Literatura si Religie

Literatura si Religie

Blogul unei profesoare de religie ortodoxa din Bucuresti, pe nume Mirela Sova."Milele Tale, Doamne, in veac le voi canta." (Psalm 88,1)


Psalmii 91 - 94

Publié par Mirela sur 6 Août 2008, 18:49pm

Catégories : #Psalmii in versuri

Psalmii in versuri
Mirela Șova  
Psalmul  91

 

 

Să cântăm numele Tău, Domn Preaînalt,

Mila Ta să o vestim de dimineaţă,

Adevărul Tău în noapte să-l tresalt,

Cu psaltire, alăută, cu dulceaţă!


Că m-ai veselit între cei ce trăiesc -

Mă voi bucura făcându-Ţi vrerea -,

Cât de mare eşti, cât de mult Te slăvesc,

Cât de adâncă-Ţi este cugetarea!


Cel nepriceput nu-nţelege nimic,

Nu vede că păcătoşii vin şi pier.

Eu spre Tine, Doamne, mă-ndrept, mă ridic,

Tu, Domn Preaînalt, Ce locuieşti în cer!


Iar la bătrâneţe eu voi fi-n belşug,

Voi privi în faţă pe al meu duşman.

Cei drepţi, răsădiţi în casa Lui ajung,

Înmulţiţi precum sunt cedrii din Liban.


Şi la bătrâneţe dreptul înfloreşte,

Şi la bătrâneţe dreptul se-nmulţeşte,

Arătând că Domnul ne face dreptate,

Că nu e Într-Însul nicio răutate.

 




Psalmul  92


Domnul este Împăratul slavei,

Îmbrăcat cu haină-mpodobită.

Aşa e de la facerea lumii,

Încins cu putere nesfârşită!


El e veşnic Împăratul slavei;

Scaunul Stăpânului e gata,

Râurile dau glas bucuriei,

Marea e, în zbucium, minunată.


Mai presus decât orice din lume

Este Dumnezeu cel negrăit -

Iar cuvântul pe care ni-l spune

Se va împlini până-n sfârşit.


Casa Domnului este sfinţită.

Vremea trece, ea e înnoită.

 




Psalmul  93


A Domnului este răzbunarea.

A Domnului este judecarea.


Doamne, până când se vor făli

Păcătoşii cu toţi cei nedrepţi?

Până când de rău ei vor grăi?

Pe cei mândri, Doamne, când îi cerţi?


Că ei, Doamne, Ţi-au lovit tot neamul

Şi n-au avut milă de săraci.

Au ucis văduva şi orfanul,

Au crezut că Tu nu-i vezi, că taci.


Dar cum să nu ştie Ziditorul,

Cel ce a făcut în om auzul?

Cum să nu cunoască Creatorul,

Care-a zămislit ochiul şi văzul?


Dumnezeu, Ce dă înţelepciune,

Care ştie ce gândeşte omul,

Va veghea pe-acela drept din lume

Ca să Îl urmeze - El e Domnul!


Domnul linişteşte-n zile grele

Pe cel drept, dându-i multă putere.

Iară celui învechit în rele

El îi sapă groapă de cădere.


Nu-şi va părăsi Domnul poporul,

Ci-i va judeca pe ticăloşi.

Deci veni-vor aproape de Domnul

Cei curaţi la inimi şi miloşi!


Nu pot lupta singur cu viclenii,

Căci se-mpotrivesc cu nedreptate.

De nu-mi face Domnul milostenii,

Mi-e aproape sufletul de moarte...


Când m-am clătinat pe drumul vieţii,

Ai venit cu mila Ta cea mare.

Sufletul mi-l scoţi din umbra morţii,

Dându-i, în durere, alinare.


Păcătosul nu va sta cu Tine,

Nici cel ce întinde mişeleşte

Cursă, celui care n-are vină,

Cel ce bunătatea osândeşte.


Domnul mi-e nădejde şi scăpare,

Viclenia nu mă va învinge!

Răutatea ia pedeapsă mare,

Osânda pe ticălos atinge.


A Domnului este răzbunarea.

A Domnului este judecarea.


 



Psalmul  94


Veniţi, veniţi, veniţi,

Bucuria Domnului

Este dată omului.

Veniţi, veniţi, veniţi!


Să ne bucurăm de Dumnezeu

Şi să lăudăm numele Său.

Să-I strigăm, că e Mântuitor,

Să-I cântăm Domnului tuturor!


Să-I aducem psalmi, că-i Împărat,

Peste tot pământul înălţat!

Ţine toată lumea-n mâna Sa,

El a făcut muntele, marea.


Veniţi să ne închinăm cu plâns,

Domnul este mare, nepătruns.

El ne-a plămădit pe noi din lut,

El ne-a dat şi suflet nevăzut.


Dumnezeul nostru este El,

Iară noi, poporul Israel,

Suntem oile păşunii Lui,

Făcute de mâna Domnului.


De I-aţi auzi îndemnul, glasul,

Ce ni-l adresează în tot ceasul!

- Inimile nu vă împietriţi

Şi pe Mine nu Mă ispitiţi,


Că părinţii voştri, în pustie,

N-au vrut să-Mi dea ascultare Mie.

Patruzeci de ani au rătăcit,

Iar Eu i-am urât, i-am părăsit.


Să nu vă răciţi cu inima,

Să puteţi sosi-n odihna Mea!

 

Pentru a lectura Psalmii următori, dați click aici!


 

Autor:
Prof. Religie Mirela Șova

Commenter cet article

Archives

Nous sommes sociaux !

Articles récents

Partager cette page Facebook Twitter Google+ Pinterest
Suivre ce blog