Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
Blog Mirela Șova

Scrisul e o forma de tacere?... Scrisul iti deschide aripile interioare?... Scrisul e o briza, vara?... Poti scrie pe frunze?

Ciclul ARS POETICA

Publié le 30 Juillet 2008 par Mirela in Cicluri de poezii

Ciclul ARS POETICA

 

 

Moto: Suflete, prund de păcate

 

Suflete, prund de păcate,

  Eşti nimic şi eşti de toate.

    Roata stelelor e-n tine

      Şi o lume de jivine.

         Eşti nimic şi eşti de toate:

           Aer, păsări călătoare,

             Fum şi vatră, vremi trecute

               Şi pământuri viitoare.

                 Drumul tău nu e-n afară,

                   Căile-s în tine însuţi.

                     Iată cerul tău se naşte

                       Ca o lacrimă din plânsu-ţi.

(Lucian Blaga)

 


 Îndrăzneşte, fiică!

 
Cântă, copilă, cântă şi scrie
Lacrimi de suflet, peste hârtie.
Te curăţeşte, te linişteşte,
Scrie şi spune: El ne iubeşte!

El ne-nţelege, El ne aşteaptă,
El ne dă totul, cu mâna dreaptă;
Domnul cu noi e, când respirăm,
Să n-avem frică, să ne rugăm.

De ce ţi-e teamă? De rău? De moarte?
De El nimica nu te desparte,
Decât păcatele neruşinate,
Nespovedite, necurăţate.

Cântă, copilă, cântă şi scrie,
Lacrimi de suflet, peste hârtie...

 

 

 Dor

 

Grăuntele de lumină, în om pus,

Creşte, creşte, creşte, creşte,

Mă orbeşte, mă uimeşte,

Slavă Domnului din oameni şi de Sus!

 

M-a contagiat iubirea Soarelui,

A luminii, a minunii,

A iubirii, a măririi,

Frumuseţea nesfârşită-a Domnului.

 

Buzele nevrednice mi se deschid,

Să grăiască, să doinească,

Să îngâne vorbe bune,

Iar prin ele, eu de Tine sunt avid.

 

Dor, dor de nesfârşit,

Dor, cu lacrimi căptuşit!

 

 

 Susurul interior

Clipoceşte, nesecat,
Izvorul cel minunat,
Gâlgâie până ţâşneşte,
Până inima vorbeşte.

Cuvintele nu mai stau,
Liniştire nu mai au,
Ies din rafturi sufleteşti,
Numai Tu le potoleşti.

Ordonează-le, în scris,
Mâna mea cu greu le-a prins.
Poate chiar le-am murdărit,
Când în slovă le-am zidit.

Doamne, să mă curăţeşti,
Calea să mi-o rânduieşti,
Ca să fiu izvor smerit,
Iar nu vas sterp, ruginit.

Să le prind şi sunetul,
Melodia, cântecul,
Susurul dumnezeiesc,
Căci de Tine îmi vorbesc.

 

   

 
Dorinţă de Crăciun

Aş vrea, Doamne, ca să fiu
Un colindător zglobiu:
Fără vârstă, prin omăt,
Pe Domnul să Îl arăt.

Şi aş colinda aşa:
Să deschideţi larg uşa,
Ca să încapă Hristos,
Pruncul sfânt şi drăgăstos.

Să-mi daţi ajutor şi mie,
Să zidescu-mi o chilie
În suflet, ca să primesc
Pruncuţul dumnezeiesc.

Deci m-aş colinda mereu,
Să-I deschid lui Dumnezeu:
- Scoală gazdă, c-am venit,
Prea mult calea ţi-ai dormit...

 

  
 

Când primăvara bate la poartă

 

Cine-i deschide firului de iarbă,

Să soarbă

Lumina din soare, să vadă

Lumea, cu riscul

De-a fi ronţăit de o capră nebună?

Cine deschide mugurii, viaţa,

Cine-i convinge?

Cine frica le-o-nvinge?

„Şi-n alt an ne-am deschis, am cutezat,

Dar gerul ne-a curmat, ne-a curmat!"

 
Atunci bolboroseşte şi-n mine vulcanul,

Fumeg şi nu-mi găsesc locul

Şi caut răspunsul la aceeaşi întrebare:

Încotro să-mi îndrept lava?

Spre soare, spre păsări, spre râme?

Un nou început de trezire la viaţă,

Un timp mai curat, un aer mai lin,

Un gând mai senin, o mai dulce faţă,

Oameni, primăvara e semnul divin!

 

 

 
 Tăceri

În tăcere m-am învăluit
Ca într-o şoaptă de iubire.
Şi am dorit să rabd totul pentru Tine,
De dragul Tău, împreună cu Tine.
Şi acum tac, scriind, gândind,
E o tăcere în vers alb,
Pe care Ţi-o dedic.
Tăcerea Ta e mult mai mişcătoare
Şi mai lucrătoare,
Pentru că iubirea Ta nu tace, de fapt,
Universul e acordat ca un instrument al Tău,
Pe care Tu cânţi, neabătut, simfonia tăcerii.
Simt că leşin, de prea-plinul tăcerii Tale.

 


 
Când versul binele-acordează

Când versul binele-acordează,
Sar criticii cu guri de leu,
Să spună că nu, nu cadrează
Poeticul cu ... Dumnezeu.

Le arunc carne ca la tigri,
De versuri proaspete, în sânge,
Flămânzi, îmi sar în cale, sobri,
Sfâşiind versul care plânge.

Moralitatea e închisă
În turn de fildeş aurit,
Treptat, în oameni, sinucisă -
Omul nu vrea a fi-ngrădit.

Eşti liber să faci rău la altul,
Prin scrieri dezvinovăţit,
Rupând, spre veşnicie, saltul,
Nemaivrând a fi mântuit...

Când versul binele-acordează,
Nu-l sfâşia, ci îl urmează!

 

 

 
Joc nou

Am descoperit un joc nou, interior,
Mă joc cu imagini şi cuvinte,
Le compun în zeci de feluri noi,
Cu o mobilitate ţinută în frâu doar de
Lupa binelui, adevărului şi frumosului.
Pot dansa cu jucăriile mele,
Dans infinit,
Dar de sus şi capăt de drum -
Capăt şi nou, nebănuit început.
Neplictisitoare joacă -
Sufletul meu râde
Iar trupul meu stă treaz, zbârnâind,
Motorul lui funcţionează din plin,
Neobosindu-l.
Mă joc şi în somn - având
Aceeaşi lupă şi filtru,
Oh, Doamne, ce joc frumos
M-ai învăţat să joc!

 

 


Mărturisire

În suflet curge har de-argint.
Îngerul m-a călăuzit
Pe plaiul veşniciei. N-ai
De ce să plângi, copil bălai.

Harul mă-ndeamnă ca să cânt.
Îngerul meu mi-a dat avânt
Spre zborul sufletului. Nu-i
Nimic de plâns din ochi căprui.

Şi am entuziasm în gând,
Iar îngerul, în zbor plăpând,
Îndrumă paşii mei. Acum
Nu-i nici o lacrimă în drum.

 

 

Autor:
Prof. Religie Mirela Șova

Commenter cet article