Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
Blog Mirela Șova

Scrisul e o forma de tacere?... Scrisul iti deschide aripile interioare?... Scrisul e o briza, vara?... Poti scrie pe frunze?

Z-Bucium 3, ciclu de poezii

Publié le 2 Août 2008 par Mirela in Cicluri de poezii

Sufletului întristat adânc

Tristețe ortodoxă...

                          Speranță în anotimp

Sufletului răcit

                                                                 Trecând pe lângă tine
                                                              Bisericii lui Hristos


Sst!

 

 

Sufletului întristat adânc

 

Cine mă va îndrepta
De am demon mut?
Cine mă va lumina,
Dacă sunt căzut?

Mut şi surd la adevăr,
Dinţii mi-i scrâşnesc.
Iau semenii în răspăr
Şi nu mă căiesc.
 
Mă cred că-s nevinovat,
De ce mi se-ntâmplă.
Mai că nu-mi găsesc păcat:
Mândria mă umflă.
 
Uragan de-ntunecimi
Zace-n al meu suflet.
Colo jos, în adâncimi,
E-al durerii vuiet.
 
Macin anii mei întregi,
Mă scufund în hău ...
... Doamne, Tu poţi să îmi ştergi
Tot ce-am făcut rău.
 
Aşa cum ai potolit
Furtuna pe mare,
Vino, şi fă-mă smerit,
Să am îndreptare.
 
Din hăţişul de păcat
Scoate-mă, că-s mort;
Ca pe Lazăr, înviat
Ia-mă-n al Tău cort.
 
Demonul cel surd şi mut
Du-l departe, că-i urât.

 


 

Tristeţe ortodoxă...

 

Nu am sânge de martir,

Nici lacrimi de cuvios,

Doamne, dar Te rog frumos,

Să îmi picuri al Tău mir!

 

Păcătoasa de demult

Te-a spălat cu al ei păr,

Cu lacrimă, pe picior,

Căci Te-a iubit tare mult!

 

Eu sunt mult mai sărăcit

De păcate şi greşeli,

Doamne, vino să mă speli,

Fă-mă argint curăţit!

 


 

Speranţă în anotimp

 

Am cârtit în fiecare zi,

Nevăzându-Ţi mâna nevăzută,

Nesimţind iubirea Ta tăcută,

Am uitat că Tu mă vei păzi.

Şi-am cârtit în fiecare zi...

 

Soarele a răsărit pe cer.

Eu mi-am plecat capul, supărat.

M-am crezut de tot, de tot uitat,

Spatele mi s-a încovoiat,

Dar cumva mai îndrăznesc, mai sper.

 

Frunzele de toamnă strălucesc

Ca nişte comori de aur greu.

Când le văd, în suflet plâng mereu.

M-ai uitat, Tu, Dumnezeul meu?

Frumuseţi de frunze mă lovesc.


Iarăşi ai făcut curat pe cer.

Iarăşi ai greblat prin norii suri.

Doamne, mulţumesc că mă înduri

Şi aşa, cârtitor către nori,

Căci sunt prea frumoşi. Şi totuşi sper.

 

Totuşi sper, căci raze străluceşti,

Ne dai ploi şi struguri dulci de vin,

Ne dai cer albastru, blând, senin;

Cupa Crucii, plină de pelin,

O voi bea, căci Tu o îndulceşti.

 

De ce fug de Cruce şi cârtesc?

Doamne, prea puţin eu Te iubesc




Sufletului răcit

 

E lumea rece sau sufletul meu?

Se mai strecoară zâmbet de copil,

Încet, întrebător, timid, umil,

Discret, cum Se strecoară Dumnezeu.

 

Zâmbetul de copil se mai strecoară

Prin sita sufletului meu răcit,

Ce e în neştiinţă-mpotmolit,

O ruginită coardă de vioară.

 

E lumea rece sau sufletul meu?

Trec timpuri, anotimpuri, lacrimi, ploi,

Şi mila trece, curge peste noi,

Nu ştim cât de aproape-i Dumnezeu...

 

Nu irosiţi un zâmbet dăruit,

Nu îl priviţi cu faţa încruntată,

Zâmbiţi şi voi, cu inima curată,

Uitaţi de sufletul vostru mâhnit.

 

Copilul plânge singur, de durere

Că zâmbetul lui n-a avut putere

Să rupă sita sufletului meu.

Dar o va face, -n taină, Dumnezeu...

 



Trecând pe lângă tine

 

De multe ori nu te-am văzut,

Prietene necunoscut,

Care ai vrut să-mi ceri ceva:

Să-ţi împrumut inima mea.

 

Erai pe stradă sau oriunde,

Nu te-ai putut de tot ascunde,

Dorinţa ţi-ai înăbuşit,

Deşi erai nefericit.

 

Şi m-a cuprins adâncă sete

De apa care nu se pierde.

Abia atunci te-am întâlnit,

Prietene profund mâhnit.

 

Doar cât ţi-am întâlnit privirea,

Am şi-nţeles ce-i nemurirea:

Apa iubirii, care curge

Şi-ntre cei ce-o primesc ajunge.

 

De-atunci eu te privesc cu drag,

Prietene, iar tot ce fac

Nu mai e numai pentru mine,

Ci e un dar şi pentru tine.

 

  

Bisericii lui Hristos

 

Încheagă-te, Biserică,

Ridică-te spre soare,

Nu te teme, eşti mică,

Dar ai în apărare

Pe Soarele cel mare.

 

Încheagă-te, Biserică,

Şi-arată-te în lume,

Nu ai de nimeni frică,

Ispitele sunt glume.

Eşti plină de minune.

 

Încheagă-te, Biserică,

Ca laptele în cofă.

Versul meu te ridică

Pe-o aripă de strofă.

 

Să creşti, să înfloreşti,

Să ni te înmulţeşti!

 

 

Sst!

 

Sst! Copilaşul la sân suge.

Lumea din jurul lui fuge.

Ochiul lui spre ochi priveşte,

La măicuţa ce-l iubeşte.

Sst! Copilul a adormit

Şi în somn a gângurit.

Zgomotul oraşului

Este plăpumioara lui.

 

Sst! Copilul acuma râde,

În vis îngeraşul vede.

N-aude oftatul mamei,

Nu ştie grijile zilei.

N-are ură, nu pofteşte;

Doar pe mama ce-l iubeşte.

Care-i face cruce-n somn,

Închinând puiul de om.

 

Rugăciunea mamei lui

Ocrotirea Domnului. Sst!

 

 

Autor:
Prof. Religie Mirela Șova

Commenter cet article