Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
Blog Mirela Șova

Scrisul e o forma de tacere?... Scrisul iti deschide aripile interioare?... Scrisul e o briza, vara?... Poti scrie pe frunze?

Spicuiri spre folos (1)

Publié le 3 Août 2008 par Mirela in Pastile... spre luare-aminte

                        De la Sfantul Porfirie  Bairaktaris              De la Sfantul Ignatie Briancianinov

De la Sfantul Tihon de Zadonsk                         De la Avva Evagrie Ponticul

       De la Mitropolitul Hierotheos Vlachos          De la Arhimandritul Emilianos

De la Thomas Spidlik                   

                              De la M. P. Laroche               De la Vinerea a cincea a Postului Mare
           De la Sfantul Simeon Noul Teolog

 

 


 



De la Sfântul Ignatie Briancianinov


„Începătorii sunt datori să păstreze în timpul rugăciunii (inimii) numai luarea-aminte evlavioasă și închiderea minții în cuvintele rugăciunii, rostind cuvintele deloc grăbit și răsuflând lin. Așa se va atrage inima la pocăință. Pauzele între zilele de rugăciune sunt foarte periculoase."

 


De la Sfântul Porfirie Bairaktaris


Își accepta semenii așa cum erau, cu slăbiciunile lor și cu particularitățile lor comportamentale, neîncercând niciodată să le modeleze după tiparul său. Nu era impresionat de înfățișarea exterioară a oamenilor și îndeosebi a tinerilor și nu reacționa criticându-i și respingându-i, din pricina excentricității lor exterioare și a felului lor provocator de a fi. Privea în adâncul sufletului lor, le înțelegea motivele care îi făceau să se comporte astfel, fiindcă știa că în momentul în care este bine orânduit interiorul unui om, se orânduiește de la sine și exteriorul.

Prima lui metodă pedagogică era iubirea evanghelică, unică, necondiționată, nețărmuită, urmată de moderație, îngăduința chibzuită, tăcerea.

 

Credea că cel mai însemnat sprijin și ajutor pe care îl poți da cuiva este să stai să îl asculți când vrea să îți vorbească despre nevoile și problemele sale, când vrea să-și spună păsul, când vrea să-i fii alături ca să nu simtă singurătatea cumplită și respingerea socială, care împovărează sufletul omului.

Ținea foarte mult la familie și la educarea copiilor: deveniți Sfinți și nu veți mai avea nicio problemă cu copiii voștri. Când vreți să-i spuneți ceva copilului vostru, spuneți-i mai întâi Maicii Domnului, și ea va lucra. Rugăciunea părinților atrage copiii spre Dumnezeu mai mult decât vorba. Doar să crezi că în timp ce I te adresezi lui Dumnezeu, chiar vorbești cu Dumnezeu.

 

Era convins că sensibilitatea față de frumusețile naturii contribuie la maturizarea duhovnicească și sufletească a omului, fiind începutul unei comuniuni mai profunde cu Dumnezeu și totodată începutul unei doxologii închinate nesfârșitei Sale măreții.

 

„Orice ai face, să faci liber, fiindcă vrei, mulțumit și responsabil."

„Nu forța pe nimeni la bine, ci roagă-te ca să vrea celălalt să se schimbe în bine, și roagă-te în taină."

Părintele, prin iubirea sa, se transforma într-o punte care ne ajuta să trecem de la iubirea pentru el la iubirea pentru Hristos, fiindcă ne-a convins că dacă era ce era, o datora întru totul lui Hristos.

„Cei mai mari poeți sunt Sfinții, viața lor întreagă fiind un poem divin al iubirii dumnezeiești, slăvindu-L zi și noapte."

„Un om ar putea voi să se apropie de Dumnezeu nu prin amintirea morții, ci prin amintirea iubirii. Îl roagă pe Dumnezeu să-i dăruiască iubirea Sa, ca să poată și el iubi. Și astfel, își găsește drumul mântuirii."

 

„De vei muri înainte de a muri, nu vei mai muri, când vei muri."

 


De la Sfântul Tihon de Zadonsk


„Vezi cât de orbit este sărmanul om în privința celor duhovnicești? Ce nu fac oamenii de dragul unui câștig vremelnic? Ce nevoieli și osteneli nu iau asupră-le? Nimic nu e prea greu sau prea anevoios, când e vorba să primească ceea ce își doresc; așa de tare îi imboldește, îi mână și le dă aripi această nădejde, deși adesea e amăgitoare; căci nu capătă omul tot ce dorește sau nădăjduiește să capete, dat fiind că în puterea lui Dumnezeu, nu în puterea omului, este și bunătatea cea vremelnică și Dumnezeu o dă cui vrea. Totuși, oamenii caută cu osârdie niște bunuri atât de nesigure, fiindcă le văd cu ochii trupești. Însă fericirea veșnică, dinaintea căreia toată slava, bogăția, cinstea și stăpânirea pământească este ca nimic, omul o caută cu lenevire sau n-o mai caută deloc. O, de s-ar deschide ochiul cel lăuntric al omului și ar vedea el într-o clipită slava viitoare, pe care a gătit-o Dumnezeu aleșilor Săi, ar năzui spre ea precum cel însetat spre izvoarele apelor...

Pentru această fericire a murit Hristos, ea e foarte mare, după cum mare e și răutatea chinurilor veșnice."

 


De la Avva Evagrie Ponticul


„Când ne formăm în sânul mamei, viețuim viața plantelor, când ne naștem, viețuim viața animalelor, iar când am ajuns adulți, viețuim fie viața îngerilor, fie viața demonilor."

 


De la Mitropolitul Hierotheos Vlachos


"Pocăința înseamnă, de fapt, adunarea minții în inimă."

"Trebuie să fim o fabrică de gânduri bune. În continuu să transformăm gândurile. Să îndreptățim pe toți oamenii. E foarte semnificativ că suntem bolnavi, de aceea suntem înclinați spre faptul de a judeca și de a condamna. Nu putem opri gândurile rele. Dar putem să le transformăm în bune."

 

"Disperarea în legătură cu mântuirea este de la demoni. Cel care disperă, pe sine s-a înjunghiat. Nu trebuie să disperăm niciodată, până la cea din urmă suflare."

"Paștele e ziua de naștere a mântuirii. Hristos e cel mai puternic Leac al oamenilor. Paștele = primăvară văzută, primăvară nevăzută."

 

"Adevărata inteligență: chiar când intuiești scăderile și minciunile celuilalt, să te faci că nu înțelegi. Și să-ți amintești numai părțile lui bune. Ba chiar și părțile lui rele să le vezi ca bune, ca să câștigi mila lui Dumnezeu. Mai mult, ascunde această dragoste, n-o mărturisi, ci cere lui Dumnezeu s-o arate celorlalți, fără cuvinte."

"Singura metodă științifică de apropiere de sensurile teologice e cea a ascultării de Sfinți."

 


De la Arhimandritul Emilianos


„Hristos e Singurul Mire Care e întotdeauna împreună cu noi."

„Credința: că El poate și face toate. Hristos ne-a făcut comoștenitori. Cele ce aparțin lui Dumnezeu și le poate Dumnezeu le am în mâna mea.

Ca să-L seducem pe Hristos, să ne pocăim. Și atunci vom primi această mângâiere a Duhului, Care ne spune că toate pe care le are Dumnezeu sunt ale noastre."

 

 

De la Tomas Spidlik


„Toți marii dascăli ai rugăciunii și-au fixat o regulă de rugăciune și au păzit-o. Ei își începeau rugăciunile cu anumite formule, pe care le părăseau de îndată ce erau în stare să se roage spontan."


 

De la M. P. Laroche


Căsătoria e experiența unei lupte duhovnicești în doi. Hristos e unitatea, legătura, comuniunea și țelul cuplului. E important ca cei doi să se roage împreună și să se împărtășească împreună cu Sfintele Taine. Astfel ei primesc puterea de a se ierta reciproc și își clădesc casa pe piatra duhovnicească a lui Hristos.

 

„Ajută-mi, Doamne, și arată-mi-l pe soțul meu pe care mi l-ai dat, așa cum Tu Însuți îl vezi." Privirea dumnezeiască e deasupra păcatului și dezvăluie întotdeauna potențialitatea sufletească a celuilalt. Adevărata iertare, care e absolut necesară în cuplu (și nu numai), nu e o simplă trecere cu vederea, ci presupune nădejdea în schimbarea pozitivă a celuilalt.

 

Scopul căsătoriei e unirea cu Dumnezeu.

Obligațiile casnice se resimt ca grele doar dacă s-a ajuns într-un impas duhovnicesc. Altminterea, nu. Chiar și munca la serviciu e mai grea, dacă ceva a afectat armonia cuplului.

Dumnezeu vrea să-l învețe pe om rugăciunea neîncetată, singura, unica rugăciune adevărată. La fel cum nu ne oprim niciodată respirația, oricare ar fi împrejurările în care ne aflăm, și sufletul, organul respirației duhovnicești, nu ar trebui să se oprească niciodată din a respira Duh Sfânt. Deci, rugăciune cât mai deasă în cuplu, în comun, în particular, chiar și în timpul lucrului, ca munca să fie sfințită.

Dacă bărbatul nu devine Hristos în ochii femeii sale, plenitudinea ființei lor spirituale nu se poate realiza. Voia unică a cuplului e manifestată de soț și împlinită de soție.

 

Atunci când un bărbat și o femeie se recunosc și se unesc înaintea lui Dumnezeu pentru a forma un cămin, adesea au un fel de intuiție a potențialului psihologic și spiritual al celuilalt (privire dumnezeiască, profetică). Dar aceasta e numai o promisiune ce nu se poate realiza decât cu multe și mari eforturi. Prima impresie poate fi contrazisă de egoisme, manii... Dacă în monahism starețul înduhovnicit ajută ucenicul, prin taina cununiei două ființe imperfecte se ajută. Numai și numai puterea iubirii dă omului capacitatea de a se lepăda de sine, de tot ce credea înainte, de toate prejudecățile sufletești cu care se identifica pe sine, pentru a deveni un om nou. Cei doi devin unul pentru altul Hristos purtând pe umeri oaia cea pierdută, după ce a aflat-o. Fiecare e pentru celălalt crucea pe care ne-a poruncit Hristos să o luăm, lepădându-ne de noi înșine.

 

Dacă un copil își vede părinții depunând eforturi, fiecare, din iubire unul pentru celălalt, numai atunci valoarea pe care acesta își va construi existența va fi iubirea.

(câteva spicuiri din „Un singur trup - aventura mistică a cuplului")



De la Sfântul Simeon Noul Teolog


„Răscumpărați vremea, că zilele rele sunt". Cel ce știe să neguțătorească bine timpul de față, atunci când vin asupra lui supărări, întristări, necinstiri și batjocuri, ca unul care cunoaște dinainte folosul care vine de la ele, pune mâna pe acestea și le ia pe umărul său și umblă cu bucurie, cheltuind numai răbdare în loc de aur, și astfel, într-o singură clipită, răscumpără vremea pe care alții, priveghind, postind, dormind pe jos și multe alte osteneli făcându-le acasă timp de mulți ani, nu o pot găsi.

 

 
Din vinerea a cincea a Postului Mare


„Văzut-a Ilie pe Domnul în preaușoara adiere, subțiindu-și mai înainte trupul cu adăugirea rugăciunilor și cu postul; căruia râvnind, suflete al meu, leapădă grosimea desfătărilor, ca să vezi pe Cel dorit."

 

„Cel ce ai fost pironit împreună cu tâlharii pe Cruce, Hristoase, Dumnezeule, și cu rana Ta ai tămăduit firea omenească, nu mă trece cu vederea pe mine, care am căzut între tâlharii ce lucrează asupra minții, și între duhurile cele fără de trup; am fost dezbrăcat de virtute de ei și rău rănit, și neputând să fiu tămăduit de niciunul dintre cuvioși, căci sunt pe jumătate mort, având prea scurt rest de viață, singură nădejdea mea fiind în Tine, Cel ce dai viață morților, dar leagă-mi rănile, picurându-mi bunătatea Ta, Unule Iubitorule de oameni."

 

„Prealăudat ești, Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce faci pământul să se clatine, ca să se întoarcă și să se mântuiască cei ce locuiesc pe el; și iarăși îl așezi pentru bunătatea Ta și pentru nespusa Ta milostivire. Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi."

 

 

Autor:
Prof. Religie Mirela Șova

Commenter cet article