelusiotul.


6 febr. Sfântul Cuvios Vucol, Episcopul Smirnei.


7 febr. Sfântul Cuvios Partenie, Episcopul Lampsacului şi Sfântul Cuvios Luca.


13 febr. Sfântul Cuvios Martinian.


14 febr. Sfântul Cuvios Auxentie.


21 febr. Sfântul Cuvios Timotei din Simvoli.


27 febr. Sfântul Cuvios şi Mărturisitor Procopie Decapolitul.


28 febr. Sfântul Cuvios şi Mărturisitor Vasilie.


29 febr. Sfântul Cuvios Casian Romanul.


4 mart. Sfântul Preacuvios Gherasim de la Iordan


8 mart. Sfântul Cuvios şi Mărturisitor Teofilact al Nicomidiei.


12 mart. Sfântul Cuvios şi Mărturisitor Teofan Sigrianul.


14 mart. Sfântul Cuvios Benedict.


21 mart. Sfântul Cuvios şi Mărturisitor Iacob Episcopul.


24 mart. Sfântul Cuvios Zaharia.


28 mart. Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou.


29 mart. Sfântul Cuvios Marcu, Episcopul Aretusiilor.

30 mart. Sfântul Cuvios Ioan Scărarul: Mt. XI, 27 - 30.



2 apr. Sfântul Cuvios Tit, făcătorul de minuni.


3 apr. Sfântul Cuvios Nichita Mărturisitorul.


4 apr. Sfinţii Cuvioşi Iosif scriitorul de cântări şi Gheorghe de la Maleora.


7 apr. Sfântul Cuvios Gheorghe  Mărturisitorul, Episcopul Melitinei.


12 apr. Sfântul Cuvios Vasilie al Pariei, mărturisitorul.


17 apr. Sfinţii Cuvioşi Simeon din Persida şi Acakie al Melitinei.


18 apr. Sfântul Cuvios Ioan ucenicul Sfântului Grigorie Decapolitul.


19 apr. Sfântul Cuvios Ioan de la Lavra veche.


20 apr. Sfântul Cuvios Teodor Trihina.


29 apr. Sfântul Cuvios Memnon, făcătorul de minuni.

8 mai Sfântul Cuvios Arsenie cel Mare: Mt. XI, 27 - 30.


12 mai Sfinţii Cuvioşi Onufrie cel Mare şi Petru al Atonului: Mt. XI, 27 - 30.


15 mai Sfântul Cuvios Pahomie cel Mare: Mt. IV, 25; V, 1 - 12.



16 mai Sfântul Cuvios Teodor Sfinţitul, ucenicul Sfântului Pahomie cel Mare.


23 mai Sfântul Cuvios Mihail Mărturisitorul, Episcopul Sinadiei.


28 mai Sfântul Cuvios Nichita, Episcopul Halkedonului.


30 mai Sfântul Cuvios Isaakie Mărturisitorul.


6 iun. Sfântul Cuvios Visarion, făcătorul de minuni.


26 iun. Sfântul Cuvios David de la Tesalonic.


7 iul. Sfinţii Cuvioşi Toma din Malon şi Acakie din scară.


12 iul. Sfinţii Cuvioşi Simeon, cel ce s-a făcut nebun pentru Hristos şi Ioan cu cei împreună cu dânsul.


3 aug. Sfinţii Cuvioşi Isaachie, Dalmat şi Faust.

27 aug. Sfântul Cuvios Pimen cel Mare, Mt. IV, 25; V, 1 - 19.



28 aug. Sfântul Cuvios Moise Arapul.


Dintre aceştia numai la şase se citesc "Fericirile" de la Matei:

1.         Cuviosul Ioanichie cel Mare - 4 nov.;

2.         Cuviosul Lazăr Galisiotul - 7 nov.;

3.         Cuviosul Teodor Studitul mărturisitorul - 11 nov.;

4.         Sfântul Grigorie de Nyssa - 10 ian.;

5.         Cuviosul Pahomie cel Mare - 15 mai;

6.         Cuviosul Pimen cel Mare - 27 aug.

La aceştia toţi se adaugă câţiva sfinţi care nu au statut de cuvioşi:

1.    Sfântul Nicolae al Mirelor Lichiei - 6 dec. (Lc. VI, 17 - 23);

2.    Sfântul Spiridon al Trimitundei - 12 dec. (Lc. VI, 17 - 23);

3.    Sfântul şi dreptul Iov - 6 mai (Matei XI, 27 - 30).


Cu excepţia acestora şi a sfântului Grigorie de Nyssa, toţi ceilalţi observăm că sunt cuvioşi, preacuvioşi, cuvioşi-mărturisitori, nebuni pentru Hristos. Lista nu cuprinde anumiţi sfinţi cuvioşi a căror sărbătorire se suprapune peste un praznic împărătesc, când se citeşte evanghelia praznicului, şi nici pe cuvioşii-mucenici ori pe cuvioase.

În cadrul citirii continue a Apostolului şi Evangheliei, "Fericirile" de la Matei se citesc şi săptămâna întâi după Rusalii, marţi.

 Cât priveşte "Fericirile" ca imn liturgic, le întâlnim în patru momente: ca Antifonul al III-lea în cadrul Liturghiei catehumenilor, în rânduiala Obedniţei, în denia din Joia Mare şi în rânduiala înmormântării. Cum pericopa biblică o vom analiza special, ne vom opri acum să arătăm în linii generale prezenţa "Fericirilor" cântate în slujbele Bisericii.

a) "Fericirile" în liturghia catehumenilor şi în Obedniţă

Liturghia catehumenilor îşi trage originea din veacul apostolic, încă din secolul al II-lea fiind unită cu liturghia euharistică.15 Catehumenii erau cei ce se pregăteau pentru primirea Botezului, ca şi penitenţii şi energumenii,16 prin această liturghie fiind instruiţi în adevărurile evanghelice. Centrul liturghiei catehumenilor este citirea Evangheliei, care se face după vohodul mic. Partea de dinaintea vohodului mic nu se făcea iniţial în lăcaşul Bisericii, ci în cadrul procesiunii credincioşilor spre lăcaş, în vederea săvârşirii liturghiei. Ea consta din ectenia mare şi trei antifoane cu trei rugăciuni, terminate la uşa lăcaşului.17 Aici se citea rugăciunea intrării şi abia apoi se intra în biserică, începând propriu-zis liturghia. Antifoanele variau în funcţie de sărbătoare, deşi se păstrează ca antifoane "vechi" trei psalmi:

Psalmul 91 (XCI) - Antifonul I

Psalmul 93 (XCIII) - Antifonul II

Psalmul 94 (XCIV) - Antifonul III, din care, cu timpul, s-au păstrat numai câte patru versete (în secolul al XV-lea)18, iar astăzi chiar numai câte trei.19 Dar până a detalia problema Antifoanelor, să vedem când se cântau acestea. Dacă ele se cântau înainte de intrarea în biserică, înseamnă că nu ţineau propriu-zis de liturghie, ci aveau mai ales scop didactic şi misionar: lumea afla de adunarea Bisericii tocmai din acele procesiuni spre lăcaş.20 Iar arhiereul nu intra în altar până la vohodul mic, practică păstrată şi astăzi. Iar Paul Evdokimov ne spune că în vremea veche, la vohodul mic credincioşii vedeau cerul deschis, având loc o intrare reală a credincioşilor în Biserica din ceruri21, după cuvântul Mântuitorului: "Adevărat, adevărat zic vouă, de acum veţi vedea cerul deschizându-se şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi coborându-se peste Fiul Omului" (Ioan I, 51). Al. Schmemann accentuează şi el această idee: "Iniţial liturghia începea cu intrarea Arhiereului ce spunea «Pace vouă!»; acum intrarea înseamnă doar ieşitul la propovăduire. Or sensul Euharistiei constă în intrarea Bisericii în Împărăţia lui Dumnezeu. Euharistia este Taina Împărăţiei ce se săvârşeşte prin înălţarea şi intrarea Bisericii în Sfânta Sfintelor cereşti."22


"Fericirile" încep să se cânte în rânduiala Obedniţei23 probabil de timpuriu (dacă ţinem seama că cele şapte Laude au fost fixate în secolele III - IV), împreună cu psalmii tipici: CII şi CXLV (102 şi 145) şi cu imnul creştin: "Unule Născut". Dat fiind că Obedniţa se slujea înainte de prânz în zilele fără liturghie, ea s-a suprapus şi peste zilele în care se săvârşea liturghia, deşi nu în totalitate. Cert este că în secolul al XIV-lea, s-a făcut înscrierea oficială a "Fericirilor" în cadrul liturghiei, prin "Constituţia patriarhului Filotei"24, în locul antifonului III. Dar vechii psalmi antifonici n-au fost cu totul îndepărtaţi; ei se mai cântă în zilele obişnuite sau la sărbătorile Mântuitorului şi ale Preacuratei Fecioare Maria (numai câte trei versete), urmând ca în duminici şi în sărbătorile celelalte să se cânte psalmii tipici, imnul "Unule Născut..." şi "Fericirile", alături de troparele sărbătorii respective.25

Vedem din toate acestea că în timpul cântării "Fericirilor" intra arhiereul în altar, această cântare fiind imediat înaintea începerii liturghiei. Putem spune astfel că "Fericirile" preced intrarea în Împărăţia cerurilor (după cum spun Evdokimov şi Schmemann), ceea ce nu este departe de sensul textului lor evanghelic. Mai mult chiar, rugăciunea de taină (care înainte se citea tare) din timpul Antifonului al III-lea se referă la făgăduinţa lui Hristos de a fi cu acei doi - trei adunaţi în numele Lui:

"Cel ce ne-ai dăruit nouă aceste rugăciuni obşteşti şi împreună-glăsuite, Cel ce şi la doi şi la trei care se unesc întru numele Tău, ai făgăduit să le împlineşti cererile, Însuţi şi acum plineşte cererile cele de folos ale robilor Tăi, dându-ne nouă, în veacul de acum, cunoştinţa adevărului Tău, şi în cel ce va să fie, viaţă veşnică dăruindu-ne."26 Aceasta arată că bucuria, fericirea cea adevărată numai Domnul poate să o aducă.


Iată că "Fericirile" se cântă înaintea vederii lui Hristos înconjurat de îngeri, înaintea intrării în Împărăţie, în timpul rugăciunii de chemare a lui Hristos în mijlocul credincioşilor, ca pentru a se împlini făgăduinţa "...că a lor este împărăţia cerurilor". În acest moment, creştinii sunt cei fericiţi, intrând în slava cerească. Probabil că din această cauză "Fericirile" ca Antifonul al III-lea sunt precedate de versetul de la Luca (XXIII, 42): "Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni întru împărăţia Ta". Acest verset este nedespărţit de cântarea "Fericirilor", atât la Obedniţă, cât şi la slujba de înmormântare. Iar tâlharul de pe cruce s-a rugat astfel Mântuitorului chiar înainte de moartea Acestuia, înainte deci ca Acesta să "plece". Răspunsul Mântuitorului este prompt: "Adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în rai." (Luca XXIII, 43). Creştinul este ca acel tâlhar răstignit pe bună dreptate, în sensul că e răstignit pentru poftele, patimile lumii, cerând lui Hristos împărăţia. Cererea atrage cu ea bucuria lui Hristos, Care doreşte intrarea "tâlharilor" în împărăţia Sa. Acest lucru se întâmplă la liturghie, în momentul amintit.27


b)"Fericirile" în Joia Mare

În Joia Mare, după cea de-a şasea Evanghelie şi după ce se scoate Crucea din sfântul altar, se cântă iarăşi imnul "Fericirilor", cu referire directă la Hristos şi la tâlharul de pe Cruce. Evanghelia a VI-a din cele douăsprezece este cea de la Marcu (XV, 16 - 32), adică Evanghelia Răstignirii lui Hristos. Şi iată că tocmai în acest moment I se cântă lui Hristos ca unui fericit, şi la fel tâlharului, răstignit şi el, în dreapta Mântuitorului. De altfel, de la prima vedere, textul "Fericirilor" ni se pare cel puţin şocant, prin antinomiile existente între ideea de "fericire" - care trimite spre ceva recunoscut ca înfloritor, înveselitor, bun - şi partea a doua a "Fericirilor", adică:

"cei săraci...";

"cei ce plâng...";

"cei prigoniţi...";

"cei însetaţi...";

"cei ocărâţi" ş.c.l. Numai Hristos Cel Ce S-a lăsat răstignit putea să rostească aceste "Fericiri", ca unul ce avea să le împlinească până la capăt, dând şi altora puterea de a-I urma exemplul prin aceea că: "vă este de folos să Mă duc Eu. Căci dacă nu Mă voi duce, Mângâietorul nu va veni la voi, iar dacă mă voi duce, Îl voi trimite la voi." (Ioan XVI, 7). Prin puterea harului, şi alţii se vor lăsa răstigniţi pentru numele Lui. Rămânem de aici cu uimirea că în Săptămâna Patimilor, când Hristos este pe Cruce, I se cântă Lui ca omagiu şi nouă ca încurajare "Fericirile", alături şi de celelalte cântări tradiţionale.


c) "Fericirile" în slujba înmormântării

În cadrul slujbei înmormântării, "Fericirile" se cântă tot înainte de a se citi Apostolul şi Evanghelia, ca şi la liturghie. Întreaga slujbă este plină de speranţa fericirii pentru cel adormit: "Fericită este calea de odihnă", "Fericit este cel ce l-ai ales şi l-ai primit, Doamne."28 Speranţa fericirii aceluia se împleteşte cu rugăciunea pentru fericirea lui; de exemplu: Psalmul 118 ("Fericiţi cei fără de prihană în cale..."); "Întru fericită adormire, veşnică odihnă dă, Doamne, sufletului adormitului robului Tău..."29 Mai mult decât atât, toată slujba conţine o argumentare din partea "adormitului" cum că a trăit în voia lui Dumnezeu, împlinindu-I poruncile. Este o pledoarie pentru viaţa creştinească a celui adormit, motiv pentru care i se pot cânta şi "Fericirile" - adică poruncile Domnului ce aduc împărăţia cerurilor, ce aduc unirea cu Hristos. Redăm câteva pasaje din psalmul 118, ca "pledoarie" a celui adormit:

"Am umblat întru lărgime, că poruncile Tale am căutat.

Am vorbit întru mărturiile Tale, înaintea împăraţilor, şi nu m-am ruşinat.

Am cugetat la poruncile Tale pe care le-am iubit foarte.

Am ridicat mâinile mele la poruncile Tale pe care le-am iubit şi am cugetat la îndreptările Tale."30 Bineînţeles că sunt invocaţi şi cei deja fericiţi: Maica Domnului, toţi sfinţii şi în special sfinţii mucenici. Vedem astfel că pentru a câştiga fericirea după moarte, "cel adormit" trebuie să dovedească statornicia în împlinirea poruncilor în viaţa avută, statornicia în calea Domnului:

"Fericiţi cei ce păzesc poruncile Lui şi-L caută cu toată inima lor.

Că n-au umblat în căile Lui cei ce lucrează fărădelegea."31

Să arate că s-a rugat feţei lui Dumnezeu în viaţă ("Rugatu-m-am feţei Tale, din toată inima, miluieşte-mă după cuvântul Tău."32), pentru a se învrednici de fericirea cea veşnică, care e "lumina feţei Tale, Hristoase."33. Se invocă, aşadar, aceeaşi deschidere a cerurilor ca şi la vohodul mic, de data aceasta pentru a intra un "adormit", creştin, care se presupune că a îndeplinit "Fericirile"-porunci, care i se fac scară cerească şi prilej de a lua făgăduinţa: "că a lor este împărăţia cerurilor", după cuvântul Apocalipsei: "Fericiţi cei morţi, cei ce de acum mor întru Domnul. Da, grăieşte Duhul, odihnească-se de ostenelile lor, căci faptele lor vin cu ei" (Apoc. XIV, 13).

*

*               *

Acestea sunt locurile unde se citesc sau se cântă "Fericirile". Numeroase, desigur, fapt care dovedeşte cât de legat este creştinul de fericire, sau, după cum spune sfântul Grigorie de Nyssa, de Fericire (de Dumnezeu). Fără a uita Crucea, creştinul vede în ea izvorul Învierii, al biruinţei, fiind unul care se bucură pururea. Tâlharul răstignit care "astăzi" intră în Rai este imaginea cea mai clară a creştinului: fericit cu Crucea, fericit în asemănarea cu Hristos cel Răstignit.

Desigur că rostul slujbelor este foarte adânc, încât nu-l vom putea noi descrie în amănunt, nici măcar în privinţa unui singur text: cel al "Fericirilor".



Note şi bibliografie

1) Se vede aceasta şi din faptul că sfântul Grigorie al Nyssei le analizează împreună cu Rugăciunea Domnească (în capitole succesive), Sfinţii Părinţi analizând fie Evangheliile sau Noul Testament în întregime, fie Psalmii, fie Hexaimeronul ori alte cărţi ale Vechiului Testament, fie părţi semnificative ale Scripturii - ori "Fericirile" nu sunt trecute cu vederea, în acest caz;

2) Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, Liturgica generală, p. 735;

3)Este vorba despre lectura continuă a Noului Testament, pe trei cicluri: ciclul întâi cuprinde opt săptămâni, de la Paşti la Rusalii; ciclul al doilea începe cu duminica întâi de după Cincizecime şi se termină la Postul Mare; ciclul al treilea cuprinde săptămânile Postului Mare. (cf. Diac. P. I. David, Călăuză creştină, Editura Episcopiei Argeşului, Curtea de Argeş, 1994, p. 435);

4) Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, op. cit., p. 736. Aşa proceda, de exemplu, sfântul Ioan Gură de Aur cu credincioşii săi;

5) ibidem, p. 737;

6) N. Cabasila, Tâlcuirea dumnezeieştii Liturghii, cap. I, col. 369, în Liturgica generală, p. 739;

7) Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, op. cit., p. 743;

8) Alexandre Schmemann, Euharistia, Taina Împărăţiei, Editura Anastasia, Bucureşti, cap. "Taina intrării" şi "Taina Cuvântului" (p. 55 - 87);

9) Liturghier, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al BOR, Bucureşti, 1995, p. 128;

10) Al. Schmemann, op. cit., p. 81;

11) ibidem, p. 82;

12) ibidem, p. 83;

13) ibidem, p. 84;

14) Sfinţii numiţi "aleşi" sunt cei mai cunoscuţi dintre sfinţi, care au o evanghelie fixă, ce se citeşte în special în cinstea lor. Sfinţii cu evanghelie de obşte sunt sfinţi mai puţin cunoscuţi, de regulă ucenici ai sfinţilor aleşi, grupaţi de Biserică în funcţie de viaţa lor: cuvioşi, mucenici, ierarhi etc., şi la care se citeşte o aceeaşi evanghelie;

15) Pr. Prof. Dr. P. Vintilescu, Liturghierul explicat, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al BOR, Bucureşti, 1998, p. 161;

16) "Energumenii"-"cei posedaţi de diavol", cf. Pr. I. M. Stoian, Dicţionar religios, Editura Garamond, 1992, p. 92;

17) Al. Schmemann, op. cit., p.57;

18) Pr. Prof. Dr. P. Vintilescu, op. cit., p.169;

19) ibidem, p. 169;

20) Al. Schmemann, op. cit., p.57;

21) Paul Evdokimov, Rugăciunea în Biserica de Răsărit, Editura Polirom, Iaşi, 1996, p. 165 - 166;

22) Al. Schmemann, op. cit., p.55;

23) Obedniţa, Prânzânda sau Tipica este o slujbă religioasă care se săvârşeşte azi în mănăstiri după ceasul al III-lea în zilele în care nu se oficiază liturghia (înainte de prânz) sau după ceasul al IX-lea în post (înainte de cină); din slavul "obeadniţa"; cf. Pr. I. M. Stoian, op. cit., p. 189;

24) Pr. Prof. Dr. P. Vintilescu, op. cit., p.170;

25) ibidem, p. 169;

26) Liturghier, p. 121 - 122;

27) Dacă până la Vohodul mic cântările psaltice au alternat cu cele creştine (iniţial având o pondere mai mare cele din Vechiul Testament) este pentru că această parte a slujbei închipuia mai ales vremea de dinaintea arătării Mântuitorului în lume, prilej de legătură cu proorocirile vechi-testamentare, cf. Pr. Prof. Dr. P. Vintilescu, op. cit., p.174. Trebuie remarcat şi că acel "când vei veni" al tâlharului este "astăzi" al lui Hristos, ceea ce se întâmplă şi creştinilor la liturghie;

28) Micul Molitfelnic, Arhidiecezana, Cluj, 1997, p. 242;

29) ibidem, p. 205, 252;

30) ibidem, p. 209;

31) ibidem, p. 205;

32) ibidem, p. 210;

33) ibidem, p. 235. 


Spre lucrarea "Sfântul Ioan Scărarul - Postul Mare - Fericirile", click aici!


 

Autor:
Prof. Religie Mirela Șova

Commenter cet article