Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
Blog Mirela Șova

Scrisul e o forma de tacere?... Scrisul iti deschide aripile interioare?... Scrisul e o briza, vara?... Poti scrie pe frunze?

Z-Bucium 5, ciclu de poezii

Publié le 8 Août 2008 par Mirela in Cicluri de poezii

Sita cea sparta a timpului                   Miros si gand

Plasa in care s-au incurcat existentialistii                   Lupta cu moartea
Zumzete                     Nebunul, inteleptul si piatra                Briliant necuprins          



Sita cea spartă a timpului

 

Sunt închisă în celula timpului,

Cu candela nădejdii în veşnicie,

Mişcându-mă din ce în ce mai creştineşte,

Şarpe - porumbel ce se împiedică uneori

De eul propriu

Şi se ridică, mişcat

De zâmbetul Feţei divino-umane.

Sunt închisă în succesiunea minutelor,

Apăs pe tâmplele timpului cu degete

Prea-pline de dor,

Privesc prin găurile nano-secundelor

Spre lumina ce inundă inima.

Timpul s-a făcut, tot, ca o sită

Din ce în ce mai spartă,

Nu mai are multe vieţi de cernut,

Iar toţi cei care trec prin sita lui

Păşesc spre viaţa veşnică.

Cei prinşi în sită... Oh...

Sunt cei ce-şi lipesc inima de trecăciune

Şi care nu vor să privească dincolo,

Spre Persoana - Izvorul Luminii şi Veşniciei prea-plinului.




Plasa în care s-au încurcat existenţialiştii


Vai, v-aţi încurcat

Într-un năvod spart.

V-aţi crezut uitaţi

Şi abandonaţi

Chiar de Dumnezeu

... Şi-aţi cârtit mereu.

Când El v-a-ncercat

Şi sens nu v-a dat,

Când n-aţi înţeles

Voi, al lumii mers,

V-aţi crezut deştepţi,

Jalnici înţelepţi

Şi-aţi stat suspendaţi,

Greşit ancoraţi,

Raţiunii tron

Făcându-i în om;

Ei v-aţi închinat,

Fala v-a-necat...

Mintea v-a orbit,

Suflet pustiit...

Asta aţi primit.

Nu v-aţi amintit

De Cel Răstignit.

Vai, voi aţi uitat

Că El a-nviat

Cu adevărat!

Fala v-a-necat,

Suflet sfărâmat,

Suflet încuiat!



Miros şi gând


Miroase a ciorba de bob a bunicii.

Îmi atârnă o lacrimă de colţul inimii,

Care se sparge în amintiri de copilărie

Fericită.

Clipă proustiană, dureroasă

Şi plină de viaţă...

Trecutul e prezent în noi

Şi ce bine e să avem

Ce ne aminti frumos!

Doamne, ajută-ne să construim

Prezent neruşinos pentru noi şi

pentru copii,

Ca să clădim un glob de aur

Al amintirilor surâzătoare,

Pentru viaţa eternă!




Luptă cu moartea


Privesc cu ochi de muribund

La viaţa veşnică ce se întrevede în mine

Şi în lume.

Moartea îmi închide pleoapa

Şi îmi şopteşte cuvinte reci,

Ca să-mi ucidă şi sufletul,

Să-l transplanteze într-un coşmar

Nesfârşit.

Nu, nu mă las.

Râd de forţa de atracţie a nimicului,

Îmi deschid ochii interiori

Şi nu-mi mai pasă de moarte,

Nu-mi mai e frică să exist

În umbra morţii,

Căci ştiu că tot acest chin, această luptă,

Se vor sfârşi cu bine -

În luptă nu sunt niciodată singur.

El a învins moartea definitiv

Şi mă ajută şi pe mine să Îi gust victoria.




Zumzete


Doamne, m-am îmbolnăvit

De dorul tuturor oamenilor,

Care zumzăie prea tare în mine,

În inimă,

Ca un bocet nedesluşit

După Tine.

Tu nu Ţi-ai întors Faţa niciodată.

Ai privit spre noi,

Chiar şi atunci când Te biciuiam

Cu scântei de ură.

Şi această răbdare a Ta

E mângâierea noastră, a cetei tâlharilor întorşi,

A căzuţilor ridicaţi şi susţinuţi de Tine.

Sub haina rufoasă, sub păduchii păcatului,

Numai Tu ai dezvăluit suflete,

Pentru care a meritat să Te jertfeşti -

Aşa ai hotărât Tu.




Nebunul, înţeleptul şi piatra


Ştim bine că nebunul aruncă de multe ori

Cu piatra în baltă.

Iar înţeleptul se căzneşte să o scoată.

Cu riscul înecului.

Dar ce te faci când nebunul

Vrea să arunce cu piatra direct în înţelept?

Să te fereşti? Piatra oricum va lovi

Pe altcineva.

Înţeleptul face altceva:

Îi explică nebunului - care rânjeşte,

Crezându-se învingător -

Că broaştele bălţii râd de culoarea pietrei lui

Şi că ar trebui să găsească

O piatră maro-vişinie cu puncte galbene,

Ca broaştele să tacă.

Nebunul nu mai aruncă în înţelept cu piatra,

Ci în broaşte.

Înţeleptul ştie că nebunul nu va mai arunca în el cu pietre,

Pentru că nu va găsi niciodată acea piatră colorată, descrisă.

Numai că, în timp, nebunului

Îi dă prin minte că poate să

Arunce cu altceva decât cu pietre.

Iar înţeleptul are o altă muncă de lămurire...

Şi aşa, până la moarte (a înţeleptului)...




Briliant necuprins


Tainele lui Dumnezeu nu ni se mai ascund

În totalitate.

Briliantul minţii lui Dumnezeu

Trimite sclipiri până în minţile noastre,

Săgeţi de lumină iubitoare,

Fulgere scurte, la care vedem

Un nevăzut organic,

De nepătruns până în ultima fibră,

Un nepătruns fascinant şi inteligibil,

Al lumii, al nostru, al Lui.

Numai să nu scurt  - circuităm totul,

Prin păcat şi prin persistare în păcat.



 

Autor:
Prof. Religie Mirela Șova

Commenter cet article