Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
Blog Mirela Șova

Scrisul e o forma de tacere?... Scrisul iti deschide aripile interioare?... Scrisul e o briza, vara?... Poti scrie pe frunze?

Spicuiri spre folos (3)

Publié le 9 Août 2008 par Mirela in Pastile... spre luare-aminte

De la Arhimandritul Sofronie               De la parintele Teofil Paraian         
                                               Din Proloage

Din canonul catre ingerul pazitor                      Din Pateric              

De la Sfantul Serafim de Sarov                  De la parintele Constantin Coman

De la Inocentiu al Odessei


 

 


De la Arhimandritul Sofronie


A ne ruga pentru altul, înseamnă, datorită unei bune dispoziții a inimii noastre cu privire la el, a-l ajuta să reziste gândurilor rele pe care poate, nu fără de motiv, să le aibă cu privire la noi. În schimb, a nu ne ruga pentru altul, înseamnă a justifica, prin lipsa noastră de iubire, gândurile urâte pe care poate să le aibă împotriva noastră. Să păstrăm unitatea în rugăciune în jurul potirului lui Hristos și vom vedea că este ușor să iubim. 

 

 

Din Proloage


Doamne, ori voiesc, ori nu voiesc, mântuieşte-mă. Că eu, ca o tină, spurcăciunea păcatului poftesc, dar Tu, ca un Dumnezeu şi întru tot Puternic, poţi a mă opri. Căci dacă pe cel drept vei milui, nu este lucru mare, şi dacă pe cel curat vei mântui, nu-i o minune, că aceştia vrednici sunt a dobândi a Ta bunătate. Ci spre mine, Stăpâne, revarsă milele Tale, şi întru aceasta arată-ne neasemuita Ta iubire de oameni, că Ție s-a încredinţat săracul cel lipsit de toate bunătăţile.



Din canonul către îngerul păzitor


„Supus sunt grijii şi mâhnirii, că nepocăit şi neîndreptat petrec." Deci, de ce sunt supus grijii şi mâhnirii??



Din Pateric


„Fereşte-te să ţii mânie, că şi Irodiada era mânioasă pe Sfântul Ioan Botezătorul, şi-a ajuns să-i ceară moartea, spre propria pierzanie."

 


Anonim


Dacă abordezi orice om, de orice vârstă, cu convingerea că poţi învăța ceva de la el şi că, implicit, îl poţi iubi aşa cum e, se va bucura de timpul petrecut cu tine, chiar dacă tu n-ai rostit niciun cuvânt.

 


De la Inocențiu al Odessei


„Când dimineaţa te îmbraci cu haina, adu-ţi aminte de întâiul păcat al nostru, căci s-a făcut haina de neapărată trebuinţă pentru tine. Când seara dezbraci aceeaşi haină, du-te cu gândul la viitoarea înviere din morţi, când iarăşi nu are să fie nevoie de nicio haină."



De la Sfântul Serafim de Sarov


„Lucrurile săvârşite sub puterea Duhului Sfânt se păstrează în memorie. Astfel, de exemplu, Sfinţii Evanghelişti au descris după trecere de mulţi ani faptele vieţii Mântuitorului cu cea mai neîndoielnică fidelitate. Astfel, poruncile Duhului Sfânt prin rădăcini în inimă şi omul devine povăţuit în mod tainic de Duhul Domnului, nemaiavând nevoie de niciun ajutor din partea simţurilor. Teolog - vorbitor despre Dumnezeu - este cel care posedă Duhul, care are în memorie poruncile Lui."


Sfantul Serafim de Sarov (Saint Seraphim of Sarov)




De la părintele Constantin Coman


„Este bine să se ocupe omul mai ales în tinereţe cu studiul limbii, retorica, istoria, logica, ştiinţele naturii, geometria, pentru că ele exersează ochiul sufletului pentru a discerne lucrurile. Dar să nu se dedice toată viaţa. Şi să nu aştepte ceva precis despre Dumnezeu de la ele. În afară de exersarea ochiului sufletului nu e alt folos de la ele. Cunoaşterea adevărată e cea care vine prin vedere, care stă în dragoste, în ultimă instanţă. La fel e şi cu cunoaşterea lui Dumnezeu. El nu e cunoscut dacă nu e întâlnit. Dumnezeu poate să rămână necunoscut în nemărginirea Lui şi simultan să se arate mărginitului, omului, să se împărtăşească lui. Nu ne împărtăşim de fiinţa Sa, ci de energiile Lui necreate, zice Sfântul Grigorie Palama.

 

Omul caută altceva decât informaţie, caută experienţă personală. Ava Siluan, părintele Iosif Aghioritul ş.a. sunt în continuarea teologiei palamite, care pune la temelia vorbirii despre Dumnezeu experiența lui Dumnezeu.

Comunismul a controlat anihilarea direcţiei palamite (filocalie, paterice, acatiste etc.), cu lansarea şi propulsarea scolasticismului. Dar a „explodat" vulcanul Stăniloae!

 

Vizavi de misiunea creştină în ziua de azi: ca „strategie" a bisericii, ar fi: întoarcerea în altar, înviorarea Liturghiei, a rugăciunii, fiecare rugător ar putea fi un centru de atracţie pentru cei însetaţi de adevăr. Necunoscuţii rugători din apartamente fac sporul Bisericii, nu marile discursuri." (dintr-o conferinţă - 1997 - despre Sfântul Grigorie Palama, ce am receptat din sală)



De la părintele Teofil Părăian


„Nu poate suflet necurat în curată împărăţie să intre" (Sfântul Isaac Sirul), deci să ne curăţim simţirile. Filocalia ne arată cum să facem aceasta. Rădăcina păcatului e gândul rău, de unde iese cuvântul nepotrivit, apoi şi fapta cea rea. Înrădăcinarea păcatului e patima. Mântuirea presupune nepătimirea, dar ea nu e ultima treaptă, ci urmează desăvârşirea. Dumnezeu intră în alcătuirea mădularelor omului, ca să lucreze dinlăuntrul omului mântuirea lui. Intră în rărunchi şi în inimă. Dumnezeu nu ne priveşte din afară, ci dinăuntru. Cum? Dumnezeu ştie.

 

Casa Împăratului este Biserica, basileus oikia, ecclesia, adunarea credincioşilor care-şi revarsă sufletul în faţa lui Dumnezeu, la sfintele slujbe. „Venit-ai şi Te-ai arătat întru lumina neapropiată", „Strălucit-ai lumii lumina cunoştinţei", asta se întâmplă în Biserică.

Mântuirea nu constă numai în îndoctrinarea cea adevărată, ci şi în întărirea cu energiile dumnezeieşti. Ne putem întâlni şi noi înşine cu Dumnezeu, dar există şi o întâlnire rânduită, prin preoţi şi Sfintele Taine.

Privilegiul nostru, al celor mai de pe urmă creştini...: avem din ce în ce mai mulţi Sfinţi mijlocitori!

*

Pentru a avea rânduială în viaţă, ne trebuie rânduială în minte. Pe ea o obţinem prin ocolirea gândurilor rele, prin rugăciunea de toată vremea.

*

Noi uităm mereu porunca iubirii. Noi avem sădită în noi capacitatea de a iubi. Hristos Se ascunde în poruncile Sale şi se descoperă pe măsură ce le împlinim, cum zice Sfântul Marcu Ascetul. Porunca lui Dumnezeu este viață veşnică. Sfânta Euharistie e o modalitate de întrupare a lui Dumnezeu în noi.

Cel ce urăște este în moarte şi cel ce iubeşte este în viaţă. Viaţa în Hristos se arată în iubire faţă de omul la care ne este luarea aminte. Manifestarea dragostei începe cu îndelunga răbdare şi sfârşeşte cu răbdarea. (Corinteni, cap. 13)

Nepătimirea dă statornicia în iubire. Căci trebuie să împlinim toate poruncile, nu numai pe unele. Toate pe care le ştim, toate câte le putem face.

Practicând rugăciunea personală, ne dăm seama de felul gândurilor rele care ne vin, ni se descoperă mizeria din noi, încărcătura negativă adusă din rădăcinile neamului nostru, care se reliefează şi asupra trupului.

*

În jurul tău să-i fericeşti pe toţi.

*

O să se mântuiască mult mai mulţi decât am crede noi.

*

Dacă am avea mai multă iubire, am avea mai puţină critică. Am acoperi răul, ca şi cum nu l-am fi văzut.

(Ce am receptat din conferințele părintelui, din decembrie 1997)



De la Arhimandritul Sofronie


Nu putem cunoaşte pe Dumnezeu, decât dacă ni se descoperă. El nu S-a arătat pe Sine în Vechiul Testament decât ca Cel Ce Este. Dumnezeu Se descoperă pe Sine din iubire. Căci, separat de Dumnezeu, Adam moare.

*

În Dumnezeu nu există tragedie. Nici suferinţele Sale pentru întreaga lume nu sunt de natură tragică. Tot aşa stau lucrurile şi cu creştinul: cu toată profunda sa compasiune, cu toate lacrimile şi rugăciunile sale pentru lume, niciuna nu este din disperarea care distruge, ci cu siguranța biruinţei inevitabile a luminii.

*

Rugăciunea e o creaţie infinită, arta supremă. Rugăciunea e ca o mână puternică ce se ţine cu tărie de haina lui Dumnezeu tot timpul şi în tot locul: în zarva mulţimii, în clipele plăcute de odihnă, în răgazurile de singurătate.

*

Pentru a ne duce viaţa cum se cuvine, e de o importanţă covârşitoare să ştim că încă înainte de creaţia lumii am fost meniţi să fim desăvârşiţi. A deprecia şi a micşora gândul iniţial al lui Dumnezeu pentru noi nu este doar eronat, e de-a dreptul un păcat. Trebuie să ne dăm seama de măreţia omului: a fost făcut pentru a fi egalul lui Dumnezeu, pentru a se îndumnezei.

*

Rugăciunea oferită lui Dumnezeu în adevăr e nepieritoare. Acum şi atunci putem uita lucrul pentru care ne-am rugat, dar Dumnezeu păstrează rugăciunea noastră în veci.

*

Participarea lui Dumnezeu la viaţa noastră personală o numim Providenţă.

*

A dobândi rugăciunea înseamnă a dobândi veşnicia."

 


De la Parintele Nicolae de la Rohia

 

Esentiale raman curatia cugetului si libertatea launtrica. Ele doar pot chezasui orice implinire, orice realizare, atat in arta, cat si in viata de obste. Sa nu ne amagim crezand ca putem face abstractie de nivelul moral si mintal al insului. Libertatea si curatia constiintei - fireste, insotite de talent si indemanare artistica - raman si la bazele unei opere de arta cu adevarat viabile, adica autentice.

 


De la Paulin Lecca


O, Doamne Iisuse, binecuvântat să fii Tu atunci când ne dărâmi planurile noastre mărunte, ca să ridici altele de mii de ori mai mărețe și mai frumoase!

 



Autor:
Prof. Religie Mirela Șova

Commenter cet article